Mergând pe una din străduțele destul de mult circulate din mahalaua mea betonată, cenușie, tristă și zgomotoasă, m-a surprin apariția unei flori superbe, exact acolo unde nu m-aș fi așteptat, într-o crăpătură de asfalt.
Este semnul luptei de a exista, căci pentru a crește, pentru a înflori nu este suficient să ai apă, hrană și lumină, ci trebuie ca oamenii care trec pe acolo dar și animalele să nu producă distrugerea firavei plante. Se zice că la umbra marilor stejari nu crește nimic. La umbra acelui mic stâlp de protecție care face ca mașinile să nu urce pe trotuar, iată, a crescut floricica aceasta, ceea ce arată că s-a aflat la locul potrivit și în momentul potrivit.
De multe ori văd cu unii:
- caută tot timpul să găsească vinovați pe alții, chiar dacă ei au produs eroarea,
- identifică motive din care să nu facă un anumit lucru,
- găsesc justificări pentru neputința lor de a merge mai departe.
M-a impresionat acea floricică luptătoare și cred că dacă și alții care au trecut pe lângă ea, fără să fie nepăsători, au învățat o lecție, căci și de la lucrurile simple avem ce învăța. Sunt impresionat cum a rezistat acolo atâtea zile și cum nu s-a găsit cineva s-o rupă sau s-o strivească cu piciorul din neatenție.
(05 august 2019)
No comments:
Post a Comment