Wednesday, August 10, 2022

Cât mai repede sau de îndată?

Bietul Alexandru RAFILA a fost tocat mărunt vrei trei zile că a zis ca oamenii să meargă la medicii de familie cât mai repede să ridice rețete pentru a luat de la farmacie pastilele cu iodură de potasiu, mai ales că la centrala atomo-electrică de la Zapojie au fost probleme grave.

Se știa în clipa în care  ministrul Alexandru RAFILA a folosit cele trei cuvinte că din Ț milioane de cetățeni sub 40 de ani, doar 1.000 ridicaseră pastilele, iar într-o situație critică, ar fi fost imposibil să fie rezolvată problema deși cele 6.000.000 de doze există în cele 2.500 de farmacii.

Au sărit pe Alexandru RAFILA așa-zișii jurnaliști care în ambiguitatea recunoscută, nu spuneau nimic, deși le plăcea la nebunie să-l pună la zid. S-au năpustit să-l devoreze pe Alexandru RAFILA medicii de familie care erau asaltați din momentul ieșirii acestuia la TV de zeci, sute, mii, milioane, miliarde de telefoane sau de mesaje. Nu spuneau o vorbă că cetățenii care le călcaseră pragul la cabinete, dacă ei erau chiar interesați, le scriau și rețeta de pastile de iodură de potasiu.

Limba română are nenumărate hățișuri. Îmi aduc aminte de sintagma de îndată, care a căpătat noi valențe prezidențiale, din moment ce legiuitorul nu a spus să zicem în 24 de ore cel mult de la tipărirea în Monitorul Oficial al documentului CCR. Era bine ca și Alexandru RAFILA să spună în loc de cât mai repede, un număr de ore sau un număr de zile sau să nu spună nimic acum, dar să fi spus atunci când au sosit pastilele și să mai spună că fiecare decide ce să facă cu viața sa.

PS: Alexandru RAFILA are dreptate, dar nu se impută nimic unui popor care doar pune borduri, doar ridică din umeri, nu atrage niciodată mai mult de 60% fonduri europene, este întârziat cu atragerea de fonduri din PNRR, și-a distrus acum 30 de ani sistemul de irigații, nu a fost în stare să construiască o autostradă care să unească provinciile noastre istorice și lasă totul pe ultima clipă.



(11 august 2022)



(

No comments:

Post a Comment