Thursday, October 1, 2026

Profesorul universitar Marius POPA

Marius POPA este fostul meu student cu care am derulat un stagiu doctoral finalizat prin susținerea cu succes, în anul 2005, a tezei de doctorat de 290 pagini, intitulată Tehnici și metode de evaluare a calității datelor.
În intervalul 1992 - 1996, Marius a fost elev la Liceul Mihail EMINESCU din Bârlad.
În intervalul 1997 - 2002 Marius POPA a urmat cursurile Secției de Informatică Economică din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică și a susținut cu succes lucrarea de licență.
În intervalul 2002 - 2003 Marius POPA a urmat cursurile aprofundate organizate de Catedra de Informatică Economică și a susținut cu succes lucrarea de disertație.
În intervalul 2002 - 2005 Marius POPA a urmat stagiul doctoral în specializarea Cibernetică și Statistică Economică și a susținut cu succes teza de doctorat.
În martie 2024 Marius POPA a susținut cu succes teza de abilitare intitulată Using Security Analysis to Enhance Internet of Things Solutions and Security of Mobile and Embedded Platforms și în iunie 2024 a obținut atestatul de abilitare de la Ministerul Educației.
După terminarea studiilor de licență Marius POPA a lucrat în mediul academic după cum urmează:
în intervalul 2003 - 2005 a fost preparator universitar,
în intervalul 2005 - 2006 a fost asistent  universitar,
în intervalul 2006 - 2013 a fost lector universitar,
în intervalul 2013 - 2024 a fost conferențiar universitar,
din 2024 este profesor universitar.
Am colaborat foarte eficient cu Marius POPA pentru că el este un cercetător științific deosebit, are o putere de muncă specială și dispune de calitățile necesare pentru a intra într-o echipă cu care, dacă sunt începute proiecte, acele proiecte sunt duse la bun sfârșit în cele mai bune condiții. Așa se explică faptul că am realizat împreună lucrări referite prin:
Ion IVAN, Marius POPA, Paul POCATILU (coordonatori) - Structuri de date, vol. 1 și vol. 2, Editura ASE, București, 2008. Vol. 1: Tipologii de structuri de date, 770 pag., ISBN 978-606-505-032-7. Vol. 2: Managementul structurilor de date, 534 pag., ISBN 978-606-505-033-4. Lucrarea a fost distinsă cu Premiul Academiei Române Tudor TĂNĂSESCU pe anul 2008.
Ion IVAN, Gheorghe NOȘCA, Sergiu CAPISIZU, Marius POPA - Managementul calității aplicațiilor informatice, Editura ASE, București, 2007, 500 pg, ISBN 10 973-594-843-5, ISBN-13 978-973-594-843-6
Ion IVAN, Gheorghe NOȘCA, Marius POPA - Managementul calității aplicațiilor informatice. Editura ASE, București, 2006.
Ion IVAN, Marius POPA - Entități text, dezvoltare, evaluare, analiză, Editura ASE, București, 2005, ISBN 973-594-663-7, 587 pg
Ion IVAN, Marius POPA, Sergiu CAPISIZU, Lukacs BREDA, Bogdan FLORESCU - Clonarea informatică, Editura ASE, București, 2003, 213 pg., ISBN 973-594-310-7.
Marius POPA, Alin ZAMFIROIU, Cristian CIUREA, Mihai DOINEA - Structuri de date. Teorie și practică, Editura ASE, București, 2023, 282 pag, ISBN: 978-606-340-438-2
Noi am scris și publicat împreună multe articole, am mers la diferite conferințe științifice cu comunicări apreciate de cei din sala unde au fost prezentate. Toate acestea arată că Marius este un cercetător științific valoros, care știe să deruleze toate etapele procesului de cercetare științifică cu un nivel de exigență special, care știe să facă analiză, să sintetizeze rezultatele, astfel încât să fie prezentate numai rezultatele valoroase, pe care specialiștii le vor aprecia.
Am în mână cartea referită prin:
Marius POPA - Evaluarea calității entităților text. Teorie și practică, Editura ASE, București, 2005, 260 pag, ISBN: 973-594-712-9
Cartea are o bibliografie la paginile 229 - 242, formată din 146 de titluri, iar numele autorului apare la 65 dintre acestea, multe fiind articole, referate de doctorat, rapoarte de cercetare și comunicări la conferințe de specialitate. Materialele din bibliografie sunt realizate în intervalul 1979 - 2005.
Cartea are 10 capitole după cum urmează:
Capitolul 01, de la paginile 1 - 11, intitulat Introducere, prezintă obiectivul urmărit de autor în realizarea lucrării și apoi prezintă pe scurt fiecare capitol. Se specifică faptul că a existat un contract de cercetare 148.29.09.2004 în cadrul INFOSOC, dedicat analizei entităților text.
Capitolul 02, de la paginile 13 - 47, intitulat Caracteristicile de calitate ale textelor, prezintă conceptele de alfabet, caracter, cuvânt, vocabular, text, text structurat, tipuri de entități structurate, figurile  2.5 - 2.14, precum și clasele de structură, grupate după complexitate, dar și după alte criterii. Tot aici sunt analizate caracteristicile de calitate a datelor precum consistența, completitudinea, uniformitatea, fiabilitatea și sunt propuși indicatori pentru măsurarea lor. Subcapitolul 2.7 este dedicat îmbunătățirii calității datelor, unde autorul valorifică experiența acumulată în operarea pe entități text complexe.
Capitolul 03, de la paginile 48 - 77,  intitulat  Caracteristicile de calitate ale entităților text, prezintă o serie de indicatori asociați caracteristicilor de calitate a entităților text. Se definește lungimea cuvântului, lungimea textului ca număr de caractere sau ca număr de cuvinte. Se prezintă și indicatori sintetici. Este asociată o mulțime de indicatori caracteristicii de calitate numită corectitudinea textului. Autorul asociază expresii analitice pentru completitudine și pentru fiabilitate, ținând seama de particularitățile pe care le prezintă textele. La paginile 65 - 70 sunt prezentate  entități text cu niveluri diferite de complexitate, exprimate ca numere ciclomatice. La pagina 73 este definit indicatorul grad de omogenitate al entității text. Abordările de la următoarele pagini evidențiază operaționalitatea indicatorilor definiți, chiar dacă nivelul de complexitate al expresiilor analitice asociate lor este ceva mai ridicat.
Capitolul 04, de la paginile 78 - 111, intitulat Ortogonalitatea textelor, definește conceptul de ortogonalitate a două sau mai multe entități text. Se introduce conceptul de clonare informațională. Aici arăt că în anii precedenți subiectul clonării a fost abordat distinct, în lucrarea referită prin:
Ion IVAN, Marius POPA, Sergiu CAPISIZU, Lukacs BREDA, Bogdan FLORESCU - Clonarea informatică, Editura ASE, București, 2003, 213 pg., ISBN 973-594-310-7.
Aici totul este prezentat sub alt unghi și anume în unghiul măsurării ortogonalității entităților text. Indicatorii de la paginile 88 - 101 sunt ușor de implementat de către programatori, iar exemplele date de Marius POPA permit verificarea modului de implementare.
Capitolul 05, de la paginile 112 - 138, intitulat Proprietățile metricilor entităților text, este un capitol interesant prin faptul că analizează completitudinea, stabilitatea, continuitatea, generalitatea, agregarea metricilor, folosind exemple reprezentative. Sunt analizați indicatorii prin prisma proprietăților lor de senzitivitate, necatastroficitate și caracter necompensatoriu, paginile 133 - 138, considerațiile fiind concentrate foarte mult dacă ne gândim la diversitatea și la complexitatea expresiilor analitice.
Capitolul 06, de la paginile 139 - 159, intitulat Validarea metricilor textelor, are o abordare realistă a problemei, având în vedere complexitatea unei metrici și caracterul relativ al procesului de validare. Am apreciat că autorul lucrării a sintetizat la liniuță tot ceea ce ar fi necesitat multe pagini de text, pentru a pune la dispoziția cititorului câteva idei, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea să-și definească propriile procese de validare, conform exigențelor lui. Un rol aparte este acordat validării structurale a metricilor entităților text. Sunt date expresii analitice, dar cititorul trebuie să se gândească la faptul că indicatorii sunt niște convenții, deci el însuși își poate defini indicatori proprii pe care să-i valideze dacă îi reunește într-o metrică.
Capitolul 07, de la paginile 160 - 178, intitulat Cerințe ale implementării metricilor, pornește de la faptul că datele sunt generate, iar calitatea datelor este esențială. Trebuie acceptată ideea existenței costului datelor, iar  modelele liniare de la paginile 171 și 172 sunt edificatoare, ca și dezvoltările de la paginile următoare.
Capitolul 08, de la paginile 179 - 207, intitulat Utilizarea metricilor de ortogonalitate în analiza bazelor de proiecte, are la bază o istorie interesantă care merge mai adânc în problemă, căci studiul ortogonalității lucrărilor de licență era un obiectiv concret care merita implementat până în anul 2000, căci exista un software local de analiză  pentru ortogonalitatea lucrărilor de licență, cu mult înainte de a se face analiza anti-plagiat a tezelor de doctorat. Tot capitolul este construit pe analiza de texte concrete, chiar pe multe astfel de texte, pentru a vedea dacă metricile sunt stabile și dacă sunt evidențiate exact situațiile simulate asupra colectivităților supuse analizei. Ca să dau doar un exemplu de analiză, pentru bibliografie sunt parcurși 9  pași în vederea studierii cu claritate a ortogonalității.
Capitolul 09, de la paginile 208 - 223, intitulat Procese de inginerie și reinginerie a entităților text, arată că și o entitate text are dinamica ei, iar ingineria, respectiv reingineria sunt procese de șlefuire a unei entități care parcurge versiuni până la a ajunge la versiunea finală. Autorul arată când este momentul optim de declanșare a procesului de reinginerie. Capitolul este interesant mai ales pentru cei care doresc să scrie articole de calitate. Unele edituri scriu cărți care îi învață pe oameni să scrie cărți, să scrie articole. Eu nu militez să extindem această abordare și în zona creației literare, căci nici Marius POPA nu o face. Sunt luate în considerare procese de reinginerie a entităților cu structuri omogene. Dacă o culegere de probleme este o astfel de entitate sau un program, cititorul va învăța cum trebuie să procedeze din start ca entitatea sa să poată fi supusă unui proces de reinginerie fără costuri covârșitoare.
Capitolul 10, de la paginile 224 - 228, intitulat Concluzii, unde se arată că entitățile text sunt dezvoltate și analizate nu oricum, ci doar după derularea unor procese pregătitoare, iar mijloacele și instrumentele utilizate trebuie să fie adecvate, cunoscute și tratate corespunzător. Seturile de date trebuie să fie reprezentative, iar rezultatele să fie preluate dacă și numai dacă sunt reprezentative.
Lucrarea are două anexe, și anume:
Anexa 1 - Listă de variabile dispuse în ordine alfabetică.
Anexa 2 - Listă de acronime  dispuse în ordine alfabetică.
Aceste anexe sunt instrumente utile cititorului pentru a urmări unele detalii din lucrare.
Când am primit cartea aceasta cu dedicație de la Marius POPA, după ce am citit-o, m-am convins că acesta este un cercetător științific format, care știe să deruleze un ciclu complet de cercetare științifică, iar calitatea soluțiilor originale obținute este certă, căci Marius POPA este un om exigent, care știe să analizeze și să ierarhizeze corect acele soluții.






(01 octombrie 2026, Mahalaua Vitanului)

Profesorul universitar Liviu COTFAS

Liviu COTFAS este fostul meu student cu care am derulat un stagiu doctoral finalizat prin susținerea cu succes, în anul 2011, a tezei de doctorat de 164 de pagini, intitulată Distributed architectures for collaborative geographic information systems.
În intervalul 2004 - 2008, Liviu COTFAS a fost student la Secția de Informatică Economică de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.
În intervalul 2008 - 2011, Liviu COTFAS a fost doctorand în specializarea Informatică Economică.
În intervalul 2009 - 2012, Liviu COTFAS a fost preparator universitar.
În intervalul 2012 - 2013, Liviu COTFAS a fost asistent universitar.
În intervalul 2013 - 2017, Liviu COTFAS a fost lector universitar.
În intervalul 2017 - 2021, Liviu COTFAS a fost conferențiar universitar.
Din anul 2021, Liviu COTFAS este profesor universitar.
În 9 aprilie 2020 a obținut atestatul de abilitare pentru teza intitulată Abordări Recente în Domeniul Inteligenței Artificiale: Web Semantic, Procesarea Limbajului Natural și Sisteme MultiAgent.
Liviu are multe articole publicate în reviste cu factor de impact foarte mare, ceea ce a stârnit invidii în rândul colegilor lui, care și-ar fi dorit să figureze și ei în calitate de coautori, ceea ce nu s-a întâmplat, pentru că, pentru a fi coautor, trebuie să participi la procesul de cercetare și la scrierea efectivă a articolului. Eu am avut o colaborare excelentă cu Liviu pe durata stagiului doctoral, pentru că el este un programator de înaltă clasă, care știe să facă o analiză de calitate a problemei de rezolvat înainte de a se apuca să dea soluția. El știe să proiecteze interfețe care să maximizeze nivelul de satisfacție al cetățeanului, iar aplicația lui cu care și-a verificat modelele și ipotezele avansate în teză era o aplicație foarte bine realizată, operațională și pe sistemul ANDROID, și pe iOS. Eu îl apreciez foarte mult pe Liviu pentru ceea ce este el, adică un cercetător științific complet, exigent, documentat, creativ, selectiv, eficient, care nu pleacă urechea la micimile lumii și care-și vede de treaba lui. În anii în care am colaborat, un nene era scandalizat că asistentul Liviu COTFAS are un salariu mai mare decât salariul lui de profesor universitar, căci respectivul nene aduna salariul de asistent al lui Liviu, salariul de la firma unde lucra Liviu și bursa de la un grant pe care o obținuse Liviu prin concurs. M-a deranjat opinia acelui nene și i-am zis:
- Profesore, nu ai decât să faci ceea ce face Liviu și vei avea venituri mult mai mari, căci la tine se adaugă salariul de profesor universitar, care este cu mult mai mare decât c-c-tul de salariu de asistent universitar.
Încă o dată m-am convins că proverbele sunt mari adevăruri și că câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia este exact ceea ce i se potrivea acelui nene. Mă gândeam la DANTE, care a zis: Urmează-ți calea și lasă lumea să vorbească. Este exact ceea ce știm noi cu câinii care latră și caravana care merge nestingherită. Noi am avut un interval prea scurt de timp și ambiții foarte mari în ceea ce privește obiectivele din teză și nu ne-a mai rămas timp de scris articole, căci tot timpul am dorit ca aplicația software să fie accesibilă publicului larg, iar asigurarea completitudinii descrierilor a fost o treabă grea pentru Liviu, căci el era și programator, și creator de conținut digital, și tester, și evaluator de performanță. A muncit mult, dar a scos o treabă mișto rău de tot! 
Liviu COTFAS a scris cărți referite prin:
Liviu COTFAS - Windows applications programming: using Windows forms and Microsoft .NET, Editura Universitară, București, 2021, 151 pag., ISBN: 978-606-281-295-9
Liviu COTFAS, Camelia DELCEA - Advancements of grey systems theory in economics and social sciences, Editura Springer, Singapore, 2023, 333 pag., ISBN: 978-981-199-934-5
Sifeng LIU, Emil SCARLAT, Camelia DELCEA, Liviu COTFAS - Sisteme gri în economie: modele, incidență și aplicații, Editura ASE, București, 2014, 192 pag., ISBN: 978-606-505-815-6
Mi-a plăcut că Liviu și-a definit ca obiectiv să fie un specialist eficient, care nu pierde timpul fără rost și care lucrează doar cu persoane de la care are de învățat, care muncește pe cicluri finite și care după fiecare ciclu se autoevaluează.




(01 octombrie 2026)

Wednesday, September 30, 2026

Istoria informaticii românești sau Istoria informaticii din România

Am fost invitat pe la începutul anului 2000 să particip în cadrul unui colectiv lărgit de autori de cărți de informatică la redactarea unei cărți care se dorea reper pentru toți cei care lucrează în domeniul informaticii.
Scopul era nobil, inițiativa era extrem de ofertantă. Cel care a luat primul cuvântul era un distins profesor din ASE, recunoscut pentru contribuțiile sale la analiza, proiectarea, realizarea, implementarea, testarea și utilizarea sistemelor informatice în economie.
S-a trecut la lucruri mai concrete, dar unui alt distins profesor din Politehnică i-a venit nefericita idee de a veni cu un titlu pentru lucrare, fără să se fi epuizat discuțiile lămuritoare, care ar fi dat substanță altor abordări ceva mai profunde. Domnul profesor a propus ca titlu Istoria informaticii românești. Au apărut discuții de nuanță. Ar fi bine să i se spună Istoria informaticii române, așa cum se zice Istoria literaturii române. Altcineva a propus ca titlu Istoria informaticii din România și a venit cu argumente interesante, chiar convingătoare. Au vorbit mulți dintre cei aflați în sală. După vreo cinci ore de dezbateri s-a convenit să ne revedem peste o săptămână în aceeași sală, la aceeași oră și să continuăm discuțiile.
Așa s-au și petrecut lucrurile în săptămâna următoare. Am sesizat că se bate pasul pe loc și tot despre titlul lucrării s-a discutat. M-am scuzat și am plecat. Nu am mai participat. Au trecut anii, dar cartea de istorie despre informatică nu a apărut în acea formulă de colaborare.
Atunci am hotărât ca pe măsură ce citesc cărți de informatică, la mine pe domeniul ionivan.ro să stochez tot felul de însemnări și fotografii care în viitor ar fi folositoare, dacă sunt sistematizate, în elaborarea unei sinteze despre cum au stat lucrurile pe meleagurile noastre cele mioritice. 
Deci, ca o concluzie, o Istorie a literaturii române de informatică nu pleacă de la zero acum în anul 2026. Ea își are originile cu mult înainte de 12 octombrie 2012, unde eu am pus  un link  numit Istoria informaticii românești, unde am dezvoltat niște subiecte care să acopere cam tot ceea ce era interesant atunci pe această temă: cărți, centre de calcul, licee, informatica în universități, manifestări științifice, cercetarea științifică, producția de calculatoare, sisteme informatice. Dacă aș face același lucru, l-aș restructura, căci a nu discuta despre inteligența artificială ar fi o eroare impardonabilă. 
Nu mi-am imaginat că voi avea atât de mult timp liber după pensionare, timp liber pe care trebuie să-l umplu cumva. Ideea salvatoare de a scrie o istorie a literaturii române de informatică mi-a venit când regretatul profesor Marin VLADA m-a invitat să particip la proiectul său cu finalizare realizarea de volume dedicate Istoriei informaticii românești: apariție, dezvoltare și impact, la care să participe foarte mulți dintre cei care au contribuit la dezvoltarea efectivă a informaticii din țara noastră.
Abia în anul 2026 am considerat că sunt pregătit să scriu pagini din Istoria literaturii române de informatică, pentru că am stabilit o schemă de lucru și mi-am definit șabloanele după care să lucrez. În plus, progresele din dezvoltarea de instrumente software îmi permit să accelerez realizarea de texte care să nu fie afectate de erori grave de redactare sau de conținut. Subiectivismul nu are cum să fie influențat.


(01 octombrie 2026)

Nicușor DAN și umilirea partidelor

Imediat după căderea guvernului Ilie BOLOJAN în 5 mai 2026, liderii politici, deștepți cum se și consideră, au luat decizii radicale cu unanimități delirante, trasând așa-zisele linii roșii. Acum Nicușor DAN le arată la toți cât de imaturi sunt și că la un moment dat când picajul în sondaje va fi alarmant, își vor recunoaște imaturitatea și tot cu unanimități așa cum le stă bine maselor de manevră, vor adopta în forme în care să nu se facă de c-c-t că liniile roșii nici n-au existat, ci doar a fost o gândire de moment, o rătăcire aiuritoare.
Îmi place că Nicușor DAN are coonsilieri buni care au intuit comportamentul bizar și ineficient al lui Ilie BOLOJAN și Dominic FRITZ, dar și jocul incert al lui Kelemen HUNOR, i-a prins în jocul său și acum aceștia vor face exact ceea ce vrea el, adică vor forma o majoritate pe care el o vrea și vor juca exact cum le cântă. Obrăzniciei manifestate față de un olimpic internațional la matematică li s-a răspuns cu un enunț care este a patra problemă imposibil de rezolvat cu rigla și compasul de cătrte cei trei șefi de partide, adică realizarea unei majorități așa cum trebuie.
Nicușor DAN știe că atunci când partidele vor pica în sondaje, spiritul de conservare va genera soluția.

(30 septembrie 2026)

A căzut și guvernul Siegfried Vasile MUREȘAN...

După ce l-am văzut pe copilul năzdrăvan MIRUȚĂ mirosind menta, am văzut votul și l-am văzut pe nefericitul Siegfried Vasile MUREȘAN. defilând ca o stafie pe holurile parlamentului, învins chiar de cei de la care aștepta voturi, după ce i-a plesnit rând pe rând, ori de câte ori i s-a ivit ocazia.
Siegfried Vasile MUREȘAN. este un bărbat tânăr și are tot viitorul în față, mai ales că are simțul orientării, iar cel ce se orientează să fie alături de cei mai puernici oameni ai timpului, nu are cum să piardă nimic, niciodată.Lista guvernului nenăscut a fost, este și va fi:
Mircea ABRUDEAN    
Radu MIRUȚĂ    
Tanczos BARNA  
Andrea CHIȘ    
Alexandru NAZARE   
Oana ȚOIU    
Oana GHEORGHIU    
Cătălin DRULĂ   
Cseke ATTILA    
Raluca TURCAN    
Dragoș PÎSLARU    
Irineu DARĂU    
Diana BUZOIANU    
Sebastian BURDUJA   
Bulcsu KOPPANY OTVOS   
Mihai DIMIAN
Siegfried Vasile MUREȘAN este un bărbat tânăr și nu cunoaște management politic. Primele lecții de management politic zic multe despre faptul că un politician trebuie să vadă cu cel puțin 6 luni înainte ce are de făcut și să se poziționeze fără să cvalce în străchini, dacă vrea să aibă reușite în acțiunile pe care le va întreprinde în acele șase luni. Dacă ne uităm, lui Siegfried Vasile MUREȘAN i s-au adus reproșuri despre chestiile cu PNRR, care nu erau deloc vechi, deci nu știa management politic.
Nici Ilie BOLOJAN nu știe management politic, din moment ce el nu și-a notat în agendă propunerea făcut președintelui în legătură cu nominalizarea lui Siegfried Vasile MUREȘAN, pentru a o urmări. S-a trezit cu nominalizarea și neștiind management politic, s-a mirat, a fost surprins, zicând că nu a fost consultat. Managementul politic zice că sunt situații în care nu trtebuie să te miri. Când ți se dă ceea ce ai cerut, mulțumești, nu te miri.




(30 septembrie 2026)

ANDE are toate carențele din lume

ANDE este concurenta din show-ul MIREASA, sezonul 14 de pe Antena 1, care mi-a lăsat cea mai proastă impresie. Cartea ei de vizită arată că la cei 31 de ani ai săi este nemăritată. Explicația este simplă. Niciun bărbat nu are cum să stea lângă o femeie cu un caracter așa deinfect cum este caracterul lui ANDE.
ANDE nu respectă persoanele în vârstă.
ANDE are spirit de mahalagioaică.
ANDE crede că ceea ce aude și cum interpretează ea este adevărul absolut.
ANDE este mincinoasă. Nu a venit pentru BELEUȚ, ci a venit pentru emisiune.
ANDE se poartă ca o femeie needucată.
ANDE nu are ce căuta în emisiune, căci nu este venită să atingă scopul pentru care este construit show-ul:
ANDE, afară din show!
ANDE, lasă locul altei concurente care vrea să se mărite, nu să arate răul din ea, așa cum faci tu!


(30 septembrie 2026)

Cartaterul oribil al doamnei FLORI de la MIREASA, sezonul 14

Eu nici nu știu ce caută această  formă de viață numită FLORI, căci ea nu are băiat născut și crescut de ea, în competiție, ci figurează ca mamă adoptivă.
Mamiferul biped FLORI se dă astroloagă, dar nu ne spune ce studii cu diplomă are.
Mamiferul biped FLORI  vorbește mult și prost, fără argumente, fără substanță.
Mamiferul biped FLORI își dă cu părerea despre orce ca la mahalaua unui orășel de provincie.
Mamiferul biped FLORI  nu-și asumă nimic, dar bagă intrigi.
Este adevărat că FLORI ocupă spații largi din emisiune și probabil face și rating, numai că producătorii ar trebui să se uite și cum stau cu cuplurile și cu cunoașterile și ar trebui să constate că mulți ard gazul degeaba acolo.
Prin plecare lui FLORI pe ușa din dos, în ziua în care se va produce acest eveniment, showul va crește mult calitativ.




(30 septembrie 2026)