Monday, April 3, 2017

Victor Viorel PONTA, nehotărâtul

Trebuie spus din start că Victor Viorel PONTA a primit, nu s-a luptat pentru nimic din ceea ce a obținut. A primit funcția din TDS, a primit funcțiile de ministru, a primit fiuncția de premier, a primit funcția de președinte de partid. Sunt partide unde dacă se atinge o anumită masă critică, chiar și un scaun sau un bocanc, dacă sunt propuși, sunt aleși cu unanimitate de voturi. Sunt momente în care funcționează curentul de opinie autogenerat, care nu are nicio legătură cu curentul de opinie indus, care este însoțit de fenomene adverse.
Apar și momente în care unora nu li se mai oferă prea mare brânză, pentru că au apărut alții care așteaptă, bineînțeles, să și se ofere. Nu se uită cu jind spre orice, ci spre ciolanul cu carne îndestulătoare. A fost moemntul ZGONEA, prietenul lui Mihai Viteazul, pentru cine nu știe cine este ZGONEA, când Victor Viorel PONTA aștepta să i se ofere președinția Camerei Deputaților, după cum se bârfea în epocă în târg. N-a fost să fie. Tot așteptând să primească și neprimind, Victor Viorel PONTA a început să vorbească de unul singur în piață și la moară, unde sunt moși beți și babe surde. În vremurile lui bune, Victor Viorel PONTA avea și verb, avea și pix, iar acum nu le mai are nici pe acestea, fiind facil, plictisitor, previzibil și repetitiv. Îl mai bagă în seamă numai zonele de scandal ale televiziunilor și tabloidelor, căci ceilalți au alte preocupări.
Victor Viorel PONTA, cel care tot timpul a primit, a dat dovadă de multă nehotărâre, fiindu-i chipul pe afișele PRU și el votând cu PSD după cum a zis cu gurița-i, deși dacă sărea în barca PRU, îi băga în Parlament. A dansat, tot nehotărât, până a generat niște chestii atât de deranjante, încât lăudătorii săi cred că mai la toamnă va rupe o halcă din PSD și va face el o stângă naționalistă. Sunt numai bârfe, căci Victor Viorel PONTA ar primi dacă i s-ar oferi un asemenea cadou, dar el nu este constructor. El doar primește lucruri gata făcute. Postul de ministru era făcut. Postul de președinte de partid era făcut. Nehotărârea lui Victor Viorel PONTA este numai aparentă. Este rezultatul celui care așteaptă să primească. Când apar două oferte o va alege pe cea mai bună. Acum, nu apare la orizont nimic. De aceea scrie, vorbește, scrie, vorbește, doar, doar îl aude cineva Îmi spunea cineva, cândva când îl auzea pe cel ce vorbea prea repede, mult prea repede la microfoane:
- Uite, cum vorbește gura fără el!
Dar gândul mă duce la privirea dintr-o pictură a lui GRIGORESCU, care mă duce la găina Iuliei ALBU când venea la emisiunea lui Mădălin IONESCU, cea în miez de noapte.


(03 aprilie 2017)

Sunday, April 2, 2017

Alimentația în culturism

În culturism, ca peste tot în societizate tot felul de concepte când este vorba de a stabili regim alimentar. Se vorbește despre:
- alimentație optimă;
- alimentație rațională;
- nutriționism;
- regim alimentar;
- cicluri de pregătire;
- obiective de urmărit;
- utilizarea de suplimente,
- multe, multe alte chestii obositoare.
Cine crede că un culturist care stă la sală ore bune, care mai are și un job și despre care se spune că nu dispune de 2000 euro pe lună pentru a face totul științific, ca la carte, dispune de resurse pentru a avea o echipă în jurul său sau pentru a suplini absența echipei printr-un efort titanic de autorinstruire, se înșeală. Este important ca tot ce este legat de alimentația culturistului să fie sintetizat în câteva pagini, exact cum sunt ghidurile în cazurile de urgență de pe salvare, care conțin proceduri scurte dar sigure și mai ales, eficiente.
În opinia mea trebuie să se identifice:
- trei cel mult cinci tipuri de antrenamente;
- cel mult 20 de feluri de mâncare;
- trei tipuri de obiective de urmărit;
- trei tipuri de culturiști după constituția fizică;
- un tabel de calcul calori.
Se vor face niște ghiduri de câteva pagini fiecare, cu coperți colorate diferit și un culturist alege acel ghid care i se potrivește și citindu-l cu ușurință va trece la treabă. În cazul în care culturistul dorește cu mult mai mult, el avansează în studiu. În niciun caz culturistul debutant nu trebuie să meargă să cumpere tomul de 573 pagini al lui Patrick HOLFORD intitulat Cartea nutriției optime apărută la editura ALL în 2008 sau altele mai pentru amatori.
Cel mai grozav ar fi o aplicație software free unde culturiștii să-și facă fiecare contul său, cu parametrii definiți și funcție de dificultatea antrenamentului și de ciclul de pregătire să obțină variante de moduri în care să realizeze alimentația care să-l ducă spre atingerea obiectivului pe care și l-a definit. Cândva, doctorandul meu Mihai DOINEA a experinemtat un astfel de software și l-a verificat cu succes. Numai că pentru a funcționa în mediul real pentrun toate categoriile de culturiști, bazele de date deveneau imposibil de populat de către o singură persoană, adică de către Mihai, iar ușile la care a bătut pentru a primi sprijin în vederea alcătuirii unei echipe, au rămas închise.
Acum există puse la punct formule, date primare, modele ale corelațiilor dintre variabile. Trebuie numai luate și puse cap la cap toate acestea și pus la dispoziția culturiștilor un instrument de lucru absolut indispensabil, dar special pentru culturiști, nu o aplicație online care să se potrivească oricui, pentru că acești sportivi, culturiștii, nu sunt oricine și au nevoie de ceva special.



(03 aprilie 2017)

Tovarășul MĂCINOIU și

Zilele trecute am revăzut pe TVR2 o scenetă cu trei mari actori, Toma CARAGIU în rolul tovarășului SASU, Marin MORARU în rolul tovarășului MĂCINOIU și cu Vali VOICULESCU-PEPINO în rolul tovarășei Rozalia. Ideia nu a fost legată de acea mică scenetă și nici de cum potrivea CARAGIU lampa sugerând o anchetă la securitatea ceaușistă, ci la faptul că am văzut de două ori piesa Take, Ianke și Cadîr la Naționalul Bucureștean, lucru pe care nu l-am mai făcut niciodată și n-am să-l mai fac. Rolul lui Inake era jucatbde radu BELIGAN, rolul lui Take era jucat de Marin MORARU, iar în rolul lui Cadîr juca Gheorghe DINICĂ. L-am comparat pe tovarășul MĂCINOIU cu Take și m-am gândit dor că cel de atunci, salariatul mărunt nu era cărunt, dar talentul era cu carul și a rămas cu carul, veridicându-mi teoria că un actor de geniu scoate bijuterii din orice rol, inclusiv din tăceri.

(02 aprilie 2017)

Alexandre THARAUD cu Rhapsody in Blue

Bucățile pentru orchestră și pian pe care le ascult cu mare plăcere nu sunt prea numeroase, dar una dintre ele este Rhapsody in Blue de George GERSHWIN. dacă pentru altele am motivații suficient de solide, pentru aceasta nu am nicio motivație, dar îmi place nespus de mult.
Pentru mine, când ascult un CD sau un disc clasic de vinil nu prea am probleme, că imaginația fuge o dată cu muzica. dacă este însă ceva la Tv, imaginea îmi fuge după un detaliu și ajung să mă concentrez prea mult pe respectivul element, enervându-mă chiar. În cazul pianiștilor mă uit la degetele lor si ajung să mă stresez dacă văd pianițiti cu degete butucănoase, care mai mult strivesc clapele, decât le ating. Nici degetele ca de ceară ale bărbaților pianiști nu-mi inspiră vreo legătură cu forța muzicii mai ales către finalul bucăților. Expresiile moacelor pianiștilor sunt chintesența a ceea ce ei cântă. Sunt unii care se screm, sunt alții care au un dramatism artificial, dar există și unii care au bucuria de a cânta.
Țtiam eu câte ceva despre pianistul Alexandre  THARAUD, dar când l-am văzut pe mezzo tv de câteva ori exact în exercițiul funcțiunii cu Rhapsody in Blue unde cânta sub bagheta lui Andrea QUINN, o dirijoare foarte energică, am avut senzația că americanul a compus-o special pentru el, numai că diferența de la prima audiția până când Alexandre s-a născut este de treizeci și șase de ani Am găsit pe youtube doar un gragment.




(02 aprilie 2017)

Saturday, April 1, 2017

Sfântul Toader

Stând cu gura căscată la televizor să aud zicerile ministrului Tudorel TOADER, din reflex, am făcut și câteva poze pe care, acum neavând ce face le-am descărcat din telefon și le-am privit intrigat, gândindu-mă că am irosit 44 minute din viață ascultând cel mai bizar expozeu ce mi-a fost dat vreodată.
La un moment dat, mișcarea capului respectivului orator a avut niște poziții care au generat niște fotografii cărora îmi permit niște afirmații și concluzii altele decât cele vehiculate până acum.
Prima ideie se referă la faptul că Tudorel TOADER nu este oarecine.
A doua ideie mă duce la abordarea că Tudorel TOADER vine din sfere înalte.
A treia ideie este aceea că Tudorel TOADER vorbește în pilde. Am mai zis-o deja.
A patra ideie se fundamentează pe faptul că Tudorel TOADER plutește în afara politicului.
A cincea ideie-concluzie este că Tudorel TOADER a împăcat și capra și varza.
A șasea ideie tot concluzie este Tudorel TOADER că a nemulțumit pe prea mulți.
Imaginea alăturată spune ceea ce nu s-a spus și evidențiază aspecte neînțelese încă de nimeni, asupra cărora trebuie prezicătoarele să se aplece și să le decripteze, căci numai în acest fel se vor afla adevăruri ascunse celor care habar nu au de stadiul la care a ajuns ocultismul până și la acel nivel unde subliminalul s-a evaporat.


E numai o chestiune nici de aură, nici de coroană, ci de mult mai mult, dacă mintea ne duce către Simion ZUGRAVU sau Andrei RUBLIOV. Oricum, designerii nu au fost deloc inspirați de au propus o schemă care să genereze și situații deloc plăcute din toate punctele de vedere. Puțină atenție n-ar strica celor care compun sigle și celor care fac aranjamentele generatoare de planuri nepotrivite prin suprapuneri de perspective.


(02 aprilie 2017)

Răutățile oamenilor

Se zice că persoanele publice trebuie așezate sub lupă ca vulgul să știe totul despre ele. Mi se pare un pic cam exagerat, pentru că și persoanele publice au drept la intimitate, dar și la o viață suficient de normală, mai ales dacă ele nu cad în ridicolul de a devoala fix orice banalitate din viața lor, invitând, regizând și chiar plătind fotografi și reporteri pentru chestii mai mult sau mai puțin stupide..
Căutând ceva pe Internet am găsit că Iulia Vântur are 178cm înălțime, Marius Moga are 171cm înălțime și Salman Khan are 170cm înălțime. dacă socotesc și fac legăturile necesare, cred că există o corelație între cele trei înălțimi ale lui Marius, Khan și Iulia și votul UK la BREXIT. Dacă adaug și 44,5 numărul meu de la pantofi, am găsit corelația celor trei înălțimi cu temperatura din 31 martie anul 1901.
Așa este lumea: vrea să știe lucruri fără importanță pentru a-și ocupa timpul în tramvai sau autobuz. Lumea este un pic mai curioasă, dar devine rea, atunci când scormonește exact acolo unde nu trebuie.


(01 aprilie 2017)

Nomenclatorul documentelor...

Ar fi momentul ca documentele care circulă în țara noastră să fie cât de cât standardizate și să nu mai facă fiecare ce vrea, adică ce-i bubuie prin țeastă. De aceea în opinia mea, se impune crearea unui nomenclator al documentelor primare NDP, care să includă în mediul virtual:
- denumirea documentului primar;
- un link spre descrierea documentului;
- proceduri de gestionare a documentului;
- modul de completare a câmpurilor;
- poziția câmpurilor din document;
- specificarea câmpurilor obligatorii;
- precizarea semnăturilor și ștampilelor;
- stabilirea cazurilor când documentul devine nul;
- numărul de exemplare și destinația lor;
- ce se întâmplă dacă nu se respectă procedurile;
- erori care apar în gestiunea documentelor;
- butonul de descărcare sau de tipărire. Nomeclatorul art trebui să conțină date clare despre decrete, ordonanțe, fișe ale posturilor, regulamente, fotărâri, facturi, cataloage de școală, carnete de elevi, diplome de terminare școli, borderouri, chitanțe, procese verbale, contracte, liste de prezență, convocatoare și tot ce înseamnă intrări și ieșiri de peste tot, adică tot pe ce se bazează birocrația.
În acest nomenclator se prezintă șabloanele documentelor și oricine dorește să construiască un document, va descărca șablonul și de acolo se pornește. În acest fel, nu vor mai exista tot felul de documente nici ca structură, nici ca titulatură. Dacă NDP este parte dintr-o lege, este clar că tot ce nu este respectat acolo este echivalent cu încălcarea legii și atrage după sine anularea dar și ceva sancțiuni. 
Ideia mi-a venit în legătură cu misterul dispariției contractului de la autostrada Transilvania, în care nu se știu nici valori, nici condiții și pierderea este învăluită în mister, toată lumea ridicând din umeri. De la modul defectuos de a lucra cu documente, de la modul defectuos de a se da aprobări s-a ajuns ca în Ro să fie furturi fără hoți, corupție fără corupți și crime fără criminali.
Când se va pune ordine în tot ce înseamnă birocrație și vor fi eliminate toate chestiile vagi, atunci totul va fi clar ca lacrima și nimeni nu va mai face prostioare în numele necunoașterii sau al pierderii ca măgarul în ceață.



(01 aprilie 2017)