Friday, June 14, 2019

Politiceni mărunți și nedemni

Zilele acestea am avut ocazia să văd politiceni:
- mărunți,
- nedemni,
- nepregătiți,
- guralivi,
- primitivi,
- grăbiți,
- superficiali,
gata să iasă și ei în față pentru a culege firimiturile de la masa bogaților, făcând în reralitate un spectacol jalnic, josnic și jegos, pentru că marea artă nu le este la îndemână.
Există oameni hărăziți de natură să ocupe doar locul al patrulea sau cel mult locul al treilea, niciodată locul întâi și arareori locul al doilea. Indiferent ce ar face ei, tot în umbră rămân pentru că le lipsește:
- sclipirea,
- verbul,
- carisma,
- gestul,
- poziția,
- timbrul,
- privirea,
adică exact acele elemente care să capteze atenția celor care-i ascultă, îi privesc și încearcă să identifice liderul.
Unii dintre ei se mai scapă cu câte o zicere mai tare, ca să atragă atenția, numai că se afundă și mai rău în haznaua de unde abia ieșiseră, puțind îngrozotor.
În politică doar o singură dată se semnează un cec în alb de către cetățeni. A doua șansă nu există. Cei care cred că păcălesc pe cetățean fac cea mai mare eroare, căci cetățeanul are așteptările lui și politicianul care nu-i satisface o parte importantă din acele așteptări, îl rejectează cu ărima ocazie pe oliticianul mărunt, nepriceput și guraliv.
Să privim în jur. Se reasfaltează străzi nici după trei ani. Se schimbă borduri. Se pun dale colorate pe trotuare și sunt sigur că peste doi ani vor fi denivelate, vor fi lipsuri și le va mânca ploaia și zăpada, căci au calitate îndoielnică aceste date.
Politicienii mărunți doar:
- vorbesc,
- promit,
- profită,
- se îmbogățesc,
- aruncă vorbe de duh,
- se cred deasupra tuturor,
- nu se implică,
- folosesc verbele la viitor,
- trag semnale de alarmă,
- critică,
- atenționează,
- ironizează,
- fac pe arbitrii.
Politicienii adevărați:
- construiesc,
- vin cu idei,
- lasă în urma lor ceva durabil,
- muncesc,
- sunt în slujba celor care i-au ales,
- nu dorm pe ei, 
- nu se plimbă.
Acum este mare vânzoleală în PSD și mulți politicieni mărunți de acolo se umflă în pene și încearcă să cotcodăcească și ei, uitând că niciun cocoș nu a făcut vreodată un oușor, oricât de mult s-ar fi străduit sărăcuțul de el. Mi se face și milă de cei care când se uită în oglindă se văd Brad PITT sau de cele care uitându-se în oglindă se văd Angelina JOLIE și caută să se comporte ca atare, arătând-și micimea și limitele, devenind și mai kici și mai neînsemnați și mai nedemni de dregătorii.
Toți cei despre care am scris aici, nu au nici viziune, nici strategie și umblă besmetici de colo-colo, crezând că menirea lor este să fie în capul mesei, dar nu oricum, ci invitați, deși nu s-au remarcat cu nimic altceva decât prin vorbe goale, plagiat și lipsă de acțiune.



(14 iunie 2019)

Autorul ideii geniale abandonat

Nu este de mirare că autorul de geniu al  ideii geniale cu plăcuța de mașină suedeză a dispărut în anonimat și toți care au avut posibilitatea au fructificat-o pe cont propriu, așa cum stă bine politicianului român gata să se folosească în propriul avantaj de orice, oricum și oricând.
Înțelesesem că Răzvan ȘTEFĂNESCU intenționa să devină europarlamentar. Revistele și televiziunile au preluat știrea, dar nu s-a concretizat cu nimic. Autorul ideii geniale, așa cum se întâmplă la noi cu toți oamenii geniali, a rămas în umbră, iar mișcarea generată de mesajul lui, iată, a dus la schimbări radicale în opțiunile de vot ale noastre, așa cum s-a văzut pe 26 mai 2019.
Dacă acum când chestia de indemnizații grase i-a tulburat pe decidenți și nu l-au inclus pe Răzvan ȘTEFĂNESCU pe listele lor, am mari dubii că acest om care a avut o sclipire care se produce o dată la 300 de ani, că decidenții îi vor fi recunoscători cumva celui care i-a ridicat pe val și le-a dat marea șansă de a fi cândva, adică acum, cineva adică la guvernare.
Viața merge înainte și peste zeci și zeci de ani vom afla că șoferul Răzvan ȘTEFĂNESCU a trăit retras undeva, modest, vîzându-și de viața lui, ca orice român obișnuit, deși nici pe departe el nu a fost un om obișnuit. N-am uitat niciodată că MOZART a fost îngropat într-o groapă comună, austriecii fiind cu mult mai civilizați decât noi cei din mahalaua Bucurescilor.


(14 iunie 2019)

Wednesday, June 12, 2019

Mitul statului paralel

Dintotdeauna când omul nu a reușit să explice ceva, a găsit soluția, introducând o forță sau o persoană așa cum plăsmuirea minții sale i-a dictat.
Acum, nereușitele noastre sunt puse pe seama statului paralel, format din securiști, oameni vânduți puterilor străine, corupți de toate sortimentele, în niciun caz statul paralel nu-i include pe cei ce arată cu degetul.
Toată lumea uită să spună ceva esențial și anume că nenumărate nereușite din istorie nu vor avea niciodată explicația în existența statului paralel, căci Decebal nu a fost vândut de statul paralel și nici Brâncoveanu nu a avut acea soartă crudă datorită unui stat paralel. Tot timpul trebuie să vorbim despre oameni și mai trebuie să ne uităm ceva mai atent în oglindă pentru a vedea cu mult mai mult decât chipurile senine ale celor care dorm liniștiți, chiar dacă conștientizează ca nu și-au făcut bine traba în ziua precedentă.
Să iau câteva exemple.
Blocurile confort doi din timpul lui CEAUȘESCU nu au fost opera unui stat paralel, ci a unor arhitecți mediocri, care au răspuns unei comenzi mediocre dată de un super-mediocru la care ei se uitat cu admirație tremurându-le paltalonașii căzuți deja în vine de frică. Acolo statul paralel era mediocritatea în persoană.
Acum spunem că nelipsesc autostrăzile. Legea licitațiilor publice este mediocră, pentru că autorii săi au fost mediocritățile în persoană. Studiile de fezabilitate ca soluție sunt o mediocritate monstruoasă, iar execuțiile să nu credem că sunt făcute de genii ale Carpaților, ci de mediocrii șetrși, incompetenți și bizari. Neacceptând această realitate, suma tuturor ciudățeniilor și limitelor este pusă în cârca unei fantasme care poartă numele generic de statu nostru paralel.
Biata Veorica DĂNCILĂ are dreptate când zice că statul paralel nu există, dar există legi proaste, decizii proaste, proiecte proaste și management prost la toate nivelurile.
Acersta este statul paralel: eu, tu, el ea, noi, voi, ei, adică toți care trăim aici și care chiar credem că facem ceea ce trebuie, deși toți se uită la noi și se miră cum de am ajuns să credem așa ceva, deși lumea civilizată zice că nu e bine. 


(12 iunie 2019)

Saturday, May 11, 2019

Cineva a vorbit de un eșec anunțat

Managementul politic nu este nici vrăjitorie, nici erezie, ci este o știință, la fel de exactă ca matematica. De aceea, cine se apleacă asupra ei, va face lucruri minunatre și succesul  va fi de partea sa, iar cine acum în secolul al XXI-lea ignoră această știință, va culege toate insuccesele posibile și imposibile.
Nu trebuie băgate sute de mii de euro în sondaje, nu trebuie plătite mii și mii de euro pe tot felul de materiale de propagandă pentru a afla cu suficientă rigurozitate care va fi rezultatul votului din 26 mai 2019.
Managementul politic este cel care arată că lucrurile nu stau pe roze niciunde și ceea ce speră unii că se va produce, chiar nu se va produce.
Votul din 26 mai 2019 va fi unul de respingere. Falia creată între idealurile oamenilor și vorbele politicienilor s-a adâncit îngrozitor, lucru ce va fi taxat la alegerile din 26 mai 2019.
Nimeni nu va uita că nu există autostrada Pitești-Sibiu și ea trebuia să existe. Nimeni nu uită la a ajuns o ruină Cazinoul din Constanța. Nimeni nu uită că au zornăit cătușele, dar din sutele și sutele de milioane de euro prăduite, nu s-a recuperat nici un euro.
Pe 26 mai 2019 se va produce un adevărat tsunami. Va fi mai ceva ca după Judecata de Apoi. După această zi păcătoșii vor fi arătați cu degetul, se va arunca cu pietrele în ei, vor fi batjocoriți și chestia cu resetarea se va produce, dar va fi dramatic pentru cei resetați, căci managementul politic este știința care ia în calcul numai realitatea așa cum este ea, nefardată, urâtă și în dinamică.


(11 aprilie 2019)

Mitinguri, ură și nimic

Politichia dâmboviteană este exact aceeași de care mi-au vorbit părinții mei că era acum 80 sau 90 de ani.
Politicienii români, oameni mici, caractere slabe și de o mediocritate care nu lasă loc la discuții de niciun fel, își aruncă unii altora zoaie în găleți, cu cisterne sau la furtun.
Cele două săptămâni până la alegeri toți vor da măsura micimii lor, a faptului că sunt slabi, nesemnificativi și că nu știu să construiască, ci doar să critice și să demoleze.
Să nu uităm că cei 25 km de dosare cu turnătorii de la Securitatea comunistă nu s-au scris singuri, ci au fost scriși de mânuțele care azi au între 45 m-65 de ani, ceea ce prin tot felul de drăgătorii acoperă 90% din personal.
Să vină berea nedistilată!

(11 mai 2019)

Friday, May 10, 2019

Obiceiuri ceaușiste reiterate

La Sibiu s-a desfășurat un Summit în 09 mai 2019, care a semănat foarte mult cu Congresul al XIV-lea al PCR pentru că:
- a avut festivism cât cuprinde,
- a vorbit de victorii când brexit-ul e un eșec al UE,
- au fost băi de mulțime, mai lipseau pionierii la tribune,
- s-au folosit termeni ca acolo, în 1989 vorbindu-se de caracterul istoric.
Realitatea este cu totul alta și seamănă foarte mult cu vremurile în care Iosif Visarionovici STALIN care stătea în Kremlin, credea că un tractor costă o kopeică, adică un ban de-al nostru. Așa și liderii europeni, cam ruți de realitate:
- au dublu standard,
- se gândesc la două viteze,
- au exacerbat birocrația,
- poartă pantofi de culori diferite,
- dau dovadă de superficialitate crasă,
- nu cred în surpriza extremismului.
Organizarea a fost impecabilă la Sibiu, iar Klaus IOHANNIS a fost o gazdă excelentă. Acest Summit a fost unul de bilanț, dar lipsind rezultatele notabile, exact ca la Congresul al XIV-lea al PCR s-a vorbit despre viitorul UE, care va fi luminos, exact cum vedea Nicolae CEAUȘESCU dezvoltarea țării noastre pe următorii 20 de ani. Congresul a avut loc în noiembrie 1989, iar în 22 Decembrie 1989 dictatorul s-a urcat în elicopter și dus a fost. Am fost șocat să aud la Tv ceva legat de Summit, unde s-a folosit cuvântul multilateral, atât de drag lui Nicolae CEAUȘESCU, dovadă că oamenii nu s-au despreins de vechile năravuri ale grandomaniei, minciunii și automulțumirii.
Notă: cam mulți bătrânei la Summit. Este momentul reînnoirii.

(11 mai 2019)

Festinul oferit de ciuma roșie

De când este la putere ciuma roșie, împarte pomeni tuturor.
A dată o pomană substanțială actorilor și actorii înjură ciuma roșie.
a dat pomană funcționarilor din administrație și aceștia detestă ciuma roșie.
A dat o pomană cu totul specială profesorilor și profesorii ca intelectuali fini, rasați, măreți și cu moralitate desăvârșită, dar ușor corupți, ies în Piața Victoriei și strigă lozinci împotriva ciumei roșii.
Partidele au primit și ele o pomană nesperată, dar nu ezită să belesteme ciuma roșie pe orinde apucă și ele, căci sperau să primească de zece ori mai mult.
Ciuma roșie a mai făcut acest lucru și cu alte ocazii, dar s-a ales tot cu înjurături, cu pierderea alegerilor, căci asemeni femeilor care nu știu să-și aprecieze bărbatul care le aduce de toate și pleacă la amant, profesorii, actorii, funcționarii și toate celelalte categorii care au primit măriri de salarii substanțiale s-au săturat cu binele oferit de ciuma roșie și abia așteaptă să li se taie cel puțin 25% din salariu ca în 2010, să li se închidă spitatelele și să ajungă în sapă de lemn ca în 2016.
Cei ce detestă ciuma roșie ar trebui să:
- primească salariul mărit,
- să calculeze cu cât li s-a mărit salariul,
- să depună la buget diferența,
- să nu accepte pomana de la ciuma roșie.
Cu burta goală, dar cu cugetul împăcat, protestul capătă acea consistență necesară, credibilă și eficientă pe care toată societatea românească o așteaptă în legătură cu momentul în care oamenii verticali, care nu acceptă să fie mituiți de ciuma roșie, vor cuceri puterea, uitându-se în ochii tuturor ca niște oameni drepți, morali și mai ales cinstiți, nu ca niște îmbuibați care au stat cu mâna întinsă la pomană, au primit-o, o folosesc și după care înjură pe cel care le-a dat-o.
Când eram copil, un cerșetor nenorocit a venit la noi în curte. Mama l-a văzut și m-a trimis pe mine să-i dau o pungă în care pusese două ouă, o bucată de brânză învelită în hârtie, o bucată de pâine și o felie babană de cozonac. Cerșetorul nu a zis boddaproste. A desfăcut punga, a luat la mână ceea ce era acolo. L-am auzit spunând:
- A dracuului cucoană, nu a pus și ea o bucată de carne în pungă...
Se dovedește că după 60 de ani, năravul milogilor nu s-a schimbat. Se vede că ciuma roșie nu dă pomeni și mai mari. Probabil i-ar sătura, dar am mari îndoieli, căci cerșetorii care stau pe la intrările în biserici, oricât de grele le-ar fi sacoșele cu de toate primite ca pomană, ei tot mai vor și mai vor și mai vor.


(11 aprilie 2019)