Cum vedem ca vreunul bate campii, intram pe Internet si vedem ca intr-adevar bate campii si nu este nici mai frumos si nici mai destept decat vrea sa se dea. Asa s-a intamplat cunefericita aceea care zicea ca a facut Standford-ul, asa s-a intamplat cu plagiatorul acela de chimie, asa s-a mai intamplat si cu altii care au zis ca au masterate prin lumea larga. Internetul i-a facut de c-c-t.
Acum a venit randul unui finantist sa ne zica ceva despre studiile sale prin USA. Rautaciosii au intrat pe Internet si avazut ca univesitatea absolvita de acesta e pe locul 57 din 500 de universitati americane, ca senatul universitatii arata ca tipul nu si-a sustinut teza, deci nici vorba sa aiba doctorat. Toata lumea stie ca daca la licenta se zice ca ai licenta fara diploma, la doctorat nu este vorba de asa ceva. Ori ai doctorat cu sustinere de teza, ori n-ai nimic.
A mai fost o fnantista venita cu diplome de peste mari si tari si ne-a aratat ca evaziunea fscala se combate punand pe babvuta din coltul strazii sa-si fiscalizeze incasarile din leatura de patrunjel si din doi catei de usturoi pe care-i vinde spre a-si lua o bcata de paine macar.
Halat specialisti!
(01 decembrie 2019)
No comments:
Post a Comment