Monday, November 28, 2016

CSIE'50 - meseria de cibernetician

Din motive din care mie momentan îmi scapă pe jos și se răstoarnă agale, în COR - catalogul ocupațional din România, meseria de cibernetician nu este definită. În schimb, este definită meseria de gropar și cea de țîrcovnic. Este numai o chestiune de voința celor care se ocupă de domeniu de a spune niște lucruri simple precum:
- nivel studii, adică numai cu studii superioare de specialitate;
- ce activități desfășoară legate de sisteme cibernetice;
- unde își desfășoară activitatea și ce output-uri oferă;
- care sunt facultățile care pregătesc ciberneticieni;
- detalii care să facă diferența între ciberneticieni și toți ceilalți meseriași.
Despre ciberneticieni există foarte multe lucruri particulare care se enumeră pentru a-i defini foarte exact și fără a-i trimite către alte domenii de activitate, ca să se calce pe bătătură cu ceilalți meseriași.În opinia mea trebuie pornit de la conceptul de sistem cibernetic. Deci ciberneticienii trebuie să se ocupe de sistemele cibernetice, adică să:
- definească obiective din punct de vedere al abordării cibernetice;
- proiecteze sisteme cu reglare inversă;
- modeleze procese din economie văzute din punct de vedere cibernetic;
- implementeze soluții ale analizei cibernetice;
- prognozeze evoluții în sisteme cibernetice.
Trebuie să rezulte cu claritate că cibernetica este cu totul altceva, că nu se intersectează cu alte domenii, deci este o meserie distinctă, așa cum tinichigeria este ceva diferit de tâmplărie și de potcovărie. Trebuie numai ca specialiștii din zona ciberneticii să vadă lucrurile simple și să nu mai aibă tendința de a cotropi domenii care nu sunt ale lor. Ei trebuie să-i lase pe alții să abordeze cu tehnicile ciberneticii aspecte din domeniile lor. Cibernetica economică este domeniu de sine-stătător și în COR trebuie să fie clar meseria de cibernetician, adică așa mai sofisticat, meseria de economist cibernetician. Scrupulele trebuie lăsate la ușă.



(27 noiembrie 2016)

Ce s-a ales și de doctorate, bre...

Fum fără foc nu există. Adică:
- dezinteresul față de perfecționarea prin doctorat este alimentat de inexistența stimulentelor;
- evitarea doctoratului ca element de rușine datorită retragerilor de titluri pentru plagiat;
- atingerea unui nivel de formalism atât de ridicat încât regresele sunt evidente;
- generarea ideii că ideile originale se comandă exact ca o friptură la ospătar;
- cine are banul, are tot ce suflețelul său își dorește, mai ales împopoțonarea cu titluri;
- prin comprimare se face ceea ce nici voinicul din poveste nu făcea în cele trei zile.
Așa cum lucrurile nobile trebuiau tratate cu respect, la noi s-a căzut nu numai în derizoriu, ci în cel mai crunt penibil. Indivizi cu bani sau cu funcții, despre care se știa că învățătura lăsa de dorit, nu din lene, ci din limitări ale intelectului lor, cu o atitudine încrâncenată vor să dovedească lumii că ei nu sunt proștii satului, ci genii cu patalama sau cu teancuri de cărți scrise la minut în pârnaie.
La întrebarea, ce s-a ales din doctorate, bre, răspunsul este unul singur, din cele câteva enumerate, din care fiecare alege ce-și convine.
Din doctorate s-a ales parful, pentru că au căzut în derizoriu.
Din doctorate s-a ales zațul, pentru că s-a spart ceașca de cafea.
Din doctorate s-a ales doar ideia că nu sunt bune la nimic, dacă le face oricine.
Din doctorate s-a ales acel miros sulfuros al nimicului plutitor și mizerabil.
Din doctorate s-a ales doar răul care nu duce nicăieri, dar care te face să rupi pământul la fugă.
Cam atât.


(27 noiembrie 2016)

Sunday, November 27, 2016

Planificarea comunistă vs harababua capitalistă

Am detestat planificarea pentru mecanicismul și simplismul ei de-a dreptul enervante. Dar nici ce se întâmplă aiuritor cu economica de tip capitalist nu mi se pare ceva a fi in regulă. Voi analiza pierderile. Planificarea comunistă pleca de la:

  •  nevoile sociale, exprimate prin număr de profesori, număr de învățători, știind cam care era nivelul de elevi care intrau în procesul de instruire;
  • cerințele economiei care avea un anumit mod de a evolua și se estima numărul de ingineri, numărul de economiști, numărul de doctori și tot așa, pentru că prin calcule simple se obțineau niște niveluri care deveneau cifre de plan dacă erau bine argumentate;
  • un obiectiv care de regula viza o dezvoltare spre o anumită direție, fără a recunoaște vreodată că ar fi vorba de o contracție, de o scădere sau de o involuție.
Planul aprobat de partid viza de fapt niște cifre bătute în cuie care însemnau un deziderat și care  musai trebuiau să devină realitate. Dacă planul zicea 1000 de tractoare, 1050 dacă se realizau, cele 50  reprezentau o depășire. Nu era bine deloc dacă în loc de 1000 s-ar fi realizat 999. Pentru învățământ planificarea însemna:


  • număr planificat de elevi;
  • număr planificat  de clase;
  • număr planificat  de profesori;
  • număr planificat  de seturi de manuale;
  • număr planificat  de ansolvenți.
Pentru învățământul superior lucrurile era și mai dure pentru că absolvenții trebuiau repartizați și nu era bine dacă o facultate producea specialiști care nu-și găseau rostul în producție. Nici planificarea nu era perfectă. Existau diferențe între ceea ce se planificase și ceea ce se realiza în realitate. Dacă de exemplu se planifica 100 de absolvenți de TCM și în realitate terminau facultatea 80 se găsea o modalitate de a satisface cererea până la 100. Și planificarea avea marile păcate, dar faptul că multe țări capitaliste își făceau niște proiecții pe 5 ani însemna că și acolo lumea se gândea să existe niște proporții, niște echilibre.

După 1989 lumea s-a lepădat de planificare ca dracul de tămâie. Așa se face că fiecare face cam ce vrea. Au apărut universitățile particulare care au politicile lor, fără ca statul să intervină. Și universitățile de stat în njumele autonomiei universitare s-au lăbărțat în toate direcțiile, făcând uneori niște ghidușii de neînțeles, căci profesorii mai influenți și-au făcut facultăți sau secții în numele unor comenzi sociale existente numai în imaginația lor sau în textele cu care justificau noile structuri. Au apărut facultăți de drept peste tot, au apărut facultăți de contabilitate și tot felul de facultăți de jurnalism, de sport, de comunicare, de teatru, adică de acele ramuri ce nu presupun investiții de niciun fel și care formează absolvenți în loc de specialiști.
În așa-zisa economie de piață pe care chipurile am avea-o se vorbește de cerere și oferă. Adică cererea formulată de absolvenții de liceu care doresc meserii plăcute, bănoase și fără prea mult efort de a le învăța. Oferta este bineînțeles ușor de anticipat, pentru că sunt cunoscute gusturile tinerilor. Ceea ce trebuie analizat este oferta pieței forței de muncă și cererea formulată de absolvenții de facultăți. Este foarte clar că acolo unde sunt anual 10.000 de absolvenți de drept, nu prea văd cum piața forței de muncă absoarbe mai mult de 2000. Ceilalți 8000 nu sunt șomeri cu diplome, ci numai posesori de diplome, pentru că supraproducția de absolvenți este conștientă, nereglată, căci aici piața nu are rolul de a regla atât timp cât cererea formulată de absolvenții de bac și oferta universitaților pentru formare sunt în echilibru mai mult decât perfect. 
Abordările simpliste fac să dispară de la sine multe dintre facultăți sau chiar universități pentru că există elemente de concurențialitate care influențează procesul hotărâtor. Să nu uităm oferta universităților din Anglia, Italia, Franța, Suedia și USA care sunt extrem de tentante.
Așa cum curg lucrurile acum,planificarea comunistă nu trebuie privită cu nostalgie, ci un multă reținere. Harababura capitalistă în care face fiecare ce vrea, dar societatea per glogal înregistrează pierderi uriașe, trebuie privită critic și multe lucruri de acolo trebuie corectate. Pentru toate cojoacele există ace și de aceea a privi cu optimism nu este exagerat. Mediile virtuale scot la iveală comentatii care fac din chestii sforăitoare și găunoase, exact ceea ce ele sunt, adică specializări nefrecventabile. Piața forței de muncă este mult mai activă acum și are rolul de a influența prin programe, prin finanțări directe exact specializările de care este nevoie. Nu cred că va dura mai mult de 5 ani și sistemul educațional se va curăța de elementele parazitare și diferențele dintre ceea ce cere piața forței de muncă și ceea ce oferă universitățile se vor reduce semnificativ, iar învățământul nu va mai scoate șomeri cu diplomă sau posesori de hârtii cu antet, dar fără suport în cunoștințe reale la purtător.

(26 noiembrie 2016)

Șmecheriile meditatorilor

Există mai multe tipuri de metitarori.
Medittatorii normali, care muncesc pentru a-i face pe elevi sî înțeleagă ce de fapt trebuiau să priceapă de la sala de clasă. Numai că profesorii de la clasă fie că nu au timp, fie că nu au chef, fie că generează ei înșiși nevoia ca elevul să fie meditat, nu fac materia sau nu o prezintă clar. Aș mai zice că și droaia de suplinitori generează o slabă abordare a problemelor cu efecte directe, care s-ar resimți la examenele naționale dacă elevii nu s-ar medita. 
Meditatorii industriali, sunt de regulă cei care dau meditații la grupe mari de elevi, folosind materiale pe care ei înșiși le-au publocat ca manuale și după care elevii se pregătesc. Ei își fac reclamă că dețin adevărul legat de ceea ce trebuie să știe elevul, dar mai ales cât trebuie să știe ca rețeta succesului să fie asigurată. Ei sunt destul de neglijenți prin aceea că lucrează de-a valma și nu fac grupe cât de cât omogene. Au darul de a prezenta eronat problemele spunând că elevul este de 8 dar dacă părintele vrea ceva mai bine, trebuie să indesească ședințele de meditat.
Meditatorii care fac subiectele sunt cei mai căutați pentru că numai ei știu care estre structura subiectelor și modul de atribuire a punctajelor. Un elev care se meditează un un astfel de meseriaș, va ști cu 2 minute mai devreme cum să înveșe, ce să trateze cu prioritate ca să aibă succesul asigurat. Îmi amintesc că pe vtremuri erau în cărțile de algebră niște exerciții rezolvate gata, dar care presupuneau niște artificii. Nu erau mai mult de 10. Elevul meditat de un constructor de subiecte, memora cele 10 exerciții. Mai învăța niște clase de probleme și în orice condiții dacă memora bine, avea asigurat un 8,50 -9,00.
Dacă se vor abandona admiterile acestea atât de rigide și de inutile, cu siguranță că și inductria meditațiilor se va prăbuși. Cu ea prăbușită se va naște un altfel de învățământ, bazat pe creativitate, pe gândire și pe inițiativă. În sfârșit, școala nu va mai scoate tâmpiți, mulțumindu-l pe cel ce trebuia ca în 10 ani să reformeze sistemul educațional și n-a făcut-o.


(26 noiembrie 2016)

Generația rezumatelor iese la rampă

Generația rezumatelor iese la rampă, dorind să candideze pentru a deveni deputați sau  senatori în Parlamentul României. Știam eu ce știam, dar cu fiecare zi care trece, mă conving că am dreptate și că generația rezumatelor dacă vine la putere, va fi un real regres pentru toată lumea, căci nu are soluții. Am avut ocazia să colaborez cu unii membri ai generației rezumatelor și dezamăgirea a fost totală pentru că:
- ei au învățat rezumate;
- au fost apreciați după cum reproduceau texte scrise de alții;
- li s-a suprimat orice urmă de inițiativă și creativitate;
- singurul lor mod de a fi este să lipească texte memorate;
- au credința că la orice problemă merge o soluție general-valabilă.
Am fost pus în situația să lucrez strict pe o problemă cu niște membri ai generației rezumatelor. Am dorit să analizăm stabilitatea unui produs software. Am discutat ceea ce este aceea stabilitate, cum se pune în evidență, cum se măsoară gradul de stabilitate și care sunt modalitățile de a crește stabilitatea. A rămas ca persoanele cu care colaboram să ia fiecare un produs software la alegere și să studieze stabilitatea, rezultatul fiind o pagină scrisă în word.
După vreo patru zile am avut surpriza să constat că toate persoanele, dar absolut toate persoanele au dactilografiat pagina fiecare și aveau acolo:
- câteva rânduri despre escaladarea unui munte;
- tot câteva rânduri despre cum se face mămăliga;
- o descriere pe câteva rânduri a meciului România-Grecia;
- câteva rânduri despre filmul Nașul.
Nu era nimic despre stabilitate. Alții aveau tratate tot așa disparate chestiuni care nu aveau nicio legătură între ele și cu atât mai puțin cu stabilitatea produsului software ales. Toate încercările mele au fost fără succes. Împreună am scris la liniuță niște chestiuni. Când i-am lăsat să lucreze singuri, dezastru. Am fost obligat să întrerup colaborarea, considerându-mă învins. Termenele erau prea strânse ca să fac eu schimbări majore în gândire.
Am o explicație. Profesorul recuiită 6 pagini. Elevul memorează 3 și recită o pagină. La examen la limba română elevul învață 40 de rezumate, la istorie mai învață 20, la geografie învață 25, iar la matematică învață 50 de tipuri diferite de probleme, el trebuind doar să schimbe numere și cu acele numere să facă calculele. Un astfel de elev are în capul lui cam 500 de paragrafe din care extrage la nevoie 5 sau 10 pe care le folosește. 
Ceea ce vedem acum la tinerii prea frumoși dar deloc liberi pentru că sunt prizonierii rezumatelor, este exact punerea fără nicio noimă a unor texte unele lângpă altele doar pentru a avea ce zice, chiar dacă ceea ce spun nu are nicio legătură cu ceea ce sunt întrebați. Dacă sunt priviți cu atenție, cei din generația rezumatelor care au ieșit acum la rampă nu au nicio meserie, dar au calificări, adică hârtii prin care li se atestă abilități de a face ceva, dar nu de a practica meserii din care să se vadă că din mâinile lor iese un ceva acolo cât de mic.
Bulgărele deja se prăvale și este nimicitor de mare. Generația rezumatelor este rezultatul unei gândiri păguboase ale minților mature de dinaintea lor, care au pus banul deasupra intereselor majore ale poporului. Generația frezumatelor este formată din victime care au ascultat de maturii care i-au torturat să fie performanți prin a memora și a reda. Este o generație iremediabil pierdută, căci de la 35-40 de ani nu se mai remediază  nimic. Singura șansă este ca acesta să se piardă printre generațiile formate cu inițiativă de dinainte sau de după.

(26 noiembrie 2016)

Oameni fără meserie

Este foarte important să definim cu claritate ce înseamnă oameni fără meserie, de fapt prin opusul conceptului, adică să precizăm ce înseamnă om cu meserie. Un om cu meserie este acela care știe să facă bine ceva anume, folosind anumite resurse, proceduri și timp pentru a atinge un obiectiv bine delimitat. Un om care are o meserie, va avea asociat la numele său de familie sau la prenume un derivat al meseriei.
Meseria de frizer, are ca obiectiv să tundă persoane, folosind foarfece, mașină de tuns și brici. Există o procedură clară după care se face tunsoarea unei persoane. Cel care practică această meserie se numește frizer. Așa se face că se va vorbi despre Ghorghiță-frizerul, Sandu-frizerul, Andre- frizerul, daca Gheorghiță, Sandu și Andrei practică foarte bine și cu succes meseria de frizer și sunt căutați de cetățenii care vor să se tundă fie să se programeze pentru tuns, fie să meargă la frizerie diorect și să aștepte.
Pentru o meserie se merge la școală, se învață totul de la profesori și de la meșteri. După un examen bine structurat se obține o diplomă sau un atestat sau un certificat. Având o patala mânî nu înseamnă că posesorul acesteia este și meseriaș sau este și bun meseriaș. Un om este meseriaș dacă practică meseria și ajunge la cel mai înalt stadiu al calificării, alceva mai sus neexistând.
Tot așa, există meseriile de zidar, tinichigiu, tâmplar, strungar, fizician, pianist, flautist, dirijor, regizor, actor, cântăreț, gropar, săpător de șanțuri, contabil, măturător, bucătar, cercetător știinșific, chirurg, prezicător, striper, prezentator, designer, profesor și tot așa.
O persoană se va prezenta alăturându-și meseria numelui dacă și numai dacă paractică efectiv respectiva meserie. Dacă are numai diplomă care atestă ceva legat de meserie dar nu o practică, este apă de ploaie. Respectivul nu are meserie, ci are o diplomă și atât.
Deci, omul cu meserie:
- știe procedurile legate de meserie;
- execută procedurile corect;
- produce ceva foarte bine definit;
- primește aprecierile oamenilor pentru ce face;
- câștigă cinstit bani din meserie ca să trăiască;
- este recunoscut de cei din jur ca fiind bun în meseria lui;
- urmărește să se perfecționeze tot timpul;
- urcă în ierarhia valorică a celor din branșă;
- aduce îmbunătățiri procedurilor și resurselor;
- știe ce înseamnă calitatea în ceea ce face;
- gestionează foarte bine riscurile;
- îi mulțumește pe toți cei pentru care lucrează.
Cei care nu au meserie, sunt toți ceilalți care nu intră în categoria celor cu meserie. Știan pe unul cu 3 facultăți dar care nu practica pe niciuna, ci era lucrător la un depozit de la o bibliotecă. Un altul făcuse ingineria și matematica. Matematicienilor le vorbea despre cât de inginer era el, iar inginerilor le făcea tot felul de demonstrații să le arate cât de matematician era. Numai că nu făce nimic nici ca inginer și cu atât mai puțin ca matematician.
Cineva care a terminat o facultate de comunicare, trebuie să lucreze efectiv într-un loc de muncă unde comunicarea este esențială. Mă refer la purtătorii de cuvânt, la persoanele care fac texte explicative sau care expun situații ce nu trebuie să lase loc de interpretare. Cineva care face un master în finanțe-bănci, musai trebuie să lucreze într-o bancă sau într-o instituție financiară. Altfel, diploma aceea nu înseamnă decât o foaie de hârtie care atestă doar că persoana a urmat un curs, nu și că lucrează și face treabă bună acolo. Între meserie și profesie există suprapunere doar în cazul în care omul își face meserie cu profesionalism. Profesia de inginer nu-mi spune nimic dacă cel ce se recomandă astfel ,i muncește undeva unde aplică ceea ce a învățat ca să obțină diploma de inginer. Un inginer care face pe jurnalistul și publică romane SF este orice altceva decât un meseriaș în care statul a investit 5 ani să devină el inginer. Aș avea cuvinte de apreciere pentru inginerul care în timpul liber scrie articole, scrie romane, dar muncește în atelierul lui ca inginer și de acolo îi vine prosperitatea. Cât despre doctorate în domenii nepracticate vreodată, îmi vine să vomit. Doctoratul este culmea de atins într-o meserie, nu este o împăunare cu un titlu, care nu se scrie nici pe cruce și nici pe piatra funerară.
Nu vreau să iau la bani mărunți diferite persoane publice care nu-și încap în piele prin ce titluri și ce diplome au, în condițiile în care nu au nicio meserie. Pute pământul de ei, iar mie mi se face lehamite când îi văd cât de plini de ei sunt, în micimea și în mediocritatea lor. La ora actuală, am admirație totală pentru două persoane care practică meseriile lor nobile, deși pozițiile pe care le au le-ar permite să stea departe de ele și să ducă acea viață pe care mulți o duc fără să-și pună problema câtuși de puțin că fac umbră pămâmtului degeaba. O persoană este CI și cealaltă este LD. Admirație acestor meseriași autentici de nota 10 cu felicitări!


(26 noiembrie 2016)

Cristian ȘTEFAN sau Fane Criss Fitt

El este acel campion despre care nu vrea să se vorbească prea mult. Este preocupat cu munca, știind că numai prin muncă adevărată își construiește o carieră solidă, cu poziții pe treptele cele mai înalte ale podiumurilor de concurs.
Un inventar al rezultatelor culturistului, include următorul palmares:
 un titlu de campion national, 2010, categoria 85kg,
 vicecampion national 2013, categoria 85kg,
 vicecampion national, 
 vicecampion national, 
 vicecampion national, 
 locul 3 la campionatul national 2012 categoria 85kg, 
 locul 3 la campionatul national 2015, categoria 180cm
 locul 3 la campionatul national, 
 locul 3 la campionatul national,
 locul 2 la campionatul balcanic
 locul 3 la campionatul balcanic, 
 locul 2 la campionatul balcanic 2016de la KNJAZEVAC, Serbia
 locul 3 la Tiger Classic, 2015, 
 locul 3 la Tiger Classic, 2014
 locul 3 la Tiger Classic,
 locul 3 la Cupa Sebastiano/cupa federatiei, 2011, categoria 90kg 
 locul 1 la Cupa Sebastiano/cupa federatiei, 2013, categoria 80kg 
 locul1 la Cupa Sebastiano/cupa federatiei 
 locul 1 la Cupa Romaniei, 2014, categoria 80kg
 locul 1 la Cupa Romaniei
 locul 2 la Cupa Romaniei, 2013 categoria 90kg
 locul 2 la Cupa Romaniei
 locul 1 la Pronutrition Grand Prix Master 
 locul 3 la Pronutrition Grand Prix Master, 2016 seniori.
Este născut sub semnul zodiacal al Taurului, din intervalul  21 aprilie – 21 mai.
Cei născuți în zodia taurului au o înzestrare genetică foarte bună practicării sporturilor mari consumatoare de energie, sunt puternici și nu se tem să muncească din greu indiferent cât de mult li s-ar cere. Sunt foarte disciplinați și urmăresc să învețe să execute cât mai bine ceea ce au de făcut. Ei se compară tot timpul cu colegii de muncă și privesc cu obiectivitate diferențele pe care le sesizează între performanțele lor și ale celorlalți. Sunt destul de calmi și modestia de care dau dovadă îi face să fie apreciați de cei din jur. Nu sunt ostentativi prin nimic. Își văd de munca lor fără a comenta chiar și atunci când li se atrage atenția că greșesc. Știu să se bucure de victorii dar nu se îmbată cu ele.
Sportivul de 40 de ani are apariții strălucitoare în competițiile la care participă, dovedind multă atenție acordată pregătirii sale. El este un învingător, chiar dacă a traversat perioade dificile, căci culturismul presupune sacrificii imense și Cristian ȘTEFAN are resursele necesare pentru a fi tot timpul la înălțime. Bravo Fane Criss Fit!
(pe măsură ce voi găsi detaliile le voi completa pentru fiecare participare notabilă a sportivului)
(26 noiembrie 2016)