Umbra mea, umbra mea

La un moment dat am ajuns să spun că nici umbra mea nu o mai cred din moment ce am auzit tot felul de minciuni, una mai gogonată decât alta. Nu m-ar fi deranjat dacă acele minciuni erau nevinovate și spuse doar pentru a acoperi niște goluri insignifiante.

Dar nu a fost așa. Mulți  dintre mincinoși erau  atât de nesimțiți încât prin prostiile zise îmi insultau inteligența. Mi-l aduc aminte pe căruntul care pe o scenă, gunoiul, vorbea de pensii în euro de niveluri amețitoare. Mi-l amintesc și pe auto-retrasul, mizerabilul, care și el promitea mierea pământului dacă va fi votat. Să nu mai vorbesc despre tartorul lor, mincinos patentat, care la două cuvinte emitea trei minciuni sfruntate. Am văzut și mincinoși mai mititei care îmi spuneau minciunele fie legate de termene, fie legate de conținutul unor capitole. Am ajuns să spun că nu mai cred nici umbra mea, deci nu mai cred pe ale celorlalți.

Este deosebit de trist că s-a ajuns aici, pentru că nu există nici un mod de a pedepsi minciuna indiferent la ce se referă și când a fost emisă. Dacă altfel ar fi puse problemele cu siguranță  că mulți și-ar cenzura zisele așa fel încât să nu mai apară și să nu mai zică. Trebuie mai multă logică și o mai bună concirdanță între vorbe și fapte. Există înregistrări, există martori. Minciuna trebuie pedepsită indiferent de momentul când a fost debitată. Sunt pedepse date pentru fapte produse acum 15 ani și trebuiau continuate procesele și cu ceea ce s-a zis acum 9 ani, acum 6 ani dar și în 2016 înainte de alegeri. Există documente scrise, există campanii electorale bazate pe minciuni, pe mari minciuni, pe prostii.

(02 ianuarie 2016)

Sorin GRINDEANU, informaticianul

Până acum premierii noștri au avut profesii să le zic clasice, pentru că învechite li s-ar potrivi ceva mai bine:

Petre ROMAN - inginer energetică

Nicolae VĂCĂROIU - economict finanțist

Victor CIORBEA - magistrat

Emil BOC - filosof

Mugur ISĂRESCU - economist

Mihai UNGUREANU - istoric

Victor PONTA - magistrat

Dacian CIOLOȘ - inginer agronom

Sorin GRINDEANU - informatician.

Școala de informatică de la Timișoara este una dintre cele mai puternice de la noi din țară. Am cunoscut pe câțiva dintre profesorii de acolo, cu doctorate extrem de solide, coordonate de mari matematicieni fie de la Cluj, fie de la București. Cine are curiozitatea să intre pe pagina departamentului, va  găsi acolo nume de referință ale domeniului. Am certitudinea că gândirea algoritmică a noului premier se va reflecta în întregul proces de analiză și de decizie. Faptul că doi dintre reprezentanții realli de frunte ai PNL au avut vorbe bune pentru informaticianul Sorin GRINDEANU spune foarte mult, pentru că una este să ai acul de la placa de gramofon pus greșit pe o spirală și să repeți aiurea mecanic niște chestii stupide și alta este să ai o abordare realistă, așa cum au avut-o ROBU și ARDELEAN, deja pe care eu îi consider lideri de facto ai partidului.

(02 ianuarie 2017)

Dacian CIOLOȘ va fi...

Dacian CIOLOȘ va fi după ce va fi învestit noul guvern:

- consilier prezidențial;

- ambasador;

- director la SIE;

- șef pe la FMI;

- șef la o agenție în Europa;

- șef de partid;

- specialist în agricultură;

- ONG-ist;

- funcționar superior la UE;

- unul dintre șefi în BERD;

- istorie.

Toți foștii premieri după încetarea mandatului fie s-au retras, fie au ocupat funții importante în stat, fie și-au găsit ceva interesant în zona finanțelor mondiale. 

Niciunul dintre ei nu a devenit consilier prezidențial sau ambasador. Director la SIE a devenit MRU, dar mai corect este să se spună ca a redevenit, după ce parlamentul i-a retras încrederea prin acea moțiune din aprilie 2012. Șefia unui oartid important este puțin probabilă, iar Dacian CIOLOȘ nu este persoana care să construiască de la 9% spre 20%. Lui i se potrivește un partid cu 46% pentru a-l duce la 20%, prin modul nefericit prin care gestionează problemele proprii  de imagine. Contextul nu este favorabil în a obține o funcție importantă pentru că:

- traseul său este sinuos;

- funcțiile importante se ocupă când persoana este în activitate și nu după un final;

- fermitatea este caracteristica celor care așteaptă răspunsuri ferme;

- nu toată lumea face propulsări după principii dâmbovițene;

- foarte mulți stau și așteaptă acele funcții. crezându-se îndreptățiți;

- depinde de unde vine propunerea și depinde de la cine trebuie să vină susținerea internă;

- astrele și votul în parlament îi sunt defavorabile.

Dacian CIOLOȘ va avea un timp suficient de reflecție ca să definească noua sa traiectorie. Dacă avea un doctorat, cu siguranță că o carieră academică îi era potrivită. Sunt sigur că îi va fi bine pentru că funcția de premier este cea mai potrivită pentru consultanță la cel mai înalt nivel, iar transferul de notorietate este foarte apreciat în lumea cu mult mai dezvoltată decât pe Dâmbovița. Dacian CIOLOȘ este un bărbat tânăr, plin de energie și are pentru vârsta lui o foarte mare experiență, ce-i va permite să facă cea mai bună alegere. De la funcția de premier, părăsită în urma unui vot popular și nu a unui vot de neîncredere, trebuie urmată de o funcție deosebit de importantă și mă gândesc la evoluția cancelarului Gerhard Schröder de după 2005 și cu asta am spus tot.

(01 ianuarie 2016)

Pomenile din mintea unor ciudați

Scena politică românească este populată de tot felul de ciudați, care cu o lejeritate nejustificată vorbesc de pomenile pe care un guvern PSD+ALDE se pregătesc să le ofere cetățenilor acestei țări. Este de-a dreptul indecent cum procedează acele specimene, din moment ce fiecare personaj care folosește cuvântul pomană, dacă este luat la bani mărunți, rezultă cu siguranță ca nu are acest drept.

Dintre liberali, nu-mi amintesc vreunul care să merite calificativul de capitalist sadea, adică om cvare și-a făcut averea prin sudoarea frunții și prin bătăturile palmelor. Voi fi de-a dreptul entuziasmat să văd pe oricare dintre aceștia că au un teanc de hârtii din care rezultă că:

- au muncit pentru a-și dezvolta propria afacere de unde au câștigat cu acte X lei;

- profiturile obținute anual au fost Y1, Y2, Y3,..;

- salariații lor nu au primit bani negri;

- pentru tot și pentru toate nu au avut influență de niciunde;

- niciun sfanț nu a fost obținut din relații contractuale cu statul.

Voi fi și mai fericit dacă despre pomeni nu ar vorbi bugetari care au beneficiat cu nerușinare mioritică de tot ceea ce ei au detestat cu râvnă și nu au stat pe gânduri o clipă de a se înfrupta din tot ceea ce pomană s-a chemat. Mă uitam zilele trecute la un nefericit de bugetar, dar și la un insolvent tv că jignea pe totți cei care se vor bucura de cei 200 lei care li se vor adăuga la salariul minim. Numai niște ciudați cu minte puțină au tendința de a blama măsuri care duc la creșterea nivelului de trai a celor mai săraci dintre cetățeni. Cu burțile pline și ochii acoperiți de ceața bunăstării obținute în mod nejustificat, evident este foarte ușor să nu-l vezi pe cel ce are nevoi și suferă. Am cunoscut pe un poiet care după ce și-a ispășit pedeapsa a venit în ASE și s-a mirat că salariul de full professor este jenant de mic. Rectorul de atunci, neinvitându-l să se așeze, i-a zis privindu-l sfidător:

- Cât ai fost la împărțirea bucatelor, de ce n-ai făcut nimic?

De la înălțimea avută, ar fi trebuit s-o facă, dar mulți profesori universitari stătut-au în fruntea bucatelor și nimic n-au făcut, pentru colegii lor. Așa este în firea lucrurilor. Partea proastă este că unii își dezvăluie răutatea și nesimțirea făcându-i pe semenii lor trântori, leneși sau altcumva, precum pomanagii. Dacă nasurile lor sunt foarte fine, dacă se votează tăierea celor 102 taxe și ei le consideră necesare, să meargă ei să le plătească în continuare, deși sunt sigur că sunt primii care se bucură. Ei se strecoară pe lângă cei pe care îi ironizează. Cei ce se cred de dreapta, ar trebui să știe că până și capitalismul cel mai sălbatic pornește de la premisa că proletariatul trebuie să aibă burta plină și un nivel de fericire bun, căci luxul orbitor este apanajul bancherilor, industriașilor și al miliardarilor. Ciudații noștri acum în secolul al XXI-lea văd un popor care să muncească cu burta goală, chinuit, bolnav, sărac, trist și fără de speranță. Culmea, ei vor ca poporul să muncească și foarte bine și zâmbind și pe deasupra să-i mai și voteze. 46% din 11 decembrie spune tot. Cine învață, e OK, cine nu, merge  la lada istoriei în pas de dans.

(01 ianuarie 2017)

Clasa de mijloc

Toată lumea vorbește despre clasa de mijloc. Toți vor o clasă de mijloc puternică, numeroasă, încolonată cred ei, care să răspundă la comenzi. Mulți nici nu știu despre ce este vorba. Clasa de mijloc trebuie să fie definită prin ceva, pentru a se ști exact dacă omul care vrea să se categorisească, intră sau nu în categoria celor ce formează clasa de mijloc. Dar s-o luăm încet, sistematic și temeinic:

• clasa calicilor este formată din oameni fără casă, fără salariu, fără meserie, fără haine, fără încălțări, fără nimic; ei stau prin canale, nefiind acceptați de nimeni; nici de cerșetori nu sunt buni pentru că sunt murdari, netunși, fără verb, fără poezioară, cu unghiile netăiate, hămesiți;
• clasa celor cu venituri zero, destul de numeroasă, este formată din persoane care fac dovada că nu au niciun câștig, că ei sunt cei care dacă muncesc, o fac pentru a-și asigura strictul necesar pentru a o duce de pe o zi pe alta;
• clasa hoților, borfașilor se definește de la sine, fără să fie vorba de persoane oarecare, ci cu școala vieții, cu idei, cu abilități de acțiune, cu capacitatea de a planifica și de a identifica resurse; ei sunt cei care știu cu exactitate ce au de făcut, ce-i așteaptă și știu să calculeze eficiența cu care acționează, fără a face nicun rabat de la marja de risc;
• clasa curvelor de pe centură, din bordeluri sau din hotelurile de lux, nu necesită nicio definiție specială, pentru că lucrurile sunt aici foarte clare; dacă ar fi să mă iau după teoriile socialismului științific ar trebui să consider că aici este vorba despre exploatarea omului de către om;
• clasa oamenilor muncii care practică meserii precum croitor, forjor, strungar, frizer, potcovar, aviator, vânzător, asfaltator, săpător, tractorist, șofer de tir, geamgiu și multe, foarte multe altele; oamenii au o calificare și știu să aplice proceduri, astfel încât din mâinile lor ies adebărate bijuterii calitative și în ceea ce privește funcționalități;
• clasa specialiștilor cu calificare înaltă care este formată din oameni ce lucrează, care iau salariu și mai ales au șefi și execută activități precise; latura tehnică fiind dominantă; ei acționează la rece pentru că profesiile lor presupun aplicarea unor tehnoilogii, unor modele, unor proceduri care nu au nimic cu arbitrariul, cu subiectivismul;
• clasa politică este formată preponderent din persoane care au calificări, dar nu știu nicio meserie, căci lor le place foarte mult să discute, să propună dar să nu-și ia responsabilități; fiind dominați de o frică viscerală față de ziua de mâine, politicienii își votează tot felul de privilegii pe termen lung; și acum îmi revin imaginile cu jegul ăla de senator care deși primea o grămadă de bani de chirie, locuia ca un vierme în cabinetul din Casa Poporului și mânca iaurt din borcane nespălate, dosite în pungi;
• clasa îmbogățiților de la stat este formată din tot felul de milionari care s-au înfruptat din ceea ce se acumulase cu multă sudoare, făcând tot felul de inginerii financiare, care pe românește escrocherii se cheamă; ideia cu nu mă întreba cum am făcut ptimul milion de euro funcționează de minune; mai mult, nu trebuie deranjați cu întrebările de cum au făcut toate milioanele, că pute rău de tot;
• clasa aleșilor nominali este formată din primari și prezident, care devin foarte puternici din moment ce colectivități largi le-au dat votul; după ce s-a întâmplat în ultimii 27 de ani concluzia nu este chiar foarte veselă, căci multe dintre comune sau orașe sunt în continuare locuri unde nu se întâmplă nimic sau se întâmplă nasolii dacă mă gândesc la statui kitschoase, lalele de țeavă sudată sau alte mizerii care fac din acele locuri miște hidoșenii pe bani mulți, căci lipsa de cultură are forme groaznice de maifestare;
• clasa de mijloc trebuie să fie formată din cei care merg pe picioarele lor, care nu sug de la buget nimic și care au salariați în subordine, care produc ceva și care au un plan de afaceri; ei își plătesc dările la stat, au fprofit și nu interacționează cu statul sub nicio formă; veniturile lor le permit să trăiască bine, să aibă o casă ca lumea, o mașină mai acătării, un nivel de trai cu mult peste medie; pe clasa de mijloc se sprijină o societate sănătoasă, căci ea este generatoarea prosperității reale, dacă nu este călărită; deși articolul se numește clasa de mijloc, am lăsat-o ultima pentru a se vedea că societatea este foarte pestriță și celelalte clase sunt astfel poziționate încât ea, clasa de mijloc este în centru și nu altă clasă cum greșit au grezut comuniștii; în clasa de mijloc eu văd avocați, arhitecți, informaticieni, întreprinzători, arendași, proprietari de săli de fitness, proprietari și manageri de pensiuni, proprietari de restaurante dar și multe altele, căci unde sunt 3-4 sau mai mulți salariați, șeful lor face parte din clasa de mijloc; numai cine riscă și tremură pentru salariile angajaților, având și profit e aici, în clasă.

Despre alte clase care se regăsesc în societare ar trebui să scriu, dar o voi face cu altă ocazie că despre fermieri, agricultori, project-manageri, artiști trebuie altfel abordată problema.

(01 ianuarie 2017)

(01 ianuarie 2016)

O analiză factorială

PNL a luat 22% la alegerile din 11 decembrie 2016. O analiză factorială corectă, bazată pe ipoteze construite logic, sunt sigur că ar arăta rolul cu totul deosebit în aceste alegeri pe care l-a jucat profesorul Dănilă. Sunt sigur că prin calcule s-ar obține că 7% din cele 22 de procente i se datorează marelui neurochirurg. Din punctul mei de vedere apariția profesorului Dănilă a fost una din prea puținele idei bune din strategia de campanie a PNL.

(01 ianuarie 2017)

Mesajele de Anul Nou

De Anul Nou se obișnuiește ca persoanele importante dintr-un stat să spună poporului câteva cuvinte. Depinde foarte mult de om, cum își structurează discursul. Dacă este un tip plin de sine, va vorbi despre:

- realizările de sub comanda sa 60%;

- ce-și propună el să facă în viitor 30%;

- cât de important este că el conduce 9%;

- urări netradiționale, compuse ad-hoc 1%.

În cazul unui discurs decent ce nu depășește 5 minute, vorbitorul:

- glorifică poporul 30%;

- face un inventar al succeselor țării 30%;

- vorbește despre un viitor mai bun 30%;

- face urări tradiționale 10%.

Unele persoane importante preferă băi de mulțime în care:

- fac urări de la o tribună improvizată;

- desfac sticla de șampanie și ciocnesc;

- se prind în horă, deci petrec.

Cred că toți cei care sunt îndreptățiți să se adreseze popoarelor lor, trebuie să fie măsurați când vorbesc, să fie conciși, să dea optimism celor cărora se adresează, să fie tonici și cu inima deschisă. Dacă au o cupă, să o ridice și să o închine simbolic pentru sănătatea, prosperitatea și fericirea semenilor lor. Bineînțeles că discursul se va încheia cu tradiționalul de La mulți ani! De-a lungul anilor, am avut ocazia să ascult mesaje de Anul Nou transmise la radio și mai apoi la televizor de Gheorghiu Dej, apoi de Ceaușescu, apoi de Ion Iliescu, de Emil Constantinescu, de Traian Băsescu și de Klaus Iohannis.

Mesajele lui Gheorghiu Dej erau monogtone, convenționale și politice.

Mesajele lui Ceaușescu erau lungi, plictisitoare, enervante, goale și simpliste.

Mesajele lui Ion Iliescu erau incolore, predictibile, lemnoase, adormitoare și neclare.

Mesajele lui Emil Constantinescu erau neplăcute, cu lungimi enervante și mucegăite.

Mesajele lui  Traian Băsescu nu știu cum au fost pentru că nu le-am urmărit.

Mesajele lui Klaus Iohannis au caracter oficial, ușor și distant și reci.

Mi-aș fi dorit să fi avut un prezident gen Barak Obama, uman, simplu, comunicativ, prietenos și mai ales înțelegător. Ar fi avut un mesaj despre care să cred că a fost scris special pentru mine, lucru care să-l creadă tot românul. Până acum n-am trăit niciodată un astfel de moment, să am senzația că cel ce vorbește de la tribună mi se adresează mie, fără însă să spună explicit: bă, ivane! Nici nu mai sper. Când raportul dintre  salariul  minim la salariul celui din vârf este de nivelul a zecilor de ori, fiecare privește aceeași lume și cu alți ochi, dar mai ales în alte culori.

(01 ianuarie 2017)