Monday, October 7, 2019

Șansele prezidențiabilului Mircea DIACONU

Nu pornesc de la ideea că în primăvara acestui an a fost ales în funcția de președinte al Ukrainei actorul de comedie Volodimir ZELENSKI.
Nu fac nicio legătură între revoluțiile portocalii care i-au impus pe Traian BĂSESCU și pe Viktor IUSCENKO.
Nu fac nicio legătură între Maidan-ul de la Kiev și revolta din august 10 august 2018 din Piața Victoriei, căci lucrurile sunt diferite.
Văd că Mircea DIACONU, cel hăituit de regimul de tristă amintire care s-a sfârșit în 2014, după un mandat de europarlamentar, a revenit în țară și nu oricum, ci de pe poziția de candidat independent, sprijinit de alianța a două partide și anume ALDE- Pro România.  ALDE a obținut la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019 numai 4% din voturi neatingând pragul electoral care să-i permită trimiterea de deputați în PE, iar Pro România a obținut  6,6% voturi, ceea ce era excelent pentru o primă participare la un proces electoral.
Despre actorul Mirecea DIACONU am numai cuvinte de laudă, pentru că l-am văzut și în filme și pe scenă dar și la televizor, în roluri memorabile.
Despre ministrul de la cultură Mircea DIACONU spun că este un luptător cu idei generoase, care în cazul Casei COANDĂ a dovedit verticalitate, onestitate și claritate.
Despre prezidențiabilul independent Mirecea DIACONU știu că a avut necesarul de semnături, chiar dacă nu a mai bătut țara cu acel ARO 10 galben, ceea ce înseamnă că semnăturile se obțin și altfel dacă sunt angrenate partide politice în acordarea unui sprijin eficient.
Sondajele spun că prezidențiabilul Mirecea DIACONU are șanse. Cred că șansele sale ar fi în continuă creștere dacă:
- prezența sa ar fi pe toate canalele Tv la fel de insistentă,
- discursul său ar fi ceva mai clar și mai bine direcționat,
- s-ar uita ceva mai mult în ochii alegătorilor poziționați sub medie,
- ar veni și ar spune cu subiect și predicat ce va face.
Nu mă pronunț acum despre șansele lui Mirecea DIACONU de a accede în turul al doilea. Depinde numai și numai de calitatea staff-ului său de campanie, de modul în care penetrează în mediul online și mai ales de experiența pe care Victor Viorel PONTA i-o transferă și aici mă refer la prima jumătate a camăaniei acestuia din 2014, căci a doua parte a fost extrem de deficitară.
Nu trebuie uitat că evenimentele rare au probabilități extrem de mici de a se repeta și pentru ca norocul să-i surâdă lui Mirecea DIACONU prima condiție este să-și joace inteligent rolul de prezidențiabil, știut fiind faptul că are resursele necesare și talent cu carul.




(07 octombrie 2019)

Sunday, October 6, 2019

22 din 24

La Campionatul mondial de gimnastică au fost prezente 24 de echipe. Când s-a tras linie, echipa de gimnastică a țării noastre a ocupat locul 22. Era foarte trist dacă ar fi ocupat locul 25 din 24 de echipe prezente. Noi avem plăcerea de a spune că ne aflăm în primii 100 sau în primii 500, iar acum spunem că suntem în primii 24, ceea ce camuflează că de fapt nu suntem nici pe locul întâi, nici pe locul al II-lea și nici pe locul al III-lea, locuri care înseamnă medalii.
Uităm că au fost vremuri când echipa românească de gimnastică se poziționa pe primul loc, că erau vremuri în care podiumurile competițiilor erau ocupate de gimnastele din țara noastră și că de multe ori se intona imnul nostru național.
Vremurile au apus și setea de scandal a făcut ca mari antrenori să fie târâți în mocirla mediatică și să se acrediteze ideea că se obține perfoemanță și altfel, fără:
- disciplină,
- talent,
- muncă,
- sacrificii,
- imaginație,
- dietă,
- liniște,
- echilibru,
- ambiție,
- management.
Realitatea este exact aceea pe care o vedem. Sus se ajunge foarte greu. Jos se ajunge într-o clipă, iar ridicarea de jos este dacă nu foarte grea, imposibilă, zic eu. Instalarea mediocrității acolo unde înalta performanță presupune inteligență și profesionalism, nu duce la nimic notabil. Noapte bună și somn ușor. Să recităm sonetul Veneția al lui Mihail EMINESCU, căutând să înțelegem ultimul vers.

(07 octombrie 2019)

În așteptarea desnodământului

TIPĂTESCU: Lasă, Ghiţă, cu steagurile de alaltăieri ţi-a ieşit bine; ai tras frumuşel condeiul.
PRISTANDA: (uitându-se pe sine şi râzând) Curat condei! (luându-şi numaidecât seama, naiv.) Adicăte, cum condei, coane Fănică?...
TIPĂTESCU: Contul jidanului s-a plătit la Comitet pe patruzeci şi patru de steaguri.
PRISTANDA(naiv): Da.
TIPĂTESCU: Ei?... s-a pus patruzeci şi patru de steaguri?
PRISTANDA: (cu tărie) S-a pus, coane Fănică, s-a pus... Poate unul-două să le fi dat vântul jos... da' s-a pus...
TIPĂTESCU:  Patruzeci şi patru?
PRISTANDA: Patruzeci şi patru în cap, coane Fănică.
TIPĂTESCU: (râzând) Nu umbla cu mofturi, Ghiţă. Nu m-am plimbat eu la luminaţie în trăsură cu Zoe şi cu nenea Zaharia în tot oraşul? Tocmai ea, cum e glumeaţă, zice: "Ia să-i numărăm steagurile lui Ghiţă"...
PRISTANDA: (mâhnit) Îmi pare rău! Tocmai coane Joiţica, tocmai dumneei, care de!... Să ne aşteptăm de la dumneei la o protecţie...
TIPĂTESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu răutate, a zis-o în glumă. Nu ştie şi nenea Zaharia şi ea că eşti omul nostru...
PRISTANDA: Al dumneavoastră, coane Fănică, şi al coanii Joiţichii, şi al lui conul Zaharia... Ei? Şi le-aţi numărat, coane Fănică?... Ei? Aşa e? Patruzeci şi patru...
TIPĂTESCU: Vreo paispce... cinspce.
PRISTANDA: Apoi să le numărăm, coane Fănică; să le numărăm; două la prefectură.
TIPĂTESCU:Două...
PRISTANDA: Două pe piaţa lui 11 Fevruarie...
TIPĂTESCU: Patru...
PRISTANDA: (căutând în gând) Două la primărie...
TIPĂTESCU: 
Şase...
PRISTANDA: (acelaşi loc) Unul la şcoala de băieţi...
TIPĂTESCU: Şapte...
PRISTANDA: Unul... la şcoala de fete...
TIPĂTESCU: Opt...
PRISTANDA: Unul la spital...
TIPĂTESCU: Nouă...
PRISTANDA: Două... la catrindală, la Sf. Niculae...
TIPĂTESCU: Unsprezece.
PRISTANDA: Două la prefectură... paispce...
TIPĂTESCU:  (râzând) Le-ai mai numărat pe ale de la prefectură.
PRISTANDA: Nu, coane Fănică, să trăiţi! (continuă repede, pe nerăsuflate.) Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci...
TIPĂTESCU: (râzând) Le-ai maii numărat o dată pe toate astea şi aduni rău...
PRISTANDA: Doamne păzeşte, coane Fănică, să trăiţi, patruzeci şi patru, în cap... patruzeci şi patru... Cum zic, unul-două, poate vântul... ori cine ştie...
TIPĂTESCU: (râzând) Ghiţă... apoi nu mă orbi de la obraz aşa.
PRISTANDA:  (schimbând deodată tonul, umilit şi naiv) Famelie mare... renumeraţie după buget mică...
TIPĂTESCU:  (uitându-se la ceas) Ia să lăsăm steagurile, Ghiţă...
PRISTANDA: Curat să le lăsăm, coane Fănică.
........................................
O scrisoare pierdută, axctul I, scena I de Ion Luca CARAGIALE este de mare actualitate și tot ceea ce am urmărit până joi seara ne duce cu gândul către marele Nenea Iancu, a cărei actualitate este zguduitoare, orice-am spune și orice-am gândi.
Zilele acestea nu se numără steaguri și deputați și senatori, de colo și de colo, pentru a obține fiecare cel puțin 233 bucăți, fie pentru a trece, fie pentru a sta pe loc.

(06 octombrie 2019)

Șansele prezidențiabilului Dan BARNA

Înainte de toate trebuie să spun că nu a fost o surpriză că Dan BARNA și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din toamna anului 2019 după succesul uriaș al USR de la alegerile sfârșitului de  mai, tot așa cum a fost o mare surpriză că TĂRICEANU, deși nu a trecut pragul electoral la europarlamentare, își dorea postura de candidat unic al alianței PSD-ALDE.
Candidatul Dan BARNA are șanse foarte mari de a ajunge președinte pentru că:
- este un tip prezentabil,
- are verb,
- nu a mai candidat niciodată,
- vine după un imens succes în alegeri,
- nu are un trecut zgomotos,
- reprezintă un partid nou,
- este nepătat,
- nu a făcut greșeli enervante,
- nu este uzat moral,
- are potențial de creștere.
În opinia mea, știu că sunt mulți votanți care pornesc de la premisa de a oferi o șansă unuia despre care nu știu prea multe, mai ales dacă acesta nu a avut poziții publice, în defavoarea unora care au arătat cum știu să soluționeze problemele. Chiar am văzut răsturnări de situații în cazul în care erau votați niște necunoscuți, obținând scoruri inimaginabil de mari, în defavoarea unor candidați declarați favoriți, candidați recomandați prin notorietatea și mai ales prin trecutul lor apreciat deja.
În ipoteza în care în turul al doilea intră DĂNCILĂ și BARNA, BARNA iese învingător. În ipoteza în care în turul al doilea intră actualul președinte IOHANNIS și BARNA, BARNA va ieși câștigător. Destui de mulți analiști politici nu-i dau șanse reale lui Dan BARNA, uitând comportamentul nativ al alegătorilor, incluzând aici mai ales pe cei nehotărâți. Să nu uităm că Dan BARNA este cel care a preluat USR într-un moment delicat al acestui partid și să nu uităm că scorul de 22,4% arată că sub conducerea sa USR-PLUS au reușit o performanță cu totul remarcabilă. Să nu uităm că intervalul mai-noiembrie nu este deloc lung și că Dan BARNA a evoluat, nu a stagnat.





(06 ocotmbrie 2019)

Cei 400.000

Se zice că avem 1.200.000 de bugetari și că PSD și-a instalat acolo toată clientele. Adevărul stă cam așa:
- fiecare partid care a venit la guvernare și-a adus funcționarii lui publici,
- cum nu e voie să dai afară funcționari publici, numărul acestora a tot crescut,
- la schimbarea fiecărei guvernări s-au produs doar rocade de șefi,
- foamea de funcții publice la stat e atât de mare încât numărul bugetarilor crește mereu,
- restructurările au efecte temporare căci năravurile de cocoloșire a pilelor sunt veșnice,
- legislația este făcută astfel încât umflarea aparatului bugetar este inevitabilă.
Este de-a dreptul comică zicerea reducerii aparatului bugetar cu 400.000 de persoane, știut fiind faptul că aceștia sunt structurați pe competențe extrem de diferențiat și cele mai multe persoane ocupă posturi pentru care pregătirea profesională nu le recomandă, însă pilele sunt fundamentale, ceea de fac din reducerile de personal să aibă consecințe neprevăzute.
Cei 400.000 de disponibilizați sunt exact cei 25% reduși de Traian BĂSESCU la nivel de salarii, fără niciun efect asupra calității muncii din administrație, din învățământ, din sănătate sau din afacerile interne.
Eu știu că pe vremea comunismului se făceau reduceri de personal mai ales în aparatul cental. Știu o situație în care de la 600 de salariați s-a coborât la 200 de salariați, ca după vreo cinci ani, tot acolo să se facă o reducere de la 900 de salariați, la 600. Cum s-a ajuns de la 200 la 900 nu este greu de gândit că bugetarii au un sistem ce le asigură:
- stabilitate,
- bunăstare,
- confort,
- timp,
- suplimente,
- liniște,
- relații,
- odihnă.
Întrucât mediul de afaceri de la noi nu a progresat, ba din contră are salarii penibile, dezvoltare pe baza relațiilor cu statul, dependențe de intervențiile statului fiind esențiale, postura de bugetar este benefică, reflectată prin atractivitatea pe care o au școlile și universitățile care pregătesc magistrați, polițiști, funcționari publici, personal medical, în timp ce se înregistrează un declin în ceea ce privește meseriile specifice producției și prestării de servicii care sunt specifice lucrurlui în mediul privat.
Sunt sigur că cei 400.000 vor pleca, numai că vor urma procese și în cel mult 3 ani statul va trebui să plătească despăgubiri, tot așa cum bugetarii și-au recuperat sumele reținute de la zicerea lui Traian BĂSESCU, cea cu 25% poprire pe salarii, care nu a fost aiurea din moment ce marfa venea din import spre consum intern, numai că nimeni n-a explicat cestiunea, vorba lui Nenea Iancu.

(06 octombrie 2019)

Saturday, October 5, 2019

Mediul privat în spațiul mioritic

Cine a avut senzația că aici se va dezvolta un capitalism pe baze sănătoase, unde concurența este ceva ce se derulează după reguli clasice, a avut cea mai mare deziluzie, iar cei ce nu s-au lecuit, prin tot ce se întâmplă, se vor lecui rapid.
Să pornim de la faptul că românii au ieșit din comunism săraci, lihniți de foame și cu sete de a se îmbogăți, indiferent cum.
Privatizarea cu acele bonuri a fost o mare scamatorie, care a generat primele aventuri și inginerii din care au ieșit victorioși cei ce au știut să se orienteze, adică să bage adânc mâna în buzunarul statului, iar apor să îndrepte ce au reușit să extragă, spre buzunarele lor.
Investitorii veniți undeva unde totul este nesigur și aleatoriu, au dorit să investească un dolar și să scoată cinci. Văzând că aici așa ceva nu este posibil, unii s-au retras, dar alții au trecut la a derula acel tip de afaceri care la un dolar investit este generat un profit de 10 dolari sau chiar mai mult.
Aici este mimat mediul privat pentru că:
- se fac afaceri cu statul,
- se obțin facilități de la stat,
- legile nu generează concurență,
- politicul intervine brutal,
- corupția sufocă pe cei ce lucrează corect.
Chestia cu editurile private și publicarea de manuale înseamnă relație cu statul și multă corupție desigur. Construcția de autostrăzi, drumuri, canalizări, școli, înseamnă relații între privați și stat. Voucherele de vacanță, reparațiile unităților de învățământ, șușele de tot felul pe banii primăriilor, unele aspecte din fotbal, jongleriile cu TVA-ul și multe altele, sunt elemente care arată că foarte mulți actori din mediul privat trăiesc doar prin raporturi comerciale cu statul, unde statul este înșelat la greu. Chiar și televiziunile comerciale, din moment ce au contracte de publicitate cu statul sau entități ale statului, deja au o activitate care nu mai este pură privață, ci este un amalgam bizar, suspect și mai ales incert, fiind legat de ciclurile electorale.


(05 octombrie 2019)

Un eșec prognozat demult: voucherele de vacanță

Voucherele de vacanță acordate celor 1,2 milioane de bugetari au fost considerate baloane de oxigen pentru turismul românesc, crezându-se în mod idilic, nerealist și bizar că:
- turismul se va dezvolta,
- va exista un efort de creștere a calității în turism,
- bugetarii vor fi și ei mulțumiți cumva,
- va exista un start bun pentru mediul privat.
Realitatea a fost cu totul alta, căci în loc să se producă acel salt calitativ așteptat de toată lumea, au crescut prețurile la serviciile oferite turiștilor, comportamentul mediului privat fiind de cu totul altă natură decât cel prognozat de cei care s-au gândit la voucherele de vacanță.
În opinia mea, voucherele de vacanță s-au dovedit un eșec întrucât nu a fost creată o bază reală de stimulare și de cointeresare a celor din turism, ci a însemnat o direcționare unilaterală și mai ales obligatorie, a unor resurse, în detrimentul adevăraților beneficiari care erau de fapt bugetarii, deveniți obligatoriu turiști. 
Dacă erau create condiționalități care să-i facă pe prestatorii de servicii de turism să se lupte cumva pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță, treaba ar fi stat cu totul altfel.
Experiența nefastă a reducerii TVA-ului la alimente și la servicii, care nu a însemnat niciodată reducerea prețurilor la raft, ci îmbogățirea comercianților, ba mai mult, însoțită de scăderea calității produselor, ar fi trebuit să dea de gândit celor care au venit cu voucherele de vacanță, în ideea de a impune opțiuni, dând bugetarilor posesori de vouchere de vacanță posibilitatea de aopta, de a-și spune cuvântul în legătură cu nivelul de calitate și mai ales cu corelația calitate-cost pentru pachetul oferit de prestatorii de servicii.
N-ar fi stricat câtuși de puțin dacă voucherele nu s-ar fi numit doar vouchere de vacanță, ci s-ar fi creat posibilitatea ca beneficiaul unui voucher fie să meargă în concediu, fie să cumpere mobilă, fie să cumpere un electrocasnic. Tot în aceeași linie, dacă voucherele ar fi fost acceptate de bănci cu posibilitatea de a forma un fond definit cu niște restricții de retragere a banilor, parcă i-ar fi pus pe cei din turism să fie un pic mai responsabili în deciziile lor.
Era un fel de concurență și cu siguranță toți ar fi căutat să facă oferte atractive, nu să se comporte cu nesimțirea și aroganța de care au dat dovadă unii prestatori de servicii din turism în raport cu bieții oameni care în loc de vacanțe au avut parte de câte un calvar nemeritat.
Concluzia: trebuie oferite opțiuni, ca bugetarii să se simtă puternici, iar beneficiarii de vouchere să le merite prin ceea ce fac și nu să le considere un dat.



(05 octombrie 2019)