Eu am trăit vremurile în care cenzura comunistă se manifesta în tot și în toate. Dacă mergeai la o ședință ceva mai importantă și erai ppropus să iei cuvântul, nu vorbeai liber, iar textul pe care-l citeai trebuia văzut de un tovarăș de sus, cum se spunea, tovarăș care musai intervenea tăind anumite pasaje, fie introducând anumite cuvinte care să întărească mesajul. Îmi aduc aminte că am fost pus și eu într-o atare situație și tovarășul care mi-a verificat materialul nu era deloc de sus, ci era un coleg ceva mai în vârstă. Mare mi-a fost mirarea când acel tovarăș a luat pixul și mi-a introdus câteva rânduri dintr-o cuvântare a tovarășei și aici mă refer la Elena CEAUȘESCU. M-a mirat foarte mult că respectivul știa citate din cuvântările acesteia.
Cenzura comunistă avea rostul de a veghea ca textele spuse în public să nu denigreze socialismul, să nu-i critice pe cei acre se aflau în fruntea partidului, să nu proslăvească societatea capitalistă și să nu aducă atingere realizărilor istorice ale partidului comunist, ale luptei clasei muncitoare.
Cenzura comunistă era mai blândă dacă persoana pusă să vegheze la calitatea textelor în raport cu criteriile impuse de partid, era o persoană deschisă la cap sau era de o severitate extremă dacă cel care făcea cenzură era fricos, nu avea cultură și nu înțelegea cum merge societatea.
În epocă se zicea că un tovarăș responsabil cu cenzura, a asistat la o vizionare a unei piese de teatru a cărei premieră trebuia să aibă loc doar peste câteva zile. În timp ce se desfășura acțiunea pisei, tovarășul s-a ridicat intempestiv și a plecat. Artiștii și conducerea teatrului erau siderați, căci de regulă, acolo unde erau chestii neconvenabile, tovarășul cu cenzura intervenea și cerea modificări pe loc sau dacă era un tovarăș care respecta arta, lăsa să continue spectacolul și la final își spunea punctul de vedere, ceea ce însemna că premiera va avea loc sau premiera nu va avea lor, așa cum s-a întâmplat cu spectacolul cu piesa REVIZORUL de la Teatrul BULANDRA. În cazul despre care vorbeam, tovarășul a plecat pur și simplu. Nimeni nu îndrăznea să comenteze în vreun fel. Artiștii s-au oprit. Totul s-a dus pe apa sâmbetei. O actriță cam zbanghie și-a luat inima-n dinți și l-a căutat pe tovarășul cu cenzura, ca să afle că tipul era stricat la stomac atunci când a ieșit din sală și nu avea nicio obiecție. Oamenii din conducerea teatrului paralizaseră parcă la plecarea tovarășului și frica îi făcuse să ia o decizie proastă.
Eu am asistat la vizionarea spectacolului brigăzii artistice de la facultatea de Cibernetică și am văzut cum tovarășul care dădea sau nu dădea verde spectacolului îi oprea pe studenți și despica firul în patru în ceea ce privește mesajele pe care aceștia doreau să le transmită. respectivul era un fricos și jumătate și-i era teamă și de umbra lui, iar cât despre cultură, se vedea că nu avea. Vizionarea s-a repetat de vreo câteva ori, iar spectacolul scădea de fiecare dată, până când a devenit ceva anost, care nici mențiune nu a luat în competiția cu alte brigăsi artistice din ASE, unde la vizionări fuseseră niște tovarăși destupați la minte.
Problema cenzurii a fost extrem de dură în edituri, ai ales la cărțile de poezie și sunt numeroase cazuri în care tiraje întregi au fost topite ca rezultat al deciziei unor tovarăși care identificaseră versuri dușmănoase la adresa partidului, a comunismului sau la adresa însuși a iubitului conducător. Circula în epocă versul Partidul minte luminoasă, iar când se dădea tonul, dirijorul zicea șoptit, dar se auzea de către cei din primele rânduri partidul minte, ceea ce deja întrecea orice măsură.
Cenzura comunistă avea rostul de a veghea ca textele spuse în public să nu denigreze socialismul, să nu-i critice pe cei acre se aflau în fruntea partidului, să nu proslăvească societatea capitalistă și să nu aducă atingere realizărilor istorice ale partidului comunist, ale luptei clasei muncitoare.
Cenzura comunistă era mai blândă dacă persoana pusă să vegheze la calitatea textelor în raport cu criteriile impuse de partid, era o persoană deschisă la cap sau era de o severitate extremă dacă cel care făcea cenzură era fricos, nu avea cultură și nu înțelegea cum merge societatea.
În epocă se zicea că un tovarăș responsabil cu cenzura, a asistat la o vizionare a unei piese de teatru a cărei premieră trebuia să aibă loc doar peste câteva zile. În timp ce se desfășura acțiunea pisei, tovarășul s-a ridicat intempestiv și a plecat. Artiștii și conducerea teatrului erau siderați, căci de regulă, acolo unde erau chestii neconvenabile, tovarășul cu cenzura intervenea și cerea modificări pe loc sau dacă era un tovarăș care respecta arta, lăsa să continue spectacolul și la final își spunea punctul de vedere, ceea ce însemna că premiera va avea loc sau premiera nu va avea lor, așa cum s-a întâmplat cu spectacolul cu piesa REVIZORUL de la Teatrul BULANDRA. În cazul despre care vorbeam, tovarășul a plecat pur și simplu. Nimeni nu îndrăznea să comenteze în vreun fel. Artiștii s-au oprit. Totul s-a dus pe apa sâmbetei. O actriță cam zbanghie și-a luat inima-n dinți și l-a căutat pe tovarășul cu cenzura, ca să afle că tipul era stricat la stomac atunci când a ieșit din sală și nu avea nicio obiecție. Oamenii din conducerea teatrului paralizaseră parcă la plecarea tovarășului și frica îi făcuse să ia o decizie proastă.
Eu am asistat la vizionarea spectacolului brigăzii artistice de la facultatea de Cibernetică și am văzut cum tovarășul care dădea sau nu dădea verde spectacolului îi oprea pe studenți și despica firul în patru în ceea ce privește mesajele pe care aceștia doreau să le transmită. respectivul era un fricos și jumătate și-i era teamă și de umbra lui, iar cât despre cultură, se vedea că nu avea. Vizionarea s-a repetat de vreo câteva ori, iar spectacolul scădea de fiecare dată, până când a devenit ceva anost, care nici mențiune nu a luat în competiția cu alte brigăsi artistice din ASE, unde la vizionări fuseseră niște tovarăși destupați la minte.
Problema cenzurii a fost extrem de dură în edituri, ai ales la cărțile de poezie și sunt numeroase cazuri în care tiraje întregi au fost topite ca rezultat al deciziei unor tovarăși care identificaseră versuri dușmănoase la adresa partidului, a comunismului sau la adresa însuși a iubitului conducător. Circula în epocă versul Partidul minte luminoasă, iar când se dădea tonul, dirijorul zicea șoptit, dar se auzea de către cei din primele rânduri partidul minte, ceea ce deja întrecea orice măsură.
Mai scăpau de cenzură unele chestii, căci era liber la critică până la ministru, căci erau de criticat moravuri, atitudini potrivnice construirii omului nou și de aceea, apăreau scheciuri moralizatoare în care erau criticate unele carențe de caracter, unele lipsuri din comportamentul oamenilor, dar niciodată nu se ajungea la esența comunismului, la greșelile de sistem, la contradicțiile care au distrus comunismul.
(10 ianuarie 2025)
No comments:
Post a Comment