Pentru că Florin CÎȚU joacă tare, așa cum i se dictează, are toate calculele făcute pentru a duce moțiunea de cenzură până la calendele grecești. Termenul de votare a moțiunii de 1 octombrie 2021 trebuie să le dea fiori reci pe șira spinării celor de la USR, căci un Dan BARNA și un Dacian CIOLOȘ ieșiți de la guvernare, cu o moțiune picată este pentru ei, în ziua în care ar trebui să se aleagă președintele de partid, o calamitate.
Există la ora actuală teoria deciziilor în cascadă, iar un model simplist i-ar fi dus către o soluție în care decizia pe care au luat-o le arăta încă din 01 septembrie 2021, că nu sunt pe drumul cel bun. Acea teorie, dacă e aplicată corect, ia în atenție variantele și le asociază probabilități, care în final duc la fundamentarea deciziei optime, în raport cu un criteriu, să zicem, maximizarea rolului în coaliție.
Mergând pe ipoteza evenimentelor echiprobabile, când o acțiune este finalizată cu succes, respectiv, fără succes, lucrurile sunt și mai simple și calculele se fac rapid. Cine merge pe un optimism debordant, la cacialma cum se zice printre cartofori, nu are altceva de făcut decât să suporte consecințele. Cine are curajul să pună răul înainte, deși nu dă dovadă de optimism, are o abordare ceva mai realistă, ceea ce face ca decizia care se ia să ducă la pierderi controlabile sau cel mult, acceptabile.
Și un copil care se joacă în nisip știe să construiască acea arborescență decizională care-l determină să-și ia jucăriile și să plece, lăsându-i cu gura căscată pe tovarășii săi de joacă. El obține prin plecare exact ceea ce-și dorește, nimic mai mult, nimic mai puțin. Cine nu face așa, pierde totul, exact ceea ce se întâmplă acum cu USR, căci drumul lui Dan BARNA la Cluj și zicerile lui CIOLOȘ nu arată altceva decât că recunosc că drumul pe care merg este o fundătură și adversarul lor joacă atât de tare încât deja azi 11 septembrie sunt îngenunchiați iremediabil.
(11 septembrie 2021)
No comments:
Post a Comment