Aseară, 23 octombrie 2024, la emisiunea Sinteza zilei, a fost prezentat Matthew KROENING vicepreședinte al Atlantic Council, ca sfătuitor al președinților George BUSH Jr., Barak OBAMA, Donald TRUMP, Joe BIDEN. Întrând pe Internet, rezultă că Matthew KROENING are acum 47 ani. George BUSH Jr. și-a încheiat al II-lea mandat de președinte în 20 ianuarie 2009, iar Matthew KROENING avea atunci 32 ani. El este absolvent al University of Missouri la vârsta de 23 ani. Această universitate ocupă un loc între 501 - 600 în ierarhia mondială a universităților. Matthew KROENING are un doctorat la University of California, Berkeley la vârsta de 30 ani, University of California, Berkeley ocupă locul între al VIII-lea în ierarhia mondială a universităților. În prezentarea sa de pe Internet, rezultă că Matthew KROENING a publicat un articol intitulat Never TRUMP, ceea ce mă duce cu gândul că nu avea cum să-l consilieze pe acesta. Tot în prezentarea sa de pe Internet, nu se găsește nicio referire la o poziție de sfătuitor al președinților BUSH Jr. și OBAMA, căci la 32 de ani este greu de crezut că un președinte al USA primește sfaturi de taină de la un foarte tânăr specialist, chiar cu doctorat într-un domeniu care nu are legătură cu strategiile unui președinte de stat și cu deosebire un președinte al USA.
Concluzie: prezentarea făcută pe Antena3 CNN lui Matthew KROENING este extrem de interesantă, dar fața tânără a acestuia, arată că lucrurile stau un pic diferit.
(24 octombrie 2024)
No comments:
Post a Comment