Am fost contemporan cu Marcel BRESLASU

Si Marcel BRESLASU a avut o traiectorie oarecare, dar in timpurile de inceput ale comunismului a dat din el chestii care s-au razbunat in timp si in final au dus la repozitionarea sa pe scena poeziei comuniste. Eu am citit poezii de Marcel BRESLASU caci mi se cereau la scoala. Dar am invatat fabule cu grija scrise de Marcel BRESLASU in utlima perioada a vietii lui si stranse in volumul frumos tiparit, Alte niste fabule.

Fabula-si atinge scopul,

Procedand ca microscopul.

Personajurl urmarit,

E de mii de ori marit,

Ca s-apara la morala,

In micime naturala.

Dupe peste 55 de ani, iata ca am repordus din Marcel BRESLASU cateva versuri si daca ma screm, voi mai gasi in vreo caseta a creierului meu si alte chestii, dar n-o fac pentru ca nu vreau sa fac din el ceea ce nu este.

(03 ianuarie 2020)  

Am fost contemporan cu Liviu CIULEI

Liviu CIULEI era un mare actor.

Liviu CIULEI era un mare regizor de film.

Liviu CIULEI era un si mai mare regizor de teatru.

Liviu CIULEI era un artist complex si complet.

Am vazut fimlul Padurea spanzuratilor si mi-am zis ca este prima capodopera a cinematografiei romanesti si faptul ca lui Liviu CIULEI i s-a decernat premiul pentru regie, a confirmat gandul si aprecierea mea.

A fost o mare surpriza pentru mine sa vad ca rolul principal din fimul Padurea stanzuratilor i-a fost dat lui Victor REBENCIU, pentru ca mie actorul acesta nu mi-a placut niciodata. Nu stiu de ce, dar nu mi-a placut. Dupa 1989 chestia cu sulul de hartie m-a deranjat foarte tare si antipatia s-a amplificat si mai mult, caci subiectivismul joaca un rol esential in a aprecia ceva sau pe cineva.

Liviu CIULEI a jucat un rol excelent in filmul Valurile Dunarii, film care desi era construit sa placa regimului comunist, avea in el ceva aparte care-l face sa reziste peste ani, desi frumusetea Irinei PETRESCU era foarte rece.

Nu am o explicatie rerzonabila de ce Liviu CIULEI a plecat din Ro, caci aici era apreciat, nu-i lipsea nimic. Probabil si de bine o mai gresesc unii, dar stiu ca a facut cam ce si-a dorit. Ar fi o explicatie cu Revizorul in montarea lui Lucian PINTILIE, cu multe aluzii la ceea ce se intampla in Romania acelui an 1974. Probabil gesturi, tonuri sau priviri au fost interpretate de cenzura comunista de au determinat suspendarea reprezentatiilor. Ma cam mira faptul ca doar Liviu CIULEI si Lucian PINTILIE regizorul de la Revizorul au ales calea pribegiei, dar actori precum Octavian COTESCU, Tamara BUCIUCEANU Botez, Mircea DIACONU, Virgil OGASANU, Victor REBENCIUC, Valy VOICULESCU PEPINO, Petre GHEORGHIU, dar mai ales Toma CARAGIU au ramas sa patimeasca pe meleagurile mioritice, la o televiziune de doua ore zu=ilnice din care 30 de minute se vorbea despre el, fara e mare.

In trei cuvinte, CIULEI este titanul! Sunt foarte mandru de mine ca am fost contemporan cu omul care cand aparea la televizor in interviuri era de un calm desavarsit, avea cuvinte alese si stia sa te priveasca in ochi. L-am vazut si pe scena. Era foarte expresiv si nu se zbuciuma cum fac actorii care nu au profunzime, ci construia personajele cu economie sau cu zgarcenia care da maretia.

(02 ianuarie 2020)

Am fost contemporan cu Mihail SADOVEANU

Mihail SADOVEANU mi-a placut ca scriitor. Unii spun ca este greoi, ca are fraza prea lunga. Mie nu mi s-a parut deloc plictisitor, obositor si de necitit. In timpul vietii si-a publicat opera in volume legate frumos, volume pe care le-am citit. Mai mult mi-au placut povestirile lui istorice dacat romanele.

La Mihail SADOVEANU mi-a placut cum recita el Sara pe deal, de Mihail EMINESCU. Cred ca acea recitare este cea care se potriveste perfect acelei poezii. Emana liniste si calm, exact ceea ce este o seara intr-un decor de poveste.

N-am sa inteleg chestia cu romanul Mitrea Cocor, caci el ca scriitor era mult prea mare si deja facuse compromiosurile cu regimul comunist care sa-i asigure confortul necesar, asa ca extensia de roman realist-socialist mi se pare atat nenecesara, cat si fortata.

Mihail SADOVEANU era si erou de cantece pentru copii.

Bunicul SADOVEANU pe punte ne-a urcat

Si drum fara primejdii

Pe mare ne-an urat,

Canta Silvia CHICOS in emisiunile pentru copii.  Mihail SADOVEANU ramane un mare scriitor, chiar daca filmele facute dupa romanele sale au unele distorsiuni si sunt prea schematice sau ay=u tuse ingrosate, care diminueaza din profunzimea scrisului.

Ceea ce amintesc de fiecare data contemporanilor mei, se leaga de scrierea lui Mihail SADOVEANU cu numele Locul unde nu se intampla nimic, definitorie pentru ceea ce suntem noi dupa 1989, cand autostrazi nu facem, spitale nu facem, ansambluri de locuinte nu facem, constructii importante nu facem, ci doar ne mocirlim ca sa ni se potriveasca scrierea lui Mihail SADOVEANU unde am devenit locul in care fix, nu se intampla nimic, adica nimic bun ca nasoleli sunt la tot pasul.

(02 ianuarie 2020)

Am fost contemporan cu Eugene IONESCO

Eram in Belfort la o bursa cand pe TV France 5 am vazut un cortegiu funerar si crainicul vorbea ca marele scriitor Eugene IONESCO este condus pe ultimul drum. Atunci mi-am reamintit ca in Ro se montasera gratie lui Radu BELIGAN piese ale lui Eugene IONESCO, lucru care nu se mai face acum, caci fiica sa nu mai vrea acest lucru.

Eugene IONESCO era un mare roman care a fost adoptat de Franta si l-a facut si academician, ceea ce rar se intampla acolo, unde ei au o puzderie de nume ilustre, iar strainii sunt cernuti cu mare atentie inainte de a li se acorda onoruri neconventionale, ci onoruri prin care-i integrteaza in cultura lor. La noi s-au jucat piesele Rinocerii, Cantareata cheala, Ucigas fara simbrie, Lectia si Regele moare, ale lui Eugene IONESCO.

N-am apucat sa vad la teatru pe viu niciuna dintre piesele marelui Eugene IONESCO, dar am urmarit pe youtube fie spectacole, fie fragmente din unele piese. Stiu doar ca suntem suficient de ignoranti sa nu facem pasii care trebuie pentru a ne aduce acasa marile valori, iar acum nu am nicio apasare ca Eugene IONESCO a ramas un exilat si ca micimea caracterelor de la Bucuresti face ce face si da cu bata-n balta cand e vorba de a recupera timpul irosit fara rost.

(02 ianuarie 2020)

Am fost contemporan cu Octavian COTESCU

Octavian COTESCU a fost un foarte mare actor la Teatrul BULANDRA pe care l-am vazut in cateva roluri memorabile. Si la televizor aparea Octavian COTESCU, mai ales in scheciuri comice voarte spumoase sau in episoadele serialului de comedie Tanta si Costel unde Tanta era Coca ANDRONESCU.

Mie imi place sa ascult la radio sau de pe disc, dar si sa merg la teatru ori de cate ori sunt reprezentatii cu piesa O scrisoare pierduta. Regalul de la Teatrul BULANDRA, unde Octavian COTESCU juca rolul lui CATAVENCU, mi-a lasat o impresie cu totul speciala. Octavian COTESCU a fost magistral, cred ca un CATAVENCU mai bun ca al lui, se va gasi cu mare greutate. Octavian COTESCU avea niste detalii si niste nuante ale vocii, care dadeau un ce special personajului. In compania unor super-vedete precum Fory ETTERLE, Mircea DIACONU, Petrica GHEORGHIU, Mariana MIHUT, Aurel CIORANU, Stefan BANICA, actorul Octavian COTESCU sclipea ca un giuvaier, iar regizorul Liviu CIULEI extrasese din piesa acele esente puternice, care au transformat-o intr-un eveniment memorabil, considerat de mine pe aceeasi trapta cu ceea ce facuse la teatrul National Sica ALEXANDRESCU. Nu mi-a placut Victor REBENCIUC. Era artificial si fortat. Chiar nu mi-a placut, desi sotiei mele ii placea cum juca, mie nu.

Octavian COTESCU avea un ceva al lui in voceea aceea calda, sfatoasa. Era si cu o economie de gesturi, specifica doar marilor actori, caci vorba celebra, gestul strica textul, el prin felul lui de a fi natural, energic si spontan, amplifica emotia.

(02 ianuarie 2020)

Am fost contemporan cu Cella DELAVRANCEA

Cand s-a produs desghetul in cultura romaneasca au reaparut personalitatide prim ranf=g, pe care unii comunisti le plasasera intr-un nemeritat con de umbra. Este cazul lui Cella DELAVRANCEA, o mare pianista si fiica celebrului scriitor Barbu STEFANESCU DELAVRANCEA.

Cella DELAVRANCEA aparea mai tot timpul in fata pianului si cand avea ocazia exemplifica cu unele bucati muzicale pe care le comenta. Ea vorbea despre lumea in care traise, o lume cu multi scriitori deveniti clasici ai literaturii romane.

Era o mare placere s-o asculti pe aceasta doamna ajunsa la o varsta venerabila, dar care isi pastra intacta prospetimea ideilor si stapanea la perfectie arta dialogului.

Casa ei veche era intesata de lucruri, care sunt sigur ca aminteau de epoca in care ea si tatal ei traisera momentele lor de glorie.

Stiu ca era un pianist, i-am uitat numele, care se zice ca ar fi fost un fel de elev al ei si pe care Cella DELAVRANCEA il considera o mare speranta. daca nu i-am retinut numele, inseamna ca nu a devenit mare lucru de capul lui, caci in lumea pianistilor, doar de Radu LUPU stiam ca are concerte in toata lumea, fiind un mare pianist cu adevarat.

(02 ianuarie 2020)

Am fost contemporan cu George ENESCU

Cand eram elev, dar foarte mic, am vazut pe o coperta a programului de radio anuntul cu prima editie a Festivalului Enescu, organizata de comunisti in cinstea marelui compozitor, la trei ani dupa trecerea lui in nefiinta. Atunci sora mea mi-a cerut sa fac un desen dupa acea poza alb-negru. La 11 ani ai mei am desenat eu ceva, banuiesc ca bine daca sora mea a luat acel petec de hartie si l-a pastrat ani in sir.

Aveam apoarat de radio numit Serenada de la Tesla si am ascultat la el muzica de la festival, caci se transmiteau in direct concertele, nu ca acum cand festivalul platit de stat a devenit un fel de marfa de calitate indoielnica prin lungime, prin diluare si prin non-calitate.

Nu stiu ce l-a suparat asa de tare pe George ENESCU de nu a vrut nici osemintele sa-i fie aduse in tara pe durata comunismului.

Am fost contemporan cu George ENESCU si am citit mult despre el, caci eram prea mic sa inteleg muzica lui. Eu aveam 7 ani cand el a murit. I-am ascultat Rapsodiile si stiu ca in seara zilei de 4 martie 1977 pe programul 3, era muzica stereofonica si se difuza una din rapsodii, chiar cand a inceput cutremurul.

Opera lui Oedip am incercat s-o inteleg, dar n-am prins niciodata bilet la Opera s-o vad in intregime. Stiu ca la festival se prezinta diferite montari ale acesteia, dar criticii sunt necrutatori cu punerile in scena. Chiar si regizorul Andrei SERBAN nu a scapat de tirul greu al artileriei jurnalistilor de la Bucuresti, montarea lui nefiind pe gustul lor, caci era de un modernism exagerat, ziceau ei.

Eu ascult des Rapsodiile lui George ENESCU. Imi place cum dirijeaza Sergiu CELIBIDACHE. Imi plac liedurile lui George ENESCU si ori de cate ori am ocazia sa intru pe youtube caut si gasesc lieduri iale maestrului n interpretari memorabile.

Ma bucur ca George ENESCU nu s-a suparat atat de tare incat sa vrea sa nu i se cante nimic din opera sa in Ro, tara care i-a fost nerecunoscatoare, asa cum a facut fiica lui Eugene IONESCU de nu i se hjoaca pieseletaticuliui ei pe nicio scena de la Romania.

(02 ianuarie 2020)