Sunday, June 16, 2019

Criza forței de muncă în Ro

Menținerea salariilor în mediul privat, dar și la stat la un nivel absolut ridicol, a determinat migrarea forței de muncă de toate categoriile de la supercalificați la necalificați, în țările unde câștigurile sunt cu mult mai mari, adică în țări precum Anglia, Germania, Spania, Italia și Franța.
Lipsa unei viziuni pe termen mediu și lung a politicienilor de la București, care nu-și văd nici măcar lungul nasului, a făcut să se ajungă la situația că 4 milioane de concetățeni de-ai noștri să-și ia lumea-n cap și să plece în bejenie, oricum la mai bine decât la a rămâne în Ro ca sclavi, milogi și disprețuiți.
Încercarea timidă a guvenelor PSD+ALDE de după decembrie 2016 de a majora salarii și pensii se dovedește ineficientă, căci cineva care are altundeva 1500 de euro, nu va reveni în Ro dacă salariul a crescut la noi de la 400 la 900 de euro.
Dacă vor fi cerate alte avantaje pe lângă creșteresa salariului, cu siguranță că oamenii vor cântări și vor lua decizia de a se întoarce acasă. Cum așa ceva nu se întâmplă și mediul de afaceri le este absolut ostil, birocrațiia este absolut criminală și toate ușile le sunt trântite în nas, iar corupția este endemică, clar că criza de forță de muncă nu se va atenua, ci se va adânci și mai mult, ceea ce va duce la un adevărat dezastru economic, pentru că aici nu ai cum să vorbești de robotizare și informatizarea în producție, din moment ce investițiile adevărate nu există.


(16 iunie 2019)

No comments:

Post a Comment