Toată lumea vorbește despre pericolele care ne pasc. Toate forțele politice vorbesc despre forțe străine care uneltesc împotriva noastră și ne vor răul. Este ceasul al XII-lea, recunosc în cor toate partidele. Numai că la posturile de televiziune nu am văzut niciun membru al vreunui partid să facă apel la unitate. Toți se împung unii pe alții, aruncându-și acuze dintre cele mai grave, doa-dor vor crește în ochii alegătorilor care votează mâine 01 decembrie 2024 pentru alegerile parlamentare. În opinia mea, există posibilitatea de a avea un discurs în care să arăți cât de bun ești tu, fără a vorbi cât de rău este cel de lângă tine, căci faptele bune nu ies în evidență prin comparație cu faptele rele. Faptele bune sunt fapte bune, iar oamenii știu să le aprecieze. Oamenilor nu trebuie să le vorbești în aceeași frază despre cât de bun ești tu și cât de rău este vecinul tău. Dacă tu spui că ești bun, lasă-l pe vecinul tău să convingă pe cei din jur că este mai bun decât tine. Dacă tu spui că ești bun și spui că el este rău, evident, el va spune că este mai bun și tu că ești cel mai rău și în acest fel morișca se învârte la infinit, fără niciun rezultat. În ceasul al XII-lea, când pericolele sunt pe capul nostru cât casa, trebuie să ne unim ca un popor și nu să ne dezbinăm ca o adunătură.
(30 noiembrie 2024)
No comments:
Post a Comment