ORBAN Ludovic, actualul șef al partidului național liberal, scris cu litere mici, căci se comportă ca o adunătură de țațe care-și ridică fustele și-și bat păsăricile la drumul mare, ca în orice mahala, face mișcări prin care caută să-și maximizeze avantajul la alegerile din 25 septembrie 2021.
El crede că ceea ce face, este legal, constituțional, adevărat, în respectul cetățeanului, dar cei din tabăra lui Florin CÎȚU interpretează cu totul altfel această abordare. El îl vrea demolat pe CÎȚU, numai că cine sapă groapa altuia, cade el în ea pentru că:
- ORBAN Ludovic este un om epuizat politic,
- ORBAN Ludovic se crede că e ceea c e nu e,
- ORBAN Ludovic calcă pe cadavre pentru sine,
- ORBAN Ludovic nu merită nimic.
Ca politician, ORBAN Ludovic a arătat că nu dispune de anvergura necesară marilor acțiuni. Este un politician de uliță, care știe să facă intrigi, să se lege de nimicuri și su are viziunea măreției, nici a monumentalului și nici a proiectelor fundamentale. El este un om cu cobza, cu maneaua, cu dansul din șolduri, cu chefulețul, adică un om banal, care se pierde rapid în mulțime, chiar dacă-și cănește părul. Ar face bine să-și repare dinții de jos că atunci când vorbește parcă este un boșorog care și-a pierdurt placa.
Oricum, dacă mai face porcărelele ca până ieri, se cere afară din partid și tovarășii lui îi vor îndeplini dorința, ceea ce va face ca visul său de a fi reconfirmat președinte al PNL se va nărui, iar gândul către prezidențialele din 2024 va fi așa de departe, încât va avea coșmaruri, când se va gândi că șansa sa a fost anulată după principiul gura bate fundul.
(08 septembrie 2021)
(08 septembrie 2021)
No comments:
Post a Comment