Unanimitatea necunoscutului

Viața este extrem de complicată, chiar dacă noi nu ne dorim acest lucru. Uneori ne surprinde prin ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Și mie mi s-au întâmplat niște lucruri care m-au uimit și nu am avut niciodată o explicație, cât de cât rezonabilă.

În vremurile comuniste, pe când se mergea cu studenții în practica agricolă, eram cel care an de an mergea de colo-colo, căci eu nu eram în stare nici să minte că-mi scot apendicele, nici să spun că sunt chemat la cc al pcr pentru a lucra la nu știu ce material pentru Tovarășul și cu atât mai puțin nu eram în stare să mă gudur pe lângă șefi ca să-mi asigur protecție de a rămâne acasă la căldurică. Și în anul acela, eram într-o bază de practică undeva în zona podgoriilor viticole din Vrancea și-mi desfășuram programul așa cum știam eu, fără să fac zgomot, nici că eram singurul asistent universitar cu doctorat și nepromovat ca lector și nici că aveam o carte de 500 pagini, publicată în Litografia ASE ca singur autor. M-am trezit că a venit o mașină și a trebuit să plec spre București. Nu mi-a zis nimeni nimic. M-am speriat, știind că acasă aveam doi copii școlari și soția cu servici, fără un sprijin din afară. M-am liniștit când mașina a oprit în fața ASE la Piața Romană, la intrarea profesorilor și m-a preluat un coleg care mă aștepta în hol. Am mers cu el la o sală de la etajul întâi, cred sala 101 de pe vremuri și acolo am fost dus spre o bancă unde mai erau și alți colegi din Catedra de Cibernetică Economică, pe care-i știam bine. S-a făcut o pauză. Nu m-am dumirit deloc care era rostul meu acolo. Ceva mai târziu m-am lămurit. Era o ședință de partid pentru alegerile biroului organizației de bază - BOB. A început partea a doua a ședinței, destinată alegerilor. S-au făcut propuneri. Mi-am auzit numele și o mică descriere a activității mele, făcută de cineva. La un moment dat s-a supus la vot. S-a încheiat votul și s-a dat citire procesului verbal. Eu eram necunoscut în rândul studenților din acea sală. Spre surpriza mea, fusesem ales în BOB cu unanimitate de voturi. Era prima dată când mi s-a întâmplat așa ceva.

Peste câțiva ani buni, mi s-a zis că la o anumită oră să fiu prezent la sala 2013 căci voi participa la partea a II-a a unei adunări de partid. M-am înființat acolo, dar nu înainte de a trece pe la Cofetăria Dorobanți de unde mi-am cumpărat o amandină dublă, care era prăjitura mea preferată. Am mâncat-o tacticos. Îmi aduc aminte ca și acum cum eram îmbrăcat și încălțat. Aveam niște sandale comode, pe care le purtam fără ciorapi. Aveam niște pantalon fără buzunare. Aveam un tricou chinezesc de bumbac de culoare albă și purtam un lanț de aur destul de gros la gât, nu de cocalar, dar nici prea departe. Am așteptat la ușă până s-a terminat ședința. După ce s-a terminat, un coleg de catedră mi-a zis că trebuie să intru că începe partea a doua. În partea a doua se derulau alegeri pentru biroul organizației de bază - BOB la seria A, deși eu aveam cursuri la seria D a studenților. A început partea a doua și mi-am auzit numele propus pentru a face parte din BOB, dar propunerea cu numele meu a fost ultima. În BOB trebuiau să fie alese 7 persoane și eu eram al VIII-lea. Un profesor pe care nu l-am văzut în viața mea, m-a prezentat în niște culori căci nu-mi venea să-mi aud urechilor câte știa omul despre mine și eu nu știam acele lucruri. S-a trecut la vot și după aceea s-a trecut la numărătoarea de voturi. Eu nu figuram în cărți, deci nu aveam avizele organelor superioare. Numai că eu obținusem unanimitate de voturi. Era unanimitatea necunoscutului și așa am devenit secretar de BOB pentru doi ani. Nici de această dată nu aveam o explicație rezonabilă la ceea ce se întâmplase, dar peste ani și ani am conchis că există și o unanimitate a celui necunoscut, în care lumea își pune speranțe, mai ales când cei vechi au dezamăgit.

După 1989, mai precis, undeva prin 1996, am participat la o ședință, la rugămintea unui prieten, unde erau adunați peste 300 de inși. S-au făcut propuneri. Prietenul meu, deși nu discutasem în prealabil, m-a propus pe o listă de consilier la o primărie de sector. Am fost prezentat din punct de vedere profesional. S-a supus la vot. Și de această dată am obținut unanimitate și m-am convins pentru totdeauna că unanimitatea necunoscutului nu este o poveste, ci o realitate, de care cei care au chef să obțină un anume rezultat, trebuie să țină seama cu strictețe. În vremea în care s-au derulat alegeri, am auzit pe mulți prieteni că au votat pe X sau pe Y, nu pentru că cei de dinainte erau mai răi, ci doar pentru că X sau Y erau necunoscuți și prietenii mei ca votanți, doreau să le ofere o șansă pentru a arăta de ce sunt în stare. Într-un fel, aplicau și ei tehnica acordării de voturi necunoscuților. Nu se obținea unanimitate, pentru că era prea neomogenă masa votanților, dar multe majorități s-au constituit pe principiul unanimității necunoscutului, care nu era unanimitate, dar care potența masa alegătorilor canibalizați, prin alăturarea celor ce acordau încredere unuia necunoscut lor, pentru a-i da o șansă prin vot.

(25 septembrie 2025)

B-222-YON

Coincidențele mele

Sunt lucruri pe care nu am cum să mi le explic și le consider doar simple coincidențe.

Pe când eram elev de liceu în clasa a X-a, în toamna anului 1963, am visat că urcam în podul magaziei să iau porumb pentru a da mâncare la porci și dintr-o dată am văzut în vis un șuvoi imens de vin curgând pe cimentul din magazie. M-am trezit speriat din somn. Toată dimineața am avut obsesia de a nu merge în magazie, de a nu urca pe scară să iau știuleți de porumb din pod pentru a prepara mâncarea porcilor. După ce am venit de la liceu, primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg să mă îngrijesc de mâncarea porcilor. Am urcat pe scară să deschid ușa de la podul magaziei. când am făcut acest lucru, un fier, nu știu de cine aruncat neglijent în pod, s-a desprins, a căzut din pod și a aterizat de. o damigeană mare, care nu era îmbrăcată cu coș de nuiele și a făcut-o țăndări. S-a scurs din ea tot vinul pentru nunta sorei mele. A fost mare durere, căci acel vin era și mult și de calșitate și trebuia înlocuit cât ai bate din palme, căci era în vinerea nunții. Totul s-a petrecut ca în acel vis. La început m-am mirat, căci vinul se scurgea ca în vis, pe ciment, cioburile damigenei erau ca în vis și tot ca în vis era și bucata de metal ruginit care produsese dezastrul. În final am aflat și cine a adus bucata de fie și cum a arubcat-o de pe casră în pod. Nu ai conta, căci răul se produsese. Nu ma crezut că mi se va mai întâmpla să visez ceva și să mi se întâmple exact ceea ce am visat.

În studenție, prin anul al V-lea, în sesiunea de iarnă și în noaptea de 16 spre 17 februarie a anului 1970, am visat că am tras un bilet la examenul de Programarea calculatoarelor, am citit subiectele, am recunoscut semnătura profesorului, am mers în bancă, m-am apucat să scriu rezolvările. După ce au răspuns cei din fața mea, mi-a venit și rândul meu. Profesorul examinator era îmbrăcat într-un anume fel, m-a ascultat, mi-a luat foile pe care eu scrisesem programul ce trebuia scris la ultimul punct de pe bilet. Mi-a pus câteva întrebări, după care a discutat cu asistentul, care era unul dintre cercetătorii din Centrul de Calcul al ASE. A mers la catedră, a luat carnetul meu de note, mi-a trecut nota. Mi-a întins carnetul și am plecat din sala de examen. Eram bucuros în vis că luasem nota zece. La examen, am avut surpriza că am tras chiar biletul cu numărul pe acre-l visasem. Subiectele erau cele pe care le visasem. Semnătura era aceeași ca în vis. Profesorul era îmbrăcat exact cum visasem, căci visasem în culori. Totul a decurs ca în vis, de parcă era copie la indigo. Nu-mi venea să cred. Chiar și stiloul cu care mi-a scris nota în carnet era exact stiloul din vis. Niciodată nu l-am văzut pe profesor scriind la cursuri cu stiloul, pentru a spune că știam eu de dinainte cu ce avea el să-mi scrie nota. Nici până în ziua de azi nu am o explicație la acel vis.

După mulți ani, după 18 ani, mi-am făcut crosul pe Drumul care lega Cartierul Berceni de IMGB și trecea pe lângă Serele Berceni, am făcut dușul de rigoare, după care m-am culcat. Am visat-o pe nepoata mea, care alerga pe un câmp verde, neted și luminat de un soare strălucitor și când m-am întâlnit cu ea, mi-a spus că tatăl ei a plecat dintre noi. Nu am dat importanță visului, numai că spre seară, nepoata mea mi-a dat telefon și cu vocea din somn, mi-a zis aceleași cuvinte pe care le mai auzisem în somn. Nici de această dată nu am o explicație.

În primăvara anului 2025, mă întâlnisem cu un fost doctorand care lucra în poliție, să bem o cafea. Îi povesteam că am fost la un examen la Academia de Poliție, pentru un concurs de ocupare a unui post de asistent universitar și am fost foarte impresionat de disciplina de la sala de seminar, mai ales faptul că studenții parcă zburau să șteargă tabla, căci concurenta era o tânără doamnă, căreia i-am și zis numele. N-am terminat de vorbit despre acel subiect, că pe lângă mine tocmai a trecut fosta concurentă la postul de asistent universitar. M-am bucurat foarte mult și am făcut schimb de telefoane, după care am schimbat câteva cuvinte.

Nu sunt multe aceste coincidențe, dar sunt și am rămas fără o explicație. nu cred în miracole, nu cred în vrăji, nu cred în premoniții, ci doar am constatat niște întâmplări din viața mea, pentru acre nu am explicație de niciun fel, ci doar au fost și atât.


(25 septembrie 2025)

B-222-YON

Stadiile mele

Am a mă lăuda că am parcurs cam toate stadiile pe care le poate atinge un om.
Mi s-a zis, rând pe rând:
- măi, copile,
- puiule,

- piciule, 
- puștiule,
- băiețaș,

- băiete, 
- tinere, 
- bărbate,
- domnule,

- omule,
- nene,
- băi, ăsta,
- băi, mortăciune,
- neică,
- tataie, 
- boșorogule,
- moșule,
- bunicule, 

- senilule,
- uncheșule,
- babalâcule,
- bătrâne.
Am observat înclinația oamenilor de a găsi moduri de adresare mai puțin convenabile când mă aflu la vârsta a III-a, tocmai atunci când ar trebui respectul să fie undeva la cote mai ridicate, ceea ce nu am văzut să se întâmple. Norocul meu este că știu cine am fost, cine sunt, iar cocoșul meu nu a cântat și nici nu cântă pe gardul cuiva, iar cu mâna întinsă nu am stat să-mi arunce nimeni o firimitură. Aș suferi îngrozitor dacă cei care mi s-au adresat necuviincios ar rămâne veșnic tineri. Cum acest lucru nu se întâmplă, sunt sigur că atunci când și ei vor primi apelative de moși, boșorogi, bătrâni, nu le vor cădea bine și-și vor da seama că roata se învârtește fără încetare, uneori chiar în defavoarea lor.




(25 septembrie 2025)

Burțile dansatorilor români

Urmăresc pe canalele de televiziune specializate în folclor, dar și la showul Tezaur folcloric de pe TVR1 diferite ansambluri de dansatori, cu denumiri extrem de pompoase, din care nu lipsesc cuvintele național și profesionist, ansambluri care execută oarece dansuri populare și mă minunez de calitatea slabă a execuțiilor, de șabloanele exersate acolo, dar mai ales de burțile dansatorilor. Acele ansambluri au dansatori angajați pe state de plată, deci oameni care lucrează zilnic 8 ore, care semnează condică de prezență. nu mă apuc eu să le analizez programul zilnic, dar faptul că ei nu arată așa cum ar trebui mă duc cu gândul că privesc munca lor funcționărește, cu chiolhanuri, cu paranghelii și mai puțin cu cumpătare, cumpătare necesară asigurării performanței în păstrarea dinamicii mișcărilor, mai ales.

Acum nenumărați ani, când ne mai vizitau și pe noi ansambluri de dans celebre și televiziunea transmitea de la Sala Palatului în direct și pe alb-negru, că așa era pe atunci, spectacole cu ele, vedeam artiști de dansuri populare, care erau adevărați performeri, fără burți atârnânde, fără nădușeli din cauza greutății și lipsei de antrenament, dansatori cu mișcări coordonate atingând perfecțiunea pentru toate execuțiile. Mă apucă jalea să văd dansatori profesioniști burtoși, greoi, nădușiți, lenți, fără ritm, fără coordonare, care însăilează și ei ceva pe scenă, cu opinteli, ca orice amator luat de la coada vacii. Este mult de lucrat și dacă se vor introduce niște standarde și mai ales, o corelație între salariu și biletele vândute, pentru a-i face pe dansatori să se gândească tot timpul la cum arată, ce fac și cum își asigură pâinea cea de toate zilele, se va ajunge să nu mai văd burtoși auto-suficienți pe scenă, ci bărbați adevărați, vână nu alta, cu mișcări fulgerătoare, cu dragoste de joc bărbătesc, drăcesc, ca să zic așa.




(25 septembrie 2025)

Vârstele celor care au lucrat la filmul SOLOMON și regina din SABA

Eu am început de ceva vreme să analizez vârstele celor implicați în diferite acte de creație, pentru a-mi da seama dacă există sau nu o vârstă optimă pentru artiști. De aceea, la unii soliști de operă am fost interesat de vârsta de debut și de vârsta la care s-au retras de pe scenă. Mi-am dat seama cum actori care au trecut de mult de momentele lor de glorie, fac turnee și cântă pe scene ceva mai periferice, fiind totuși anunțați ca fiind în perioadele lor bune, deși adevărul este cu totul altul.

Actorul Yul BRYNNER avea 39 de ani când a interpretat rolul Regelui Solomon.

Actrița GINA LOLLOBRIGIDA avea 32 de ani când a interpretat-o pe Regina din Saba.

Actrița Marisa PAVAN  avea în anul 1959 vârsta de 27 ani cân a jucat rolul lui Abishag în film.

Actorul Harry ANDREWS avea 48 de ani când l-a jucat pe  Baltor.

Actorul Laurence NAISMITH avea 51 de ani când a interpretat rolu lui Hezrai.

Când s-a realizat filmul:

- regizorul King VIDOR avea 63 de ani,

- scenaristul Anthony VEILLER avea 56 de ani,

- producătorul, celebrul Tyrone POWER avea 45 de ani.

Desprer actorii David FARRAR, Jean ANDERSON, John CRAWFORD, José NIETO, George SANDERS, Julio PEÑA, Finlay CURRIE, nu am găsit date pe Internet pentru a indica vârstele lor. Concluzia mea este că scenaristul avea experiența necesară, regizorul de asemenea, iar actorii erau în plină maturitate creatoare și echipa, așa cum a fost ea alcătuită, oferea garanția realizării unui act artistic de calitate. Filmul proiectat după 66 ani pe TVR1 a rămas proaspăt, cu jocul de calitate al vedetelor, chiar dacă unele realizări de ordin tehnic dacă s-ar reface cu tehnologia de acum ar arăta mult mai credibile.




(24 septembrie 2025)

Rechinii imobiliari

Incendiul din noaptea de 23 spre 24 septembrie 2025 din zona Pantelimon, care a poluat sectoarele 2, 3, 4, 5, a adus pe tapet din nou și din nou chestiune rechinilor imobiliari. Se zice că în zona unde s-a produs incendiul., erau niște depozite și terenul pe care se găseau acestea era râvnit de niște rechini imobiliari. S-au făcut și calcule, estimându-se numărul de apartamente care s-ar construi acolo, dacă. Mă și gândeam la anii 90 când se făceau greve și unii estimau pierderile suferite după urma respectivelor greve fie referitoare la producția nerealizată, fie la încasările din biletele de călătorie pe CFR dacă greva se referea la trenurile de călători, în toate cazurile, exagerările fiind la ele acasă.

Așa cum este și corect, la noi, conceptul de rechin imobiliar este mai mult o metaforă, decât o realitate, pentru că nu-mi amintesc să fie vorba de un nene sau de o tanti cu geamantane sau cu saci de bani, care s-au pogorât în București sau altundeva și s-au pus pe miluirea cetățenilor, în a le construi case. În realitate, ceea ce noi numim rechini imobiliari sunt doar niște pisoi sau căței, calici, dar cu curajul de a porni din nimic, afaceri de milioane de euro, vânzând pielea ursului din pădure. S-a văzut clar cum stau lucrurile. Se lansează o ofertă. Unii pun botul cu banul și se pornește construcția. În multe cazuri, întreprinzătorii finalizează, cumpărătorii se mută în apartamentele pe care le-au plătit când erau doar pe hârtie, dar au fost și cazuri în care visul investitorilor de ocazie s-a năruit și justiția chiar dacă le dă dreptate, ei rămân doar cu dreptatea, dar fără bani. Este interesant doar faptul că rechinii imobiliari sunt doar expresia corupției, căci prin corupție se obțin acele autorizații de a construi blocuri în care locatarii își suflă mucii în balcoanele vecinilor aflate la sub 6 metri de ei sau se bucură de verdeața din parcul unde se află blocul lor, căci între corupți totul este posibil, inclusiv obținerea unei autorizații de a construi bloc în parc. Transformarea stațiunii Mamia într-un cartier dormitor cu blocuri înghesuite, să nu-mi spună mie nimeni că nu miroase a corupție, cât despre rechini imobiliari nici nu este vorba, dar de calici imobiliari, da.





(25 septembrie 2025)

Despre videochat în showul Casa iubirii de pe Kanal D

Am fost surprins să văd cum moderatoarea, dar ci concuenții de la showul casa iubirii se străduiau să ocolească cuvântul videochat, ca și cum ar fi fost un cuvânt obscen, deși filmul TAXIMETRIȘTI  din 2023, este plin de înjurături, care s-au auzit cu mult înainte de miezul nopții pe multe canale de televiziune, unde acest film a rulat.
Trebuie spus cu caritate că există videochat. Trebuie spus că multe tinere practică videochatul, căci este bine plătit, nu trebuie studii și nici certificate care atestă vreo calificare. Mai trebuie spus că din videochat se câștigă fără efortul dintr-un atelier de croitorie sau dintr-o fabrică de pâine, sume consistente de bani, pentru satisfacerea de nevoi izvorâte din mintea superficială a celei care are un astfel de job care se face la un studio sau chiar și acasă, unde mijloacele tehnice nu sunt deloc costisitoare.
Am văzut care era atitudinea ovarășilor de competiție față de concurenta ALEXANDRINA și mi-am adus aminte de ședințele De UTC în care erau înfierați unii dintre tinerii utecițti care o luaseră pe arătură și nu mai împărtășeau aceleași idealuri cu masa tăcută  și amorfă a celor pe care partidul îi credea mugurii care urmau să devină oameni noi, ai făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate de la noi. 

Eu știam că videochatul pe plaiurile mioritice este un business controversat, din care se câștigă foarte bine și unde activează  câteva zeci de mii de modele, atât femei, cât și bărbați.


(24 septembrie 2025)