Principiul simetriei

Cândva, am avut surpriza să constat pe când eram conducător de doctorat, că doctorandul avea dreptul de a-l schimba pe conducătorulde doctorat din varii motive, iar conducătorul științific nu avea niciun drept. Am considerat că principiul simetriei este grav încălcat. Așa cum doctorandul nu era obligatoriu să spună motivul din care solicita schimbarea conducătorului științific, am considerat oportun ca nici conducătorul științific dacă solicită încheiere colaborării cu  doctorandul să nu fie nevoit sp dea explicații.

Consider că principiul simetriei este absolut necesar și el trebuie consfințit în legea fundamentală, fără a da senzația că ocuparea unei poziții este mai ușoară decât scoaterea persoanei din acea funcție, așa cum s-a produs în anul 2012. nefiind în funcțiune principiul simetriei, un prezident care a ocupat postul la alegeri cu 5.275.808 nu a fost demis în 29 iulie 2012 de cele 7.264.819 voturi exprimate în favoarea acesteia.

Tot așa, acum când i s-a retras sprijinul politic Valeriu Zgonea dorește tărăgănarea revocării pe motiv că acum este independent, deși în mod normal prin simetrice, cei ce l-au propus și sprijinit, au drept sa-i repragă sprijinul și să ceară revocarea, dacă principiul ar fi operațional. Principiul nu este operațional că oricine care ocupă o funcție nu are nicio plăcere în a se aplica principiul, tocmai pentru a lungi pelteaua.

Principiul simetriei vizează repetarea condițiilor. dacă se consideră pașii A, B, C,..., X să se parcurgă aceiași pași X,..., C, B, A sau A, B, C,..., X  și prin reluare tot secvenșa A, B, C,..., X. O astfel de abordare ar arăta că lucrurile sunt desfășurate în normalitatea lor.

(04 mai 2016)

Disprețul etern față de cetățean

Cetățeanul nu reprezintă în ochii stăpânilor absolut nimic. Ideia de boier a fost, este și va fi veșnică. Ideia de sclav a fost, este și va fi veșnică. Ideia de privilegii a fost, este și va fi veșnică. Ideia de inechitate a fost, este și va fi veșnică. Așa este natura umană, creată pe diferențe, de împărțire în grupuri omogene în interior, foarte diferite între el. La tot pasul cetățeanul este cel abandonat, discriminat, batjocorit și în cele din urmă disprețuit.

Tot ce scriu aici sunt lucruri văzute și trăite de mine în calitatea de cetățean și nimic altceva, iar cei pe care i-am întâlnit mi-au arătat disprețul lor total.

Instituții cu două intrări, una pentru șefi, alta pentru salariați și vulg. Intrarea pentru șefi are o ușă mare, cu fier forjat, cu portar și acolo este un mozaic frumos dar și un covor care duce până la biroul conducătorului. Cetățeanul, umilul cetățean intră pe o altă ușă, nu calcă pe covor și el niciodată nu va fi primit de acel șef, deci pașii lui nu vor călca în vecii vecilor pe covorul plușat. Deși aveam acces la ușa principală a șefilor, am frecventat ușa a doua și portari brutali, needucați cu comportament de zbiri făceau barajul de netrecut. Acolo la balcon erau funcționari obraznici care s-au purtat cu mine absolut execrabil. Mi-am acceptat statutul pentru a vedea până unde duce lipsa de respect, lipsa de bun simț și disprețul. N-am iertat astfel de comportamente și am cerut luarea de măsuri, iar vinovații nu mai erau deloc vitejii aceia groaznici, pentru că regulile erau impuse de ei, pentru a face pe placul șefișorilor lor direcți.

Lipsa unui scaun unde să te așezi la o adică, atunci când trebuie să ți se rezolve o oarece problemă. Este exact ceea ce mi s-a ântâmplat pe când eram șef de catedră și aveam contracte de dolari și doream o discuție cu șefa contabilă, nevasta unuia de la Agrară. Aia n-a pregetat și m-a dat afară din birou că aranja  o nuntă. Pentru ea nu conta că venise un ins să-i soluționeze o problemă, nu particulară, ci de serviciu. Era importantă nunta ei pe banii instituției. Nu numai că individa nu a zis să aștept un minut invitându-mă să stau pe un scaun că avea acolo, dar mi-a zis să aștept pe hol. Urât din partea ei.

Formularea unei cereri cu vă rog respectuos, în condițiile în care cel căruia îi este adresată cererea are în fișa postului obligativitatea de a analiza și de a da o soluție favorabila sau nu, caz în care trebuie să argumenteze, acelei solicitări. Așa cum sunt făcute legile, responsabilitățile sunt foarte vagi. Normal trebuie să existe lucruri precise. Trebuie să se știe cui i se adresează cererea, la ce sală se depune, care este ziua în care se dă răspunsul și ce se întâmplă pentru nerespectarea termenului, mergând până la despăgubirea cetățeanului cu părți din salariul neglijentului. Dar nu este așa. Cetățeanul este disprețuit la nivel maxim și face drumuri și este la cheremul unor corupți.

Crearea de privilegii prin contracte în afara legii de către unii pentru a obține venituri importante sau pentru a crește nivelul șpăgilor, pentru că o poziție mai specială atrage după sine o repoziționare care schimbă raportul celui care trebuie mituit. Dacă salariul mituitul lui este Y lei și șpaga pe care respectivul o primea curent era Z lei, la o creștere cu U% a salariului, șpaga crește cu mult mai mult decât U%, pentru că șpăguitul nu mai consideră demn de noua poziție să primească un ceva proporțional. Este o chestiune reală care acționează în baza principiului rarității, așa cum argintul este mai rar decât fierul, aurul este mai rar ca argintul, iar platina le depășește pe toate în raritate.

Poziția geamului de la ghișeu este astfel dispusă încât să marcheze pe vecie disprețul arătat nu de funcționar, ci de instituția în sine cetățeanului. Nu trebuie niciodată confundat funcționarul cu instituția. Aceasta are o organigramă, încât funcționarul este un executant, iar filosofia întregului este dat de ceea ce instituția reprezintă în întregul ei. Un geam mic, ușor mai jos decât este normal pentru a-l face pe cetățean să se aplece a umilință. Dacă suntem atenți, ctățeanul are o fantă pe unde să introducă hârtiile și o mică gaură în geam pe unde să vorbească. cetățeanul este luat la întrebări, este apostrofat. este trimis să cumpere timbre de aiurea, căci acolo, din dispreț pentru el, nici dosare și nici timbre nu se găsesc laîndemână. Totul este gândit ca disprețul față de bietul petent să atingă apogeul.

Textele standard pe care diverse instituții le trimit la cetățean au o tonalitate absolut neadecvată. Cetățeanul este un nimeni care trebuie într-un termen impus, după regulile impuse să facă ceea ce instituția gândește discreționar. Numai așa se explică faptul că cetățeanul trebuie să achite nișe dări numai unde vrea instituția, neexistând pentru cetățean nicio șansă. Disprețul se vede după tonalitatea, cetățeanul fiind considerat un gunoi. Nimeni nu face reguli care să vină în sprijinul cetățeanului, pentru că acesta este disprețuit. Din dispreț unii pun afișe în locuri nevizibile, scrise pe fond rosu cu font verde, drept care trec neobservate. Chiar textele sunt compuse indecent de ambigue și fărăp subsatnță, încât nimeni nu înțelege nimic.

Sistemele informatice sunt expresia totală a disprețului arătat față de cetățean prin faptul că îl pun pe cetățean pe drumuri. La plata taxelor multe din aceste sisteme nu funcționează sau taxele se plătesc numai din anumite puncte, fără a fi acceptate plățile online de acasă, tot ca expresie a diprețului pe care proiectanții acestor sisteme îl nutresc față de utilizatorii lor. Chiar schimbările de interfețe reărezintă un dispreț față de utilizatori, undeva mai arfinat, invocându-se perfecționarea, deși toată lumea vede câtă imbecilitate este ascunsă în noile propuneri.

Disprețul față cetățeni apare și se fundamentează din texte  fundamentale. Atât timp cât numărând cuvintele alocate articolelor ce privesc cetățeanul nu reprezintă 80% din totalul numărului de cuvinte, acest text va da drepturi și privilegii celorlalți, nu cetățenilor. Absurditatea documentului arata că nimeni nu este mai presus de lege, că cetățenii sunt egali. După aceea, câteva pagini mai încolo apar imunitățile, lipsesc interzicerile legate de posibilitatea ca parlamentarii să-și dea salarii oricât și orice sporuri vrea mușchii lor.

Acolo nu se suflă o vorbuliță despre calitatea muncii la guvern, la parlament, la președinție, despre calitatea legilor, despre onoare, cinste, decență, mândrie și multe altele.

Apropo! Nu scrie niciunde că nu e voie ca mașinile să  fie parcate pe trotuar încât cetățeanul să nu aibă pe unde păși.

(04 mai 2016)

Muzeele arhitecturii virtuale

Acum există multimedia și de aceea niște proiecte bine construite au menirea de a prezenta celor care doresc să știe ce a fost și nu mai este din varii motive. 

Biserica cu ceas din Pitești era pe Strada Mare cam în dreptul magazinului lui Damaschin sau acolo unde este acum acel McDonald. Știu când a fost demolată acea biserică frumoasă, simbol al orașului, care nu deranjea  pe nimeni, dar care dădea un aer special acelui loc prin faptul că mecanismul ceasornicului era funcțional.

Mănăstirea Văcărești a fost demolată nu știu pentru ce, căci în locul ei nu s-a făcut nimic până în 1989. După acest an au existat tot felul de discuții dar în final mlaștina chipurile s-a transformat într-o deltă de București și o parte de pământ a fost folosită pentru un mall unde n-am fost și nici nu voi merge vreodată, tocmai că știu ce a fost pe acel teren.

Muzeul Simu îl știu din timbrele dedicate aniversării a 500 de ani de atestare documentară a orașului București. Nici el nu a scăpat sistematizării orașului. Este firesc să se producă tot felul de transformări. Drama începe atunci când unor construcții unicat locul le este luat de niște hidoșenii, pentru că blocul Eva nu este altceva decât expresia prostului gust și al penibilului.

Consider necesar, ca în orașele unde au dispărut monumente de arhitectură:

• să se înființeze în clădiri istorice valoroase o secțiune de muzeu virtual;
• să se definească un șablon după care să se construiască replica în  mediu virtual pentru
  
  construcțiile care au fost demolate;
• să fie colectate vederi vechi, filme vechi, resturi din acele clădiri și să fie expuse așa cum se face cu bucățile din frescele de pe pereții unor biserici foarte vechi;
• să se realizeze filme multimedia cu tururi ale acelori monumente de arhitectură în care să fie utilizate toate materialele pentru a reconstitui cât mai fidel atmosfera de acolo;
• să se tipărească pliante cu o serie de detalii legate de acele monumente dar și de eforturile care sunt necesare dacă s-ar dori reconstruirea lor în realitate, prin reamplasare și reutulizare de elemente recuperate;
• să se realizeze mai multe avriante și cu timpul una dintre ele va fi mai bine primită, ceea ce ar face ca toate noile achiziții în plan științific și de arhitectură să facă să se lucreze pentru dezvoltarea acesteia.

Trebuie făcut un inventar al tuturor monumentelor distruse din tot felul de motive, inclusiv din nepăsare și trebuie trecut la un program național de dezvolatre a muzeelor virtuale.

(03 mai 2016)

Ceva care lipsește

Este de dorit ca tot ceea ce definește marile centre culturale să se găsească și în marile noastre orașe. Mă refer aici la niște mici suveniruri care se obșin din automate montate în diferite intrioare de muzee, catedrale sau alte obiective de mare interes. acele suveniruri sunt de forma unei monede ceva mai mari în care pe una dintre fețe se afșă o stemă, iar pe alta se află un basorelief cu monumentul de arhitectură unde se află acel automat. Turistul introduce niște bani, de regulă o monedă de doi euro, trage de o manetă și obține acel mic obiect metalic care monedă nu este, medalie nu este, plachetă nici atât.

Se dorește ca unele dintre orașele noastre să devină centre culturale europene. Trebuie făcuți pași importanți și în această direcție, chiar dacă aceste automate nu sunt mari aducătoare de bani negri sau cenuși.

Să ne reamintim că orașul București are stema sa, are construcții emblematice precum Atheneul, Arcul de Triumf, Clădirea CEC, Palatul Parlamentului, Sala palatului, Muzeul de istorie, palatul Regal, Biblioteca Universitară, Universitatea, ASE, Intercontinentalul, Muzeul de Istorie al Bucureștilor și multe, multe altele. Toate orașele au clădiri emblematice, pentru care automatele, la solicitarea turiștilor ar avea ce arăta pentru sume acceptabile, cu condiția să se dorească o astfel de abordare mai puțin specaculoasă, cu lumini și muzici, de unde nu se ciugulesc prea mulți bani.

(03 mai 2016)

Fulgy nu este un model

Ani în șir familia lăutarilor din Clejani, Viorica și Ioniță s-au străduit să-și prezinte copiii la tv ca fiind cu preocupări artistice și mai ales ca fiind foarte talentați. Este un lucru meritoriu pentru ei ca părinți și este un lucru frumos și pentru acei copii. Se știe de 1.000 de ani ca sunt foarte rare cazurile în care copiii sunt egali în talent cu părinții. Sunt situații în care copiii îi depășesc pe părinți, dar sunt și situații în care nu se întâmplă așa ceva.

Clejanii au adus fiica la emisiunea Te cunosc de undeva, tot ei ori de câte ori au avut ocazia l-au prezentat mai întâi pe micuțul Fulgy la mici intermezzo-uri prin televiziuni, iar pe măsură ce băiatul a crescut au amplificat dorința de a-l prezenta. Nu este un lucru rău, dacă:

- nu ar fi exagerat;

- nu ar fi însoțit aparițiile de chestii mondene;

- nu ar fi generat transformări nefericite.

Părinții trebuie să-și încurajeze copiii, să-i stimuleze, să-i ajute. În clipa în care părinții din prea multă dragoste sar calul, este clar că intră în coliziune cu destinul propriului lor copil, căruia zic ei, îi vor tot binele din lume.

Așa s-a întâmplat cu un majorat aproape transmis la tv. Așa s-a întâmplat cu postările teribiliste de pe youtube. Așa s-a întâmplat cu bolidul achiziționat pentru a pune de acord sportivitatea vârstei cu standardele atinse de familie.

S-a creat un context vecin cu banalitatea în care un tânăr face exact ceea ce oricine ar face fără niciun efort, căci a apăsa până la podea pe pedala de accelerație este de 1.000 de ori mai ușor decât a conduce preventiv. 

Deci, Constantin Manole, alintat de părinți, Fulgy, s-a remarcat prin:

- postările teribiliste de pe youtube;

- mersul cu 175km la ora prin oraș;

- discursul de barbat al unui puști;

- abordările foarte simple în plan muzical.

Ceea ce trebuia să fie un model pentru alți tineri, iată că nu este un model, pentru că părinții săi au exagerat, deşi aveau tot ce trebuie să gestioneye situaţia. Trec de multe ori pe la Podul Mărăşeşti şi văd acolo un semn al erorii făcute de un părinte care din prea multă dragoste au luat un bolid fiului lor, trimiţându-l spre cer.  la 175km pe oră cu 4 luni de experiență la volan, deja riscurile sunt enorme. Lecția rămânerii fără carnet și acea amendă simbolică de 1.125 lei pentru niște oameni cu foarte mari posibilități mă îndreptățesc să cred că ceea ce s-a întâmplat ieri nu este o lecție, ci o ambiționare, dacă familia nu va avea o reacție pe măsură.
Televiziunile se străduiesc să construiască modele în concordanță cu setea lor de rating. Apar foarte rar modele de tineri de succes, olimpici, inventatori, sportivi pe acre televiziunile să-i prezinte ca să fie urmați d cei din generația lor. Dorința clejanilor de a scoate în față copilașii lor este meritorie. Numai că tot efortul lor s-a năruit prin viteza de 175 km/oră a lui Fulgy, Fulgerică sau Constatin Manole cum e trecut în buletin.

Oricum, Fulgy, de ieri a încetat de a mai fi un exemplu de urmat pentru  tinerii de vârsta lui și va trebui să treacă mult timp pentru a îndrepta imaginea turtită rău de tot de șofer vitezoman. Vitezomania este boală grea și nu se vindecă. Știu ce spun. Numai prin Germania se circula cu 200 la oră cândva fără probleme. Numai pe acolo era chestia cu adrenalina, dar și a colo a înțărcat Bălaia.

(03 mai 2016)

Și despre lipsa de respect

Primul șoc l-am avut pe 1 decembrie 1990 când la Alba Iulia la prima Zi a Republicii am auzit huiduieli adresate reprezentanților celor două partide istorice PNL și PNȚCD. Bieții lor reprezentanți nici n-au scos prea multe vorbe datorită maselor răzvrătite. Nu cred că acele mase erau ele prea nevinovate, iar strigătele lor nu cred a fi fost prea spontane. A fost o totală lipsă de respect față de măreața zi.

Au mai urmat și alte șocuri, mai ales când fostul prezident s-a aflat unde va prin Moldova unde a fost fluierat profund, sonor și semnificativ. Ș autnci a fost o totală lipsă de respect față de măreața zi.

Nu credeam că în noaptea de Înviere să aud acel zbierăt din  public cu demisia la adresa actualului prezident. Cel care este acum la Cotroceni trece prin București zilnic pe diferite artere, este prezent la tot felul de consfătuiri, simpozioane, dineuri unde ia cuvântul. Din nenumăratele ocazii, acel individ, pus probabil, că inițiativa nu-i dă pe dinafară unui astfelde personaj, el a gășit doar acel loc și acel moment să-și strige lozinca. Am senzația că a fost studiată oportunitatea aceea în niște laboratoare, pentru că toate televiziunile au relatat incidentul. Deci acțiunea și-a atins scopul. În opinia mea a fost o totală lipsă de respect față de momentul acela cu totul special al înnoirii.

Să nu uit că și pe premier l-a apucat vrednicia în a anunța că-l demite pe ministrul cuturii în Sâmbăta Mare. Chiar ministrul culturii care se credea ei însuși reformist, a dat publicității o scrisoare către GDS în Vinrea Mare.

Asta, așa să arate și ei cât de buni și iertători creștini sunt..

(02 mai 2016)

De unde atata reforme,bre?

Am citit stupefiat scrisoarea trimisa de Vlad Alexandrescu catre GDS si nu mi-a venit sa cred ce intelegea respectivul prin reforma. Adica el intelegea sa plece unii si sa vina altii pe posturi de directori.
Spre deosebire de alte sisteme, in cultura lucrurile stau un pic mai altfel. Exista o structura si cu ea se lucreaza. Nu exista posibilitatea sa schimbi organigrama. De aceea nici nu a avut loc de intors. Sunt niste institutii de cultura si daca nu se schimba, macar directorii sa-i schimbe, dar nu aceasta este structura.
A structura e una, a reforma e alta. Nu prea are treba una cu alta. Reforma la un moment dat genereaza restructurare, dar de cele mai multe ori, nu.
Reforma este o chestiune de continut. Reforma inseamna:
- a stabili un obiectiv de urmarit referitor la fundamente;
- a aduce noi structuri de continut;
- a defini un calendar cu etape;
- a stabili sarcini pe oameni;
- a creste calitatea;
- a lua masuri de crestere a efcientei;
- a utiliza resursele existente;
- a introduce criterii de performanta;
- a mobiliza fortele existente pentru atingerea obiectivului;
- a constitui un nou cadru din interior, pentru a nu fi respins;
- a face totul altfel, cu aceiasi oameni prin mobilizare exemplara;
- a descatusa toate fortele creatoare;
- a armoniza interesele oricat de divergente ar fi acestea.
Este foarte frecventa utilizarea neadecvata a terminologiei. Asa este cazulcuvantului reforma. Toata lumea vorbeste despre strategii, proiecte, reforme, restructurari, dezvoltare si tot asa. Desi au trecut sase luni de la instalare, nu-mi amintesc sa fi vazut niste iesiri care sa fi dat senzatia de ceva modificari in strategiile culturii, mai ales ca in 2017 se va vorbi de un buget bine fundamentat, de proiecte, de o adevarata reforma bazata pe resurse existente.
Nimic din toate acestea nu au avut loc, ci asa-zisa reforma s-a concentrat pe chestii minore, pe concursuri de direcotori si pe iritarea unor colectivitati. Ca un predecos dar la un nivel mai scazut, a incercat sa creeze un sistem prin a-si pune oamenii sai. Sistemul a respins tentativele pentru ca in arta lucrurile nu stau la fel ca in sistemele cu nivel de entropie controlat. Asa ca nu a fost vorba de nicio reforma la Vad Alexandrescu. Trebuia in scrisoarea catre GDS sa fi aflat ca a propus directorilor de muzee sa fie prezenti in scoli, ca a facut rost de fonduri pentru o sala de concerte de 20.000 de locuri in Bucuresti, ca festivalul corurilor de opera din anul 2300 i se datoreaza. As fi fost tentat sa cred ca reforma a inceput daca venea cu idei spectaculoase pentru a scoate cultura din zona cenusie, inclusiv prin reeditarea lui Eminescu in cele nenumarate volume la preturi decente. Si multe altele. N-a fost sa fie.
Plecati voi, sa venim noi. Ridicati-va voi, sa ne asezam noi.

(01 mai 2016)