Saturday, October 5, 2024

Un pliant neadecvat al unui prezidențiabil

Pe când eram copil sub 12 ani, un vecin mi-a zis că atunci când voi căuta lăutar pentru nuntă, să nu stau să-i  ascult repertoriul în stradă, ci să mă uit cum pune arcușul pe vioară. Mi-a arătat el cum un lăutar bun pune arcușul pe vioară.
Zilele trecute, la căsuța poștală am găsit un pliant al candidatului Nicolae CIUCĂ, pliant executat cu o grafică de excepție, cu un format perfect, pe o hârtie de calitate deosebită. Din start, textul CE A FĂCUT NICOLAE CIUCĂ pentru București, îmi crează senzația că Nicolae CIUCĂ nu candidează la prezidențiale unde ar trebui să arate ceea ce a făcut el pentru românii din toată România, ci candidează pentru funcția de primar al capitalei, pentru a ne arăta ce a făcut el pentru bucureșteni.
Pe prima pagină interioară se află o fotografie a lui Nicolae CIUCĂ fără cravată, cu cămașa albă descheiată la primul nasture și un citat care arată gândirea acestuia asupra transformării țării într-un loc prosper și sigur.
A treia pagină include texte nealiniate la dreeapta privind cloud-ul guvernamental, digitalizarea, ghișeul mobil, securitatea cibernetică a țării. Toate acestea se adresează întregului popor, deși de pe copertă, erau anunțate contribuții ale candidatului Nicolae CIUCĂ pentru București, deci pentru bucureșteni. Continuând în același spirit, pe pagina a IV-a sunt enumerate 7 dintre realizările guvernului CIUCĂ.
Așa cum este întocmit pliantul, cititorul are posibilitatea să afle cine este Nicolae CIUCĂca evoluție profesională, dar și după intrarea în politică.
Mă așteptam la o echipă de campanie mult mai profesionistă, care să construiască un pliant demn de personalitatea specială a generalului Nicolae CIUCĂ, dar așa cum se obișnuiește peste tot unde sunt destul de mulți bani, criteriile de performanță profesională sunt trecute pe planul al II-lea și rezultatul final este cel pe care îl am și eu în față și mă nemulțumește.









(05 octombrie 2024)

No comments:

Post a Comment