Ieri 29 iunie 2019, la Congresul PSD organizat la Sala Palatului, Marian OPRIȘAN, zis în presă ca fiind baronul de Vrancea, a avut o surpriză neplăcută, aceea de a fi huiduit de cei din sală, când s-a dus și el la tribuna congresului să execute o zicere.
Sunt oameni bântuiți de suficiență, care cred că ei au făcut tot ceeaq ce trebuie făcut, iar cei din jur trebuie obligatoriu să se extazieze. Mulți dintre ei evită să privească cu obiectivitate imaginea care le apare în oglindă și văd în mod deformat pe Brad PITT.
Mi-am adus aminte de un tip care a participat la Olimpiada de la Beijing, dar n-a ajuns la probă că a încurcat ora de desfășurare și a ajuns după terminarea probei unde el concura.
Tot așa și cu Marian OPRIȘAN care ne spunea el cum l-a torpilat pe Liviu DRAGNEA că nu a mobilizat electoratul pe 26 mai 2019 la alegerile pentru Parlamentul European.
Dacă PSD ar fi avut un scor mic în Vrancea, teoria mai mergea. Dar PSD a avut un scor catastrofal peste tot. Ca să spui o bazaconie ca aceea pe care a scos-o pe orificiul bucal Marian OPRIȘAN chiar este o dovadă de infantilism politic și de necunoașterea celor mai elementare noțiuni de management politic.
Numai atitudinea necorespunzătoare pe care a manifestat-o Marian OPRIȘAN și numai acea suficiență pe care a demonstrat-o în toate luărilșe sale de poziție, evidențiază că delegații la congres nu au fost de acord cu el și l-au fluierat.
Îmi aduc aminte cum un polițist american și-a ruinat cariera doar pentru că a rostit un singur cuvânt. Tot așa și Marian OPRIȘAN, a pierdut imens prin ceea ce s-a întâmplat la congres în 29 iunie 2019 și nu mai are nicio șansă de a reveni pe cai mari.
El este un lider din provincie, care a coordonat activitatea PSD la Vrancea, dar nu a avut resurse să facă saltul spre marea politică. Păcat, dar acel salt presupune o serie de elemente pe care Marian OPRIȘAN nu le are, iar acum chiar dacă va face eforturi mari, nu mai are acces nici în viitor la marea politică, pentru că:
- nu are verb,
- nu are carismă,
- nu are grup țintă,
- nu are atitudine,
- nu are consilieri de imagine.
Este bine că va pleca de unde a venit, că acolo el va face ceea ce știe cel mai bine, adică munca de la om la om cu cei din Vrancea, județul lui, lăsând pe alții să încerce marea cu degetul, căci fără o armată de voluntari sau de oameni bine plătiți, specialiști în imagine și comunicare, vreau să zic, totul este în zadar. Unii spun că Marian OPRIȘAN a primit sâmbătă 29 iunie 2019 exact ceea ce merita. Eu spun că a fost un duș nemeritat, mai ales că el nu este rotița esențială a angrenajului, ci doar un oștean ca oricare altul într-o armată cu mii și mii de curajoși.
(29 iunie 2019)
No comments:
Post a Comment