Elena CRISTIAN apare frecvent la televiziuni pe probleme economice.
Elena CRISTIAN nu are un CV pus în online.
Elena CRISTIAN este persoană publică, prezentă în online pe FACEBOOK și LINKEDIN.
Elena CRISTIAN prezintă foarte puține date despre studiile efectuate.
În acest context, Elena CRISTIAN mă dezamăgește cumplit că nu spune cine este, pentru a evalua ceea ce spune. Ea zice că a terminat o facultate de Drept, fără să spună universitatea, căci una este să ai drept la o universitate neevaluată și cu totul altfel stau lucrurile să ai o diplomă în drept la o universitate evaluată, deci aflată printre cele 31 de universități clasificate din Ro.
Pe vremuri aveam un coleg care terminase două facultăți, electronica și matematica, dar am observat că matematicienilor le vorbea despre electronică și electroniștilor le vorbea despre matematică. Un coleg răutăcios spunea că în acest fel evita să arate că nu e pregătit ca lumea, nici la unii și nici la alții. Revenind la Elena CRISTIAN, mă gândesc că prea face pe economista, deși în ASE e o Facultate de Finanțe și Bănci, pe care dacă ar fi absolvit-o, sunt sigur că ar fi specificat-o pe unul dintre conturile sale de pe rețelele de socializare.
Elena CRISTIAN mă dezamăgește că face exact ce fac așa-zișii analiști economici din spațiul mioritic, adică turuie niște teorii, prezintă legături de cauzalitate din cărți, enumeră soluții banale, inaplicabile, dar nu spune nimic din experiența sa de economist, pentru că nu este economist și nici experiență nu are, căci lucrând ca redactor șef la media Grup sau la Jurnalul Național, nu înseamnă că înclinațiile spre mass-media și spre comunicare o fac să-și dea cu părerea în ale economiei.
Sunt sigur că și în guvern tot astfel de personaje populează multe dintre funcții, din moment ce eficiența acestui guvern ca și a guvernelor precedente este absolut neglijabilă. Unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dacă-i luăm pe miniștri, pe cei care se învârtesc în jurul lor, vom vedea că în ale competențelor sunt într-o expresie aritmetică evaluată obținem ceva cu virgulă...

(12 august 2022)
No comments:
Post a Comment