Vânătorul de bagaje

Ieri, pe aeroportul Otopeni am văzut un tgip care trecea printre pasagerii care așteptau îmbarcarea și din priviri îi invita la cântărirea bagajuliui de mână. Respectivii aveau fie două bagaje de mână măricele, fie doar un bagaj de mână cu mult mai mare de 12 kg, cât este regula acelei companii aeriene. În toate cazurile urmărite de mine, pasagerii au trebuit să plătească kilogramele în plus. Acolo nu mergea cu modul mioritic de a gândi, conform căruia, dacă la documente scrie 12 kg, în realitate merg și 14 și 15 și c hiar mai multe kilograme. Pur și simplu, la ei la companie 12 kg înseamnă 12 kg. Punct. este foarte interesantă apariția acelui tânăr cu ochiul vigilent, pe care eu îl numesc vânătorul de bagaje. L-am văzut cât de eficient a fost.  Bravo lui!

(05 mai 2018)

Prost, mai prost, foarte prost, oarecare

Sunt persoane care strâmbă din nas când aud că unii colegi de-ai lor au publicat un articol. Ei nu publică pentru că așteaptă clipa de grație, când geniul lor creator va născoci un nu știu ce cu care să uimească planeta. Teoria mea este următoarea:

- scriu un articol slab,

- scriu un alt articol și mai slab,

- scriu al treilea articole mai puțin slab,

- mai scriu,

- mai scriu,

- mai scriu.

Din 20 de articole, unul va fi execrabil, dar va fi și unul care să fie bunicel, iar multe vor fi mediocre. Oricum, din 20 de articole pe care le scriu și le public:

- învăt să scriu,

- accept sugestiile evaluatorilor,

- mă perfecționez,

- îmi sistematizez ideile,

- elimion erorile de redactare,

- structurez materialul,

- văd care este cursul,

- mă familiarizez cu exigența.

Dacă aștept să vină clipa de grație, există riscurile:

- să nu vină,

- să fie banală,

- să aducă un rateu,

- să mă păcălească,

- să plece iute.

de aceea i-am dat dreptate lui Ion Heliade RĂDULESCU care le zicea tinerilor să scrie, orice, dar să scrie, căci dintr-o tonă de moloz există o șansă la un milion să apară și un grăunte de aur. Dar dacă este doar un grăunte și acela este de țărână, dezamăgirea este groaznică. Muncind mult, existășansa de a învăța într-un final să muncim și bine. Când nădușim din greu și muncim bine, șansa de a scrie un articol bunicel spre bun crește exponențial.

(02 iunie 2018)

Să vorbească și nea Ghiță din portiță

Gheorghe IALOMIȚIANU are și el apariții jalnice la Tv și se dă drept hăl mare specialist în finanțe deși:

- n-a dovedit prin nimic că este așa ceva,

- nu a luat măsuri de creștere pensii și salarii,

- a tăcut când marii micinoși din PDL delirau,

- critică fără a avea măsuri alternative credibile,

- doar zice că nu e bine fără să asume vreo ideie.

În mintea mea, un economist adevărat este acela care:

- are idei,

- construiește,

- lasă ceva,

- aduce bani,

- se luptăpentru bine.

Să nu-mi zică mie acest Gheorghe IALOMIȚIANU nimic din moment ce nici în vremea lui și nici în vremea gășcarilor lui:

- nu s-au făcut autostrăzi,

- n-a crescut bunăstarea,

- s-au redus salariile cu 25%,

- oamenii au emigrat,

- sărăcia s-a accentuat,

- disprețul PDLeilor s-a umflat.

Ar fi cu mult mai bine dacă Gheorghe IALOMIȚIANU ar veni la Tv și și-ar cere iertare poporului român pentru răul imens care l-a făcut el și gășcarii lui, care așa cum a zis tătuca lor au instaurat statul mafiot și au făcut să explodeze culturl deșănțat al personalității, din moment ce eu am fost crunt jignit cum că m-aș trage din Traian BĂSESCU, deși cultul pentru tatăl meu nu are margini.

Toate figurile de tristă amintire în loc să facă un pas în spate, ies la rampă cu nerușinare și-mi produc greață și insomnii, căci răul făcut în cei 10 ani în care nu s-a bătut un cui, mă întristează încă.

(02 iunie 2018)

Lipsește Nicușor DAN

În târg se zice că Nicușor DAN este produsul cuiva, livrat la momentul oportun, produs cu durată de valabilitate precis scrisă pe ambalaj. Lumea uită că Nicușor DAN este un personaj, un om important, care a apărut în peisajul politic din spuma mării și a luat 7% la alegerile din 2012 devenind consilier la Capitală, primind sprijinul celor care se săturaseră de politicianismul ieftin de tarabă care se practica în politikia dâmbovițeană. Tot Nicușor DAN a adus USR la acel procent care l-a băgat în parlament. Cele întâmplate cu Nicușor DAN au și ele o explicație. Numai că plecarea lui Nicușor DAN, zice managementul politic, are efecte pe termen scurt și mediu, pentru că el este acel lider carismatic, văzut ca profesionistul care s-a apropiat de politică pentru a face bine concetățenilor săi. El nu era fiul ploii, ci era un cercetător științific redutabil, avea un doctorat și fusese un student strălucitor. În plus, Nicușor DAN, venea cu o anume intransigență care i-a pus în dificultate pe liberali, cu o anumită verticalitate ce definea un alt tip de om politic, nu de politician. Nicușor DAN lipsește, lucru ce va fi resimțit pe partea dreaptă a eșicherului politic. La ora actuală dreapta nu este coagulată, lucru rău în vederea alegerilor de la Parlamentul European și chiar și de la alegerile prezidențiale. La ora actuală nu există personalitatea care să coaguleze dreapta. Dacă-i luăm la rând pe cei ce se cred a fi pe prim planul dreptei, fiecare dintre ei are minusuri așa de mari încât n-au nicio șansă să devină lider al dreptei, oricîât s-ar zbuciuma și s-ar da peste capt. Nicușor DAN este șansa.

(02 iunie 2018)

Dumitru FĂRCAȘ

Am avut ocazia să merg spre Cluj la un doctorat în același vagon cu cușete de dormit în care era marele Dumitru FĂRCAȘ. Probabil la insistențele cuiva el a cântat la taragot în miez de noapte vreo două melodii. Eu am ascultat de nenumărate ori pe Dumitru FĂRCAȘ cântând la taragol. L-am auzit pe Dumitru FĂRCAȘ recitând versuri frumoase. L-am ascultat pe Dumitru FĂRCAȘ cântând și din gură. Dumnezeu i-a dat acestui om totul. I-a dat forță. I-a dat talent. I-a dat răbdare. I-a dat înțelepciune. Dumitru FĂRCAȘ nu cântă la taragot, el vorbește la taragot. Nu trebuie cuvinte, căci taragotul său spune cuvintele pe melodii. Cu taragotul său Dumitru FĂRCAȘ trăieste toate sentimentele pământului. Se veselește sau plânge sau povestește. Tot ceea ce el a cântat s-a transformat în repere și va fi foarte greu să mai vină cineva cu un alt stil, cu o altă profunzime a cânta la taragot. Fără să exagerez, am ajuns la performanța că dintre mai multe melodii interpretate la taragot, recunosc imediat ceea ce este al lui Dumitru FĂRCAȘ, căci el este unic.
Cândva m-am întristat aflând că cineva i-a furat taragotul. Hoțul i l-a returnat. Mi-ar fi părut rău.

(02 iunie 2018)

Datul cu părerea

Acum foarte mulți ani, un tip despre care nu aveam o părere bună căci nici ca student nu strălucise, iar la locul său de muncă poza într-un fel de vedetă care nu avea niciun rezultat, dar care știa să discute despre orice și mai ales să strâmbe din nas. S-a întâmplat că la o conferință, în secțiunea de la sala 2317 aveam o lucrare despre fiabilitatea software, muncită din greu și făcută împreună cu un as al domeniului, un tânăr cercetător din ICI. Am prezentat noi ceea ce am făcut. Lucrarea fusese analizată și în ASE și în ICI de două persoane care știau foarte multe despre calitate și metode statistice de control al calității. După ce am terminat, acel tânăr despre care vorbeam, s-a ridicat și a spus lucruri foarte urâte, dar dovedea că nu cunoștea deloc problematica. În timp ce mă gândeam la un mod de a combate cu argumente zisele respectivului, a luat cuvântul șefa de sector a prietenului meu din ICI și în câteva fraze l-a desființat pe nefericitul meu de fost coleg de facultate, fără rezultate, dar plin de el. De atunci au trecut câteva zeci de ani. Credeam că lucrurile s-au schimbat. Eroare. Lucrurile nu s-au schimbat. Toată lumea la noi își dă cu părerea despre orice. Eu am prostul obicei, căci din start spun unor astfel de indivizi că nu mă interesează ceea ce spun, că ei nu sunt pe problemă. Punct.

În opinia mea, este moral, decent, rezonabil, de bonton ca o persoană care dorește să zică ceva despre ceva, să fi:

- citit vreo 5 cărți despre acel ceva,

- citit vreo 20 de articole pe subiect,

- lucrat vreo trei ani cel puțin acolo,

- publicat ceva și să fie cunoscut.

Adică să fie un om avizat, nu un diletant care-și dă pur și simplu cu părerea despre ceva despre care a auzit în stația de tramvai și chiar crede că deja stăpânește în cele mai mici detalii problema. La mulți nu le convine atitudinea mea, dar din punctul meu de vedere, este cel mai bun lucru, căci mă ferește ca orice neica-nimeni parașutat de aiurea să dea cu bolovanul exact în fereastra care ar trebui să se deschidă dacă este necesar.

(02 iunie 2018)

Cei ce nu știu să îmbătrânescă

Sunt bărbați care nu știu să îmbătrânească și fac niște lucruri nefirești pentru oameni de vârsta lor. Este adevărat că nimeni nu trebuie judecat și de aceea nici nu judec și nici nu dau exemple. Numai că despre un bărbat trecut de 70 de ani nu am o explicație când spune că:

- s-a îndrăgostit ca un puști și are fluturi în stomac,

- este iubit cu patimă de cineva cu 50 de ani mai tânără,

- va fi proaspăt tătic, lângă copiii de peste 40 de ani,

- dragostea este totul și nu situația financiară,

- a întinerit dintr-o dată cu cel puțin 40 de ani,

- este încrezător în viitorul său pe termen foarte lung,

- distracțiile în cluburi i se potrivesc de minune.

Cu atât mai nepotrivite sunt atitudinile de puștan ale unui septuagenar care singur se pune în situații dintre cele mai penibile cu:

- scandaluri de alcov,

- beții în public,

- conflicte cu poliția,

- vocabular prea colorat,

- poziționări aiuritoare.

Pentru rating la Tv acești bătrânei sunt pâine caldă, aducătoare de reclame și de procente, mai ales dcacă respectivii mai sunt oarecum și persoane publice, dacă nu chiar celebrități. Mi se face o milă teribilă să-i văd cât de puțină minte le-a mai rămas dacă chiar cred ceea ce spun și au convingerea că ceea ce fac este adecvat vârstei lor pe care și-o imaginează că o au.

(02 iunie 2018)