Tot se insistă aiurea pe desemnarea de către alianța PSD-ALDE a lui Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU pentru alegerile prezidențiale din toamna-iarna lui 2019. Dacă se vrea pierderea pentru a IV-a oară consecutivă a acestor alegeri, n-au decât să meargă cu Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU drept candidat unic.
Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU nu aduce voturi. Să ne amintim în 2004 cât de mult s-a zbuciumat Traian BĂSESCU să-i creeze o imagine de om popular lui Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU, fără să reușească.
Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU este perceput ca omul ce provine din zona aristocrației, omul cu papion, ceea ce-l face să fie ușor distanțat de masa de votanți ai PSD.
Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU nu a participat cu succes la niciun vot direct, toate funcțiile ocupate de el se datorează votului unor majorități de care el s-a lipit, fiind necesar prin cele câteva procente oferite.
Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU are lipită ștampila de inimă zburdalnică, dată de Traian BĂSESCU, prin faptul că are la activ vreo cinci neveste cu acte în regulă și numărul adecvat de divorțuri, ceea ce-l face greu acceptabil de bărbații cu o singură nevastă, dar în niciun caz din invidie.
Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU a făcut dovada că nu este locomotivă într-un proces electoral căci în 26 mai 2019 la alegerile de la parlamentul European, ALDE și el nu au trecut pragul celor 5%.
Mai sunt și alte argumente, generate de atitudinea rigidă, de limbajul ușor prea sofisticat și zic eu, de vocea gravă, forțată cu care își nuanțeavă luările de poziție, ceea ce nu dă bine, căci românul vrea un președinte sfătos sau tăcut, în niciun caz unul zbuciumat.
PS: acum foarte mulți ani, un bun prieten al meu mi-a zis că nu am nume politic, IVAN fiind un nume politic bun undeva dincolo de munții Ural. Cel despre care am scris aici are numele format din 5 cuvinte, asemeni nobililor spanioli. Eu cred că nu are nume politic, chiar dacă Emmanuel Jean-Michel Frédéric MACRON care are și el în alcătuirea numelui tot 5 cuvinte este deja președinte al Franței, iar Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga cu nume și mai lung, a fost președintele Republicii Democratice Congo între 1965-1967.

25 iunie 2019
No comments:
Post a Comment