Întrucât scara valorilor este profund afectată și pozițiile cele mai importante sunt ocupate de:
- incompetenți,
- inculți,
- orgolioși,
- nepricepuți,
- ineficienți,
- obraznici,
- mediocrii.
Acest context nefericit face ca nemunca să înflorească și ceea ce venea din comunism precum:
Cine-i harnic și muncește are tot ce vrea,
Cine-i leneș și chiulește, are tot așa!
sau
Cine muncește cinstit,
Ori e prost, ori e tâmpit!
s-a perpetuat după 1989 și asistăm la proliferarea non-valorilor cu diplome fără acoperire, fie de licență, fie de mastere, dar mai cu seamă diplome de doctor în oarece domenii născocite și ireale. De aici și până la a promova nemunca nu este decât un pas, căci atragerea de voturi se realizează prin votarea unor legi în care sunt finanțate tot felul de așa-zise cazuri de sprijin, unde oamenii care nu au muncit o oră, deși sunt apți să mute munții din loc, găsesc acea înțelegere criminală de a intra în posesia actelor care le dă dreptul să fie eligibili și să primească avantaje nemeritate, dar pe care falsurile le consfințesc. Am văzut cu mulți ani în urmă un județ unde erau oameni cu vile și mașini de lux care primiseră adeverințe de venit zero, pentru a intra în posesia celor 200 euro pentru a cumpăra calculatoare din ajutor dat de MEC, la care respectivii cu venit zero, mai adăugau 1.500 euro pentru a cumpăra odraslei un computer adevărat.
Nemunca este stimulată artificial și va fi foarte greu să se revină la starea de normalitate în care societatea să recunoasă munca de calitate, valorile autentice și efortul real depus de fiecare, în vederea reconstruirii unei scări de valori autentice, după care să se ghideze toți membrii societății.
Faptul că nu există niciun criteriu de departajarea a indivizilor și totul devine posibil, deși ewxistă diferențe reale între indivizi, are drept consecință deschiderea porților spre orice interpretare și spre orice direcție. Nu mi se pare normal ca un student cu reexaminări la o disciplină să ajungă să susțtină doctoratul în acea disciplină, știut fiind faptul că doctoratul arată că respectivul stăpânește domeniul cu pricina. Nu mi se pare că există o explocație rezonabilă ca un absolvent cu media generală 5,60 la terminarea facultății să susțină o teză de doctorat exact la disciplina unde a promovat cu media 5, în sistemul de notare de la 1 la 10. Nu este vorba de ceva nereal, ci de două cazuri reale cu nume și prenume, care au contribuit încă din vremea comuniștilor la inversarea scării de valori, căci partidul unic a tolerat așa ceva.
(10 noiembrie 2020)
No comments:
Post a Comment