Banii europeni, marea găselniță dâmbovițeană

UE, acestă structură în care am avut o foarte mare încredere dar care mie mi-a adus numai faptul că trec granița de colo-colo arătând numai cartea de identitate, își dovedește neputința, căci din 2007 până în 2016, intrați în UE fiind nu s-au făcut autostrăzi, iar anul acesta absorbția de fonduri europene este ZERO. UE stă pasivă la acest mod de lucru și nu face urât spre guvernanții incapabili să facă ceea ce era de făcut. În comunism era planul unic. Se stabileau sarcini și cine nu le îndeplinea era vai și amar de el și de toți de sub el. Aici există buget, există bănet dar nu știe dreapta ce face stânga și doar simplu, ce nu se cheltuie se peirde, fără să se facă presiuni pentru a nu se rămâne în urmă, așa cum este cazul nostru. Nu este în regulă. Trebuie ca UE ca organism central să urmărească clar ce și cum cu banii și nu să privească ca la teatru. dacă face asta, este clar că țara noastri, intrată în UE în 2007 va arăta în 2025 tot ca în 1990 dacă nu se fac proiecte pe bune, dacă nu se fac autostrăzi, dacă   nu se bagă canalizare dar nu ca la Tg. Lăpuș, dacă se fac terenuri de fotbal dar nu în pantă din comuna Finiș, județul Bihor.
Acum s-au dat către bugetul UE pe 2016 cel puțin 1,5 miliarde de euro și nu s-a făcut niciun proiect, absobția este ZERO. Cred că aceasta trebuie privită ca o fraudare a statului român și DNA trebuie să ia măsurile ce se impun pentru scurgerea de 1,5 miliarde de euro, din care nu s-a întors nimic. De asemenea, așa cum ne-a obișnuit, DNA trebuie să treacă la anchetarea și pentru ceilalți ani în care absorbția a fost sub nivelul banilor cu care țara noastră a contribuit anual la FED și să fie trași la răspundere cei ce și-au bătut joc de banul public. Dacă au fost trimiși anula la FED 1,5 miliarde și să zicem că guvernul X a reușit să absoarbă 1 miliard, deja cele 500 milioane sunt gaură la buget și DNA trebuie să-i găsească pe hoți și pe incompetenți.
Banii europeni au generat alte modalități de a fura, unele mai grosiere, altele mai finuțe dacă sunt cu acte în regulă, dar tot hoții se numesc. Una este aceea ca un individ să fie în tot felul de proiecte și să lucreze 26 de ore pe zi.

(02 august 2016)

Comparații cantitative în culturism

Orice s-ar spune, în culturism sportivii se compară între ei înainte de a ajunge în fața juriilor la concursuri. Pe baza imaginilor care se obțin de pe internet, de pe coperțile de reviste sau din sală se fac astfel de comparații, Este vorba de a face comparații de ordin calitativ care se concretizează sub formă de concluzii precum:

• sportivul X este mai înalt; sportivul X
• sportivul X are brațele mai dezvoltate decât picioarele;
• sportivul X are un spate foarte bine lucrat;
• sportivul X are abdomenul lucrat;
• sportivul X are gambe perfecte;
• sportivul X are bicepșii masivi;
• sportivul X are deltoizii foarte bine dezvoltați;
• sportivul X are o simetrie perfectă;
• sportivul X nu a lucrat toate categoriile de mușchi;
• sportivul X are o vascularizare extraordinară.

Pe internet circulă nenumărate metode de a face comparații de ordin cantitativ între culturiști, dar toate trebuie luate cu avantajele și cu dezavantajele lor, căci ceea ce este frumos pentru cineva, nu este atât de interesant pentr altcineva.

Compararea cu un model ideal, presupune identificarea coeficienților considerați ideali, care dau raportul între diferite elemente măsurate ale corpului uman și circumferința încheieturii mâinii stângi, considerată ca fiind cea care nu se schimbă prea mult în timp.

Iau cazul meu:

• înălțimea mea este 175cm;
• circumferința încheieturii mâinii stângi este 21cm;
• raportul R1 = 175 / 21 = 8,33
• circumferința brațului meu este 44cm;
• raportul R2 = 42 / 21 = 2.

În același fel se calculează rapoartele R3, R4, R5, ... pentru tot ce se măsoară la corpul unui culturist, folosind circumferințele și lungimea circumferinței încheieturii brațului stâng. Pe internet se află tabele cu aceste rapoarte considerateideale și fiecare sportiv nu are altceva de făcut decât să construiască un tabel cu acei coeficienți și coeficienții care rezultă din măsurătorile lui. Va compara ceea ce se găsește pe cele două coloane și va vedea cât de diferite sunt coeficienții lui de cei ideali. Dacă în tabel R2 = 2,5 și măsurătorile efective arată R2 = 2, sportivul mai are de lucrat să crească în curcumferință. Dacă R2 =2,5 ideal, iar sportivul are R2 = 2,2 înseamnă că are un biceps peste nivelul ideal și rămâne la latitudinea sa dacă dorește să scadă sau nu. Sportivul care își alege un idol și dacă are măsurătorile acestuia, inclusiv măsura circumferinței de la mâna stângă, va calcula rapoartele pentru idolul său și tot timpul se va compara cu acesta.

Stabilirea distanței dintre un sportiv și un culturist considerat reper în activitatea respectivului sportiv. În acest sens se calculează un indicator de forma:

I = min{a,b} / max{a,b}

unde:

a - nivelul unei caracteristici măsurate la reperul identificat;

b - nivelul măsurat al caracteristicii sportivului;

min - funcția de alegere a elementului minim;

max - funcția de alegere a elementului maxim.

În cazul în care iau în considerare un sportiv reper X care are înălțimea de 178cm și eu am înălțimea 175, indicatorul calculat este:

I =  min{178, 175} / max{178, 175} = 175 / 178 = 0,98.

În cazul în care sportivul are circumferința brațului 42cm, iar sportivul reper al său are aceeași circumferință de 48cm, raportul calculat este:

I =  min{48, 42} / max{48, 42} = 42 / 48 = 0,87.

Cu cât valoarea indicatorului este mai apropiată de 1, cu atât sportivul este mai apropiat ca performanță de modelul său. Cu cât valoarea indicatorului se depărtează de 1 și sportivul se departează de modelul său ca performanță.

Există posibilitatea de a calcula indicatori agregați ca medii aritmetice sau medii geometrice și se obține o cât de cât imagine asupra diferențelor dintre sportiv și reperul său. Nimic nu este perfect, deci nici indicatorul agregat pentru că păcătuiește prin caracterul său compenastoriu, adică atunci când o caracteristică îl dezavantajează și are o diferență mare față de reper, acest neajuns este compensat printr-o altă caracteristică avantajoasă.

Nu există niciun indicator perfect și de aceea ne vom mulțumi cu ceea ce avem. Important este ca acești indicatori, oricare ar fi ei să fie corect calculați.

Atunci când vom dispune de suficiente date cantitative dar și de aprecieri calitattive, folosind un algoritm din domeniul de DATA ANALISYS se vor pune în corespondență intervale pentru calificative și în final va crește nivelul de obiectivitate a juriilor din competițiile de culturism, ganartându-se corectotudinea în zona comparării din punct de vedere cantitativ

(03 august 2016)

Picatul BAC-ului, act de bravură

Procentul celor care promovează BAC-ul este groaznic de mic. Pe vremea mea cine nu promova acest examen, de rușine nu mai ieșea din casă. Acum, din contră, cine nu-l trece ises și bravează. S-a schimbat lumea. În rău s-a schimbat. Înseamnă că direcția spre care ne îndreptăm e greșită. Am stat de vorbă și cu părinți ai unor copii de prin alte locuri și privesc cu totul alți ochi insuccesele care au la bază superficialitatea, nemunca și ignoranța. Adică sunt cu mult mai exigenți și închid robinetele financiare sau le țin închise. Aici, părinții fac sacrificii enorme, dar e greșeala lor că le-au indus odraslelor că li se cuvine totul. Discutam în USA cu un părinte care avea Ferarri că fiul său îl va prelua cât de curând. Omul a fost contrariat și i-a zis că fiul să muncească pentru a-și lua o mașină nouă, cea pe care o folosea ca student era second hand la vreo 5.000$, ceea ce înseamnă ceva modest. Chiar dacă au foarte mulți bani, unii părinți știu să-i pună pe copiii lor să muncească. La noi, părinții fac sacrificii enorme și le oferă tot ceea ce copiii își doresc, fără a arăta recunoștință în vreun fel părinților. E mult de muncă. Primul pas este să le arate odraslelor că fără o calificare nu vor reuși niciodată. Ei ca părinți nu sunt veșnici, iar copiii vor topi acumulările făcute de părinți, vor vinde, vor vinde, după care vor ajunge muncitori cu cârca sau dacă nu le place munca brută vor deveni boschetari, hoți și apoi pușcăriași.

(02 august 2016)

Și pentru USR, managementul politic zice...

Am observat că analiștii politici s-au și repezit să atace USR, căci nimic nu este întâmplător pe lumea aceasta. Au început să pună întrebări despre Liviu Mihaiu, ecologistul cu Delta Dunării și aparițiile lui ca ONG-ist alături de USB-iști în campania de la locale. Ori de câte ori cineva de la USR încerca să prezinte partidul nou înființat, clar că apăreau și întrebările cu Mihaiu. În managementul politic se știe că o știre are viată foarte scurtă, după care nu mai este știre, se banalizează enervând chiar. Consider că este bine de știut că nivelul maxim pentru o știre este de 24 de ore, iar căderea ei este exponențială pentru că alte știri îi iau locul. Sunt sigur că pe perioada tristă care a început azi 01 august 2016 și se va încheia pe 14 august 2016, cei cu apetență spre zgomote își vor reprima ieșirile intempestive. Este o perioadă în care USR are tot timpul să se prezinte și mai ales să arate aportul său spre pozitivitate, spre noutate și spre constructivitate, așa cum perioada tristă o cere.

În ideia că pentru a fi foarte bun trebuie arătat că cei din jur sunt cel puțin buni, comunicatorii USR trebuie să fie în cunoștință de cauză cu realizările importante ale unor moderatori sau jurnaliști, scoțând în evidență tocmai acele elemente cu care respectivii ai ieșit în evidență. Dacă aceștia sunt luați prin surprindere, evident vor avea o cu totul abordare, care în niciun caz nu va mai fi caracterizată prin agresivitate. Așa zice managementul politic, nu zic eu.

Tot managementul politic spune că la un moment dat cei care transmit mesaje nu trebuie să fie dintre cei care au fost în contact sau în prezența persoanei despre care doresc să știe diverse detalii. Ei nu trebuie să fi fost nici în prezența persoanei atacabile prin ricoșeu. În cazul Mihaiu, era de preferat să comunice mesaje cei care nu fuseseră văzuți niciodată în preajma respectivului, dar care au verbul la ei. Acești comunicatori fie că solicitau răgaz să se documenteze, fie aveau răspunsuri care să nu le permită interlocutorilor să intre în continuare în detalii pe același subiect.

E de reținut, că așa zice managementul politic, nu zic eu.
Și pentru USR, managementul politic zice multe chestii care toate au fost, sunt și vor fi  verificate de în practica politică de pretutindeni, deci nu mai trebuie să existe niciun dubiu. Sunt ca postulatele din matematică.

(01 august 2016)

USR, nicio problemă delicată

În lumea asta nimic nu este întâmplător. În ziua când a fost lansat USR a fost un nu știu ce eveniment care avea ca obiectiv să treacă în planul al doilea crearea USR. Nu s-a reușit chiar dacă mita de 1 milion era un subiect crocant. Greșeala a fost aruncarea știi în banal prin folosirea numelui lui Tăriceanu.

Nereușind chestia cu delta Dunării se pedalează acum pe numele Liviu Mihaiu. Deci USR trebuie acum să știe să navigheze printre meandrele tipic dâmbovițene, cu întrebări stupide, cu nimicuri ridicate la nivel de probleme fundamentale și cu televiziuni de știri absolut potrivnice, pe fașă chiar. În acest context, consider necesar ca ori de câte ori se discută despre acele probleme care nu sunt ale partidului va trebui:

• trecut repede și gu argumente puternice peste ele;
• prezentat procesul de organizare a partidului;
• enumerarea de probleme din programul USR;
• să nu se intre în mocirla de 26 de ani de pe Dâmbovița;
• abordate inclusiv probleme precum pensiile și salariile;
• ecesitatea de a consulta populația, un alt stil.

Trebuie arătat că politica u una, cancanurile înseamnă altceva și a face un nou fel de politică înseamnă:

• a defini priecte exacte cu termene, resurse și responsabili;
• a antrena cetățenii în luarea de decizii;
• a lucra deschis și responsabil.

USR trebuie să propună temele și nu să i se propună, iar modul de a deturna de la problemele esențiale al televiziunilor de dragul ratingului, nu face bine discursului USR dacă intră în acestă horă a vorbelor goale care se practică de 26 de ani. În cazul lui Liviu Mihaiu nu trebuie procedat ca la PNL cu aruncatul peste bord, ci trebuie să i se recunoască meritele de vechi militant ecologist ale acestuia și atât, că celelalte aspecte nu au fost publice și s-au petrecut acum mulți ani în urmă. El nefiind membru al USB sau USR nu a depus o cerere, nu a avut două recomandări, deci nu a girat nimeni pentru el. Sunt aspecte necunoscute. Punct.

USR are drumul său și va trebui ca membri săi să fie analizați cu mare atenție, să fie acceptați numai și numai pe bază de recomandări, două sau trei. Existența de filtre va reduce riscul intrării în USR a unor timpi mânjiți, corupți sau cu probleme cu justiția.

(01 august 2016)

Doctorate în discuții aiuritoare

Despre doctorate se poartă acum niște discuții absolut contraproductive. Se vorbește de condiții de elaborare a tezelor de dinainte de 2000 și condiții diferite de după 2000. Lucrurile sunt foarte simple. Și înainte și după anul 2000 tezele de doctorat era obligatoriu să:

• aibă un nivel științitic ridicat:
• să conțină soluții originale;
• soluțiile să aibă un nivel de generalizare corespunzător;
• soluțiile să fie validate pe cale experimentală:
• teza să aibă la bază o documentare serioasă;
• autorul să facă dovada că știe domeniul despre care a scris în teză.

Oricare dintre referenți își încheie referatul printr-o frază care sună cam așa: având în vedere documentarea solidă de care a dat dovadă autorul, nivelul științific ridicat al tratării, existența a unui număr însemnat de soluții teoretice originale incluse, claritatea expunerii, respectarea cerințelor deontologice impuse derulării unei activități de cercetare științifică, îmi exprim acordul să se acorde titlul de doctor în științe, domeniul XXX, domnului YYY, autorul tezei de doctorat intitulată ZZZ. Referatul este datat și semnat. Titlul de doctor nu și-l acordă fiecare doctorand când vrea și cum îl taie capul. El are un conducător științific, este o comisie care face referate, este un Consiliu profesoral, un Senat universitar, dar există și o comisie la MEC, iar ministrul semnează. Deci nu există un singur vinovat, doctorandul, ci e și el dar sunt și toți ceilalți care l-au girat, adică și mai grav, i-au fost complici.

Deci, dintotdeauna o teză trebuia să respecte aceleași cerințe și înainte de anul 2000 și după acest an. Rezultă cu claritate că nici atunci și nici acum nu se respectă norme care au existat dintotdeauna în activitatea de elaborare a unei teze de doctorat. Că s-a trecut la o interpretare dâmbovițeană a lucrurilor este cu totul altceva. Acum că există peoduse online cu care se analizează similitudini cu ceea ce există în mediul virtual, este numai o cale de a se gestiona și bara furtul intelectual. Calitatea unei teze o dă doctorandul sun îndrumarea conducătorului științific. Punct.

(01 august 2016)

De ce e învățământul așa cum este? (004)

Al optulea argument din care s-a ajuns într-un asemenea impas se datorează manulatelor. Sistemul de elaborare și de promovare a manualelor este bazat 100% pe corupție pură. Acesta este și motivul din care lumea speriată nu mai lansează licitații și de aceea nici manuale nu se mai tipăresc.manualele înseamnă acces la banul public. Nu e vorba de economie de piață când este vorba de banul public. Eu am avut posibilitatea să citesc o ofertă de manual de baze ale informaticii pentru clasa a VIII-a elaborat de niște inginere chimiste pentru o editură din București și am remarcat următoarele:

• manualul se adresa studenților nu elevilor de clasa a VIII-a;
• conținea chestii despre coduri detectoare și corectoare de erori;
• nu se ținea seama de capacitatea unor copii de a înțelege ceva;
• era o discrepanță fulminantă între obiectiv și realizare;
• totul era pus cu lopata și nu selega nimic cu nimic;
• respecta cerințele curriculare dar altfel decât pentru elevi.

Acum este o mare junglă în zona manualelor. Cei ce fac manuale parcurg un ciclu care la fiecare pas este pândit de elementele nemaipomenite ale corupției, pentru că totuși dacă în ciclul elementar manualele ar fi gratuite și la clasa a V-a să zicem că sunt 150 de elevi și un manual costă 3euro și autorului îi revine 1 euro net, adică acesta va câștiga după ce dă orice parandărăt 50.ooo de euro, este clar că ceea ce primește net este munca unui autor pe10 ani. Acum că există atâtea pericole cu licitațiile pe manuale, hoția s-a mutat pe tot felul de caiete, broșurele, culegeri și tot așa. Părinții sunt sfătuiți ca pentru binele copiilor lor să achiziționeze acele materiale și să-i pună pe copii să lucreze pe ele. Am achiziționat și eu un set de asemenea materiale, iar prețurile pentru clasa a I-a au sărit de 400 lei. Chestiunea este și mai gravă dacă urmărim cu atenție cam care este structura ghizdanului unui elev. Are cineva curaqjul că cântărească un astfel de ghizdan? Se va vedea că efectele cărării în cârcă a unei asemenea poveri are efecte devastatoare asupra elevului.

Un alt element nenorocit al manualelor este conținutul acestora, dar înainte de orice trebuie să se răspundă la următoarele întrebări:

• de ce 80% din absolvenții de opt clase nu știu sp scrie corect?
• de ce 85% din elevii de opt clase nu fac corect acordul dintre subiect și predicat?
• de ce 70% dintre elevi nu știu tabla înmulțirii?
• de ce 60% dintre elevi nu știu cine a fost Eminescu?
• de ce 85% dintre elevi nu au citit nicio carte din programă cap-coadă;
• de ce 96% din elevi recită rezumate?
• de ce 95% dintre elevi nu știu să recite 5 poezii?

În opinia mea, prea multe dintre manuale sunt:

• stufoase;
• desciptiviste;
• neadecvate vârstei;
• complicate;
• nepractice;
• fără obiectiv;
• compilatii;
• necreative;
• jalnice;
• incoerente;
• slabe;
• copy-paste;
• voluminoase.

Nu se pleacă de la ideia că elevii sunt diferiți, au interes diferit, au resurse diferite și școala trebuie să facă pe fiecare elev să se simtă important, util și foarte bun. Am vazut prea mulți dascăli care dau verdicte și barează ascensiunea unor copii, pe nedrept, nefiind tocmai ei cei indicați să facă ierarhizări din lipsă de obiectivitate, mulți dintre ei fiind afectați de virusul corupției.
Nu mai pun și alte ăntrebări, că dacă mă apuc să povestesc niște întâmplări de la BAC-urile de pe unde am fost toată lumea va plânge în hohote, pentru că bieții elevi nu au nicio vină.

Ori ce spunea prezidentul, directorului de la Humanitas, că produce învățământul românesc?

(01 augusr 2016)