Aflăm de la Antena 3 CNN multe despre Călin GEORGESCU. Antena 3 CNN ne spune ceea ce a făcut în anul 2003 Călin GEORGESCU. Ne spune tot felul de detalii legate de scandalurile în care Călin GEORGESCU a fost și este implicat. Aș fi interesat să știu mult mai multe despre:
- ce fel de elev era Călin GEORGESCU,
- ce note avea la facultate Călin GEORGESCU,
- cum a fost în stagiul doctoral Călin GEORGESCU,
- care sunt lucrările științifice publicate de Călin GEORGESCU,
- câtă știință a făcut Călin GEORGESCU,
- dacă a publicat cărți cu subiectul tezei de doctorat Călin GEORGESCU,
căci eu vreau să știu cât de serios este Călin GEORGESCU în ceea ce face, în ceea ce a făcut tânărul Călin GEORGESCU, căci dacă a fost un tânăr serios, ca matur a fost un om serios, azi ar trebui să fie serios Călin GEORGESCU. Se știu foarte multe detalii despre Călin GEORGESCU. Ce bine era dacă în septembrie 2024, în octombrie 2024 și în noiembrie 2024, Antena 3 CNN venea cu detalii substanțiale ca azi, despre toți cei 14 candidați la prezidențiale, căci toate câte se zic azi, nu sunt descoperiri științifice, ci muncă de rutină de jurnalist priceput! Atunci știam nu numai cine este Călin GEORGESCU, ci știam despre toți cei 10 candidați mai puțin cunoscuți, în frunte cu Călin GEORGESCU, căci el era un mare necunoscut care a surprins petoată lumea apărând ca mare învingător în alegeri. Eu consider că toți care se dau mari jurnaliști azi și-mi spun mie vrute și nevrute despre Călin GEORGESCU, în septembrie 2024, în octombrie 2024 și în noiembrie 2024, s-au comportat ca niște amatori care nici pe poziție de portari la cerșit în biserică nu i-aș lăsa. Atunci trebuiau să vină cu detaliile de azi despre Călin GEORGESCU, nu acum când doar pun sare pe un buboi gata să explodeze pentru a ieși puroiul urât mirositor. Pentru mine este clar: un nene care a făcut facultate în domeniul horticulturii, care a făcut un doctorat în domeniul horticulturii, dar care nu a lucrat în cercetarea științifică la un institut care are un laborator de horticultură, nu reprezintă nimic, este un nene care a risipit timpul altora, căci de risipa timpului să nu mă interesează și eu nu cred în seriozitatea acestui nene risipitor.

De Sfântul Ion nu-mi sărbătoream ziua căci înainte de 1989 erau spectacole dedicate tovarășei Elena CEAUȘESCU, născută în acea zi. Așa că, nu mai vreau să aud de neveste care ies în frunte de niciun fel, să ne arate nouă cât de-și iubesc bărbații, chiar și la mitinguri în fața parchetului general!
(05 martie 2025)
No comments:
Post a Comment