Opoziția neunită

Am spus și mă repet: atât timp cât opoziția nu se va uni așa cum a făcut-o cu CDR și cu DA, nu se va produce nicio schimbare semnificativă în politica românească. Se pare că acum apare un lider al opozițiai în persoana lui Rareș BOGDAN care deține:

- arta dialogului,

- verbul unificator,

- carisma noului,

- atitudine de învingător,

- calitatea de a aprecia,

- nuanțe în abordări,

- știința respectului,

- calmul necesar.

Rareș BOGDAN este cu adevărat acel number one de care opoziția are nevoie, căci discursurile lui Traian BĂSESCU, Ludovic ORBAN, Dan BARNA, Eugen TOMAC sunt:

- individuale,

- aspre,

- bolovănoase,

- ortogonale,

- simpliste,

- monotone,

- previzibile,

fără vreo șansă de a duce la închegarea unei mișcări unitare la nivelul întregii opoziții, iar el, acest Rareș BOGDAN se detașează prin calitățile lui în a fi exact ceea ce opoziția are nevoie, adică în liderul acesteia.

Dacă-i luăm rând pe rând pe toți cei care se cred voci ale opoziției și-i vom analiza, vom vedea că niciunul nu are ușa deschisă spre dialog cu noul venit dinspre centru-stânga, în postura de șef de partid de opoziție, adică spre Victor Viorel PONTA. Singurul cu care PONTA ar discuta ca de la egal la egal este Rareș BOGDAN, ceilalți fiind foști critici vehemenți și ireconciliabili ai acestuia din vremurile când PONTA era premier. 

Ieri s-a văzut că opoziția neunită nu a reușit să răstoarne guvernul, ceea ce înseamnă că aceasta mai are mult de lucrat până a veni cu o moțiune de cenzură de succes. 

Fără un nume de premier, opoziția neunită nu va avea succes să treacă o moțiune de cenzură.

Fără o listă de miniștri profesioniști, valoroși și credibili cu adevărat, opoziția neunită nu va avea succes să treacă o moțiune de cenzură.

Fără un program exact, realist și articulat care să evidențieze măsuri de redresare economică, opoziția neunită nu va avea succes să treacă o moțiune de cenzură.

Fără un dialog productiv cu deputații puterii, nebazat pe trădări primitive, opoziția neunită nu va avea succes să treacă o moțiune de cenzură.

Mai este mult până departe, dar setul de alegeri care urmează vor forța pe membri opoziției să se trezească la realitate încât:

- să vină cu un candidat unic la prezidențiale,

- să schimbe discursul,

- să devină serioasă și preocupată,

- să abandoneze populismul,

- să devină practică și eficientă.

Orice altă abordare nu va face altceva decât să facă din PSD acea forță care să-și contiune drumul netulburată prin istorie și să rămânem tot fără autostrăzi, fără producție, rostogolind niște bani ca ăn vremurile bune care au precedat criza economică, fărăp a determina o criză, ci o creștere economică nesănătoasă, artificială și cu multe elemente sclipicioase care nu duc la efecte benefice reale și pe termen lung pentru populație și pentru țară.

(18 iunie 2019)

Echilibrul nasol

Alegerile din 26 mai 2019 au redus sever dezechilibrul instaurat de PSD cu cei 46% ai săi de la alegerile din 2016. Acum există PNL cu 27%, USR cu 23% și PSD cu 20%, deci cu o ușoară îngăduință se va vorbi de un echilibru politic, cât de cât.

Cei ce au avut 20% cândva se consideră importanți. Cei ce aveau 15% cândva, se consideră acum foarte importanți. Manipularea din ultimii doi ani, a dus la reașezarea pe eșicherul politic al partidelor a PNL, USR și PSD, exact acolo unde ar trebui să fie niște partide într-o țară cu un nivel mediocru de dezvoltare economică și unde autostrăzile sunt cam absente din peisaj.

Echilibrul acesta este nasol pentru că:

- două componente sunt de dreapta,

- partidul de stânga este în zbateri,

- momentul nu este cel optim,

- câștigătorul este altundeva,

- actorii sunt într-un zbucium perpetuu.

Se va vedea că perioadele următoare nu aduc modificări substanțiale de comportament, deși se vehiculează fraze mari, ca pe vremuri chestia cu interesul național. Se știe că totul se reduce la cașcaval, la deconcentrate, la sinecuri, căci acum nu este vorba de o revoluție, ci de o rotire a cadrelor, care vor trece de pe planul al III-lea și al IV-lea pe pozițiile unu și doi, prin rodacă cu ocupanții locurilor unu și doi de la PSD. 

(17 iunie 2019)

O familie de prezidențiabili

Asist de la un timp la un spectacol foarte interesant, ca să nu spun bizar, în care se vede lipsa de aprofundare a managementului politic la niște personaje pe care eu le consideram cu totul altfel.
Mă refer la Florentin PANDELE și la soția sa Gabriela FIREA, amândoi primari, unul al unei localități cu numele de Voluntari, iar celălalt primar al Bucureștiului.
Eu am văzut mulți politicieni care, atunci când se privesc în oglindă se văd Bead PITT, respectiv, Angelina JOLIE, dar nu atât de mulți pe metrul pătrat ca pe Dâmbovița.
Florentin PANDELE este primarul unei localități care:
- nu are sași în ea,
- nu a fost capitală culturală europeană,
- nu s-a remarcat prin ceva cu totul special ca retrocedări.
Gabriela FIREA este acel primar al Capitalei care:
- doar a promis un spital metropolitan,
- a vorbit foarte mult și l-a certat pe cel plecat trei ani și jumătate,
- a vorbit despre proiecte la timpul viitor și după trei ani nu s-a văzut mare brânză,
- dorea proiecte de mare anvergură precum centura și metroul, fără să fi dovedit eficiență în proiecte ceva mai mici.
În concluzie, nici Florentin PANDELE și nici Gabriela FIREA nu vor fi prezidențiabili pentru că:
- nu au anvergură,
- nu au dovedit eficiență,
- doar vorbesc,
- își doresc doar ei acest lucru.
Stau și mă întreb, cum este posibil să arunci bani pe fereastră, știind 100% că șansele sunt nule pentru a strânge semnăturile și pentru a intra în cursă pentru alegerile prezidențiale, cu șanse la locurile 1-6 într-o ierarhie a sondajelor realiste cât de cât?
Va trebui doar să luom ca o simplă pagină de istorie umoristică ceea ce se întâmplă cu Florentin PANDELE și cu Gabriela FIREA, ca prezidențiabili, unul autopropus, altul aflat într-o situație extrem de delicată, situație în care în mod normal tăcerea ar fi cu mult mai bine primită de cei care trăiesc aici, pe plaiurile noastre cele mioritice, chiar dacă jurnaliști de duzină vor știri, șocuri și exclusivități.







(17 iunie 2019)

Criza forței de muncă în Ro

Menținerea salariilor în mediul privat, dar și la stat la un nivel absolut ridicol, a determinat migrarea forței de muncă de toate categoriile de la supercalificați la necalificați, în țările unde câștigurile sunt cu mult mai mari, adică în țări precum Anglia, Germania, Spania, Italia și Franța.

Lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung a politicienilor de la București, care nu-și văd nici măcar lungul nasului, a făcut să se ajungă la situația că 4 milioane de concetățeni de-ai noștri să-și ia lumea-n cap și să plece în bejenie, oricum la mai bine decât la a rămâne în Ro ca sclavi, milogi și disprețuiți.

Încercarea timidă a guvenelor PSD+ALDE de după decembrie 2016 de a majora salarii și pensii se dovedește ineficientă, căci cineva care are altundeva 1500 de euro, nu va reveni în Ro dacă salariul a crescut la noi de la 400 la 900 de euro.

Dacă vor fi cerate alte avantaje pe lângă creșteresa salariului, cu siguranță că oamenii vor cântări și vor lua decizia de a se întoarce acasă. Cum așa ceva nu se întâmplă și mediul de afaceri le este absolut ostil, birocrațiia este absolut criminală și toate ușile le sunt trântite în nas, iar corupția este endemică, clar că criza de forță de muncă nu se va atenua, ci se va adânci și mai mult, ceea ce va duce la un adevărat dezastru economic, pentru că aici nu ai cum să vorbești de robotizare și informatizarea în producție, din moment ce investițiile adevărate nu există.

(16 iunie 2019)

Uitarea de la 30 de ani

13-15 iunie 1990 reprezintă o pagină de Ev Mediu pentru istoria noastră, căci mineriada aceea ne-a aruncat 200 de ani în urmă, arătând cât de barbari suntem și cât de needucați am ajuns. Știu cu exactitate ce era atunci, căci m-a prins în București și numai întâmplarea a făcut să nu iau și eu ciomege de la minerii înfierbântați și bine struniți de cei ce doreau să-și conserve privilegiile în societarea care se înfiripa.

Observ că azi este cu mult mai important să discutăm despre lucruri mărunte, despre personaje insignifiante, despre evenimente de alcov și despre banalități absolut neinteresante, decât despre mineriada aceea cumplită, în care Bucureștiul a fost violat de forțe primare, bine dirijate și incitate adecvat de persoane deloc întâmplător aflate în anumite locuri, căci executau și ele misiuni, chiar dacă înfățișarea de gospodine sau de banali trecători îi induceau în eroare și pe cei mai avizați experți în studiul manipulărilor perfecte.

Nu vreau să discut aici despre ceea ce s-a întâmplat atunci, căci și acum după 30 de ani plutește un mister suspect asupra mineriadei, tratată ca eveniment și despre care se sugerează că istoricii ar trebui să se ocupe. Imprescriptibilitatea crimelor face ca mineriada să stea sub lupa justițției, dar tare teamă îmi este că tătărgănarea va face ca toate crimele să fie prescrise din lipsă de criminali și istoria să analizeze ce și cum a fost atunci, totul devenind o poveste tristă și nu o sentință care să genereze irepetabilitatea acelor fapte, prin consecințele care le-ar urma.

Societatea românească este de o superficialitate teribilă, iar legislația de aici are atât de multe lacume încât permite ca:

- albul să devină negru prin interpretare,

- doi adunat cu doi să facă oricât vrea mușchiul nostru,

- lunile anului să fie 13 în loc de 12,

- ceea ce vedem să fie numai efecte iluzorii.

Așa că, după 30 de ani de la mineriade, suntem tot atât de neștiutori exact ca în acele zile și ne privm, unii pe alții cu aceeași blândețe nepermisă, căci prin votul nostru am trimis în Parlament mediocrități consacrate și am adus turnătoria și lipsa de onoare la rangul de repere de urmat pentru a reuși în viață.

(15 iunie 2019)

Perspectivele lui Victor Viorel PONTA

Despre Victor Viorel PONTA am scris destul de mult, fără a avea opinii favorabile, căci a făcut gafe, una după alta și le voi enumera, spre aducere aminte:

- și-a lăsat partidul vraiște,

- a demisionat din funcția de premier fără a da o justificare,

- a acceptat să fie pe bannerele altui partid decât PSD la alegerile din decembrie 2016,

- a acceptat să fie secretar general al guvernului, izolându-se în clădirea din Victoriei,

- și-a plagiat teza de doctorat,

- a aruncat tot felul de bizarerii în piață despre sticle de vin,

- a acceptat list to do,

- a semnat un pact cu.

L-am auzit vorbind despre candidatura sa din anul 2024 și deja mi s-a făcut milă de el, căci traiectoria lui Victor Viorel PONTA este doar picajul politic, el, deși tânăr fiind, este epuizat politic, fără nicio șansă de revenire.

Într-un articol scris ceva mai demult, am arătat că Victor Viorel PONTA pentru a candida în 2024 trebuia, ca după retragerea din funcția de premier să:

- facă o fundație,

- vină cu idei practice și eficiente pentru țară,

- se contureze ca o personalitate puternică,

- devină un fel de guru al națiunii,

- fie chemat de liderii importanți ca să le ofere consultații,

- dea din nou doctoratul, dar pe bune,

- scrie cărți,

- țină conferințe la care lumea să vină și să stea cu gura căscată,

- aibă emisiuni speciale în care el să vină ca un înțelept.

Victor Viorel PONTA s-a complăcut în acțiuni mici, care i-au evidențiat minusurile de caracter, de cultură și de anvergură, trimițându-l iremediabil în jos, cât mai jos, până la dispariția iminentă din scena politică.

Ca o concluzie: nici dacă va face ceea ce i s-a recomandat începând cu mâine, Victor Viorel PONTA nu va avea nicio șansă de a fi învingător la prezidențialele din 2024, căci atunci un alt tip de politician va fi pe piața politică a țării, în niciun caz un tip mic, fără strategie și cu valoare expirată, așa cum este Victor Viorel PONTA.

(15 iunie 2019)

Spre o nouă soluție imorală

Dacă ne aducem aminte, Traian BĂSESCU s-a dus la GRIVCO și l-a convins pe Dan VOICULESCU să se despreindă de binefăcătorul său PSD, ca puțin timp mai târziu, același Traian BĂSESCU să numească acea alianță ca fiind o soluție imorală, dar necesară schimbării traiectoriei politice a țării, ceea ce a făcut la 10 ani PDL-ul să stea bine-mersi la guvernare, iar Traian BĂSESCU să conducă exact după cum a avut proiectul său de țară, transformând statul într-un stat mafiot, după spusele sale.

Vedem acum scena aceeași, numai că nu prezidentul s-a dus la împricinatul PONTA, ci invers, împricinatul PONTA s-a dus la opoziție, să-și ofere serviciile de mare mediator. 

Nefericitul Victor Viorel PONTA, caută acum și el, după gravele erori făcute, să-și găsească drumul, afundându-se într-o combinație care-i va fi total nefavorabilă, exact cum i-a fost și predecesorului său în ale soluțiilor imorale.

Cineva îmi spunea o poveste despre un tip care era extrem de sensibil în a-și schimba șosetele. Cum se folosea de o pereche de șosete o zi, o arunca la coșul de rufe murdare, nemaifiind interesat ce se întâmplă cu ele, căci avea o servitoare care le ducea ma mașina de spălat, apoi le rostuia în sertar pentru a fi folosite cu o altă ocazie.

Numai că în politică foamea este foarte mare și refolosirea nu mai este posibilă, căci alții vin să-și ofere serviciile de șosete cu unică utilizare, ceea ce se vede cu ochiul liber, mai ales la cei care se prezintă gata de sacrificiu dacă țara le-o cere, dar în realitate doresc să intre în cărți și să fie băgați în seamă. APR, PUNR, nu sunt numai acronime, ci sunt momente de istorie, care au semănat unui zumzet de bondar pe lângă stupul albinelor harnice.

(14 iunie 2019)