Friday, May 9, 2025

Traian BĂDESCU nu-l ajută pe Nicușor DAN

De la un timp încoace Traian BĂSESCU bagă și el capul în poză și-și dă cu părerea despre ce și cum trebuie să acționeze Nicușor DAN în această campanie electorală pentru a-l învinge pe George SIMION, că și el Traian BĂSESCU, pe când nimeni nu știa că mai era și PETROV, a recuperat procente bune și l-a învins pe Sorin OPRESCU. Dar nu spune PETROV că pe când era președinte, ori de câte ori însoțea vreun candidat la primăria unui oraș prin țară, crezând că el Traian BĂSESCU îl ajută pe respectivul, de fapt îl ajuta să piardă, căci la acea vreme, președintele nu mai reprezenta nimic pentru popor.

Cu gura lui Traian BĂSESCU a zis că a instaurat statul mafiot, iar Nicușor DAN ca independent este un exemplu de modestie și de corectitudine, iar Traian BĂSESCU prin toate luările de poziție, îi face numai deservicii lui Nicușor DAN. Ca să se vadă ce caracter are Traian BĂSESCU, acum a tăbărât pe diascopră pe care o porcăiește că se orientează spre SIMION, deși aceeași diasporă i-a dat voturile lui PETROV când îi ardea buza. Ar trebui ca Nicușor DAN să se delimiteze clar de PETROV chiar acum, căci mâine va fi prea târziu.



(09 mai 22025) 

No comments:

Post a Comment