31 august 2021
Faptul că după ce a pierdut alegerile în decembrie 2020 Ludovic ORBAN nu a demisionat din fruntea PNL și nu a cedat funcția de premier, ca imediat să fie ales un nou președinte și tot imediat să fie învestit ca premier acel nou președinte în ianuarie 2021, a dus la acest maraton stupid de a campanie internă pentru alegerea președintelui PNL, cu durată de cel puțin 5 luni, în care competitorii și-au dat la gioale cât au avut puterea și talentul, dar și muniția s-o facă.
Marele rău s-a produs din vina lui Ludovic ORBAN care nu a avut onoarea să demisioneze din funcția de președinte de partid din moment ce a pierdut alegerile. Statutul PNL nu este clar și de aceea el s-a folosit de artificiul de a pleca din fruntea guvernului. Dacă lucrurile erau clare în statut, adică cine pierde, pleacă așa cum s-a întâmplat cu GORGHIU, nu mai era bâlciul de azi. ORBAN este un politician mărunt, chițibușar, exact cum erau liberalii lui de dinainte de al II-lea război, liberali care alături de celelalte partide, ne-au dus la dezastru, devenind țară învinsă după război, alături de Germania nazistă, de Ungaria hortistă, de Japonia și de alte câteva țări. El nu este omul unei politici de nivel mare, cum nici CÎȚU nu este, asemeni lui CIOLACU, SIMION, CIOLOȘ și BARNA. Toți sunt mici, mici, adică prea mici.
01 septembrie 2021
Președintele Klaus IOHANNIS a apărut la televizor și i-a invitat pe politicieni să fie responsabili. Nimeni nu prevestea vijelia pe care USR PLUS avea să o iște dintr-o dată. Unii vorbesc de 10 miliarde euro ai programului SALIGNY, alții vorbesc de o agenție de la ministerul sănătății, care ar însemna consultanță multă, ceea ce ar face deliciul USR.
În România partidele balama, adică partidele intrate în parlament cu procente infime, s-au dovedit a fi cel mai ușor de manipulat și s-a văzut că atunci când și ele au dorit să ceară favoruri, au fost aruncate la lada de rufe murdare, ca niște șosete urât mirositoare, dispărând așa cum au apărut, adică în neant. Nici acum partidele balama USR și AUR nu fac excepție. Unii analiști vorbesc cum că acestea sunt creații ale unor laboratoare de manipulare, căci scormonind ei în trecutul unor lideri au găsit origini securiste ale acestor lideri. Nu cred o atare ipoteză, căci din cei 4.000.000 de turnători câți au avut țara noastră pentru a scrie cele 25 km de dosare, în orice partid se găsesc fie turnătorii autentici, fie descendenți ai acestora. Deci ipoteza că USR și AUR au origini securiste cade, căci origini securiste se află în toate partidele. S-a dovedit că PNL a fost populat de turnători de mare rezonanță, pe care mi-e scârbă să-i enumer aici.
Deci partidele balama fac ele ce fac în calitate de slugi pentru a accede la putere. După aceea se consumă asemeni unei cutii de pateu de proastă calitate, din care numai câinii mănâncă. AUR are 9% și USR are 15% în parlament, în timp ce IOHANNIS a câștigat alegerile cu 66%. Greutatea specifică arată că 15 + 6 = 24, număr care este mai mic decât 66 de 2,75 ori, ceea ce este cam prea mult pentru a ridica clonțul. Deci, ciocul mic!
02 septembrie 2021
Miniștrii USR PLUS au spus că dacă nu se vor accepta solicitările USR legate de programul SALIGNY legate de principii de evaluare, nu vor mai participa la ședințele guvernului.
La ședința de la ora 19,00 premierul Florin CÎȚU văzând că nu vin miniștrii USR a încercat să facă ședința cu secretarii de stat, dar cum aceștia nu au avut delegări, ar fi fost ilegal. Ședința de guvern. nu s-a ținut.premierul Florin CÎȚU a anunțat că l-a demis pe ministrul justiției Stelian ION că nu a trimis avizul la proiectul de act normativ pentru a se face finanțarea la rectificare pentru programul SALIKNY.
Demiterea lui Stelian ION a generat reacții în lanț, inclusiv amenințarea cu ieșirea de la guvernare.
Ludovic ORBAN are și el ziceri extrem de interesante, numai că are și rețineri, pentru că Florin CÎȚU îi este contracandidat în competiția de la partid. Ambiguitatea îl va pierde.
03 septembrie 2021
Au continuat acuzațiile la adresa premierului Florin CÎȚU din partea liderilor USR.
Miniștrii USR nu au participat la ședințele de guvern
S-a întrunit biroul permanent al PNL care în unanimitate au decis ca Florin CÎȚU să fie premierul din partea PNL.
George SIMION de la AUR îi solicită lui Florin CÎȚU să demisioneze. Se acuză reciproc unul că este pușcăriaș, iar premierul că AUR primește bani de la ambasada federației ruse.
Seara la ora 23 au fost create toate condițiile pentru a se depune moțiunea de cenzură a AUR + USR. Nu s-a produs acest lucru pentru că noaptea nu s-a întrunit cvorumul.
Clotilde ARMAND aduce critici președintelui IOHANNIS că a făcut alegerea greșită sprijinindu-l pe Florin CÎȚU pentru funcția de premier. Mai sunt și alții care s-au îndreptat împotriva prezidentului, fără să-și dea seama că acesta are o poziție privilegiată dată de cele 66,09% care reprezintă de peste 4 ori voturile USR și de peste 6 ori voturile AUR. De la înălțimea celor 66,09% lumea se vede altfel, iar cei din jur devin niște gândaci sau viermi a căror soartă nici lada de gunoi a istoriei n-o suportă.
În Piața Victoriei sunt câțiva demonstranți care au reciclat momâia cu insul în haine vărgate. Acum moaca nu mai este a lui DRAGNEA, ci a lui CÎȚU.
04 septembrie 2021
Liderii Dacian CIOLOȘ și Dan BARNA aduc acuzații grave la adresa lui Florin CÎȚU făcându-l cu ou și cu oțet. Premierul Florin CÎȚU e comparat cu Liviu DRAGNEA.
Liderul Florin CÎȚU aflat în vizită de lucru la Timișoara și vorbește de faptul că el are bune intenții și demiterea ministrului justiției s-a datorat unui șantaj. Ministrul Stelian ION nu a dat rezoluție pentru proiectul Anghel SALIGNY.
Moțiunea pe care a dorit s-o depună AUR și USR nu a întrunit cvorumul birourilor permenente ale camerelor.
Ministrul sănătății Ioana MIHĂILĂ a adus acuzații lui Florin CÎȚU referitoare la lipsa finanțării pentru programele ministerului și pentru cei care efectuează vaccinările pentru protejarea populației. Deputatul Emanuel UNGUREANU vorbește clar că va semna orice moțiune care-l va debarca pe Florin CÎȚU.
Liderii Dacian CIOLOȘ și Dan BARNA aduc acuzații grave la adresa lui Florin CÎȚU făcându-l cu ou și cu oțet. Premierul Florin CÎȚU e comparat cu Liviu DRAGNEA.
Liderul Florin CÎȚU aflat în vizită de lucru la Timișoara și vorbește de faptul că el are bune intenții și demiterea ministrului justiției s-a datorat unui șantaj. Ministrul Stelian ION nu a dat rezoluție pentru proiectul Anghel SALIGNY.
Moțiunea pe care a dorit s-o depună AUR și USR nu a întrunit cvorumul birourilor permenente ale camerelor.
Ministrul sănătății Ioana MIHĂILĂ a adus acuzații lui Florin CÎȚU referitoare la lipsa finanțării pentru programele ministerului și pentru cei care efectuează vaccinările pentru protejarea populației. Deputatul Emanuel UNGUREANU vorbește clar că va semna orice moțiune care-l va debarca pe Florin CÎȚU.
Președintele Klaus IOHANNIS a spus clar că asocierea dintre USR și AUR este nefirească pentru că AUR este partid extremist.
Emanuel UNGUREANU garantează că luni la prima oră toți miniștri USR vor demisiona din guvern.
PSD a anunțat că mâine va decide dacă depune moțiune de cenzură.
Acum ies la iveală gunoaiele ascunse sub preș de USR dar și de PNL, iar UDMR de pe margine stă și vede cum două partide din coaliție se devorează reciproc, fără să obțină vreunul dintre ele un avantaj.
Istoria arată că oricine a încercat să definească proceduri transparente de selecție a șefilor de parchete a ieșit din scenă și lecția Mona PIVNICERU trebuia să le dea de gândit celor care doreau să încalece justiția, știut fiind faptul că orice examen poartă în el premisele fraudării.
În Piața Victoriei sunt sub 100 de demonstranți.
05 septembrie 2021
Guvernul a trimis scrisori în care arată că alianța USR și AUR au făcut o alianță toxică, către UE, USA și Israel.
05 septembrie 2021
Guvernul a trimis scrisori în care arată că alianța USR și AUR au făcut o alianță toxică, către UE, USA și Israel.
Dansul continuă. PSD zice că votează orice moțiune. Apoi zice că nu votează. Mâine se vor lămuri lucrurile după cum miniștrii USR vor demisiona. Sau nu vor demisiona, căci ei mai așteaptă ceva, nu știm ce. Fiind duminică, scena politică s-a cam calmat și se gândește la cum trece timpul.
Cred că joaca are semnificații specifice mediocrității, fiind lipsită de gesturi concrete, ample, ci de tertipuri mărunte precum depunerea moțiunii la ora 23,00 sau neasigurarea cvorumului la comisiile parlamentare reunite, exact cum se proceda în perioada care a precedat al II-lea război mondial.
Florin CÎȚU dă lovituri.
Ludovic ORBAN, epuizat politic, încearcă să contracareze acele lovituri. El se crede salvat de mocirla în care s-a băgat singur Florin CÎȚU, împins de la spate totuși.
06 septembrie 2021
Aritmetica arată că 26 = 18 + 8 adică puterea are 18 membri în comisiile reunite ale parlamentului, iar PSD are numai 8 membri. USR face caz de cei 8 dar uită că moțiunea trebuie votată de cei cu care sunt aliați, ceea ce este imposibil. Ei nefiind consecvenți vor să se folosească de PSD ca de o anexă pentru a-l da jos pe CÎȚU.
Aritmetica arată că 26 = 18 + 8 adică puterea are 18 membri în comisiile reunite ale parlamentului, iar PSD are numai 8 membri. USR face caz de cei 8 dar uită că moțiunea trebuie votată de cei cu care sunt aliați, ceea ce este imposibil. Ei nefiind consecvenți vor să se folosească de PSD ca de o anexă pentru a-l da jos pe CÎȚU.
Dacă:
- miniștrii USR PLUS își dau demisiile în bloc,
- moțiunea se votează și guvernul cade,
- USR PLUS intră în opoziție,
- PNL merge singur la guvernare,
- este forțată realizarea de reforme,
numai atunci voi crede că totul e altceva decât lupta pe ciolan, căci graba cu care toți și-au tras partea leului și s-au dedulcit la darurile puterii cu funcții în agenții, consilii de administrație și marea lor aroganță, arată că altceva se urmărește decât niște scopuri nobile.
Acum se analizează semnăturile care au fost scanate, căci au fost senatori și deputați care nu au semnat în original moțiunea de cenzură.
La 12,30 se vor întâlni CÎȚU cu IOHANNIS.
PSD nu se vrea folosit de AUR și USR care împreună 24% adică au mai puțin decât a obținut PSD la aceleași alegeri.
Spre seară miniștrii USR au ieșit în aplauzele colegilor cu demisiile în mână pe care le vor depune mâine. Mai trag și ei de timp.
Ludovic ORBAN a apărut la postul de televiziune Realitatea Plus la o emisiune de foarte lungă durată și a prezentat extrem de subiectiv, poziția sa de președinte de partid, dându-i la gioale zdravăn lui Florin CÎȚU ori de câte ori a avut nevoie. Vu a uitat să-l pocnească peste ochi și pe Rareș BOGDAN, cel care a fost locomotiva PNL la europarlamentarele din 2019 și fără de care ORBAN ar fi fost ceea ce și este un zero politic.
Florin CÎȚU a avut o întâlnire de taină la o vilă de pe lacul Herăstrău cu cei care-l susțin.
Prezidentul a chemat la consultări pentru mâine pe cei de la USR. AUR o ține pe a sa că Florin CÎȚU trebuie să plece și ei se folosesc de USR în acest scop, deși USR susține invers.
În rezumat:
- PSD este ambiguu,
- USR nu este categoric,
- moțiunea nu a trecut de birourile permanente reunite,
- ORBAN trăncănește,
- CÎȚU își vede de ale lui,
- AUR face praf,
- IOHANNIS îi lasă să fiarbă în suc propriu pe toți.
- CIOLOȘ e la Paris să dea socoteală.
Ca la noi la nimenea.
07 septembrie 2021
Barna a fost la o întâlnire cu prezidentul.
Barna a fost la o întâlnire cu prezidentul.
A plecat dezamăgit de acolo.
Moțiunea a plecat spre guvern.
Se vede cu ochiul liber că Ludovic ORBAN își sabotează guvernul. Vrea să=l vadă prăbușit pe CÎȚU. El știe că premierul are susținerea prezidentului. ORBAN nu a avut niciodată succes în votul popular și se vede number one deși el este mic, mic, de tot.
Au mai rămas la butoane prefecții, secretarii de stat, directorii de agenții și trepădușerimea USR-istă pusă politic în funcții de partid, în virtutea faptului că USR era la guvernare.
08 septembrie 2021
Prezidentul a luat act de vacantarea posturilor de miniștri prin plecarea celor de la USR și a numit interimarii.
Prezidentul a luat act de vacantarea posturilor de miniștri prin plecarea celor de la USR și a numit interimarii.
CÎȚU și-a convocat susținătorii și a votat două rezoluții prin care pedepsește pe cei ce calcă strâmb din partid.
Se așteaptă ca trepădușerimea USR-istă din posturi prin numire politică să fie dată afară.
PSD face balet. E trist că acest partid nu are poziție clară, oricare ar fi aceasta. Ei se schimbă de la minut la minut.
Au decis să asigure cvorum la citirea moțiunii în parlament.
Dacă PSD ar fi avut din start o poziție foarte clară cum că:
- nu se amestecă cu USR,
- nu se pune remorcă la nimeni,
- este și rămâne în opoziție,
- nu intră în jocuri politicianiste,
- are drumul lui și nu oscilează,
cu siguranță nu ar mai fi fost situații în care niște partide-balama să iasă la rampă și să facă afirmații, care acum sunt îndreptățite că PSD prin ceea ce face dă senzația că face blat ba cu unii, ba cu alții.
Oricum, ceea ce se întâmplă arată că PNL face politică mică, PSD este un partid obscur și balamalele fac exact ceea ce știu ele, pentru a-și maximiza profiturile politice.
09 septembrie 2021
S-a citit moțiunea. Anca DRAGU i-a luat microfonul din mână lui Florin ROMAN.
S-a citit moțiunea. Anca DRAGU i-a luat microfonul din mână lui Florin ROMAN.
PNL a fost derajnat de gestul acesta și vrea s-o demită pe DRAGU din funcția de președinte senat.
10 septembrie 2021
Rareș BOGDAN vorbește despre numărul de miniștri care i-ar primi USR pentru a se reonorabilizarea USR.
Rareș BOGDAN vorbește despre numărul de miniștri care i-ar primi USR pentru a se reonorabilizarea USR.
11 septembrie 2021
Ludovic ORBAN vorbește nasol despre IOHANNIS. la organizația de Dâmbovița. Au fost aplauze referitoare la faptul că PNL nu are nicio datorie față de IOHANNIS.
Ludovic ORBAN vorbește nasol despre IOHANNIS. la organizația de Dâmbovița. Au fost aplauze referitoare la faptul că PNL nu are nicio datorie față de IOHANNIS.
CIOLOȘ vorbește că IOHANNIS trebuie să joace rol de moderator.
CIOLOȘ confundă moderator cu mediator.
Și CIOLOȘ vorbește despre suspendare. Și SIMION de la AUR vorbește despre suspendare.
12 septembrie 2021
La Țebea AUR și alții au mers pentru la mormântul lui Avram IANCU.
La Țebea AUR și alții au mers pentru la mormântul lui Avram IANCU.
E liniște, că e duminică.
13 septembrie 2021
A avut loc deschiderea anului școlar.
A avut loc deschiderea anului școlar.
Președintele a vizitat un liceu tehnologic din Calea Doftanei.
Și CÎȚU a fost la deschiderea școlii și a intrat într-un joc după melodia Cala 20 de ani.
Se vorbește despre suspendarea lui IOHANNIS.
E o mare bălăceală.
Se prefigurează tot felul de scenarii, care mai de care mai ciudate cu poziția lui CÎȚU ca președinte de partid și de senat și alte și alte variante.
USR o dă-n bâlbă.
AUR ca partid de 9% face doar gălăgie.
Se vorbește de debarcarea lui Anca DRAGU din președinția senatului. Alina GORGHIU se vrea președintă. Frumos.
14 septembrie 2021
A
A
15 septembrie 2021
A
A
16 septembrie 2021
A
A
17 septembrie 2021
A
A
18 septembrie 2021
A
A
19 septembrie 2021
A
A
No comments:
Post a Comment