Vrând-nevrând, urmărind emisiunea MIREASA sezonul al X-lea de pe Antena 1, am văzut la concurenta Simona aceleași trăsături pe care le-am văzut la o femeie, acum vreo 30 de ani, pe când mergeam în rata dinspre Pitești spre Rm. Vâlcea, căci aveam un contract de cercetare științifică la CIPA de la Govora. Era cu noi în rată o femeie cu un debit verbal de neimaginat și în torentul de vorbe tăbărâse pe bărbatul ei în asemenea hal încât șoferul a oprit mașina la cererea călătorilor și a dat-o jos din mașină. Exact așa este Simona. Vorbește și numai prostii spune. Ea jignește, crezând că domină, că este interesantă. Ea înjură pentru că nu are niciun fel de educație. Ea este expresia a tot ceea ce există mai rău într-o femeie. Ea vrea tot timpul să fie deasupra în orice situație, fără a ține seama de lumea din jur, care spune că este un rebut social, adică un om pe care nu se bazează nimeni, pentru că este imprevizibilă, instabilă comportamental și nesigură pe vorbele pe care le zice, deși de fiecare dată spune că și le asumă. Ea are nevoie nu de un bărbat, ci de o otreapă și crede că a găsit-o în persoana lui Sorin. Numai că Sorin, băiatul lui mămica și lui tăticu, crescut în puf, se va debarasa de această Simona atunci când este să aleagă între binele de la părinți și imprevizibilul cenușiu, sumbru și dureros pe care cu certitudine i-l va oferi Simona.
(17 octombrie 2024)
(17 octombrie 2024)
No comments:
Post a Comment