La adresa str Ion I C BRĂTIANU nr, 37 din Ștefănești județul Argeș, foarte aproape de Pitești se află Muzeul BRĂTIANU. Am ajuns să-l vizitez. Merită! Am cumpărat de acolo și un excepțional album redactat Narcis Dorin ION.
Nu aș fi scris acest articol, dacă la prezentarea bibliotecii BRĂTIENILOR care are rafturi goale nu ni s-ar fi zis că atunci când comuniștii au ocupat Domeniul Florica, au aruncat de la etaj cărțile și le-au dat foc. Mi-a amintit episodul de momentele în care în Germania nazistă erau arse în piețele publice cărțile, ceea ce m-a dus cu gândul că și comuniștii aveau apucături naziste de oameni răi, care au crezut că distrugând, vor pune pe locul eliberat ceva mai bun, ceea ce s-a dovedit o utopie.
Nu mă miră nimic, din moment ce după 1989 s-au găsit ființe bipede care să ceară demolarea Monumentului Eroilor Socialismului din Parcul Libertății, după ce au deshumat trupurile unor conducători comuniști, precum GHEORGHIU DEJ. Îmi dau seama că așa cum a fost demolată Bastilia, tot așa revoluțiile după ce au trecut două secole, au tentația de a șterge cu buretele trecutul, în ideea de a veni cu ceva nou, ceea ce ar motiva cumva distrugerea Bibliotecii din Alexandria.
(28 decembrie 20255)

No comments:
Post a Comment