În 4 august 1987 a venit o carte poștală din Statele Unite ale Americii pe adresa lui Romulus ARHIRE care în vremurile acelea lucra la Biblioteca Națională de Programe - BNP de Institutul de Cercetare în Informatică - ICI, de pe Bd. MICIURIN 8 - 10 sector 1, bicirești, în care cercetătorul Horst ZUSE de la IBM Thomas J. WATSON Research Center din New York solicita autorilor Romulus ARHIRE, Marian MĂCEȘANU și Ion IVAN un exemplar al lucrrii The Comparative Analysis of Complexity of Programs publicată în Applies Cybernetics, Editura Academieie, 1985.
Trebuie să spun aici că în comunism nu existau niciun fel de opreliști în a trikite sau a publica lucrări științifice în străinătate. Trebuia doar să fi fost publicate cumva și în țară, trebuia să nu conțină secrete de stat și trebuia să existe avizul rectorului ASE și o scrisoare către vamă unde se depunea plicul cu articolul ce se trimitea spre publicare, condiții ce nu erau greu de îndeplinit. Nu am avut eu lucrări câte aș fi putut trimite spre publicare în străinătate sau să fie incluse în volumele unor conferințe de specialitate, deci motive să mă vait nu au existat, așa cum s-au văitat unii care nu aveau ce publica, invocând imposibilitatea de a trimite materiale spre publicare. La vremea respectivă i-am trimis materialul solicitat. Interesul cercetătorului american era dat de faptul că publicasem în revista SIGPLAN Notices articolul referit prin:
Ion IVAN, Romulus ARHIRE, Marian MACESANU - Program Complexity Analysis, Hierarchy, Classification, SIGPLAN NOTICES, vol 22, nr. 4, pp. 94-102., 1984
Și atunci, ca și acum, totul este să vrei să faci ceva, să faci ceva și să prezinți ceea ce ai făcut. În rest sunt doar vorbe, bârfe și minciuni de doi bani.
(18 decembrie 2025)
(18 decembrie 2025)


No comments:
Post a Comment