Sunday, October 27, 2024

Cum aș vedea eu confruntările dintre candidații de la prezidențiale?

Pe mine Ion IVAN, nu mă interesează defectele oamenilor, greșelile lor și nici bârfele din piață despre ei. Eu sunt interesat de calitățile oamenilor, așa cum ei înșiși le identifică, dar și de calitățile oamenilor așa cum ele sunt percepute de cei din jur.
De aceea, la confruntările dintre candidați, dacă eu aș fi moderator, aș duce discuția în direcția pozitivă, adică de a se vorbi numai despre lucruri bune, de a vedea numai calități și de a vedea cum un candidat este mai bun decât ceilalți, căci pe mine nu mă interesează cum candidații:
- se împroșcă cu noroi,
- își găsesc defecte,
- spun ce nu au realizat ceilalți,
- vorbesc despre trecutul întunecat al adversarilor, 
- fac promisiuni deșarte.
Eu m-aș adresa candidatului X la prezidențiale:
- Domnule X, spuneți 3 calități verificate prin fapte ale adversarului dumneavoastră Y.
După ce candidatul X vorbește despre candidatul Y, m-aș adresa tot lui X.
- Domnule X, vă rog spuneți 3 calități ale dumneavoastră, verificate prin fapte, din care să rezulte că sunteți bun pentru funcția de președinte.
După ce respectivul ar vorbi, m-aș adresa lui:
- Domnule X, enumerați 3 lucruri bune pe care le-a făcut contracandidatul dumneavoastră Y și dați pentru ele soluții realiste, care ar fi dus la rezolvări cu mult mai bune decât a făcut Y.
Pentru fiecare răspuns bun aș acorda 30 de puncte, câte 10 puncte pentru fiecare din cele 3 chestiuni cerute. Dacă X o ia pe arătură și începe cu critici, l-aș atenționa că pentru fiecare critică sau abatere de la subiectul clar cerut primtește -100 de puncte. Va fi o tabelă cu punctajele acordate fiecărui participant și în final se va obține o ierarhizare a candidaților, căci eu ca alegător trebuie să știu cât de buni sunt ei prin calități, dar mai ales prin fapte concrete văzute la lumina zilei și nu cât de răi sunt prin defecte, neîmpliniri și aberații manipulatoare, neverificabile



(27 octombrie 2024)

No comments:

Post a Comment