Nu, nu, nu și iarăși nu!

De câteva zile văd cum se exersează arta de a spune nu. Nici nu mă miram, pentru că din:

- nu e momentul;

- nu este oportun;

- nu este bine;

- nu este încă timpul;

- nu ne trebuie;

- nu ne învață nimeni;

- nu primim sfaturi;

- nu intrați;

- nu rupeți;

- nu călcați;

- nu atingeți;

- nu vreau;

- nu depinde de mine;

- nu se aprobă;

- nu se, nu se și iar, nu se...

Îmi aduc aminte că pe vremuri, Nicolae Ceaușescu a auzit de la un ministru de-al lui ă cascadă de propoziții care începeau cu nu. Atunci, viitorul odios, în acele vremuri, conducătorul adulat, s-a înfuriat și ar fi zis că și un bebeluș la orice i se zice răspunde tot cu nu, fără însă a primi salariul de ministru și nici accesul la magazinele speciale ale nomenclaturii.

Azi, decidenții care au salarii de-a dreptul astronomice, care însă au probleme de rezolvat, fie le:

- tergiversează;

- abandonează;

- pasează;

- ignoră;

- distrug;

- soluționează prost;

- distorsionează.

Oricum, în zilele din săptămâna aceasta ceea ce am auzit au fost prea multe fraze care încep cu nu, ceea ce explică de ce nu:

- avem autostrăzi;

- există spitale ca lumea;

- au școlile avize ISU;

- sunt locuri în pușcării;

- se recuperează 100% prejudiciile;

- se progresează;

- știe lumea carte;

- sunt oamenii fericiți.

Eu niciodată nu am acceptat să vină cineva să-mi zică despre soluția mea la o problemă că este proastă, dacă nu are o soluție mai bună ca a mea. În acest fel am reuțit să-mi îndepărtez toți chibiții care vorbesc și ei să se afle în treabă. Când cineva vrea să vorbească despre ceva, trebuie să spună cine este, pe cine reprezintă și mai ales, care sunt realizările lui pe acea problemă. Altfel, să-și caute calea. Nu, nu, nu și iarăși nu! Acesta este refrenul care este auzit de la mai toți oficialii. Pe mine nu mă interesează de ce nu merg lucrurile bine sau ceea ce nu s-a făcut. Toți primesc salarii pentru a face lucrurile bine sau foarte bine, nu pentru altceva.

(03 februarie 2017)

Decapitările în Revoluția Franceză

Am citit câte ceva despre istoria Franței și am fost surprins să văd că Revoluția Franceză care s-a încheiat în toamna anului 1789, s-a caracterizat prin decapitări.

Guvernatorul Bastiliei  de Launay, a fost decapitat pe 14 iulie  1789.

Regele Ludovic al XVI-lea, a fost decapitat pe 21 ianuarie 1793.
Fiica, ginerele și nepoții regelui au fost ghilotinati pe 21 ianuarie 1793.
Regina Maria Antonia Iosefa Iohanna de Habsburg-Lorena,  a fost decapitată în anul 1793.

Maximilien François Marie Isidore de Robespierre, a fost decapitat pe 28 iulie 1794.
Antoine Laurent de Lavoisier a fost decapitat la data de 8 mai 1794.
Georges Jacques Danton,  a fost decapitat la data de 5 aprilie 1794.
Charles Armand Tuffin  a fost decapitat pe 30 ianuarie 1793.
Marchizul de la Rouerie   a fost decapitat pe 30 ianuarie 1793.
Charlotte Corday, asasina lui Jean-Paul Marat a fost ghilotinată în 1793.
Numărul celor decapitați la Revoluția Franceză este cu mult mai mare, căci au avut loc nenumărate abuzuri, iar istoria a trecut la și altele acele tragedii, născute numai și numai din setea de sânge și de distracție a unor conducători cărora puterea le luase mințile.
Decapitările în Revoluția Franceză sunt descrise în multe cărți de istorie fie care se întind me multe volume, fie că sunt ceva mai scurte și mai literare.ste ciclul romanelor Regii blestemati de Maurice Druon, deși se referă la o altă perioadă, arată tentative nereușite de restartare.

Unii scriitori sau istorici cred că așa procedând, s-a atins obiectivul cu care acea revoluție a început, ceea mi se pare cam exagerat, din moment ce dansul pe ruinele unei cazarme-pușcărie a fost numai unul dintre momente, nu cel care a definit mersul și esența Revoluției Franceze. Despre multe revoluții s-a zis ba că au început într-un fel și s-au încheiat altfel, ba că au fost deturnate, ba că au fost șterpelite. Cert este că revoluția aceasta și-a devorat proprii copii și așa merge și vorba.
Pe străzile Bucureștiului în iarna anului 1989 se striga: moarte intelectualilor, tot așa cum Caffinhals a spus în 1794 răspicat:Revoluția nu are nevoie de învățați!  Trecuseră numai 200 de ani, dar viziunea era aceeași.

(03 februarie 2017)

Fișiere

Viața noastră este formată din fișiere, din nimic altceva. Totul este un fișier. Nu este nimic care să nu fie fișier. Îngrozitor, dar așa este. Să mă explic:

- se consideră o mulțime a simbolurilor;

- mulțimea de simboluri formează un alfabet;

- șiterele sunt un caz particular de simboluri;

- cifrele sunt al caz particular de simboluri;

- cuvintele sunt secvențe de simboluri;

- un cucânt este caracterizat prin lungime și semnificație;

- cuvântul este pus în corespondență cu ceva din viața reală;

- o mulțime de cuvinte formează un vocabular;

- un text este format din cuvinte dintr-un vocabular;

- textul descrie o realitate percepută sau imaginată de o persoană;

- textele sunt utilizate pentru a comunica între ființe.

Alfabetul latin este format din 27 litere mici și 27 litere mari.

Limba română este formată din cuvinte care formează un vocabular.

Fiecare cuvânt e pus în corespondență cu elemente din realitatea percepută, construită sau raționamente ale minții omului.

Cu cuvinte se construiesc texte rspectând gramatica.

Noi comunicăm construind texte folosind cuvinte din limba română.

Ikebana este un limbaj al vechilor japonezi.

Dacă se presupun creioane, guma, tocul, penarul, cărți și caiete ca fiind simbolurile unui alfabet, cu ele se construiesc cuvinte și cu acestea se construiesc texte.

Textele alcătuiesc un fisier.

Cartea este un fișier.

Un teanc de poze formează un fișier.

Cărămizile unui zid formează un fișier.

Prăjiturile de pe un platou formează un fișier.

Mașinile dintr-o parcare formează un fișier.

Oamenii care stau la coadă să plătească impozite formează un fișier.

Un catalog al clasei cu notele elevilor formează un fișier.

CD-urile dintr-un suport formează un fișier.

Cântecele de pe un CD formează un fișier.

Clădirile de pe o stradă formează un fișier.

Componentele sistemului osos al omului formează un fișier.

Ca să formeze un fișier, elementele unei colectivități trebuie să fie cât de cât omogene.

Un element din fișier se numește articol sau înregistrare.

Firele de păr din cap formează articolele unui fișier.

Părțile din care este alcătuit corpul uman sunt elementele unui fișier numit corp-uman.

Sper să fi fost convingător că totul este fișier. Minciunile formează un fișier.

Legile formează un fișier.

Bancurile se stochează într-un fișier.

Fișierele sunt asemenea ca aerul. Sunt peste tot și nu scăpăm de ele orice-ar fi. Cele 52 de cărți de șeptică sunt un fișier, cărțile dintr-o bibliotecă formează un fișier. Până și ceea ce mâncăm se consideră fișiere. Feliile de pâine sunt articole ale unui fișier. Fișierele ne-au invadat. Acum reprezentările digitale ale pozelor, filmelor, discurilor de muzică, deja fac generalizarea reprezentării oricărei realități în format digital. Tomografiile computerizate sunt stocate în fișiere. Fișele cu rezultate ale analizelor se stochează în fișiere.
Despre baze de date, altădată...

(02 februarie 2017)

Mircea DIACONU

Cineva spunea azi în metrou că Mircea DIACONU este candidatul său la președinția șării. Nu l-am luat în considerare pe ins, deși părea destul de spălat și ținea și niște ochelari pe nas, un pic cam ciudați ca formă. Când am văzut discursul lui la Parlamentul European mi-am dat seama că președintele Ronald REAGAN tot actor a fost și el, Mircea DIACONU fiind cu mult mai mare artist, zic eu. Discursul lui Mircea DIACONU a fost:

- concentrat;

- expresiv;

- nuanțat;

- ferm;

- direct;

- simplu;

- concret;

- adevărat;

- apăsat.
A spus ceva memorabil:
Lăsaţi România să-şi găsească calea, singură!
N-am mai auzit ceva măreț de la Kogălniceanu când anunța pe 9 Mai 1877:
Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare.

El are un mandat acolo la parlament tână în 2018, dar la întoarcere, cu inițiativele de acolo, cu o imagine foarte bine conturată, unii îi vor construi poziția de om din afara sistemului, acel independent atât de căutat în toată lumea, neînregimentat cumva.

Stau și mă întreb de ce personajul Iordache Brînzovenescu din piesa O scrisoare pierdută de la Bulandra, pusă în scenă de Liviu CIULEI în 1972? Răspunsul este unul singur: rolul este interpretat de Mircea DIACONU, care a știut să facă dintr-un rol scurt, un personaj uriaș. Se confirmă că Mircea DIACONU este mare pe scenă, este mare și la repetiții, dar este mare și ca om politic independent.

Bravo, Mircea DIACONU! Te aștept.

 (02 februarie 2017)

Erele informaticii economice

Informatica economică a traversat asemenea schimbări ca profunzime încât fără a greși, perioadele despre care voi scrie se numesc ere.

Era cartelei perforate corespunde dezvoltării de aplicații informatice în care au fost implicate mașini electromecanice precum tabulatoarele, calculatoarele electronice, unde gradul de complexitate a prelucrărilor era considerat  la acea vreme deosebit de complex, iar azi cel mai complex sistem informatic de atunci este considerat un ERP primitiv, neperformant și cu inerție. Cartelelerealizarea transpunerii de date în ele, verificarea și apoi citirea fie mecanică, fie optică cu oarece riscuri.

Era benzii perforate a apărut în condițiile în care volumele de date nu au fost covârșitoare, ci programele de prelucrare meritau să fie stocate pe benzi de hârtie. datele, în volume reduse, stocate și ele tot pe benzi de hârtie cu orificii unde erau codificate datele, dar și cu orificii de antrenare, făceau deliciul operatorilor care trebuiau să știe să fie ordonați pentru a nu încurca cutiuțele cu mici suluri de benzi perforate, care uneori nu depășeau 5 metri lungime, dar multe erau mult mai scurte ca lungime.

Era benzilor magnetice a reprezentat un salt pentru că pe o lungime de multe zeci de metri se stocau date în volum cu mult mai mare, iar riscul de a rata citirea a două sau cinci cutii cu cartele din cauza că una dintre cartele a fost agățată și distrusă nefiind citită și deci întreaga rulare compromisă, deci acel risc era deja eliminat.

Era unităților de disc, deși foarte greu de transportat, au reprezentat un mare câștig pe zona de capacitate și fiabilitate, dar nu oricine își permitea să stocheze datele pe un disc extern și mai ales nu orice centru de calcul avea bani să facă achiziții așa de costisitoare. De cele mai multe ori discurile externe erau folosite în sala calculatorului numai pentru stocări intermediare și atât.

Dischetele de 1,44Mb sunt încă foarte cunoscute și nu dezvolt aici problema.

Compact disc-urile de 700Mb sunt atât de ieftine, rezistente, obișnuite încât rar mai se găsește careva care să nu aibă acasă un CD sau să nu se fi jucat cu un CD sau să nu aibă niște poze stocat pe un CD.

Discurile externe portabile care se găsesc acum pe piață și au ajuns și la 2 sau 4Tb cu prețuri accesibile deja sunt banale.

Stik-urile de memorie care sar de 128Gb în mod curent împresionează prin dimensiunile lor minuscule și prin vitezele cu care se fac transferurile. Acum cine nu are un memory stik de cel puțin 16Gb nu există, exact cum era pe vremuri cu cei care nu existau dacă nu figurau în cartea Pagini Galbene.

Sunt ere pentru că au avut arii foarte largi de răspândire și au marcat dezvoltarea omenirii.

(02 februarie 2017)

Externalizarea, ce?

Externalizarea ar trebui să ducă la scăderea costurilor, ceea ce nu se întâmplă. La noi, externalizarea este o chestie de intermediere și duce decât la creșterea costurilor. În mod normal dacă un salariat e angajat, dar el lucrează numai 4 ore pe zi prin specificul muncii sale, prin externalizare ar trebui să scadă costurile cu cel puțin 25%. In loc de așa ceva, se înregistrează, din contră, creșteri cu 30-40%. Externalizarea nu se face pentru lucruri complicate, ci se face pentru lucruri simple și apare mai mult ca operație de intermediere. În loc să se facă curățenie cu personal propriu cu X lei pe lună, se face externalizarea plătind 1,5* X lei sau chiar dublu. Pentru verificare să se vadă firmele de intermediere care se ocupă de cumpărat bilete de avion sau de cazări în organizațiile de stat. Eu am văzut că am plătit Y USD ca ins privat, iar cei care veneau prin firmă au plătit 2,8 * Y USD...

Deși managementul de proiect ar trebui să scadă costurile, la noi le crește, deși externalizarea ar trebui să genereze economii, la noi apar creșteri de costuri. Într-un cuvânt, pe plaiul cel mioritic, acestea două, sunt pe dos ca efecte.
Externalizarea în loc să ducă la economii, aduce cheltuieli suplimentare, căci nu este bazată pe factori economici concreți, ci este un business de intermediere pură, cu avantaje pentru două părți din care una nu este organizația care chipurile beneficiază de externalizare.

Nu se bagă nimeni la un profit net de 5%, ci numai de la 80% în sus, pentru că regulile de licitații sunt laxe și făcute exact pentru cei ce știu ceea ce înseamnă parandărătul și cum funcționează acesta.

(01 februarie 2017)

O nouă specie literară

Mi-am adus aminte de secvența de film în care Gheorghe DINICĂ zice că mâna întinsă care nu are o poveste, nu primește pomană. Am deschis un ziar JURNAL ARĂDEAN din 31 ianuarie 2017 (nr. 7755) și am văzut la pagina 11 acolo unde sunt anunțuri cu comemorări că sunt texte în versuri. Nu am citit pur și simplu acele texte, ci le-am citit și ca individ care a mai citit și mai citește poezie. Consider că chiar dacă au un circuit restrâns și dacă au o anumită încărcătură emoțională, autorii ar trebui să fie extrem de atenți cu ceea ce scriu. Eu vreau să le transmit că pe când eram copil, la cimitirul din Găvana-Pitești, de peste linia ferată era chiar la gardul de la marginea drumului o cruce pe care era scris:

Călătorule, oprește-ți pasul

Și privește-acest mormânt,

Că ceea ce sunt eu aztăzi,

Vei fi și tu în curând.

Vreau să spun că eram copil și acele versuri m-au marcat, pentru că de multe ori m-am gândit la acel epitaf, care n-aș zice că m-a influențat, dar nici vesel nu m-a făcut să fiu tot restul vieții. Așa sunt unii, nu gândesc prea departe și cred că spusele lor rămân fără ecou și chiar îi fac să creadă că au avut o datorie de care s-au achitat scriind niște stihuri. Sunt mulți oameni care știu să sufere decent, în tăcere, dar cu maximă profunzime.

(01 februarie 2017)