B2B sau B is B?

Circulă în economia digitală B2B adică Business to Business prin care se înțelege că într-o afacere câștigă toată lumea din moment ce este vorba de doi parteneri care investesc și B is B, adică Business is Business, în care profitul este al celui ce investește, din moment ce partenerul de afaceri fie este executant, fie este beneficiar al rezultatelor concrete obținute din investiție.

Orice afacere merge dacă partenerii se înțeleg, definesc reguli și le respectă. Fiecare păartener vine cu ceva, Un partener vine cu capitalul, altul vine cu pământul, cu forța de muncă, cu clădiri, cu utilaje. Afacerea merge dacă încep acțiunile de producție, de prestare a serviciilor sau tranzacțiile financiare. Cel ce investește bani își asumă riscurile și profiturile sunt cu atât mai mari cu cât riscurile sunt mai mari. Nimeni nu investește pentru a avea certitudinea că pierde banii. Cu cât riscurile sunt mai mari, cu atât investitorul vrea să-și recupereze mai rapid investiția. Beneficiarul investiției acceptă că este caracterizat prin riscuri și trebuie să accepte costul capitalului, prin nivelul profitului pe care îl câștigă investitorul. Fără investitor, cel ce dispune de terenuri, imobile, echipamente, forță de muncă, are la dispoziție creditul, pentru a declanșa acțiunile specifice derulării unei afaceri. Creditul presupune dobânzi care trebuie plătite băncii și de aceea pentru dezvoltarea unei afaceri este mult mai înțeleaptă atragerea de capital și venirea investitorilor, acceptând condițiile care se stabilesc între cei doi parteneri. Așa că dacă au fost definite și acceptate condițiile, regulile nu se schimbă în timpul jocului. Am cunoscut un nene care avea o casă imensă, pe care a închiriat-o unui producător de încălțăminte. Afacerea cu producția de încălțăminte mergea bine și proprietarului casei i-a venit ideea de amări chiria, drept care producătorul și-a mutat locația, lăsându-l pe nenea cel lacom cu ochii-n soare. Așa este și cu investitorul, care are sensibilităși extrem de crescute și orice adiere de vând îl face să strănute și să-și ia bagajele și să migreze cu capital cu tot. Să nu uităm că una este să-ți muți locația de producător și cu totul altfel stau lucrurile cu fluxurile financiare, care înseamnă doar schimburi de mesaje între bănci și nimic altceva.

Întrebările cu externalizarea profiturilor unor mari companii multinaționale din spațiul mioritic reprezintă doar o marotă, din moment ce după zeci de ani, nu a apărut un lanț de supermarketuri cu capital 100% românesc, din moment ce după 1990 nu s-a construit măcar un spital semnificativ și din moment ce în ultimii 30 de ani nu s-a construit o uzină românească cu peste 3.000 de muncitori. Capitalul străin investit aici este ca aerul și n-ar trebui să strâmbăm prea mult din nas cât timp ne chiorăie mațele de foame.


(19 mai 2025)