Wednesday, May 7, 2025

Poporul român

Am numărat de câte ori a folosit George SIMION sintagma poporul român și am ajuns la concluzia că George SIMION folosește în exces această sintagmă. Nu am avut intuiția să văd dacă în noiembrie 2024 sau mai devreme, Călin GEORGESCU în discursurile sale folosea tot de atâtea ori sintagma poporul român, pentru a trage unele concluzii legate de caracterele celor doi bărbați politici. 

În vremurile de demult bolșevice, am observat că Manea MĂNESCU folosea cu tot felul de prilejuri conceptul de triadă și ori de câte ori avea prilejul exemplifica triadele sale, precum învățământ-cercetare-producție, dar mai avea și altele. Îmi aduc aminte că era în ASE un profesor care avea și el o triadă pe care o enunța la primul său curs în care își prezenta disciplina și triada sa era: aerul, apa și statistica. Acum Călin GEORGESCU și după el George SIMION folosesc triada hrană, apă, energie și de fiecare dată, în mintea mea, se repetă ideea că triada reprezintă ceva simplificat, căci viața este mult mai complexă și nu se reduce niciodată doar la trei elemente.

În zilele următoare, dacă voi asista la o dezbatere a lui George SIMION cu Nicușor DAN, voi număra de câte ori George SIMION folosește sintagma poporul român, pentru a vedea cât de clar este discursul acestuia sau dacă abordările lui sunt încărcate de șabloane. Acum să nu se creadă că dacă eu nu am triada mea, sunt invidios pe Călin GEORGESCU, pe George SIMION și pe toți cei care au fost în stare să definească câte o triadă și să iasă cu ea la defilare. Nu știu de ce, dar nu cred abordările prea simpliste.



(08 mai 2025)

No comments:

Post a Comment