Monday, October 31, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Andrei Ioan CHILIMAN

Andrei Ioan CHILIMAN este acum un bărbat de 75 de ani. Suntem de același leat, el fiind mai bătrân decât mine cu 8 zile...
Andrei Ioan CHILIMAN a fost ales deputat pe listele PNL în legislaturile 1996-2000 și 2000-2004.
Andrei Ioan CHILIMAN a absolvit Facultatea de Automatică de la Institutul Politehnic București, promoția 1970.
Andrei Ioan CHILIMAN a lucrat în meserie până a deveni parlamentar sau primar.
Andrei Ioan CHILIMAN a fost membru PNL încă din anul 1990
Andrei Ioan CHILIMAN m-a dezamăgit că deși avea meserie adevărată, s-a lăsat de ea, ceea ce arată că n-a fost deloc performant, lucru dovedit și de plimbările de la ICPET unde a stat un an la ICPA unde a stat 19 ajungând doar cercetător științific II. După Revoluție, dacă ar fi avut oarece rezultate ar fi devenit lejer cercetător științific I, dar avea nevoie de un doctorat, care în vremurile acelea presupunea muncă, muncă și iar muncă, pentru că plagiatul nu se inventase.
Andrei Ioan CHILIMAN m-a dezamăgit că în cele 25 de inițiative legislative din al II-lea mandat nu are cuvintele informatică și calculator, unde el era meseriaș, se zice după diploma obținută în 1970.
Andrei Ioan CHILIMAN m-a dezamăgit că prin aparițiile lui la televizor avea comportmentul specific unui PNL-ist lunecos, de suprafață, cu fraze găunoase.
Andrei Ioan CHILIMAN m-a dezamăgit că de pe poziția de primar al sectorului I a fost tot un fel de Clotilde, în beneficiul propriu.


(31 octombrie 2022) 

No comments:

Post a Comment