Ce mi-a zis un prieten străin despre români?

Un foarte bun prieten străin, într-o discuție s-a mirat că eu:
- nu-mi vorbesc de rău colegii români,
- nu bârfesc nasoleli despre conducătorii țării mele,
- nu mă plâng de nimic din țara mea,
- i-am adus niște icoane pe sticlă,
- am dat unei doamne străină și ea niște farfurii de Horezu,
- am oferit rectorului universității lui cartea aceea Eterna și fascinanta Românie,
- mi-am cumpărat cărți de informatică și nu haine second hand,
- de ziua mea am dat o masă colegilor din laborator,
- i-am adresat invitația de a veni în România, că mă ocup eu de vizită.
Eu știam niște lucruri pe care le fac compatrioții mei și care crează o impresie foarte proastă, nu despre ceea ce descriu ei, ci despre ei ca oameni, pentru că străinii nu au capacitatea să înțeleagă cum cineva risipește energii importante pentru a denigra colegi, prieteni, rude, cunoscuți, necunoscuți, politicieni, personalități din țara lui, lucru pe care niciun alt popor nu-l face cu atâta dedicație, plăcere și mai ales, dorința de a ieși în evidență cu ceva. Prietenul meu străin s-a mirat că nu fac ceea ce fac alți concetățeni ai mei. Eu am o vorbă: pe mine mă interesează calitățile omului, nu defectele lui, căci nu de defectele omului am nevoie să mă folosesc să-mi fie mie bine, ci de calitățile lui. De aceea, când am în față un om, caut să-i găsesc calitățile, defectele lui nu mă interesează pur și simplu.

Când m-am întâlnit cu niște colegi români și le-am spus că am fost în vizită la prietenul meu străin acasă, s-au mirat. Ei erau acolo de mult mai mult timp și nu fuseseră invitați de acela. Când prietenul meu străin a venit pe meleagurile noastre, l-am omenit la mine acasă cu sarmale, cu palincă și cu alte bunătăți românești. Cred că ceva l-a determinat să mă respecte și cu timpul, am înțeles despre ce este vorba.

(18 octombrie 2022)