Wednesday, November 11, 2020

Înger, îngerașul meu și Florin ROMAN

Gălăgiosul Florin ROMAN a produs zilele trecute o cimilitură în parlament, care i-a lăsat cu gura căscată pe mulți chibiți, zicând:
Înger, îngerașul meu,
Sacăpă-mă de PSD-eu.
S-a vrut acest nefericit să dreagă busuiocul cu acea zicere stupidă: 
Mă bucur, domnule Arafat, că ați ajuns la o înțelegere cu colegii dumneavoastră de minister și sper ca după ce această lege va fi promulgată în Monitorul Oficial să și vedem în județe că se întâmplă ceea ce v-ați propus prin acest proiect de lege și practic, cu ajutorul dumneavoastră și al bunului Dumnezeu, să avem cât mai multe victime”. 
Gura păcătosului adevăr grăiește, căci oamenii fie la beție, fie la supărare, fie la repezeală spun marile adevăruri, nu sub tortură, ci lejer, de bună voie și nesiliți de nimeni.
Mergând prin mijloacele de transport unde oamenii prost-crescuți vorbesc cu voce tare ca-n codru la telefoanele mobile, am fost forțat să aud la niște gălăgioși încă două cimilituri:
Doamne, Dumnezeule,
Scapă-mă de PeNeLe!
și
Înger, îngerașul meu,
Scapă-mă de PeNeLeu.
După părerea mea, chestia cu Mue PSD, care la cele mai înalte niveluri a fost apreciată fie ca figură de stil, fie ca metaforă, fie ca maximă care musai trebuie tradusă în limba latină prin Blowjob psd, folosind Google translate.
Dacă de la tribuna parlamentului s-a coborât în așa hal, deși nu mă așteptam ca Florin ROMAN să recite Vergilius, Homer sau sonete de SHAKESPEARE sau PETRARCA, dar nici la a aprodia o rugăciune a inocenților copilași n-aș fi crezut că voi trăi să văd și să aud. 
Două mizerii am auzit în politica românească. Prima a fost jignirea grosolană pe care mi-a adus-o mie Elena UDREA zicând că eu mă trag din Traian BĂSESCU. O rușine mai mare nu aveam cum să trăiesc. A doua a fost parodia rugăciunii care mi-a alintat copilăra, executată de monstrul numit Florin ROMAN.
Denigrarea lui Mihaile EMINESCU, parodierea versurilor sale și a versurilor din rugăciuni, sunt cele mai oribile lucruri pe care le fac numai oamenii fără suflet pentru care iadul este un spațiu confort-lux.
(11 noiembrie 2020)

No comments:

Post a Comment