Eu am fost un părinte de modă veche

Eu am fost un părinte de modă veche. Spun că am fost, pentru că eu am copii care la rândul lor au copii. Deci dacă ar fi să vorbesc la prezent, ar trebui să spun că sunt un bunic de modă veche, care încearcă din răsputeri să înțeleagă vremurile de azi și să se acomodeze cu exigențele nepoților lui.

Eu mi-am învățat copiii să țină ușa de la apartament încuiată cu yala tot timpul și să nu deschidă ușa nimănui. Nici noi nu am deschis ușa decâty celor care se anunțau cu telefonul, lucru pe care îl fac și acum, cu excepția situațiilor când la ușă este administratorul blocului, un vecin de pe scară, poștașul sau poliția.

Eu mi-am învățat copiii să nu lase niciun străin să intre în casă indiferent de pretext. Nici eu și nici soția mea nu am permis străinilor să intre în casă, decât în vremurile în care venea să se citească nivelul consumului de electricitate la contorul instalat aiurea în apartament, nu ca acum pe scară.

Mersul la meditație l-am asigurat însoțindu-mi de fiecare dată fata și la dus și la întors, căci niciodată nu am considerat că trebuie ca ea să meară singură:

- printre blocuri,

- seara pe străzi,

- în zone necunoscute.

Este adevărat că în cazul în care mergea la teatru sau se întorcea de la teatru unde dirigintele îi însoțea, trebuia să ne implicăm. Nu am fost de acord să vin la ieșirea de la stația de metrou, ci am mers la locația teatrului și de acolo am mers împreună spre casă.

Dacă erau aniversări ale unor colegi, am mers cu mașina spre acei colegi la dus, dar și la revenirea acasă de la ei tot cu mașina s-a făcut deplasarea. Eu am fost un părinte  de modă veche, care a considerat că fiul meu sau fiica mea trebuie protejați în acțiunile pe care le întreprind, astfel încât riscurile legate de interacțiunile cu persoane necunoscute să fie reduse spre zero. Nici nu se punea problema ca fiul meu sau fiica mea:

- să meargă cu necunoscuți,

- să accepte invitații de la necunoscuți,

- să primească daruri de la persoane străine,

- să se urce în alte mașini decât mașina mea,

- să deschidă ușa apartamentului  cuiva,

- să rămână noaptea în locuri necunoscute,

- să nu ne spună vreodată unde merg, cu cine merg,

- să nu ne spună dacă s-a întâmplat ceva ieșit din comun. 

Acum lucrurile s-au schimbat. Există rețele de socializare, există telefoane mobile, atmosfera din școli este cu totul alta, iar preocupările părinților sunt îndreptate spre noi direcții, căci obiectivele de atins sunt altele în ziua de azi. Părinții merg la muncă în străinătate. Televiziunile oferă modele dintre cele mai spectaculoase, unde banul circulă intens și se vorbește foarte puțin despre muncă de nivel înalt de calificare. Elevii cu rezultate de excepție sunt tratați la și alții, căci atenție deosebită este dată borfașilor, curvelor, violatorilor, pușcăriașilor, ei fiind cei ce aduc rating special în televiziuni.

Acum trebuie reviziuite multe, căci ceea ce i s-a întâmplat acelei copile din Dobrosloveni arată că viața a luat-o cu mult înaintea oamenilor, aceștia trebuind să se adapteze mult mai rapid noilor condiții extrem de complexe și dinamice din societate, să identifice riscurile și să caute să le gestioneze, căci nici 112, nici poliția, nici sistemul de sănătate și nici procuratura nu rezolvă nimic dacă oamenii nu se protejează singuri în peste 70% din cazuri în care acționează zi de zi, căci prevenția este esențială, mai ales la părinți față de copiii lor.

(01 august 2019)

Mr. Olympia în Ro

În mod normal, la o țară cu peste 20 milioane de locuitori și cu o importantă mișcare de bodybuilding, ar trebui să fim frecventabili din toate punctele de vedere. Au trebuit să treacă ani și ani până când concursul Tiger Classic să fie afiliat la IFBB.

Se organizează la noi competiții importante de culturism și este meritoriu pentru organizatori să invite fie pentru seminarii, fie pentru demonstrații legende ale culturismului mondial, confirmate prin obținerea titlului de Mr. Olympia cu ceva timp în urmă.

Așa se face că ne-au vizitat Dexter JACKSON în anul 2008, iar Dorian YEATES îm anul 2018. Se vorbește că marele Arnold SCHWARZENEGGER va ajunge la București în curând.

Aș fi foarte încântat dacă ne-ar vizita în acest an, să zicem Shawn RHODEN, care este Mr. Olympia en titre. 

Ar fi extrem de interesant dacă un mare culturist ne-ar vizita până în septembrie al anului curent, iar la concursul oficial Mr. Olympia ar cuceri titlul cu același nume, țara noastră fiind locul cvare anunță pe marele învingător. Scriitorii noștri ziceau că în literatură soarele răsare de la București. Așa ar fi bine dacă s-ar întâmpla același lucru și pentru culturism.
Este știut că totul costă, dar obrazul subțire, cu cheltuială se ține.

(31 iulie 2019)

De ce nu demisionează șefii în Vest?

Toată lumea se întreabă de ce nu demisionează șefii în Vest, așa cum se întâmplă la noi, când apar situații deosebite? Lucrurile sunt foarte clare. În Vest există proceduri:

- bine definite,

- acceptate de toți,

- cunoscute la perfecție,

- transpuse în practică,

iar după fiecare eveniment se analizează dacă procedurile au fost respectate de toată lumea și de cele mai multe ori, ca să nu zic că în 99% din cazuri rezultatul este că procedurile au fost respectate, căci persoanele implicate în aplicarea de proceduri sunt profesioniști, nu amatori.

La noi nu există proceduri. La noi nu există cursuri de instruire. Toată lumea s-a mirat că un polițist nu știa să folosească o aplicație informatică, fără să meargă mai în profunzime. La instalarea aplicației, obligatoriu, trebuia ca persoanele care o folosesc să participe la un curs de câteva zile sau de câteva ore, în funcție de complexitate. Neprocedându-se așa, nimeni nu trebuie să se ire că omul nu cunoștea să folosească aplicația, căci nimeni nu s-a născut învățat.

Fără proceduri:

- clare,

- obligatorii,

- cunoscute,

- simple,

- eficiente,

- verificate,

- stabile,

vom vedea că fiecare acționează după cum îl taie capul și rezultatul va fi unul de proastă calitate, cu siguranță, ceea ce s-a și văzut în cazul Caracal. Lipsa instruirilor periodice, lipsa verificărilor și evaluărilor obiective, duce la pierderea spiritului de autodepășire și oamenii știindu-se la adăpostul trecerii timpului nu depun eforturi de a fi mai buni și mai buni, cât este posibil de buni, în timp.

Și la noi nu vor mai demisiona șefii și nu vor mai fi sancționați subalternii când:

- vor exista proceduri,

- procedurile vor fi cunoscute,

- procedurile vor fi aplicate cu strictețe.

Cel mult, dacă rezultatele nu sunt cele așteptate, se va lucra la îmbunătățirea procedurilor, dar oamenii vor lucra ca la carte și nu cum se pricepe fiecare, căci iată ce a ieșit și câți șefi au trebuit să plece.

(30 iulie 2019)

Telefonul mobil și lumea de la sală

De când am reluat mersul la sală, văd cum tineretul zglobiu care vine fie să se mențină, fie să dea grăsimile jos, folosește în exces telefonul mobil.

Telefonul mobil este folosit în vestiar, fie înainte de programul de exerciții, fie după program.

Telefonul mobil este folosit de cei ce lucrează la presa pentru picioare și este comic deja.

Telefonul mobil este folosit în mod special când se merge pe bandă.

Telefonul mobil este folosit când se lucrează la sol, adică mai precis, nu se lucrează.

Telefonul mobil este folosit în pauzele prelungite dintre exerciții.

Este adevărat că telefonul mobil este o necesitate. Numai că, în opinia mea, telefonul mobil trebuie folosit eficient. Eficiența utilizării telefonului mobil înseamnă:

- separarea activităților de vorbitul la telefon,

- scurtarea convorbirilor la strictul necesar,

- evitarea dependenței totale de telefon,

- identificarea și a altor surse de informare,

- formarea unor noi obiceiuri care nu includ telefonul mobil.

După mine, cine vine la sală și stă acolo 40 de minute, are toate elementele:

- de a lăsa telefonul la vestiar,

- să lucreze la aparate fără a vorbi simultan la telefon,

- să se concentreze pe obiectivul definit pentru sală,

- să reia după 40 de minute utilizarea telefonului.

Numai Napoleon BONAPARTE știam că avea capacitatea de a face mai multe lucruri simultan. Ceilalți oameni au resurse limitate legate de o astfel de abordare, ceea ce mă face să  cred că utilizarea telefonului mobil simultan cu realizarea altor activități, determină reducerea puterii de concentrare pe acele activități cu consecințe dintre cele mai neplăcute asupra calității rezultatelor. La sală această concluzie este evidentă, căci puterea de concentrare pe ritm, durată, intensitatea în derularea programului este explus să aibă aceeași calitate când nu este folosit simultan telefonul mobil, ca în situația în care acesta este folosit, căci telefonul fie este ținut într-o mână cu care nu se mai lucrează la aparat, fie că este ținut între umăr și obraz și deci poziția corpului este incorectă.

Concluzie: din 20 de persoane de la sală, 18 utilizează telefonul mobil cel puțin de câteva ori în timpul derulării programelor, ceea ce înseamnă că degeaba vin la sală sau vin să creadă că au fost acolo, fără să fie interesați de rezultate.

(30 iulie 2019)

Profesorul Dan RACOVIȚAN

Eram pe aeroportul Otopeni și mă pregăteam să mă îmbarc în avionul care să mă ducă spre Paris, când am intrat în grupul profesorilor care plecau prin programul TEMPUS la diferite universități din Franța. Atunci l-am cunoscut pe profesorul Dan RACOVIȚAN. Venea de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, universitate foarte serioasă unde eu aveam prieteni încă din anii de armată.
Prima impresie pe care mi-a făcut-o Dan RACOVIȚAN a fost specială, căci:
- privirea sa era vioaie,
- vorba sa era clară,
- zâmbetul afișat era deschis,
- avea economie de gesturi.
Profesorul Dan RACOVIȚAN, atunci pe aeroport nu era un gras, așa cum sunt mulți profesori universitari. Profesorul Dan RACOVIȚAN nu era convențional în conversația cu mine și nu au trecut decât câteva clipe până am început dialogul pe problemele noastre de informatică, foarte exacte și spinoase, în contextul acelor ani tumultoși.
După acea mobilitate din Franța, am avut ocazia să-l reîntâlnesc pe profesorul Dan RACOVIȚAN de mai multe ori, mai ales cu ocazia Conferinței Internaționale de Informatică Economică organizată de Departamentul de Informatică Economică din ASE, dar și cu ocazia deplasărilor mele la Cluj fie la comisii de doctorat, fie la manifestările științifice organizate de catedra de Informatică Economică de la Universitatea Babeș-Bolyai. De fiecare dată am avut ocazia să văd un profesor Dan RACOVIȚAN bine orientat pe problematica de specialitate, cu o viziune clară asupra informaticii economice și deschis la o colaborare largă cu noi cei din Departamentul de Informatică Economică din ASE. Profesorul Dan RACOVIȚAN de pe poziția de decan al FSEGA a avut posibilitatea să facă foarte multe lucruri mari pentru informatica economică. Pentru rolul său determinant în dezvoltarea informaticii economice, recunoscut de toți colegii mei de departament, în anul 2004, i-a fost decernat Premiul Grigore MOISIL, iar luările de cuvânt de la ședința festivă au scos în evidență trăsăturile remarcabile ale personalității profesorului Dan RACOVIȚAN.
Cu trecerea timpului am avut posibilitatea să aprofundez unele dintre contribuțiile lui Dan RACOVIȚAN la dezvoltarea informaticii economice românești, căci lucrările de specialitate realizate de el și de colegii cu care au colaborat, de fiecare dată mi-au dezvăluit un specialist profund, cu dorința de a face numai lucruri temeinice, astfel încât studenții săi să dispună de materiale didactice valoroase, utile la locurile de muncă unde ei vor lucra după absolvirea facultății ca informaticieni ai școlii de informatică economică de la UBB.
Profesorul Dan RACOVIȚAN face parte din generația de aur a informaticii economice românești în care se includ Ion Gh. ROȘCA, Ștefan NIȚCHI, Nicolae GHIȘOIU, Gheorghe SABĂU, Nicolae TOMAI, Dumitru TODOROI și încă vreo câțiva, nu prea mulți însă.

(29 iulie 2019)

Ce mai zice managementul politic, neică?

Managementul politic zice că:

- înainte de a scoate pe gură oarece, trebuie multă cugetare,

- odată zise chestiile, așa rămân,

- numai calculele de calitate fundamentează decizii și concluzii,

- legile fizicii sunt valabile și în societate,

- empirismul este păgubos.

Noi nu cobărân din treb în gara Brașov dacă nu ne-am urcat în trenul spre Brașov, cum nu vom câștiga niciodată la LOTO dacă nu am cumpărat vreodată bilet cu cele șase numere selectate de noi.

Managementul politic mai zice că:

- există o corelație teribilă între eficiența și valoare omului,

- pe colectivități largi curba lui GAUSS e valabilă 100%,

- fără  echilibru, ci doar cu excese, totul se prăbușește,

- unde nu sunt proceduri și nu există exigență se instalează haosul,

- absența ierarhizării bazată pe valoare distruge orice sistem,

- implozia sau explozia unui fenomen sunt controlabile,

- decizia responsabilă nu este apanajul oamenilor slabi.

Să privim în jur și vom vedea mulți oameni care au ochelari de cal, căci nu au plăcerea de a privi realitatea exact așa cum este ea, imperfectă, dură, zgomotoasă, inegală și mai ales încărcată de incertitudini. Cei ce se  cred că sunt stăpânii lumii lor minuscule, uită de faptul că cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit și că la poartă așteaptă cel puțin 100 de inși cu mult mai buni decât ei, gata să-i înlocuiască cu succes. 

Să privim în jur și vom vedea ignoranță cât cuprinde, căci cei ce cred că ne gestionează destinele croiesc legi pentru a fi ei avantajați, fără a se gândi că peste un timp și ei vor intra în colimatorul consecințelor pe care acele legi le generează. Îmi aduc aminte că un fost premier, care după ce a fost eliberat din funcție a mers la rector și tare s-a mai mirat când a văzut cât de mic era salariul său de profesor universitar. Respectivul uitase de unde plecase și nu se gândise nicio clipă că va reveni tot acolo, la talpa țării, unde lucrurile nu sunt atât de roz așa cum erau la Palatul Victoriei sau la Parlament.

(27 iulie 2019)

Cazul Alexandra de la Caracal

Mult timp s-a făcut garagață despre Caracal cum că pe cadranul ceaului de la gară în loc de IV ar fi IIII, dar asta am văzut și la case mai mari, că acolo cimitirul se află pe strada Învierii și că pușcăria se află pe strada Libertății. Deși am avut prieteni din Caracal, pentru a-i proteja nu i-am întrebat niciodată despre aceste lucruri și nici eu nu am avut curiozitatea să ajung în Caracal să mă conving pur și simplu.

Chestia cu faptul că la Caracal s-a răsturnat carul cu proști am considerat-o o glumă neavenită, tâmpită și răutăcioasă, dar acum după ceea ce am văzut în cazul crimei odioase de zilele trecute, mă gândesc să reconsider ceea ce am scris, căci reacțiile autorităților de acolo parcă dovedesc altceva.

Eu am mai spus că lipsa:

- procedurilor eficiente,

- responsabilizării exacte,

- profesionalismului dovedit,

- soluțiilor optime,

- sancțiunilor exemplare,

vor duce la situații dintre cele mai groaznice, aproape fără ieșire, cu final previzibil, dar deloc fericit. Perpetuarea unor stări de fapt, abordările aproximative, pasarea responsabilităților și diluarea deciziilor sunt acele elemente care fac din negru alb și vice-versa, ceea ce adâncește mocirleala în care nu aflăm și crează senzația de drum înfundat pentru orice s-ar încerca să se realizeze sau să se construiască.

Dacă  la intrarea în schimb politistul care primea sesizările avea procedură:

- să se identifice,

- să dea număr de înregistrare,

- să dialogheze civilizat,

- să pornească imediat acțiuni specifice de soluționare,

- să știe exact ce se întâmplă dacă nu respectă procedura,

cu siguranță că lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

Dacă procurorul ar fi avut și el o procedură eficientă și detaliată legată de o situație care să-i dea posibilitatea de a acționa conform situației specifice, sunt sigur că așteptarea aceea nu ar mai fi existat. 

Dacă ar exista cu mult mai multă fermitate în abordarea problemei indisciplinei cetățenilor, adică un apel fals la 112 care este identificat să însemne o amendă de 10.000 de euro sau pușcărie 5 ani fără comentarii, chestiile cu glumele și cu expresiile neadecvate nu ar mai cântării aiuritor.

Dacă indisciplina crasă s-ar solda cu ieșirea din sistem și nu cu cocoloșirea celui în cauză din spirit de castă, precis:

- învățătorul nu și-ar mai bate elevul,

- polițistul ar lucra de o mie de ori mai atent și mai responsabil,

- avocatul, notarul, judecătorul și procurorul ar cântării de un milio de ori mai cu grijă ceea ce face,

- șoferul n-ar mai batjocori regulile în trafic,

- jurnaliștii n-ar mai produce elemente false de manipulare grosolană,

- politicienii ar fi cu mult mai rezervați și ar da soluții nu acuzații.

Viața însă arată că trebuie să fim:

- iertători,

- îngăduitori,

- acoperitori,

fără să ne dăm seama că trecând peste anumite limite totul se duce de râpă și apar situații care scapă de sub control și caracterul lor ireversibil duce la pierderi incomensurabile. Se mizează pe uitare și pe memoria colectivă care musai este considerată scurtă și care la următorul ciclu electoral prin îmbibarea cu noi emoții generate artificial, va duce la rezultatul dorit prin manipularea după manual.

Cazul Alexandra de la Caracal mi-a arătat unde am ajuns dacă în Constituție nu figurează cuvântul onoare, căci tot ceea ce s-a întâmplat îmi arată că a existat un lant de oameni fără onoare, care fiecare a acționat după propriile-i reguli care nu au nicio legătură cu valorile umane sau cu Constituția care garantează dreptul la viață.

(27 iulie 2019)