Sunday, October 3, 2021

Teoria uzurii morale aplicată personalităților

Se știe că dacă zi de zi vom mânca aceeași mâncare, ne vom plictisi de ea, ne vom sătura de ea și vom căuta să găsim să mâncăm altceva. Atunci, mâncăruri care ni se păreau ca fiind lipsite de interes, brusc devin interesante și le înfulecăm pe nerăsuflate. Este un fel de manifestare a uzurii morale a unei mâncări prin consum și nu a unei uzuri fizice, căci nu aceeași mâncare o servim repetat, ci de fiecare dată preparăm același fel de mâncare zi de zi, respectând rețeta. Ne va plictisi, ne va enerva să vedem în farfurie aceeași mâncare, să simțim același miros, să avem în gură același gust zi de zi, lună de lună, an de an.

Tot așa se pune problema și în cazul personalităților. De regulă, o personalitate cu stare de sănătate bună, nu se uzează fizic. Există riscurile să se uzeze moral. Sunt puține situațiile în care o personalitate rămâne în actualitate, fără să apară uzura fizică. Să ne uităm la marii sportivi și la participările lor la olimpiade. Sunt sportivi care cuceresc medalii de aur la una, două, trei sau chiar patru olimpiade, dar eu nu am auzit să fi existat un sportiv care să fi mers la 10 olimpiade și la toate 10 să fi fost încununat cu titlul olimpic. Deci este demonstrația că uzura fizică funcționează clar în lumea sportului. Și în lumea politică funcționează uzura fizică, mulți dintre conducătorii de state, chiar dacă și-au dorit să fie aproape veșnici, starea de sănătate i-a scos din circuit.

Uzura morală în cazul personalităților acționează cu un alt ritm decât uzura fizică. În zona muzicii de larg consum se vede cel mai bine acest lucru. Azi vinde milioane de discuri cântărețul X și peste trei ani lumea a uitat de el. este în firea lucrurilor. Tot așa este și în politică. Tot așa este și în literatură. În zonele banalului, unde sunt meserii comune, uzura morală se mișcă mai greu, mai ales dacă fiecare dintre meseriași caută să rămână în actualitate învățând să lucreze cu noi echipamente, cu noi materiale și cu noi tehnologii. Uneori intervine uzura fizică și-l scoate pe om din circuit, chiar dacă nu era epuizat din punct de vedere al uzurii morale.

Vedem la noi cum oamenii nu-și dau seama că uzura morală și-a spus cuvântul și ceea ce fac arată că sunt depășiți de viață. Traian BĂSESCU se luptă să capteze atenția, dar el este uzat moral. A fost în vogă între 2004 și 2010, după aceea a intrat într-un con de umbră și a rămas acolo. Am auzit spunându-se ironic despre câte un poet: a ieșit din literatură înainte de a intra. Așa se întâmplă și în cazul unor politicieni care abia scot capul în marea politică, își arată limitele rapid și dispar așa cum au apărut, adică instantaneu.


(03 octombrie 2021)

Degeaba vom resuscita vaccinarea

 Vaccinarea împotriva SARS COV 2 începuse bine, dar a apărut lupta pentru putere în PNL și toate energiile au fost focusate pe Ludovic ORBAN perdantul și pe Florin CÎȚU câștigătorul. Toate planurile s-au năruit și ținta celor 5 milioane de vaccinați a devenit mai îndepărtată, tot mai îndepărtată, iar acum suntem la 03 octombrie 2021 și cu 30% din populație vaccinată obiectivul e ratat.
Să presupunem prin absurd că într-o lună românii se vor vaccina masiv și vom ajunge la 75% vaccinați din întreaga populație. Această evoluție nu va ajuta cu nimic stăvilirea pandemiei, căci vom avea:
- 25% nevaccinați potențiali purtători ai riscurilor de îmbolnăvire,
- 30% vaccinații vechi purtători de virus potențiali transmițători,
- 10% proaspăt vaccinați fie purtători, fie cu risc de îmbolnăvire.
Trebuie doar adunate procentele și se va vedea că 65% din populație se comportă de parcă n-ar fi vaccinată și numai 35% ca și acum au comportament de stavilă împotriva virusului, ceea ce este insuficient, exact așa cum suntem în ziua de azi.
Degeaba vom resuscita vaccinarea, căci ea este eficientă dacă este masivă încă de la început. Este eficiența oricărei măsuri luat pe colectivități mari. La febra porcină africană măsurile radicale se iau pe colectivitățile integrale contaminate și nu în trepte. Eradicarea unor maladii contagioase se face cu măsuri ferme. În cazul de față, a fost ratat momentul și ceea ce se întâmplă este fix o frecție la picior de lemn și viața ne va arăta că lipsa de fermitate și de acțiune ne-a dus în situația fără ieșire de a rămâne în pandemie, până când imunizarea de turmă se va desăvârși, iar Sfinția Sa Teodosie Tomitanul va triumfa alături de Diana ȘOȘOACĂ, căci curentul promovat și întreținut de ei a învins.

PS: eu sunt vaccinat că am vrut eu și că e gratis. Nu m-a influiențat nimeni.
(03 octombrie 2021)

Suntem un popor de ratangii

Am ratat șansa de a fi țară învingătoare în Al II-lea Război Mondial.
Am ratat șansa de a construi un comunism așa cum l-au văzut părinții lui MARX, ENGELS și LENIN.
Am ratat șansa de a construi o democrație autentică, ci am făcut una de cumetrie.
Am ratat șansa de a ne califica la competiții fotbalistice importante în ultimii 20 de ani.
Am ratat șansa de a construi autostrăzi care să traverseze Carpații.
Am ratat șansa de a aduce în parlament oameni de mare calitate intelectuală.
Am ratat șansa de a alege președinți care să ne ducă spre progres, nu spre eșuare.
Am ratat șansa de trece cu fruntea sus și mai ales eficient prin pandemie. 
Vom rata șansa de a implementa PNRR datorită crizelor politice inutile, dar prelungite.
În coada Europei nu se ajunge oricum, ci printr-un lung proces de ratări ale unor ținte, căci pentru a fi altfel, trebuie să ne modificăm matricea care ne definește și care se concretizează prin proverbul nefericit capul plecat, sabia nu-l taie sau prin zicerea să moară capra vecinului. Să nu uităm acel merge și așa care ne-a dus de râpă, pentru că lipsa de exigență nu duce în altă direcție.

(03 octombrie 2021)

Saturday, October 2, 2021

Aroganța PNL-istă se topește

 Când în anul 2019 spre final PNL a venit la putere, toți PNL-iștii s-au metamorfozat în persoane:
- sigure,
- arogante,
- obraznice,
- nesimțite,
- atoateștiutoare.
Oameni pe care-i vedeam la Tv și pentru acre aveam un pic de respect, mi-au devenit dintr-o dată antipatici, de nerecunoscut, prin intervenții, prin faptul că acopereau cu vorbele lor pe toți ceilalți, prin aceea că priveau de sus nu numai pe toată lumea din platou, ci și pe noi telespectatorii, căci au dat senzația că suntem tâmpiții lor.
Acum, când se clatină scaunele PNL-iștilor, iar Klaus IOHANNIS are și el problemele lui cu cei de la USR PLUS și de la AUR, care au vorbit despre suspendare, lucrurile sunt mai complicate. O văd pe Antena 3 pe VIJULIE, care se dă specialistă în comunicare, dar care gafează clipă de clipă, fără să țină seama că are un exemplu de comunicare în PNL prin Rareș BOGDAN, care știe să vorbească fără să scoată din minți interlocutorii și care știe să calmeze lucrurile, pe când această femeie nu face altceva decât să irite pe toată lumea. Numai cum vorbește te face să te urci cu picioarele pe pereți.
Per global, PNL-iștii au pierdut teren prin mediocritățile pe care le-au promovat și cu care defilează, dar mai ales prin comunicarea lamentabilă, lipsită de culoare, forță, credibilitate și empatie.

(02 octombrie 2021)

Depolitizarea e un vis imposibil

 Situația în care se găsește statul la ora actuală este datorată politizării excesive a procesului de ocupare a tuturor pozițiilor din administrație și nu numai, căci:
- directorii de școli sunt numiți politic,
- inspectorii școlari sunt numiți politic,
- suplinitorilor li se dă catedre după criterii politice,
- directorii de agenții sunt numiți politic,
- directorii de spitale sunt numiți politic,
- angajarea de funcționari publici se face pe criterii politice.
Tot ce mișcă în țară în zona promovărilor și a angajărilor în instituțiile de stat se desfășoară pe criterii politice. Elementul valoric a dispărut cu desăvârșire. Numai așa se explică cum pe poziții bine plătite, călduțe, apar persoane care nu au nicio legătură cu ceea ce trebuie să muncească acolo, ceea ce duce la situații dintre cele mai grele, dacă nu chiar fără ieșire. Totul se datorează sforăriilor, pilelor, intervențiilor care promovează persoane fără calificare, dar cu carnet de membru de partid, care:
- au lipit afișe,
- au slugărit șefi la partid,
- au primit promisiuni ferme,
- au aspirații nejustificare,
- nu știu nicio meserie, dar vor salarii mari,
- ocupă funcții fără să-și asume niciun rol.
Greșelile se țin lanț din faptul că au dispărut criteriile de angajare, criteriile de promovare și s-au creat complicități la toate nivelurile, încât toată lumea închide ochii și nu vede abuzuri, traducând totul în rezolvări de probleme și nimic altceva. Numai așa se explică situația catastrofală în care se află economia noastră condusă de persoane care nu au nicio legătură cu nimic. Apare ministru o femeie care s-a ocupat de epilare. Apare director unul care s-a ocupat de pompe funebre. Coordonează un sector o femeie care a fost coafeză. Devine ministru unul care nu știe să vorbească și folosește cuvântul pamblică deși era profesor doctor la o universitate. Ca să dea bine, unii au obținut fraudulos titlul de doctor în științe.
la câtă corupție este în România, depolitizarea este cam ultima chestie care s-ar produce, ceea ce ar duce, dacă s-ar produce la o situație foarte bizară, căci statul n-ar mai funcționa, el fiind acum modelat pe pile, relații și incompetență

(02 octombrie 2021)

Friday, October 1, 2021

Președintele IOHANNIS este azi la Aachen

 Președintele Klaus IOHANNIS este  în orașul Aachen unde va primi  mâine 02 octombrie 2021 premiul Carol cel Mare al acestui oraș pentru merite deosebite în ceea ce face pentru România și pentru consolidarea Uniunii Europene.

În țară s-a produs un incendiu la secția ARTI de la spitalul de boli infecțioase de la Constanța unde au murit 7 persoane. Harababura a fost atât de mare că multe ore în cursul zilei se știa de 9 decedați, numai că doi dintre ei fuseseră raportați de două ori. Așa de proaste sunt fluxurile informaționale încât astfel de raportări se produc cam peste tot, iar eu nu mai am încredere în ceea ce raportează instituțiile, căci statistica, se vede de la o poștă că este folosită în scopuri exclusiv politice.

În acest context se fabulează foarte mult pe problema deplasării în Aaches a lui Klaus IOHANNIS și se reamintește că nici pe CEAUȘESCU nu l-a prin cutremurul din 4 martie 1977 în țară, căci se zicea că era mare plimbăreț. Trebuie spus că orice vizită a lui CEAUȘESCU era însoțită de semnarea de contracte economice și după aceea se vedeau exporturi, schimburi de studenți, dezvoltarea de șantiere acolo.

Se știe că izolarea în care ne aflăm nu este bună. faptul că suntem în Europa cotați ca fiind cei mai corupți, că mulți dintre concetățenii noștri sunt hoți de buzunare prin capitalele din Vest, unii sunt criminali, violatori sau execută jafuri care uimesc lumea. Dacă avem și noi un eveniment pozitiv și acel premiu oferit lui Klaus IOHANNIS este eveniment pozitiv, ar trebui să nu mai fim cârcotași, ci ar trebui să mai găsim și alți români care să se remarce prin ceva și a căror valoare să le fie recunoscută așa cum s-a întâmplat cu Simona HALEP când a strălucit la Paris și la Londra.


(01 octombrie 2021)

Politicienii nu rup pisica-n două!

Politicienii noștri sunt:
- lălăiți,
- mocăiți,
- limbăriți,
- limitați,
- mincinoși,
- indeciși,
drept care nu sunt în stare să rupă pisica-n două în legătură cu sistemul de sănătate, pentru a se evita situațiile ca nenorocirea de la secția ATI din spitalul de boli infecțioase de la Constanța unde ai 01 octombrie 2021 au murit arși de vii 7 oameni, datorită unei defecțiuni la instalația electrică. Se vorbește de investiții, dar investițiile care se fac sunt cele neesențiale, sunt pentru borduri, coșuri de gunoi, autoturisme, băncuțe, palmieri, bannere, afișe și mai ales spectacole de doi bani cu artiști de doi bani.
Ca să rupă pisica-n două, politicienii noștri trebuie:
- să definească 5 obiective,
- să-și asume responsabilități,
- să instaureze regula unei singure semnături de aprobare,
- să treacă la treabă,
- să li se evalueze activitatea,
- să elimine pilele, sinecurile,
- să meargă pe competențe reale.
Așa ceva nu se va întâmpla prea curând, căci chestia cu lipsa onoarei va genera în cascadă fenomenele de corupție bazată pe trafic de influeță, cu inși care stau la coadă să primească pomană de la cel care dă aprobări prin semnături fără număr, fără număr, pentru tot felul de nimicuri.
A rupe pisica-n două înseamnă schimbarea radicală a atitudinii față de performanță și față de cei care muncesc, sancționându-i pe cei care se fac că fac, dar nu fac nimic, în schimb primesc salarii babane.

(01 octombrie 2021)