Am mai spus și cu alte ocazii că absolvenții promoției 1980 ai Facultății de Cibernetică Economică au reprezentat una dintre cele mai bune generații de specialiști pe care i-a dat această facultate. După întâlnirea de 45 de ani de la absolvire, întâlnire care a avut loc pe 28 septembrie 2025 în Aula Magna a Academiei de Astudii Economice și după drumeția de la Cheile Grădiștei care i-a urmat, mi-am propus ca discutând cu unii dintre absolvenți să descifrăm împreună factorii care au dus la rezultatele de excepție ale acestei promoții. Sunt sigur că răspunsurile pe care ni le va oferi Absolventul Gheorghe MOCANU vor contribui la lămurirea problematicii. Întrebările mele vor avea acronimul II de la Ion IVAN, iar răspunsurile vor avea în față acronimul GM de la Gheorghe MOCANU. Deci să-i dăm drumul.
GM: Solicitarea Dumneavoastră de a aborda tematica pe care o propuneţi mă onorează, Domnule Profesor. Ea îmi dă ocazia unei binevenite priviri retrospective asupra vieţii profesionale şi retrăirii unor plăcute amintiri.
Vreau să fac totuşi câteva precizări.
Mi-ar pare rău dacă dialogurile pe o asemenea temă ar duce la concluzia că există o opoziţie iremediabilă între generaţii. Fiecare, de ieri şi de azi, am avut şi avem meritele şi scăderile noastre.
Apoi, nu mă consider cu nici un chip elementul reprezentativ al promoţiei noastre, atâţia merituoşi colegi ar putea exprima idei valoroase în chestiune.
Chiar dacă pe bună dreptate evidenţiaţi valoarea promoţiei 1980 a facultăţii de cibernetică, să nu uităm că fiecare din zecile de serii care au trecut pe acolo a lăsat urme remarcabile în activitatea şcolii, a unităţilor economice şi instituţiilor în care s-au desăşurat carierele reprezentanţilor lor. Evidenţiez în mod deosebit cele dintâi promoţii. Din ele au provenit mulţi din profesorii noştri, la vremea aceea ei înşişi aflaţi la începutul drumului. Între ei aţi fost şi Dumneavoastră. Tot dintre ei am avut la locul de muncă confraţi de mare valoare profesională şi umană, de la care am avut multe de învăţat şi între care m-am simţit excelent.
Dar să procedăm la discutarea aspectelor despre care vorbiţi.
II: Cum a fost examenul de admitere în Facultatea de Cibernetică Și aici mă refer la subiectele celor două probe de matematică și la subiectele de la fizică?
GM: La acel timp admiterea părea o mare piatră de încercare, deşi poate i-am dat o importanţă ieşită din comun. De când îmi îndreptasem gândul către această facultate, am urmărit modalitatea de admitere şi dificultatea subiectelor. Faptul că la matematică nu se cerea geometrie era aparent o facilitate, dar contrabalansată de greutatea probelor de analiză matematică şi algebră. Subiectele din 1973 mi s-au părut foarte grele, la limita superioară a posibilităţilor mele. Mai aveam însă timp să mă perfecţionez. Apoi în anul următor metodologia s-a schimbat şi nici subiectele nu mai erau aşa de speriat. La fel a fost şi în 1975 când am dat eu examen. Proba de fizică am ales-o la alternativă cu economia întrucât mi se părea mai concretă, lăsând mai puţin loc de subiectivism în evaluarea lucrărilor. Iar statistică nu învăţasem, urmând un liceu de cultură generală.
Găsesc şi acum că am făcut o bună alegere atât în ce priveşte facultatea cât şi probele pentru examenul de admitere.
II: A contribuit mult la selecția studenților Facultății de Cibernetică examenul de Fizică?
GM: Nu am elemente concrete pentru a aprecia contribuţia opţiunii către una din probe asupra selecţiei studenţilor. Arătam mai înainte motivaţia alegerii mele, dar cred şi acum că între cele trei, fizica a avut cea mai mare dificultate şi amploare, nu am reuşit să termin subiectele în timpul prevăzut. Nu cred însă că a influenţat semnificativ rezultatele examenului nici în cazul meu nici al celorlalţi candidaţi. Mai e de observat că subiecte legate de fizică am întâlnit apoi cel mai puţin pe parcursul studiilor. În egală măsură, e de reflectat dacă un asemenea mod de a defini proba de admitere asigura totuşi comparabilitatea gradelor de pregătire şi şanse egale pentru toţi candidaţii.
II: Cum te-ai simțit când ți-ai văzut numele pe lista candidaților admiși în Facultatea de Cibernetică?
GM: Sigur că a fost o mare bucurie, dar şi o mare uşurare adusă de deznodământul favorabil, socotind că am dat examenului o atenţie posibil exagerată, nu ştiu dacă era chiar o chestiune vitală. Reuşita am considerat-o ca o încununare a activităţii de până atunci, ca o deschidere a porţilor spre anii ce urmau şi pe care voiam să-i abordez cu seriozitate sub toate aspectele, atât din punct de vedere al pregătirii, cât şi al vieţii de zi cu zi. Aveam însă un răgaz pentru a pregăti cele ce vin, întrucât mă aşteptau lunile de serviciu militar.
II: Îți amintești care a fost primul tău curs la care ai fost prezent în calitate de student?
GM: Aproape sigur a fost un curs de matematică ţinut de Doamna Profesoară Burlacu Veronica. Mi-a părut bine să identific elemente de continuitate atât în tematica pe care ne-o prezenta, dar şi în ce priveşte farmecul lecţiei, asemănător celor primite până atunci în şcoala generală şi liceu. A fost un moment dătător de optimism în ce priveşte viitorul drum în facultate.
II: Dar primul seminar?
GM: Cred că a fost tot cu Doamna Burlacu, întărind cele arătate în răspunsul anterior. Nu eram deprins cu specificul vieţii universitare pentru a mă bucura de avantajul, incontestabil, de a avea la seminar pe titularul de curs, dar atmosfera acelui seminar era în măsură să ne arate că avem în faţă o frumoasă cale către cunoaştere.
Tot între primele a fost şi seminarul de sisteme de calcul, un prim obiect de specialitate pe care Domnul Profesor Sabău Gheorghe a ştiut să-l facă atractiv prin amabilitatea lui ieşită din comun şi tonul lui încurajator.
II: Să vorbim puțin despre grupa ta de studenți, despre colegii tăi.
GM: Ştiam prea puţine despre organizarea activităţii studenţeşti, aşa că am privit ca pe un dat apartenenţa la o anumită serie sau grupă, din moment ce facultatea avea un caracter unitar în ce priveşte disciplinele de studiu. Nu aveam cum şi nici nu doream să o influenţez. Gândesc că am avut dreptate, întrucât am avut parte de valoroşi profesori, de remarcabili colegi de grupă şi serie. Nu cred să-mi fi dorit alţii.
Criteriul pentru grupa mea pare să fi fost cel al limbii străine de studiat. Ne-a reunit faptul că în liceu învăţasem, ce-i drept în secundar, limba germană. Deşi la oştire am avut posibiliatea să cunoaştem o bună parte din băieţii promoţiei, am întâlnit în grupă doar trei dintre ei, între care şi cel care fusese la examenul de admitere în fruntea listei, Săvulescu Ion. Nici în serie nu au fost prea mulţi din această categorie. Dar fie că au fost cunoştinţe mai vechi sau mai noi, am fost mereu , sunt şi voi fi bucuros şi mândru de colegii mei. Am în vedere pe toţi care au făcut parte din promoţie, pentru că pe parcursul anilor au fost atâtea ocazii care să ne apropie, precum traiul la cămin sau alte activităţi studenţeşti.
II: Cum era cu prezenta obligatorie și cu condica de prezență?
GM: Nu ne imaginam majoritatea dintre noi că se poate altfel, mai cu seamă că în liceu nu se punea problema să lipseşti de la ore. Chiar dacă erau portiţe de a fenta obligaţia, unele riscante din punct de vedere regulamentar, a fi de faţă la cursuri şi seminarii, pe lângâ datorie, era o cale de a fi aproape de conţinutul disciplinei de studiat. Nu toate erau acoperite cu materiale editate. Îmi amintesc că acei care totuşi mai lipseau rugau colegii să le ia cursurile la indigo ori le copiau, pe ele ori problemele abordate la seminar.
II: La cursuri luați notițe? Se mergea la bibliotecă pentru studiu?
GM: Sigur că se luau notiţe, pe caiete studenţeşti sau pe foi volante care ulterior se reuneau în dosare. Unii consemnau spusele profesorului aproape ad litteram, ceea ce necesita un efort deosebit, pe moment dar şi în cursul învăţării, când trebuiau să asimileze informaţia. Eu eram nevoit, din cauza
scrisului lent, să extrag doar ideile principale, restul completam mai târziu, pe baza celor reţinute din expunere şi a celor găsite în materialele avute la dispoziţie. Nu ştiu dacă astfel de notiţe ar fi putut fi de folos altor colegi, mai cu seamă celor ce nu fuseseră de faţă la lecţie.
Activitatea de învăţare, pe parcursul anului sau în sesiune o desfăşuram mai cu seamă în sălile de lectură, nu doar ale Academiei, dar de pildă şi la BCU sau BCS. Erau condiţii mai atractive decât la cămin, aveam acces la cărţile necesare, cărora le adăugam adesea unele din alte domenii care îmi prezentau interes.
II: Unii spun acum că învață doar câteva zile în sesiune și promovează examenele. La voi cum era?
GM: Era şi acesta un mod de a promova examenele, dar presupunea un efort mult mai mare, iar cunoştinţele astfel dobândite riscau să aibă o persistenţă şi o temeinicie mai reduse. A parcurge notiţele proaspete, întregindu-le cu ideile ce ţi-au rămas de la audierea cursului era un avantaj în pregătirea seminariilor, dar mai ales ducea la fixarea cunoştinţelor în perspectiva examenelor.
II: Câți dintre colegii tăi aveau servici în timpul facultății?
GM: Nu cunosc cazuri în promoţia noastră, nu ştiu de altfel cât de adecvat era cadrul pentru a fi simultan student şi angajat. Pentru aceasta exista forma de învăţământ seral, care avea specificul ei. O notabilă excepţie a fost un eminent coleg al meu de serviciu, Dună Nicu, dintr-o promoţie ceva mai veche şi care a lucrat în studenţie câţiva ani în centrul de calcul al catedrei. Experienţa deosebită parcursă de el acolo a adăugat valoare înclinaţiei, pasiunii şi pregătirii sale, fiind un informatician de excepţie.
II: Cât de importantă era pregătirea în timpul semestrului?
GM: Am arătat deja importanţa studiului pe parcursul anului. Ea nu înlocuia pregătirea din sesiune, dar o facilita. Rostul studenţiei şi datoria studentului era în primul rând să studieze. Desigur că vârsta, primii paşi în viaţa de sine stătătoare, mai cu seamă pentru cei care veneau din provincie, cerea să dăm atenţie şi altor preocupări. Cred însă că era timp pentru toate, important era să dai cuvenita atenţie tuturor activităţilor, dând prioritate învăţăturii.
II: Să discutăm despre profesori.
GM: Am venit la facultate cu o mare curiozitate în ce priveşte conţinutul cursurilor pe care le voi urma, cât şi în privinţa profesorilor de la care voi învăţa. Le atribuiam în gândul meu o statură deosebită, cel puţin comparabilă cu a celor pe care îi avusesem în liceu şi în şcoala generală. În cea mai mare parte aşteptările mele s-au adeverit. Au fost profesionişti oneşti, care s-au străduit să ne transmită cunoştinţele lor, chiar dacă uneori conţinutul cursurilor sau strădaniile lor nu erau îndeajuns să stârnească interesul.
Între ei unii excelau, fiind adevărate întruchipări ale modelului academic.
Aş evidenţia aici pe profesorul Gheorghe Vasilescu, de două ori aflat la începuturile facultăţii ca decan, la înfiinţarea din anii ’60, apoi la revenirea pe vechiul făgaş, după 1990. Era de o rară eleganţă în apariţie, comportament şi exprimare. Cursul de statistică industrială nu se impunea neapărat atenţiei prin titlu, dar el ştia să îl facă atrăgător prin rigoare şi nu în ultimul rând prin formulări memorabile, care îi dădeau culoare. De pildă, prezentând un sistem de indici, ne sugera că putea fi extins pentru a afla influenţa asupra fenomenelor până la nivelul de bază, „până la baba din lift”. În construcţia aceluiaşi sistem de indici, după ce îl dezvoltase şi prezentase ca probă refacerea indicelui general din cei pe factori constata satisfăcut: „Tatăl i-a făcut pe fii, apoi fiii l-au refăcut pe tatăl”.
Şi ca el au mai fost atâţia alţi titulari de curs pe care i-am avut.
II: Să discutăm despre asistenți.
GM: Asistenţii aveau rolul lor în a ne ajuta să asimilăm materia, fiind în nemijlocit contact cu noi şi nu în ultimul rând cei care puteau aprecia direct strădaniile noastre pe calea învăţăturii. Cei mai mulţi şi-au îndeplinit cu prisosinţă această menire. Ei contribuiau la luminarea nelămuririlor, ne dădeau teme, ne îndrumau proiectele şi, de ce să nu o spunem, puteam conta pe cuvântul lor înaintea profesorului la examen.
Voi exemplifica şi aici prin felul în care fie iertatul rector Ion Gh. Roşca, la acea vreme asistent, ne-a făcut să înţelegem etapele realizării unui program. Tot el m-a făcut să pricep că un calculator electronic nu e construit doar pentru calcule matematice, iar noi trebuie să ne pregătim mai cu seamă pentru prelucrarea specifică a unui volum mare de date. Îmi aduc aminte că seminarul de limbaje fiind organizat la nivelul de semigrupe, într-o anumită ocazie am făcut seminarul cu Dumneavoastră şi ne-aţi întărit convingerea în această privinţă.
Au fost şi la alte materii asistenţi la ale căror seminarii era o plăcere să iei parte. Iar dacă se întâmpla să avem la seminar pe titularul de curs, era o şansă de a-l cunoaşte mai bine, atât în ce priveşte cerinţele ce le avea faţă de nivelul nostru de pregătire cât şi ca persoană.
II: Cum au fost examenele din studenția ta?
GM: Nicidecum nu se pot asocia vesurile lui Bacovia celor petrecute în vremea facultăţii: “Pedanţi profesori şi examene grele”.
Sigur examenele veneau cu încărcătura emoţională specifică, niciodată nu puteai şti dacă ai acoperit toată materia. Mai era şi o chestiune de şansă în ce priveşte subiectele cu care urma să te confrunţi. Examenele le-am considerat mereu în ordinea firească a lucrurilor, nu le-am văzut ca o sperietoare, dar nici nu le-am privit cu uşurătate. În ce priveşte organizarea lor, era un întreg ritual. Începea cu stabilirea formelor de evaluare a cunoştinţelor – examene, probe de verificare, proiecte – şi a modului de desfăşurare al examenelor – scris şi oral, oral, doar scris. Mai era şi programarea datei examenelor în cadrul sesiunii, pentru a beneficia de cea mai bună dozare a efortului.
În acel timp nu se punea problema subiectelor de tip grilă, care eficientizează activitatea, dar limitează posibilitatea unei interacţiuni între profesor şi student în procesul evaluării. Nici măcar examenele doar scrise nu dădeau această şansă. Cele mai edificatoare, dar şi cele mai dătătoare de emoţii erau cele scris şi oral, prin amploarea şi gradul lor de dificultate.
II: Cât era învățare pe bază de raționamente și cât se baza pe memorarea cursurilor?
GM: Am auzit că se mai practica şi memorarea, la gândul că poate e mai facil sau că impresionezi pe examinator. Îmi place să cred că majoritatea colegilor nu mergea însă pe această linie, pentru că multe cursuri nu erau potrivite pentru aşa ceva. Cunoştinţele obţinute astfel aveau puţină temeinicie, iar profesorii de valoare descurajau şi sancţionau o asemenea abordare. Îmi amintesc că profesorul Dodescu era între cei care o făceau cu perseverenţă. Se reflecta la el această atitudine prin logica deosebită a expunerii, dar şi prin atenţionarea celor care luau notiţe cuvânt de cuvânt - primul pas către învăţarea mecanică – şi prin aprecierea celor care învăţau logic, pe care ştia să-i găsească între studenţi. Şi nu era singurul care avea acest dar.
II: Ai întâmplări mai deosebite din examene pe care să ni le povestești?
GM: Îmi amintesc tot de statistica industrială. Examen scris şi oral. Scrisul cerea rezolvarea unei probleme de mare întindere şi dificile. Profesorul cerea ca fiecare să facă pe hârtie calculele, pe bună dreptate, era echitabil, la vremea aceea puţini studenţi aveau un calculator de birou. Dacă obţineai la teză o notă minimă, la oral puteai fi sigur că ai trecut, căci el făcea strict media aritmetică a celor două probe.
S-a întâmplat ca la scris să nu obţin mai mult de şapte. După oralul mai mult o formalitate, profesorul s-a uitat la mine mustrător, spunându-mi: “Cred că eşti conştient că nu pot să-ţi dau mai mult de nouă”. Era un semn că avea aşteptări mai mari de la mine, m-am simţit ruşinat, oricât de tare ar fi trebuit să mă bucur că am promovat examenul şi încă având o notă onorabilă.
Un alt coleg într-o situaţie asemănătoare, l-a rugat să nu-l promoveze, la gândul că în sesiunea următoare se va prezenta mai bine. Profesorul, care îl aprecia, i-a spus: “Nu pot, ai luat trei la teză, la oral ai fost de şapte, deci trebuie să fii promovat”. Sunt întîmplări de care îmi aduc aminte cu nostalgie, arătînd rigoarea profesorului, dar la fel umorul şi fineţea lui. În ambele cazuri atitudinea lui a avut darul să ambiţioneze, la partea a doua a materiei am căutat să merităm nota maximă.
Aşa era profesorul Gheorghe Vasilescu.
II: În vara fiecărui an se făcea practică în producție. Cum au fost stagiile tale de practică în producție?
GM: Le-am găsit binevenite, căci erau o prefigurare a celor ce le vom întâlni la viitoarele locuri de muncă, deşi nu am avut ocazia să iau contact cu activităţi specifice de informatică, aşa cum mi-aş fi dorit. Am fost aproape în două stagii de pregătirea datelor legate de recensământul populaţiei din 1977 sau am lucrat în serviciul de planificare la o mare întreprindere, Electromagnetica. O amintire deosebită mi-a lăsat stagiul la o altă mare unitate, IUCF Râmnicu Vâlcea. Acolo, în imediata vecinătate a liceului unde învăţase tatăl meu, pe meleaguri apropiate de satul bunicilor mei, cu un restrâns, dar valoros colectiv de colegi, am desfăşurat interesante activităţi profesionale, dar şi recreative, a fost ca o adevărată tabără.
II: Toamna se mergea la practica agricolă. Ce ne spui despre muncile agricole studențești?
GM: Promoţia noastră nu-mi amintesc să fi fost prinsă la astfel de munci, cel puţin în perioada anului şcolar. A fost totuşi un stagiu după încheierea anului II, cules de roşii la o fermă agricolă din apropierea Zimnicei. Sigur că la acea vreme era tot ce ne lipsea. Cu privirea îngăduitoare de acum însă, găsesc că a fost o ocazie de a cunoaşte nişte realităţi, de a ne apropia de colegii de valoare alături de care am fost acolo. Mai am şi acum în minte modul elegant în care ne-a îndrumat activitatea profesorul Caracotă Dumitrache.
II: Promoția ta a preluat șocul trecerii de la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, la Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică. În ce au constat schimbările?
GM: Nu a fost deloc un moment fericit, după un an I atât de interesant şi plăcut. Au fost alţii mai loviţi, cei ce terminaseră anul III urmau ca într-un singur an să parcurgă un imprevizibil program de tranziţie accelerat şi în acelaşi timp să pregătească şi să susţină lucrarea de diplomă. Ni se părea o deviere majoră de la pregătirea pentru care venisem la facultate. Eram conştienţi că prin reducerea duratei de studii, prin convergenţa propusă între cele două specializări vom pierde ocazia de a urma multe cursuri de specialitate. Cred că şi colegii de la Facultatea de Economie Generală erau derutaţi de noul curs. Ei avuseseră în atenţie o temeinică pregătire teoretică în domeniul ştiinţelor economice, fiind mai puţin interesaţi de specializările informatice sau de aspectele practice ale activităţilor din intreprinderi. Mă gândesc că profesorii la rândul lor trăiau dileme în ce priveşte ce şi cum vor asigura în continuare pregătirea studenţilor, mai cu seamă în perioada de tranziţie.
Nu e mai puţin adevărat că am putut descoperi ulterior şi unele câştiguri în noua evoluţie a lucrurilor, nu neapărat în plan strict profesional. În ciuda regretului pentru anul de studenţie de care nu am mai avut parte, să nu uităm că în anul următor nu au mai fost repartiţii în oraşele mari, ceea ce ar fi influenţat drumul în viaţă al multora dintre noi. Eu personal am descoperit în rândul noilor colegi oameni de mare calitate intelectuală şi umană care mi-au devenit buni prieteni şi reţin aceasta cu plăcere ca un avantaj de care am avut parte.
II: Au apărut multe discipline de planificare. În comparație cu disciplinele de informatică, de matematică și de cibernetică, aceste discipline cum ți s-au părut? Dar profesorii care predau la ele?
GM: Nu simţeam o atracţie deosebită pentru materii din categoria celor de planificare, noi ne gândisem că facultatea ne va adânci pregătirea în domeniul matematicii, că ne va da largi cunoştinţe în ce priveşte cibernetica şi informatica.
Eram conştienţi de nevoia unei pregătiri generale economice, de nivelul celei pe care cursurile de contabilitate sau finanţe din primul an ni le oferiseră din plin şi le-am privit cu interes. De aici însă până la cele prin care am trecut a fost o diferenţă. După unificare au abundat cursurile de planificare, în feluritele lor variante, poate pentru a fi în concordanţă cu noua denumire a facultăţii. Unele din cele prezentate se suprapuneau. Profesorii se străduiau şi făceau ce se poate pentru a le face mai atractive, introducând în măsura posibilului chiar elemente de modelare. Am avut dezavantajul de a fi între primele generaţii care trebuia să ne aliniem acestui nou curs al facultăţii, am putea spune experimental.
Privite de mai târziu, cu detaşare, merită totuşi să apreciem unele cunoştinţe dobândite la aceste cursuri, care ne-au apropiat de realităţile din unităţile economice unde urma să activăm, măcar sub aspectul posibilităţilor de informatizare a unor procese din domeniu.
II. Să vorbim despre lucrarea de diplomă. Cum ai ales tema lucrării?
GM: Profesorul Ion Cămăşoiu avea o înclinaţie deosebită în a-i atrage pe studenţi prin felul de a se apropia de ei, prin modul cum ştia să prezinte aspecte ale practicii economice, prin farmecul lui personal. Coordona un cerc unde se dezbăteau probleme de eficienţă economică la nivelul intreprinderilor. Reunise acolo colegi de valoare care se distingeau prin prezentarea unor referate care deschideau drumul unor dezbateri de idei pe care profesorul le modera cu bunăvoinţă. Majoritatea celor trecuţi pe acolo au optat pentru a elabora lucrarea de diplomă sub îndrumarea profesorului. Nu am făcut excepţie. Înainte de a mă gândi la alte direcţii sau teme, la jumătatea anului III am convenit cu profesorul la o temă de organizare internă a unei unităţi economice, legată de analiza transportului uzinal. O anumită conjunctură avea să dea o altă dezvoltare proiectului de diplomă.
II: Cine a fost conducătorul tău științific? Cum ați colaborat?
GM: Acelaşi profesor Cămăşoiu a devenit coordonatorul unui proiect de cercetare la o intreprindere din domeniul construcţiilor de maşini din Baia Mare, de unde sunt originar. Împreună cu doi colegi, absolvenţi de frunte ai liceului economic băimărean, Cupar Gheorghe şi More Vasile, cu care mă împrietenisem la reunificarea facultăţilor, am fost atraşi în echipa chemată să ia parte la acel proiect. În vacanţa de vară de după anul III, am efectuat un fel de stagiu de practică voluntară la acea unitate economică. A fost un prilej de a acumula informaţii pe mai multe direcţii legate de activitatea desfăşurată acolo şi de a vedea cum ar putea fi ele valorificate atât în proiectul de cercetare cât şi în lucrările noastre de diplomă. Profesorul Cămăşoiu ne-a deschis această perspectivă şi împreună cu asistentul Popa Ştefan ne-a sprijinit mult prin îndrumările pe care ni le-au dat pe tot parcursul anului care a urmat până am finalizat studiile.
II: Să vorbim despre elaborarea lucrării de diplomă.
GM: Elaborarea lucrării s-a desfăşurat pe tot parcursul anului IV şi s-a concretizat în consultări cu profesorul, în redactarea şi prezentarea de referate pe marginea proiectului la cercul de la catedra de eficienţă a investiţiilor, în structurarea lucrării. S-a convenit ca ea să apară sub un voluminos dosar comun, de circa 300 de pagini, în care fiecare să prezentăm în capitole distincte, metode specifice de îmbunătăţire a desfăşurării unor activităţi din unitate: metoda normativă de urmărire a costurilor de producţie, analiza valorii, optimizarea gestiunii stocurilor. O primă versiune am prezentat-o la un simpozion al cercurilor studenţeşti care a avut loc în decembrie la Cluj, unde s-a bucurat de o bună primire.
II: Să vorbim despre susținerea lucrării de diplomă.
GM: Susţinerea a avut loc în septembrie. Lunile de după sesiunea de examene din iulie au fost consacrate finalizării lucrării, tehnoredactării care se făcea prin dactilografiere şi pregătirii prezentării ei. Ineditul organizării ei, faptul că nu mai auzisem de asemenea elaborări comune ne-au sporit emoţiile, deşi profesorul ne-a asigurat că nu e nimic ieşit din comun. Susţinerea a decurs în condiţii normale, cu expuneri din partea fiecăruia şi răspunsuri la întrebări, de a căror putere de convingere aveam unele îndoieli în ceasurile ce au urmat. Mărturisesc că a avut un rol în ce priveşte moralul nostru faptul că profesorul Ion Cămăşoiu era preşedintele comisiei. Totuşi, până la afişarea rezultatului final, care a fost la nivel maxim, am trăit ultimele emoţii ale studenţiei.
II: Cum te-ai simțit în postura de absolvent de facultate? Care erau visurile unui tânăr absolvent de 23 de ani?
GM: Era o stare pe care nu ştiu cum s-o calific. Plăcută, pentru că finalizasem încă o etapă a pregătirii mele. Atârna însă greu asupra mea şi perspectiva sfârşitului vieţii de student, al despărţirii de colegii alături de care petrecusem frumoşi ani. Mă mai gândeam şi că urma o nouă îndepărtare de casă, de astădată definitivă, căci aveam şansa să mă stabilesc în Bucureşti, ceea ce era un element de continuitate şi poate un pas înainte.
Cât priveşte orizontul profesional, socoteam că voi găsi un loc de muncă unde voi putea activa în domeniul informaticii, chiar dacă eram conştient că rămâne în grija viitorului să mă perfecţionez în această linie.
II: În 1980, după absolvirea facultății urma momentul repartiției în producție. Ce a însemnat pentru tine acest moment?
GM: A fost un început de drum de care îmi aduc cu drag aminte. Erau multe locuri de muncă propuse la repartiţie, unele mai interesante decât altele, în toată ţara. A fost o plăcere să analizez lista lor. M-am oprit asupra unui post din Bucureşti, cu speranţa că unele idei pe care mi le făcusem asupra viitorului meu profesional şi de viaţă se vor împlini. În acest sens îmi doream să pot contribui la perfecţionarea activităţilor de gestiune economică din unitate, să pot aplica şi perfecţiona lucrurile învăţate în facultate. La sfatul unor persoane cunoscătoare ale peisajului economic al Bucureştiului şi al unor colegi care locuiau în vecinătatea fabricii, am ales TURBOMECANICA, o unitate din domeniul construcţiilor de maşini recent înfiinţată. Modernitatea dată de apartenenţa la industria aeronautică promitea perspective care s-au adeverit în linia cerinţelor pe care mi le schiţasem eu.
II: Ai luat repartiție la TURBOMECANICA. Vorbește despre primul contact cu locul de muncă al primului tău job.
GM: Era o fabrică nouă, apărută doar de cinci ani, într-un domeniu de mare tehnicitate care necesita cele mai moderne dotări şi metode de gestiune. Încă înainte de a ajunge la intreprindere, am observat ca un prim element de satisfacţie că am ajuns acolo împreună cu un grup mai mare de colegi din elita promoţiei, pe care îi cunoşteam şi apreciam. La faţa locului am avut o altă mulţumire, să fim încadraţi cei care am dorit la compartimentul de informatică. Era un colectiv de oameni cu solidă pregătire profesională, cei mai mulţi absolvenţi din anii anteriori ai facultăţii noastre. În egală măsură erau plăcuţi şi binevoitori, gata oricând să ne sprijine în ce priveşte integrarea în activitatea de serviciu şi să ne ajute la ridicarea nivelului nostru de pregătire. Le rămân adânc îndatorat pentru toate acestea.
Adaug acestora faptul că unitatea dispunea de un calculator FELIX aflat exclusiv la dispoziţia noastră. Era un lucru nemaipomenit, ştiut fiind că la vremea studiilor accesul studenţilor la rularea programelor nu era cel mai facil. Ba mai mult, majoritatea unităţilor economice nu aveau la dispoziţia lor un calculator, activităţile informatice se finalizau la nivelul centrelor de calcul teritoriale sau al altor organizaţii similare.
În aceste condiţii, se puseseră deja bazele unui sistem informatic în TURBOMECANICA, iar noi am avut posibilitatea să luăm parte la dezvoltarea lui.
II: Cum ai evoluat la TURBOMECANICA?
GM: TURBOMECANICA a fost primul şi ultimul meu loc al activităţii profesionale. Înainte de facultate, credeam că de la cibernetică voi deveni specialist în modelarea matematică a proceselor. Mă încânta acest gând, dar el a rămas îndepărtat observând că programarea calculatoarelor e mai la îndemână şi poate aduce satisfacţii la fel de mari. Pot spune că am fost un programator permanent sau de cursă lungă, dacă pot spune aşa. Atras de problematica şi condiţiile avute, de colectivul grozav din care am făcut parte parcă nici nu am observat cum a trecut timpul şi nu mi-am pus problema să doresc altceva.
Un moment deosebit în activitate a fost apariţia posibilităţii de a lucra nemijlocit cu calculatorul dat de minicalculatoare şi mai apoi de PC-uri. A fost o etapă nouă, care ne-a dat voie să facem mult mai multe pentru informatizarea lucrărilor din intreprindere. La un moment dat, s-a trecut la descentralizarea activităţii de informatică. Atunci, după mai bine de zece ani, m-am despărţit de valorosul colectiv din care făcusem parte, fiind ataşat ca informatician la serviciul management, succesor al celui de planificare. Iată aşadar că îşi găsea justificare adăugirea din titulatura facultăţii. Aici am fost tot programator, acţionând în colaborare cu noii colegi pentru informatizarea lucrărilor specifice, pe baza datelor extrase din sistemul informatic al firmei. A fost şi aceasta o parte interesantă a drumului meu profesional.
II: Te-a ajutat facultatea să rezolvi problemele de producție, în comparație cu modul în care procedează absolvenții din ziua de azi, care au diplome în anumite domenii și lucrează în cu totul alte domenii?
GM: În mod sigur da. Fără cunoştinţele de limbaje de programare, cu deosebire COBOL, sau legate de principiile constructive ale calculatoarelor, atâtea câte le-au îngăduit organizarea facultăţii la acea vreme, mi-ar fi fost mai greu să devin programatorul care am fost. În ce priveşte orizontul cunoaşterii realităţilor de organizare şi funcţionare ale unităţilor economice, fără deschiderea căpătată la anumite cursuri ar fi fost mai dificil să ne descurcăm în mediul structural şi funcţional al lor. Eu nu mi-am pus problema să mă orientez către alte domenii ale specializării economice, dar colegii care au ales această cale au avut bune rezultate activând
în finanţe, planificare, ca profesori de informatică, pentru care intrarea pe porţile cunoaşterii le-au fost inevitabil înlesnită şi de facultate.
II: Acum ești pensionar. Cum vezi cariera ta de o viață, ca profesionist, absolvent de Cibernetică?
GM: Îmi place să cred că în tot cursul activităţii mi-am făcut datoria cum am ştiut mai bine. Am contribuit în măsura posibilităţilor la facilitarea eforturilor legate de muncile rutiniere de birou. O făceam şi cu gândul la mama mea, economistă într-un serviciu financiar şi care zeci de ani s-a confruntat cu astfel de lucrări. Am simţit în tot ce am făcut, în tot acest timp, sprijinul şi aprecierea celor cu care am lucrat.
Nu e mai puţin adevărat că limitele datoriei şi le stabileşte fiecare. M-am întrebat uneori dacă ştacheta pe care o aveam înaintea mea n-aş fi putut să o înalţ mai mult, la acel loc de muncă ori în altă parte. Răspunsul e greu de dat, prefer însă acum să preţuiesc ce a fost bun în munca şi viaţa mea, regretele ar fi oricum zadarnice şi poate cu adevărat acestea au fost posibilităţile mele.
II: Toată lumea te recunoaște ca fiind o persoană cu o vastă cultură generală. Ca să ajungi la acest nivel de acumulări calitative ai parcurs un drum lung. Cum ai procedat?
GM: Acumularea de cunoştinţe generale nu am văzut-o niciodată un scop în sine. Mi-a plăcut într-adevăr încă din prima tinereţe să manifest curiozitate în domenii nu neapărat legate de şcoală şi nu pentru rezultate şcolare. Nu pot uita că dascălii de la care am învăţat, condiţiile create de părinţii mei, au fost la originea şi în sprijinul înclinaţiei mele. Astfel literatura, teatrul, muzica, istoria, cultura în general, au devenit marile mele plăceri, fără însă vreo intenţie să îmi fac profesie din ele.
Am avut ocazia să pun în aplicare aceste căutări prin lectură, vizionare de spectacole, audiere de concerte. Şi accesul la calculator a avut darul, mai ales în vremurile mai apropiate să îmi deschidă noi căi către cunoaştere. Pentru mine cărţile, biblioteca, sălile de spectacol, librăriile, târgurile de carte sunt şi acum între cele mai dragi locuri de pe lume.
Nici în această latură a vieţii nu am procedat la o preluare mecanică, am căutat să înţeleg şi să savurez rostul şi farmecul operelor culturale pe care le-am întâlnit.
II: Ai avut apariții la televiziuni, care au uimit o țară. Vorbește despre acele concursuri, de rezultate și mai ales, cum ai atins această performanță?
GM: Exageraţi numind astfel apariţiile mele la concursurile de cultură generală televizate.
E drept, ele au avut, alături de cele radiodifuzate, încă din vremea liceului ori mai dinainte, o atracţie deosebită asupra mea. Emisiuni precum Cine ştie câştigă sau Concurs în instanţă de la radio ori Cel mai bun continuă de la TVR prezentate de eminenţi examinatori precum Ion Mustaţă sau Mihai Florea le urmăream cu mare interes, fără a-mi imagina că vreodată voi putea fi protagonistul lor.
Trecerea anilor, posibilităţile ivite mai târziu, când televiziunile au inclus din nou în programul lor astfel de emisiuni au adus impulsul necesar pentru a mă prezenta la ele. A fost şi curiozitatea de a vedea cum e o televiziune din interior, dar şi încercarea de a mă confrunta cu mine însumi, nu atât în ce priveşte cunoştinţele cât modul de a apare în public în general. Marele câştig pentru mine nu au fost atât rezultatele din concurs cât posibilitatea de a fi prin intermediul micului ecran în casele oamenilor, mai cu seamă ale cunoscuţilor şi de a le lăsa o impresie acceptabilă. Mesajele de încurajare de la rude, prieteni, colegi, aprecierile lor legate de evoluţia mea de care am avut parte din plin au fost spre bucuria mea fără margini, adevărata performanţă şi mulţumire a participării mele.
II: Dacă privești în urmă, care este concluzia ta legată de marea performanță profesională a promoției CIB’80?
GM: Am fost o promoţie obişnuită, aş spune nici mai bună nici mai rea decât altele, pe măsura timpurilor pe care le-am trăit. Pe ansamblu, cred că ne-a caracterizat seriozitatea, dorinţa de a ne dovedi utilitatea. Am încercat să luăm din ce ni s-a oferit tot ce ne putea ajuta pentru a ne face loc în lume. Dacă am reuşit sau nu, n-aş zice că noi trebuie să ne pronunţăm.
Au fost multe performanţe de excepţie. Aş da un singur exemplu, pe neuitatul meu prieten şi coleg Tudor Sorin, care a deschis calea unei linii de manuale pentru învăţământul de informatică din licee, remarcabile prin claritate şi accesibilitate. Dar de bună seamă drumul fiecăruia este marcat de realizări notabile, cu siguranţă fiecare la locul său şi-a împlinit cu prisosinţă datoria.
Ar mai fi de remarcat că am fost o generaţie, şi nu doar cei din promoţia noastră, care am ştiut să păstrăm şi să ducem înainte relaţiile dintre noi formate încă din studenţie şi mai dinainte. Ca dovadă, după zeci de ani intrăm în legătură şi ne revedem cu aceeaşi plăcere, cu prietenie şi respect unii pentru alţii.
II: Nu vreau să discutăm despre învățământul din ziua de azi, dar totuși…
GM: Toate părerile exprimate în răspunsurile mele reflectă un punct de vedere personal. Aşa cum nu pot vorbi în numele colegilor mei, nu pot exprima păreri avizate despre învăţământul de azi. Pot doar să mă bucur că facultatea a mers înainte, pe o cale care mi-ar fi plăcut să o avem şi noi deschisă la vremea noastră, că este căutată şi apreciată în cadrul Academiei, ea însăşi una din instituţiile de învăţământ superior de frunte de la noi. Desigur întotdeauna este loc de mai bine în toate activităţile şi sunt convins că acesta va fi căutat şi valorificat de cei care reprezintă azi şcoala sau o vor face în viitor. Dacă şi câte ceva din experienţa promoţiilor trecute va ajuta la perfecţionare, va fi cu atât mai bine.
II: Să încheiem într-o notă optimistă.
GM: Mulţumesc, Domnule Profesor, pentru oglinda ce mi-aţi dat-o ca să privesc sistematic, acum, la 45 de ani de la absolvire, către anii mei de student, către întregul meu drum profesional. Întrebărilor pe care le-aţi formulat le-am răspuns cu sinceritate şi plăcere.
În această ocazie, stimulat şi de revederea deosebiţilor mei colegi, a locurilor studenţiei, nu pot avea decât o viziune apropiată de ideal asupra celor prin care am trecut. De altfel, în nici o altă împrejurare nu am de ce să am păreri critice asupra acelor ani, chiar dacă, precum toate laturile vieţii, au avut şi aspecte mai puţin fericite. Să le dăm uitării, după vorba “cele bune să se adune, cele rele să se spele”.
Aceasta este încheierea optimistă ce v-o propun, cu speranţa că răspunsurile mele servesc scopului cu care aţi construit acest chestionar. O însoţesc cu un gând de respect îndreptat către toţi profesorii şi colegii mei, către Dumneavoastră personal.
Am mulțumit lui Gheorghe MOCANU pentru răspunsurile date la întrebările mele. Îmi exprim credința că urmăritorii blogului au tras unele concluzii după citirea acestui interviu și sunt sigur că au înțeles că munca de calitate este baza evoluțiilor pozitive din cariera fiecăruia dintre noi.
(17 octombrie 2025)
II: Să discutăm despre asistenți.
GM: Asistenţii aveau rolul lor în a ne ajuta să asimilăm materia, fiind în nemijlocit contact cu noi şi nu în ultimul rând cei care puteau aprecia direct strădaniile noastre pe calea învăţăturii. Cei mai mulţi şi-au îndeplinit cu prisosinţă această menire. Ei contribuiau la luminarea nelămuririlor, ne dădeau teme, ne îndrumau proiectele şi, de ce să nu o spunem, puteam conta pe cuvântul lor înaintea profesorului la examen.
Voi exemplifica şi aici prin felul în care fie iertatul rector Ion Gh. Roşca, la acea vreme asistent, ne-a făcut să înţelegem etapele realizării unui program. Tot el m-a făcut să pricep că un calculator electronic nu e construit doar pentru calcule matematice, iar noi trebuie să ne pregătim mai cu seamă pentru prelucrarea specifică a unui volum mare de date. Îmi aduc aminte că seminarul de limbaje fiind organizat la nivelul de semigrupe, într-o anumită ocazie am făcut seminarul cu Dumneavoastră şi ne-aţi întărit convingerea în această privinţă.
Au fost şi la alte materii asistenţi la ale căror seminarii era o plăcere să iei parte. Iar dacă se întâmpla să avem la seminar pe titularul de curs, era o şansă de a-l cunoaşte mai bine, atât în ce priveşte cerinţele ce le avea faţă de nivelul nostru de pregătire cât şi ca persoană.
II: Cum au fost examenele din studenția ta?
GM: Nicidecum nu se pot asocia vesurile lui Bacovia celor petrecute în vremea facultăţii: “Pedanţi profesori şi examene grele”.
Sigur examenele veneau cu încărcătura emoţională specifică, niciodată nu puteai şti dacă ai acoperit toată materia. Mai era şi o chestiune de şansă în ce priveşte subiectele cu care urma să te confrunţi. Examenele le-am considerat mereu în ordinea firească a lucrurilor, nu le-am văzut ca o sperietoare, dar nici nu le-am privit cu uşurătate. În ce priveşte organizarea lor, era un întreg ritual. Începea cu stabilirea formelor de evaluare a cunoştinţelor – examene, probe de verificare, proiecte – şi a modului de desfăşurare al examenelor – scris şi oral, oral, doar scris. Mai era şi programarea datei examenelor în cadrul sesiunii, pentru a beneficia de cea mai bună dozare a efortului.
În acel timp nu se punea problema subiectelor de tip grilă, care eficientizează activitatea, dar limitează posibilitatea unei interacţiuni între profesor şi student în procesul evaluării. Nici măcar examenele doar scrise nu dădeau această şansă. Cele mai edificatoare, dar şi cele mai dătătoare de emoţii erau cele scris şi oral, prin amploarea şi gradul lor de dificultate.
II: Cât era învățare pe bază de raționamente și cât se baza pe memorarea cursurilor?
GM: Am auzit că se mai practica şi memorarea, la gândul că poate e mai facil sau că impresionezi pe examinator. Îmi place să cred că majoritatea colegilor nu mergea însă pe această linie, pentru că multe cursuri nu erau potrivite pentru aşa ceva. Cunoştinţele obţinute astfel aveau puţină temeinicie, iar profesorii de valoare descurajau şi sancţionau o asemenea abordare. Îmi amintesc că profesorul Dodescu era între cei care o făceau cu perseverenţă. Se reflecta la el această atitudine prin logica deosebită a expunerii, dar şi prin atenţionarea celor care luau notiţe cuvânt de cuvânt - primul pas către învăţarea mecanică – şi prin aprecierea celor care învăţau logic, pe care ştia să-i găsească între studenţi. Şi nu era singurul care avea acest dar.
II: Ai întâmplări mai deosebite din examene pe care să ni le povestești?
GM: Îmi amintesc tot de statistica industrială. Examen scris şi oral. Scrisul cerea rezolvarea unei probleme de mare întindere şi dificile. Profesorul cerea ca fiecare să facă pe hârtie calculele, pe bună dreptate, era echitabil, la vremea aceea puţini studenţi aveau un calculator de birou. Dacă obţineai la teză o notă minimă, la oral puteai fi sigur că ai trecut, căci el făcea strict media aritmetică a celor două probe.
S-a întâmplat ca la scris să nu obţin mai mult de şapte. După oralul mai mult o formalitate, profesorul s-a uitat la mine mustrător, spunându-mi: “Cred că eşti conştient că nu pot să-ţi dau mai mult de nouă”. Era un semn că avea aşteptări mai mari de la mine, m-am simţit ruşinat, oricât de tare ar fi trebuit să mă bucur că am promovat examenul şi încă având o notă onorabilă.
Un alt coleg într-o situaţie asemănătoare, l-a rugat să nu-l promoveze, la gândul că în sesiunea următoare se va prezenta mai bine. Profesorul, care îl aprecia, i-a spus: “Nu pot, ai luat trei la teză, la oral ai fost de şapte, deci trebuie să fii promovat”. Sunt întîmplări de care îmi aduc aminte cu nostalgie, arătînd rigoarea profesorului, dar la fel umorul şi fineţea lui. În ambele cazuri atitudinea lui a avut darul să ambiţioneze, la partea a doua a materiei am căutat să merităm nota maximă.
Aşa era profesorul Gheorghe Vasilescu.
II: În vara fiecărui an se făcea practică în producție. Cum au fost stagiile tale de practică în producție?
GM: Le-am găsit binevenite, căci erau o prefigurare a celor ce le vom întâlni la viitoarele locuri de muncă, deşi nu am avut ocazia să iau contact cu activităţi specifice de informatică, aşa cum mi-aş fi dorit. Am fost aproape în două stagii de pregătirea datelor legate de recensământul populaţiei din 1977 sau am lucrat în serviciul de planificare la o mare întreprindere, Electromagnetica. O amintire deosebită mi-a lăsat stagiul la o altă mare unitate, IUCF Râmnicu Vâlcea. Acolo, în imediata vecinătate a liceului unde învăţase tatăl meu, pe meleaguri apropiate de satul bunicilor mei, cu un restrâns, dar valoros colectiv de colegi, am desfăşurat interesante activităţi profesionale, dar şi recreative, a fost ca o adevărată tabără.
II: Toamna se mergea la practica agricolă. Ce ne spui despre muncile agricole studențești?
GM: Promoţia noastră nu-mi amintesc să fi fost prinsă la astfel de munci, cel puţin în perioada anului şcolar. A fost totuşi un stagiu după încheierea anului II, cules de roşii la o fermă agricolă din apropierea Zimnicei. Sigur că la acea vreme era tot ce ne lipsea. Cu privirea îngăduitoare de acum însă, găsesc că a fost o ocazie de a cunoaşte nişte realităţi, de a ne apropia de colegii de valoare alături de care am fost acolo. Mai am şi acum în minte modul elegant în care ne-a îndrumat activitatea profesorul Caracotă Dumitrache.
II: Promoția ta a preluat șocul trecerii de la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică, la Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică. În ce au constat schimbările?
GM: Nu a fost deloc un moment fericit, după un an I atât de interesant şi plăcut. Au fost alţii mai loviţi, cei ce terminaseră anul III urmau ca într-un singur an să parcurgă un imprevizibil program de tranziţie accelerat şi în acelaşi timp să pregătească şi să susţină lucrarea de diplomă. Ni se părea o deviere majoră de la pregătirea pentru care venisem la facultate. Eram conştienţi că prin reducerea duratei de studii, prin convergenţa propusă între cele două specializări vom pierde ocazia de a urma multe cursuri de specialitate. Cred că şi colegii de la Facultatea de Economie Generală erau derutaţi de noul curs. Ei avuseseră în atenţie o temeinică pregătire teoretică în domeniul ştiinţelor economice, fiind mai puţin interesaţi de specializările informatice sau de aspectele practice ale activităţilor din intreprinderi. Mă gândesc că profesorii la rândul lor trăiau dileme în ce priveşte ce şi cum vor asigura în continuare pregătirea studenţilor, mai cu seamă în perioada de tranziţie.
Nu e mai puţin adevărat că am putut descoperi ulterior şi unele câştiguri în noua evoluţie a lucrurilor, nu neapărat în plan strict profesional. În ciuda regretului pentru anul de studenţie de care nu am mai avut parte, să nu uităm că în anul următor nu au mai fost repartiţii în oraşele mari, ceea ce ar fi influenţat drumul în viaţă al multora dintre noi. Eu personal am descoperit în rândul noilor colegi oameni de mare calitate intelectuală şi umană care mi-au devenit buni prieteni şi reţin aceasta cu plăcere ca un avantaj de care am avut parte.
II: Au apărut multe discipline de planificare. În comparație cu disciplinele de informatică, de matematică și de cibernetică, aceste discipline cum ți s-au părut? Dar profesorii care predau la ele?
GM: Nu simţeam o atracţie deosebită pentru materii din categoria celor de planificare, noi ne gândisem că facultatea ne va adânci pregătirea în domeniul matematicii, că ne va da largi cunoştinţe în ce priveşte cibernetica şi informatica.
Eram conştienţi de nevoia unei pregătiri generale economice, de nivelul celei pe care cursurile de contabilitate sau finanţe din primul an ni le oferiseră din plin şi le-am privit cu interes. De aici însă până la cele prin care am trecut a fost o diferenţă. După unificare au abundat cursurile de planificare, în feluritele lor variante, poate pentru a fi în concordanţă cu noua denumire a facultăţii. Unele din cele prezentate se suprapuneau. Profesorii se străduiau şi făceau ce se poate pentru a le face mai atractive, introducând în măsura posibilului chiar elemente de modelare. Am avut dezavantajul de a fi între primele generaţii care trebuia să ne aliniem acestui nou curs al facultăţii, am putea spune experimental.
Privite de mai târziu, cu detaşare, merită totuşi să apreciem unele cunoştinţe dobândite la aceste cursuri, care ne-au apropiat de realităţile din unităţile economice unde urma să activăm, măcar sub aspectul posibilităţilor de informatizare a unor procese din domeniu.
II. Să vorbim despre lucrarea de diplomă. Cum ai ales tema lucrării?
GM: Profesorul Ion Cămăşoiu avea o înclinaţie deosebită în a-i atrage pe studenţi prin felul de a se apropia de ei, prin modul cum ştia să prezinte aspecte ale practicii economice, prin farmecul lui personal. Coordona un cerc unde se dezbăteau probleme de eficienţă economică la nivelul intreprinderilor. Reunise acolo colegi de valoare care se distingeau prin prezentarea unor referate care deschideau drumul unor dezbateri de idei pe care profesorul le modera cu bunăvoinţă. Majoritatea celor trecuţi pe acolo au optat pentru a elabora lucrarea de diplomă sub îndrumarea profesorului. Nu am făcut excepţie. Înainte de a mă gândi la alte direcţii sau teme, la jumătatea anului III am convenit cu profesorul la o temă de organizare internă a unei unităţi economice, legată de analiza transportului uzinal. O anumită conjunctură avea să dea o altă dezvoltare proiectului de diplomă.
II: Cine a fost conducătorul tău științific? Cum ați colaborat?
GM: Acelaşi profesor Cămăşoiu a devenit coordonatorul unui proiect de cercetare la o intreprindere din domeniul construcţiilor de maşini din Baia Mare, de unde sunt originar. Împreună cu doi colegi, absolvenţi de frunte ai liceului economic băimărean, Cupar Gheorghe şi More Vasile, cu care mă împrietenisem la reunificarea facultăţilor, am fost atraşi în echipa chemată să ia parte la acel proiect. În vacanţa de vară de după anul III, am efectuat un fel de stagiu de practică voluntară la acea unitate economică. A fost un prilej de a acumula informaţii pe mai multe direcţii legate de activitatea desfăşurată acolo şi de a vedea cum ar putea fi ele valorificate atât în proiectul de cercetare cât şi în lucrările noastre de diplomă. Profesorul Cămăşoiu ne-a deschis această perspectivă şi împreună cu asistentul Popa Ştefan ne-a sprijinit mult prin îndrumările pe care ni le-au dat pe tot parcursul anului care a urmat până am finalizat studiile.
II: Să vorbim despre elaborarea lucrării de diplomă.
GM: Elaborarea lucrării s-a desfăşurat pe tot parcursul anului IV şi s-a concretizat în consultări cu profesorul, în redactarea şi prezentarea de referate pe marginea proiectului la cercul de la catedra de eficienţă a investiţiilor, în structurarea lucrării. S-a convenit ca ea să apară sub un voluminos dosar comun, de circa 300 de pagini, în care fiecare să prezentăm în capitole distincte, metode specifice de îmbunătăţire a desfăşurării unor activităţi din unitate: metoda normativă de urmărire a costurilor de producţie, analiza valorii, optimizarea gestiunii stocurilor. O primă versiune am prezentat-o la un simpozion al cercurilor studenţeşti care a avut loc în decembrie la Cluj, unde s-a bucurat de o bună primire.
II: Să vorbim despre susținerea lucrării de diplomă.
GM: Susţinerea a avut loc în septembrie. Lunile de după sesiunea de examene din iulie au fost consacrate finalizării lucrării, tehnoredactării care se făcea prin dactilografiere şi pregătirii prezentării ei. Ineditul organizării ei, faptul că nu mai auzisem de asemenea elaborări comune ne-au sporit emoţiile, deşi profesorul ne-a asigurat că nu e nimic ieşit din comun. Susţinerea a decurs în condiţii normale, cu expuneri din partea fiecăruia şi răspunsuri la întrebări, de a căror putere de convingere aveam unele îndoieli în ceasurile ce au urmat. Mărturisesc că a avut un rol în ce priveşte moralul nostru faptul că profesorul Ion Cămăşoiu era preşedintele comisiei. Totuşi, până la afişarea rezultatului final, care a fost la nivel maxim, am trăit ultimele emoţii ale studenţiei.
II: Cum te-ai simțit în postura de absolvent de facultate? Care erau visurile unui tânăr absolvent de 23 de ani?
GM: Era o stare pe care nu ştiu cum s-o calific. Plăcută, pentru că finalizasem încă o etapă a pregătirii mele. Atârna însă greu asupra mea şi perspectiva sfârşitului vieţii de student, al despărţirii de colegii alături de care petrecusem frumoşi ani. Mă mai gândeam şi că urma o nouă îndepărtare de casă, de astădată definitivă, căci aveam şansa să mă stabilesc în Bucureşti, ceea ce era un element de continuitate şi poate un pas înainte.
Cât priveşte orizontul profesional, socoteam că voi găsi un loc de muncă unde voi putea activa în domeniul informaticii, chiar dacă eram conştient că rămâne în grija viitorului să mă perfecţionez în această linie.
II: În 1980, după absolvirea facultății urma momentul repartiției în producție. Ce a însemnat pentru tine acest moment?
GM: A fost un început de drum de care îmi aduc cu drag aminte. Erau multe locuri de muncă propuse la repartiţie, unele mai interesante decât altele, în toată ţara. A fost o plăcere să analizez lista lor. M-am oprit asupra unui post din Bucureşti, cu speranţa că unele idei pe care mi le făcusem asupra viitorului meu profesional şi de viaţă se vor împlini. În acest sens îmi doream să pot contribui la perfecţionarea activităţilor de gestiune economică din unitate, să pot aplica şi perfecţiona lucrurile învăţate în facultate. La sfatul unor persoane cunoscătoare ale peisajului economic al Bucureştiului şi al unor colegi care locuiau în vecinătatea fabricii, am ales TURBOMECANICA, o unitate din domeniul construcţiilor de maşini recent înfiinţată. Modernitatea dată de apartenenţa la industria aeronautică promitea perspective care s-au adeverit în linia cerinţelor pe care mi le schiţasem eu.
II: Ai luat repartiție la TURBOMECANICA. Vorbește despre primul contact cu locul de muncă al primului tău job.
GM: Era o fabrică nouă, apărută doar de cinci ani, într-un domeniu de mare tehnicitate care necesita cele mai moderne dotări şi metode de gestiune. Încă înainte de a ajunge la intreprindere, am observat ca un prim element de satisfacţie că am ajuns acolo împreună cu un grup mai mare de colegi din elita promoţiei, pe care îi cunoşteam şi apreciam. La faţa locului am avut o altă mulţumire, să fim încadraţi cei care am dorit la compartimentul de informatică. Era un colectiv de oameni cu solidă pregătire profesională, cei mai mulţi absolvenţi din anii anteriori ai facultăţii noastre. În egală măsură erau plăcuţi şi binevoitori, gata oricând să ne sprijine în ce priveşte integrarea în activitatea de serviciu şi să ne ajute la ridicarea nivelului nostru de pregătire. Le rămân adânc îndatorat pentru toate acestea.
Adaug acestora faptul că unitatea dispunea de un calculator FELIX aflat exclusiv la dispoziţia noastră. Era un lucru nemaipomenit, ştiut fiind că la vremea studiilor accesul studenţilor la rularea programelor nu era cel mai facil. Ba mai mult, majoritatea unităţilor economice nu aveau la dispoziţia lor un calculator, activităţile informatice se finalizau la nivelul centrelor de calcul teritoriale sau al altor organizaţii similare.
În aceste condiţii, se puseseră deja bazele unui sistem informatic în TURBOMECANICA, iar noi am avut posibilitatea să luăm parte la dezvoltarea lui.
II: Cum ai evoluat la TURBOMECANICA?
GM: TURBOMECANICA a fost primul şi ultimul meu loc al activităţii profesionale. Înainte de facultate, credeam că de la cibernetică voi deveni specialist în modelarea matematică a proceselor. Mă încânta acest gând, dar el a rămas îndepărtat observând că programarea calculatoarelor e mai la îndemână şi poate aduce satisfacţii la fel de mari. Pot spune că am fost un programator permanent sau de cursă lungă, dacă pot spune aşa. Atras de problematica şi condiţiile avute, de colectivul grozav din care am făcut parte parcă nici nu am observat cum a trecut timpul şi nu mi-am pus problema să doresc altceva.
Un moment deosebit în activitate a fost apariţia posibilităţii de a lucra nemijlocit cu calculatorul dat de minicalculatoare şi mai apoi de PC-uri. A fost o etapă nouă, care ne-a dat voie să facem mult mai multe pentru informatizarea lucrărilor din intreprindere. La un moment dat, s-a trecut la descentralizarea activităţii de informatică. Atunci, după mai bine de zece ani, m-am despărţit de valorosul colectiv din care făcusem parte, fiind ataşat ca informatician la serviciul management, succesor al celui de planificare. Iată aşadar că îşi găsea justificare adăugirea din titulatura facultăţii. Aici am fost tot programator, acţionând în colaborare cu noii colegi pentru informatizarea lucrărilor specifice, pe baza datelor extrase din sistemul informatic al firmei. A fost şi aceasta o parte interesantă a drumului meu profesional.
II: Te-a ajutat facultatea să rezolvi problemele de producție, în comparație cu modul în care procedează absolvenții din ziua de azi, care au diplome în anumite domenii și lucrează în cu totul alte domenii?
GM: În mod sigur da. Fără cunoştinţele de limbaje de programare, cu deosebire COBOL, sau legate de principiile constructive ale calculatoarelor, atâtea câte le-au îngăduit organizarea facultăţii la acea vreme, mi-ar fi fost mai greu să devin programatorul care am fost. În ce priveşte orizontul cunoaşterii realităţilor de organizare şi funcţionare ale unităţilor economice, fără deschiderea căpătată la anumite cursuri ar fi fost mai dificil să ne descurcăm în mediul structural şi funcţional al lor. Eu nu mi-am pus problema să mă orientez către alte domenii ale specializării economice, dar colegii care au ales această cale au avut bune rezultate activând
în finanţe, planificare, ca profesori de informatică, pentru care intrarea pe porţile cunoaşterii le-au fost inevitabil înlesnită şi de facultate.
II: Acum ești pensionar. Cum vezi cariera ta de o viață, ca profesionist, absolvent de Cibernetică?
GM: Îmi place să cred că în tot cursul activităţii mi-am făcut datoria cum am ştiut mai bine. Am contribuit în măsura posibilităţilor la facilitarea eforturilor legate de muncile rutiniere de birou. O făceam şi cu gândul la mama mea, economistă într-un serviciu financiar şi care zeci de ani s-a confruntat cu astfel de lucrări. Am simţit în tot ce am făcut, în tot acest timp, sprijinul şi aprecierea celor cu care am lucrat.
Nu e mai puţin adevărat că limitele datoriei şi le stabileşte fiecare. M-am întrebat uneori dacă ştacheta pe care o aveam înaintea mea n-aş fi putut să o înalţ mai mult, la acel loc de muncă ori în altă parte. Răspunsul e greu de dat, prefer însă acum să preţuiesc ce a fost bun în munca şi viaţa mea, regretele ar fi oricum zadarnice şi poate cu adevărat acestea au fost posibilităţile mele.
II: Toată lumea te recunoaște ca fiind o persoană cu o vastă cultură generală. Ca să ajungi la acest nivel de acumulări calitative ai parcurs un drum lung. Cum ai procedat?
GM: Acumularea de cunoştinţe generale nu am văzut-o niciodată un scop în sine. Mi-a plăcut într-adevăr încă din prima tinereţe să manifest curiozitate în domenii nu neapărat legate de şcoală şi nu pentru rezultate şcolare. Nu pot uita că dascălii de la care am învăţat, condiţiile create de părinţii mei, au fost la originea şi în sprijinul înclinaţiei mele. Astfel literatura, teatrul, muzica, istoria, cultura în general, au devenit marile mele plăceri, fără însă vreo intenţie să îmi fac profesie din ele.
Am avut ocazia să pun în aplicare aceste căutări prin lectură, vizionare de spectacole, audiere de concerte. Şi accesul la calculator a avut darul, mai ales în vremurile mai apropiate să îmi deschidă noi căi către cunoaştere. Pentru mine cărţile, biblioteca, sălile de spectacol, librăriile, târgurile de carte sunt şi acum între cele mai dragi locuri de pe lume.
Nici în această latură a vieţii nu am procedat la o preluare mecanică, am căutat să înţeleg şi să savurez rostul şi farmecul operelor culturale pe care le-am întâlnit.
II: Ai avut apariții la televiziuni, care au uimit o țară. Vorbește despre acele concursuri, de rezultate și mai ales, cum ai atins această performanță?
GM: Exageraţi numind astfel apariţiile mele la concursurile de cultură generală televizate.
E drept, ele au avut, alături de cele radiodifuzate, încă din vremea liceului ori mai dinainte, o atracţie deosebită asupra mea. Emisiuni precum Cine ştie câştigă sau Concurs în instanţă de la radio ori Cel mai bun continuă de la TVR prezentate de eminenţi examinatori precum Ion Mustaţă sau Mihai Florea le urmăream cu mare interes, fără a-mi imagina că vreodată voi putea fi protagonistul lor.
Trecerea anilor, posibilităţile ivite mai târziu, când televiziunile au inclus din nou în programul lor astfel de emisiuni au adus impulsul necesar pentru a mă prezenta la ele. A fost şi curiozitatea de a vedea cum e o televiziune din interior, dar şi încercarea de a mă confrunta cu mine însumi, nu atât în ce priveşte cunoştinţele cât modul de a apare în public în general. Marele câştig pentru mine nu au fost atât rezultatele din concurs cât posibilitatea de a fi prin intermediul micului ecran în casele oamenilor, mai cu seamă ale cunoscuţilor şi de a le lăsa o impresie acceptabilă. Mesajele de încurajare de la rude, prieteni, colegi, aprecierile lor legate de evoluţia mea de care am avut parte din plin au fost spre bucuria mea fără margini, adevărata performanţă şi mulţumire a participării mele.
II: Dacă privești în urmă, care este concluzia ta legată de marea performanță profesională a promoției CIB’80?
GM: Am fost o promoţie obişnuită, aş spune nici mai bună nici mai rea decât altele, pe măsura timpurilor pe care le-am trăit. Pe ansamblu, cred că ne-a caracterizat seriozitatea, dorinţa de a ne dovedi utilitatea. Am încercat să luăm din ce ni s-a oferit tot ce ne putea ajuta pentru a ne face loc în lume. Dacă am reuşit sau nu, n-aş zice că noi trebuie să ne pronunţăm.
Au fost multe performanţe de excepţie. Aş da un singur exemplu, pe neuitatul meu prieten şi coleg Tudor Sorin, care a deschis calea unei linii de manuale pentru învăţământul de informatică din licee, remarcabile prin claritate şi accesibilitate. Dar de bună seamă drumul fiecăruia este marcat de realizări notabile, cu siguranţă fiecare la locul său şi-a împlinit cu prisosinţă datoria.
Ar mai fi de remarcat că am fost o generaţie, şi nu doar cei din promoţia noastră, care am ştiut să păstrăm şi să ducem înainte relaţiile dintre noi formate încă din studenţie şi mai dinainte. Ca dovadă, după zeci de ani intrăm în legătură şi ne revedem cu aceeaşi plăcere, cu prietenie şi respect unii pentru alţii.
II: Nu vreau să discutăm despre învățământul din ziua de azi, dar totuși…
GM: Toate părerile exprimate în răspunsurile mele reflectă un punct de vedere personal. Aşa cum nu pot vorbi în numele colegilor mei, nu pot exprima păreri avizate despre învăţământul de azi. Pot doar să mă bucur că facultatea a mers înainte, pe o cale care mi-ar fi plăcut să o avem şi noi deschisă la vremea noastră, că este căutată şi apreciată în cadrul Academiei, ea însăşi una din instituţiile de învăţământ superior de frunte de la noi. Desigur întotdeauna este loc de mai bine în toate activităţile şi sunt convins că acesta va fi căutat şi valorificat de cei care reprezintă azi şcoala sau o vor face în viitor. Dacă şi câte ceva din experienţa promoţiilor trecute va ajuta la perfecţionare, va fi cu atât mai bine.
II: Să încheiem într-o notă optimistă.
GM: Mulţumesc, Domnule Profesor, pentru oglinda ce mi-aţi dat-o ca să privesc sistematic, acum, la 45 de ani de la absolvire, către anii mei de student, către întregul meu drum profesional. Întrebărilor pe care le-aţi formulat le-am răspuns cu sinceritate şi plăcere.
În această ocazie, stimulat şi de revederea deosebiţilor mei colegi, a locurilor studenţiei, nu pot avea decât o viziune apropiată de ideal asupra celor prin care am trecut. De altfel, în nici o altă împrejurare nu am de ce să am păreri critice asupra acelor ani, chiar dacă, precum toate laturile vieţii, au avut şi aspecte mai puţin fericite. Să le dăm uitării, după vorba “cele bune să se adune, cele rele să se spele”.
Aceasta este încheierea optimistă ce v-o propun, cu speranţa că răspunsurile mele servesc scopului cu care aţi construit acest chestionar. O însoţesc cu un gând de respect îndreptat către toţi profesorii şi colegii mei, către Dumneavoastră personal.
Am mulțumit lui Gheorghe MOCANU pentru răspunsurile date la întrebările mele. Îmi exprim credința că urmăritorii blogului au tras unele concluzii după citirea acestui interviu și sunt sigur că au înțeles că munca de calitate este baza evoluțiilor pozitive din cariera fiecăruia dintre noi.
(17 octombrie 2025)
No comments:
Post a Comment