Friday, December 14, 2018

Contabilitatea calitativă

Toată lumea acceptă adevărul simplu că între o decizie bună și una foarte bună există diferență de câteva milioane de euro. Contabilitatea clasică nu are capacitatea de a sesiza astfel de nuanțe. Este nevoie de Contabilitatea calitativă, care la debit are efectele cantitative ale deciziilor care se iau și la credit apar valorile care s-ar fi obținut din luarea unor decizii cu mult mai bune.
Această contabilitate are sorți de izbândă la un nivel minim datorită mediocrității fiecăruia dintre noi și din faptul că nu acceptăm că decizia pe care am luat-o nu este cea mai bună, căci ar fi fost și alte decizii cu mult mai bune, dar:
- ne-a lipsit curajul,
- am avut minusuri de imaginație,
- am fost dominați de limitele noastre,
- ne bântuie rutina,
- mergem cu turma,
- cu acceptăm ideile altora,
- ne-a acaparat micimea.
Sunt situații în care lucrurile sunt mult mai concrete. Să zicem că avem niște bani. Îi jucăm la bursă. Am luat decizia să cumpărăm 1.000 de acțiuni la firma X cu 2 lei bucata și peste o lună, acțiunile au ajuns la 3 lei. Dacă am fi cumpărat la forma Y cu 4 lei acțiunea, inițial ziceam că numărul de acțiuni este mult mai mic. Numai că peste o lună acțiunile firmei Y se vând cu 10 lei bucata. Efectiv noi câștigăm 500 lei. Dacă cumpăram acțiuni de la firma Y cele 250 de acțiuni ne aduceau 1.500 lei, adică de 3 ori mai mult. Contabilitatea calitativă scoate în evidență calitatea managementului, căci un management slab duce la câștiguri modeste, în timp ce un management inteligent, calitativ cu mult mai bun aduce profituri superioare. Trebuie înregistrate variantele de lucru, trebuie scrise variantele adoptate, dar nu trebuie neglijate variantele celelalte, să se vadă ce înseamnă decizia slabă. Contabilitatea calitativă are menirea de a evidenția exact ceeaq ce însemnă soluție bună, versus soluție foarte bună. Există și cealaltă situație, înregistrarea soluției bune, versus soluția proastă, numai că soluțiile proaste trebuie privite limitativ, căci ar genera tot timpul falsificarea în contabilitate, căci tot timpul s-ar scrie soluția adoptată ca fiind soluția excelentă dacă tot timpul este pusă în antiteză cu soluția proastă.


(14 decembrie 2018)

Contabilitatea cantitativă


Acum, dacă plătim un salariu, pac îl înregistrăm în contabilitate debitând un cont și creditând alt cont.
Acum, dacă vindem un produs, pac îl înregistrăm în contabilitate debitând un cont și creditând alt cont.
Acum, dacă ne aprovizionăm cu un material, pac îl înregistrăm în contabilitate debitând un cont și creditând alt cont.
Acum, dacă achiziționăm un utilaj, pac îl înregistrăm în contabilitate debitând un cont și creditând alt cont.
Acum, dacă înregistrăm profit, pac îl înregistrăm în contabilitate debitând un cont și creditând alt cont.
Acum, dacă facem ceva, orice lucru, pac îl înregistrăm în contabilitate debitând un cont și creditând alt cont.
Este normal să fie așa.
Când se face înregistrarea se scriu elemente cantitative precum:
- data la care s-a produs evenimentul,
- data la care se face înregistrarea,
- denumirea evenimentului,
- numere de identificare,
- valoarea rezultată din acte,
- cine a derulat evenimentul,
- destinația rezultatului.
Este normal să fie așa.
În final, bilanțul trebuie să se închidă, adică valoarea de la debit trebuie să fie egală cu valoarea de la credit. Dacă ceea ce numim noi contabilitate ne-ar fi ajutat nu să fim perfecți prin exactitate, ci să fim eficienți, contabilitatea ar fi fost de un ajutor. Dar a spune că organizația are o contabilitate perfectă, dar este falimentară, este o chestie și de prost gust și vulgară și aiuritoare, până la un punct. De aceea, în opinia mea, contabilitatea trebuie să aibă și o altă latură, care să evidențieze clar că lucrurile merg bine, respectiv, că lucrurile nu merg bine, dar cu mult timp înaintea dezastrului organizației.

(14 decembrie 2018)

Thursday, December 13, 2018

Mamă, num-o fată ai

Versurile doinei Mamă, num-o fată ai sunt:

Mamă, num-o fată ai
Prin străini să nu mă dai
Că străinii-s oameni răi
Și nu pot trai cu ei
Au, dor și dor

Am avut drăguț din sat
Și tu, mamă, nu m-ai dat
Și-o venit altul din lume
Și m-ai dat pe două glume

După două luni de zile
Veni mama pe la mine
Și mă-ntreabă de la poartă
Dacă-i, fată, măritată?
Au, dor și dor.

De frică și de rușine
Spun mamei că-i tare bine
Fata mamii dacă-i de bine
Unde-i carnea de pe tine? 
Au, dor și dor. 

Carnea și oscioarele
Le-au mâncat dușmancele
Dușmancele satului
Mândrele bărbatului
Vai, vai lume vai!

Cu mici modificări, doina este cântată de mulți interpreți dintre care enumăr pe următorii:
Se văd mari diferențe de interpretare, căci dramatismul e una și cântatul este altceva, iar aici numai amândouă fac casă bună.

(14 decembrie 2018)


Elena UDREA cea din vremurile bune

Omniprezenta Elena UDREA poposea și în paginile revistelor. Mi-a atras atenția setul de poze din  revista Plai cu boi, vol. 2, nr. 11, 2009, unde chiar dacă era o revistă de umor, având în vedere tirajul și apetența cititorilor spre ironie și bășcălie, îi convenea blondei de la Cotroceni de minune să se lăfăie nu numai pe copertă, dar și în paginile revistei.


Ce vremuri! Ce viață! Ce și-a dorit a avut. De aceea Elena UDREA nu regretă nimic. Ceea ce cred că regretă totuși este faptul că nu și-a publicat operele complete, nu jurnalul, în ediție de masă și nu a obigat pe PDL-iști să memoreze citate din acele volume și să le declame cu tot felul de ocazii.
Nimeni nu are cum să uite pozele lui Elena UDREA când se trudea să semene cu Jacqueline KENNEDY, Eva PERON, Madonna, Cleopatra sau cu Margaret THACHER. 
(14 decembrie 2018)

A plecat până și Traian....

Mă obișnuisem să-l văd pe Traian pe treptele Muzeului Național de Istorie. Chiar dacă era despuiat sărăcuțul și cu mădularul lustruit, fie soare, fie ploaie, fie ger năpraznic, Traian n-a scăpat o clipă din brațe jivinuța aia despre care se zicea că lupoaică.
Când am trecut azi prin fața clădirii Muzeului Național de Istorie soția mi-a atras atenția că Traian nu mai este acolo. Nici lupoaica nu mai este acolo. A rămas numai locul unde a stat Traian. Este un loc gol și trist, care poartă pașii împăratului care a stat răbdător cât a stat.
Probabil s-a săturat și Traian văzându-ne cârcotași. Probabil n-a mai rezistat. Este și el bărbat și nu rezistă la priviri și gesturi insistente, deși unii au crezut că e un bronz și atât.
A plecat și Traian și ne-a lăsat să ne punem întrebări, neputicioși, triști și cu speranțele sparte și înprăștiate spre cele patru vânturi.
Îmi aduc aminte cum în vremea comunismului sângele revoluționarilor a fost spălat noaptea  pentru dimineața de 22 Decembrie 1989. Slugile regimului de azi, nu au șers urmele celui ce a stat câțiva ani pe trepte așteptând nici el nu mai știa ce, căci podul lui Apolodor de Damasc, căci drumurile din vremurile de demult sunt numai ruine, iar pădurile nu mai sunt.
Istoria are cu el alte treburi și de aceea a plecat. Este probabil să candideze la euoparlamentare în primăvara lui 2019. Nici nu trebuie să ne facem prea mari griji că având noi atâțea stiliști s-o fi găsit deja vreunul care să-i fi dat niște țoale.
(14 decembrie 2018)

Pliantul din campania din 2016 a lui Cristian PETRESCU

Cristian PETRESCU este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport de la Universitatea Ecologică, promoția 2004 la 33 de ani, exact cum stă bine unui politician, să fie mai copt. A făcut și un masterat tot la Universitatea Ecologică pe probleme de protecția mediului ca să știe omul pe ce lume se află.
A fost consilier la primărie de sector, director general, ministru la turism, deputat între 2008 -2012 și apoi administrator de firmă.
S-a prezentat din partea partidului Mișcarea Populară să candideze pe poziție de primar de sector. Pliantul său electoral arată cam așa:





Acest pliant nu este convingător pentru că:
- are texte lungi,
- pozele sunt nerelevante,
- candidatul are poziții convenționale,
- centrul acela din Suceava este o improvizație,
- inaugurările nu înseamnă muncă,
- parcursul este diluat.
Pliantul din campania din 2016 a lui Cristian PETRESCU, este un exemplu de cum nu trebuie făcut un text și un ansamblu de fotografii. Candidatul trebuie să pară nu o persoană, ci un om din rândul celor cărora li se adresează.
Este un exemplu de cum nu trebuie făcut un pliant electoral, pliant care a costat cred destul de mulți bani din cauza hârtiei excelente, a pozelor colorate dar întunecate și a firmei care l-a conceput. este de învățat și din greșelile altora pentru campania din 20-20 cum bine zicea Veorica.



(13 decembrie 2018)

Wednesday, December 12, 2018

Să ne mai aducem aminte uneori despre tupeul unor jurnaliști

Deși pentru a fi jurnalist se zice că talentul este suficient, eu aș mai zice că mai trebuie curaj, caracter și susținere. Când este vorba de susținere, apar interesele și când apar interesele apar condiționările financiare, iar jurnalistul devine un sclav al contextului, să nu zic o slugă plătită cu simbrie. Expresia te bag în cerneală nu am inventat-o eu și arată de fapt nivelul intereselor în care sunt angrenați cu sau fără voia lor, jurnaliștii.
Iată cum arăta ziarul România Liberă din 9 decembrie 1989, cu numărul 14.024:
















Trebuie un tupeu extraordinar să faci trecerea de la cântărețul mărețelor idealuri comuniste la lupta revoluționarilor împotriva dictatorului pe care în 21 decembrie 1989 încă îl lăudau cu frenezie.







Nu trebuie să ne facem nicio clipă iluzia că jurnaliștii s-au gtransformat peste noapte. Noi avem un proverb: lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Este valabil și în cazul breslei acesteia, căci ziarele sunt finanțate pentru a sluji interese și nu de amorul artei. Cazul ziarului România Liberă este cunoscut, căci finanțarea din fondurile unei societăți de asigurări, spune multe, chiar foarte multe, îngrozitor de multe.
Uitați-vă la tupeul unui bugetar devenit acționar la un jurnal renumit, care cum zicea Ion CRISTOIU, ducea într-o pungă de plastic, înveliți în ziar 320.000 $, câștigați prin muncă cinstită, beineînțeles, să devină acel acționar de care ziceam. Acum dă lecții de morală, bietul de el. Mai și jignește, uneori.


(13 decembrie 2018)