Cine e corporatiștii și ce vrea ei?

Intenționat am scris Cine e corporatiștii și ce vrea ei? pentru a atrage atenția asupra faptului că lucrurile nu sunt complicate, ci din contră, sunt extrem de simple.
Noi ne-am obișnuit:
- să fim creativi,
- să lucrăm cum ne taie capul,
- să nu ne asumăm responsabilități,
- să facem să treacă timpul,
- să nu normăm nimic,
- să criticăm pe alții,
- să zicem că toți suntem foarte buni,
- să nu participăm la instruiri.
Corporațiile mari au venit cu:
- proceduri,
- fluxuri,
- criterii,
- ierarhizări,
- management,
- evaluări,
- normări,
- calitate,
- corelații.
Față de restul poporului, corporatiștii nu sunt cu nimic mai speciali. Prin ceea ce știu să facă, fac bine numai și numai pentru că știu proceduri pe care le aplică cu sfințenie. Ei nu fac nimic de capul lor. Ei au soluții pentru toate problemele, cu condiția ca acele soluții să se regăsească în procedurile învățate. Ceilalți români, necorporatiști:
- nu știu proceduri,
- lucrează a la Dorel,
- se cred deosebit de creativi,
- improvizează la greu,
- aplică principiul că merge și așa,
- nu se respectă pe ei și nici pe cei din jur,
- gafează în neștire.
Corporatiștii sunt mai buni doar prin faptul că ei știu câteva proceduri foarte bine și nu ies din ele sub nicio formă, știut fiind faptul că cei ce fac altcumva nu sunt apreciați de șefi și sunt ocoliți la capitolul bonusuri. Ei au productivitate cu mult mai mare decât noi ceilalți și munca lor este de calitate mai bună, fără rateuri, așa cum vedem cu ochiul liber printre noi necorporatiștii unde estimăm eronat, avem rateuri și amânăm sau tăiem frunză la câini.


(11 august 2019)

Și unii corporatiști sunt nesimțiți

Am mers prin tot felul de săli de fitness-culturism și de aici și de prin alte țări. Mi-am dat seama că la noi sunt prtea mulți tipi needucați care:

- sunt prea gălăgioși,

- râd extrem de zgomotos,

- aruncă hârtii peste tot,

- nu pun ganterele de unde le-au luat,

- lasă discurile peste tot,

- uită peturile pe unde nici nu gândești,

- ocupă dpuă sau trei aparate,

- pun prosoapele ocupnd aparatul pe care nu-l folosesc.

M-am dus și la o sală de corporatiști, crezând că a dat norocul peste mine și optimismul meu a fost și subiectiv și nejustificat din moment ce materia primă este din același aluat mioritic, nedospit și mai ales cu educație aproximativă, lucru dovedit prin:

- ușile lăsate vraiște la dulapuri,

- dialogurile picante,

- utilizarea excesivă a telefoanelor în timpul executării de exerciții,

- ocuparea simultană de aparate, fără folosire,

- aruncarea papuceilor pe oriunde,

- lăsarea de peturi aiurea, când coșul de gunoi e la doi pași,

- ocuparea neglijentă a băncuțelor,

- lăsarea ușii deschise la toaletă pe când se pișă,

- aruncarea de șervețele în cabina de dușuri,

- târâtul apei peste tot de la duș prin vestiar,

- neutilizarea caschetei la bazinul de înot,

- lăsatul coafurilor pe gresia bazinului.

Este adevărat că unii corporatiști își dezinfectează aparatele ori de câte ori încep să le folosească, dar în 6 luni un singur tip a lăsat echipamentul fără sarcină, ceea ce m-a determinat să cred că încă nu este o cauză pierdută ideea de a crede că și pe la noi vor veni vremuri în care sălile de fitness-culturism vor fi ca în America unde chiar oamenii arată că sunt educați și fiecare știe ce are de făcut, cu exactitate, nefiind necesar ca altcineva să stea după fiecare să facă curățenie sau să așeze discurile și ganterele pentru a fi utilizate de alții fără efortul de a fi căutate unde nici nu-ți închipui că s-ar afla.

(11 august 2019)

Legea Alexandra

Mă așteptam ca ONG-urile care ies ca ciupercile după ploaie și-și fac simțită prezența, mai ales când nu trebuie, să se apuce și să redacteze o lege care să poarte numele copilei răpite și ucise din Caracal, lege care să definească acele elemente care să stopeze acest fenomen nenorocit care tinde să devină de masă și aici mă refer la răpiri de copii, la uciderea copiilor și la traficul de copii în străinătate.

Mă tot gândeam la acea ingineră în nu știu ce care dorea să se instaleze la justiție, că acum a ratat momentul în care avea posibilitatea să arate că toți au greșit, iar ea merita acel fotoliu ministerial, dacă venea cu acel text de lege care să intre în Parlament și de a doua zi de la promulgare să-și vadă efectele în societate.

N-a fost să fie. Iată că trece timpul și vedem exact ceea ce știam, adică:

- o moleșală dureroasă în societate,

- niște televiziuni în goană după rating,

- tot felul de indivizi care-și dau cu părerea,

- manipulări cât cuprinde.

Încă mai sper ca însuși Alex CUMPĂNAȘU care are și el un ONG și zice că are milioane de susținători, să vină cu acel text de lege și să strângă cele 500.000 de semnături ca textul să intre să fie legiferat de aleșii noștri, care doar se zburdălnicesc în indemnizații pe care și le votează în consens.

(10 august 2019)

10 august și diaspora

Noi cei care nu am plecat pentru a îngroșa rândurile celor peste 3 milioane de cetățeni care formează acum diaspora românească, trăim exact așa cum ne-am format în vremurile de dinainte de 1989, fără a înțelege prea mare lucru din ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Ca în vremurile comuniste, cei care nu sunt de aceeași părere cu noi sunt:

- nebuni,

- idealiști,

- proști,

- absenți,
- drogați,
- hoți,
- aserviți,
- trădători,

- stafii.

Numai așa se explică modul aiuritor prin care ne complacem în a admira cele mai aberante situații, căutând prin imitație să facem ceea ce fac toate pseudomodelele născute peste noapte și prezentate ca etaloane în societate. În condițiile în care presa este aservită în proporție de peste 95%, manipulările grosolane își face efectele nocive asupra oamenilor de bună credință, făcându-i să reacționeze neadecvat, mai ales prin pasivitate, ca după aceea să-și manifeste regretele profunde că lucrurile nu merg așa cum își doresc în adâncul sufletului.

În opinia mea, 10 august 2018 a fost un moment al disperării unei largi colectivități care de la distanță a văzut că lucrurile nu merg într-o direcție bună și că se bate pasul pe loc, într-o bălăceală dâmbovițeană sulfuroasă și năclăită.

Nu fac aici afirmații așa cum au făcut unii spunând că manifestația nu a fost autorizată, căci tot neautorizată a fost și revolta din 22 Decembrie 1989, că forțele de ordine și-au făcut datoria, în condițiile în care se știe cu exactitate că lumea nu a cunoscut procedurile după care aceste forțe au acționat și chiar dacă au existat aceste proceduri.

Azi 10 august 2019 va fi un miting în Piața Victoriei, dar și un marș de la Universitate spre Piața Victoriei, ceea ce arată că organizatorii au identificat două acțiuni despre a căror eficiență numai istoria va avea posibilitatea să facă o evaluare la rece.

De-a lungul anilor, am participat și eu la mitinguri, atât pe vremea comuniștilor, cât și în 1990 când am sperat că aici se vor întâmpla lucruri mărețe, ceea ce nu a fost cazul. Să plătești cu salarii imense oameni în stat care să nu dea soluții, este cu adevărat o contra-performanță care nu mai trebuie tolerată. Văd îngrozit cum se fac critici, cum se trag semnale de alarmă, cum se construiesc ironii deloc subtile, toate care nu țin de cald și nu duc la realizarea de autostrăzi, de spitale, la creșterea calitativă a învățământului și la creșterea reală a calității vieții cetățenilor țării. 

Dacă în Piața Victoriei ar veni un milion sau două milioane de cetățeni și zidurile Palatului Victoriei s-ar cutremura sub strigătele de disperare ale oamenilor de acolo, cu siguranță s-ar produce acel declick în politica românească și incompetenții și-ar face bagajele și ceea ce nu s-a întâmplat în 1989 s-ar întâmpla acum, iar aici drumul pe care s-ar merge ar fi cu siguranță unul bun pentru toată lumea. Sunt pesimist și nu cred că azi în Piața Victoriei vor fi 250.000 de oameni, căci blazarea s-a instalat în sufletele oamenilor, care vede că toate partidele sunt la fel, gândesc la fel și acționează la fel, folosind imagini și jocuri de texte cu care încearcă să manipuleze, uitând că munca și valoarea oamenilor sunt singurele motoare ale progresului și nu mediocritatea, incompetența și corupția.

(10 august 2019)

Cine va fi Mr. Olympia pe 2019?

Anu acesta lucrurile nu sunt deloc simple pentru cei ce caută să vadă cine va fi Mr. Olympia pe anul 2019. 

Își va păstra Shawn RHODEN titlul de Mr. Olympia cucerit anul trecut?

Va reuși fostl Mr. Olympia din anii trecuți, Phil HEATH să recâștige titlul pierdut anul trecut?

Va veni un culturist care luptă de ani buni să intre în posesia titlului de Mr. Olympia, dar care de fiecare dată s-a situat pe una din primele cinci poziții?

Deocamdată trebuie spus că se caută o nouă tipologie de culturist, altfel decât cea impusă ani în șir de Phil HEATH sau de tipologia definită de Jay CUTLER. În opinia mea, Shawn RHODEN este doar o soluție provizorie pentru că:

- are vârsta de 44 de ani, la limită pentru vârful staționar de carieră la nivelul cerut de Mr. Olympia,

- caracteristicile sale biometrice și estetice au o spectaculozitate care se încadrează în tipare știute,

- este prezent în competiția Mr. Olympia din 2011, iar evoluția sa a fost ascendentă, dar lentă.

Acum culturistul Roelly WINKLAAR are ștate vechi la concursul acesta și a prezentat o evoluție constantă din 2010, poziția 14 până anul trecut când s-a plasat pe locul 3, dar nu aduce acea noutate așteptată de lumea culturismului de înaltă performanță, deși circumferința brațului său măsoară 61 cm.

Culturistul Mamdouh ELSSBIAY în vârstă de 34 de ani, are un traseu fluctuant la concursul Mr. Olympia începând cu anul 2013 când s-a plasat pe locul 8. Cea mai bună poziționare a lui la acest concurs a fost în 2017 când s-a plasat pe locul 2, iar anu trecut a coborât pe locul 6, ceea ce în opinia mea arată că potențialul său este în scădere.

William BONAC este un culturist de 37 de ani care a intrat în copetiție la Mr. Olympia în anul 2014 plasându-se pe locul 15. În anul 2015 a urcat pe locul 8. În anul 2016 a obținut locul 5.

În anul 2017 a ocupat locul 3, iar anul trecut a ocupat locul 4. El este un culturist de 170 cm înălțime.

În anul 2019 nu se întrezărește o explozie ca un necunoscut să apară pentru prima dată și să cucerească laurii acestei competiții.

Am zis că Shawn RHODEN este o soluție provizorie cum au fost Arnold SCHWARZENEGGER, Franco COLUMBU, Chris DICKERSON, Samir BANNOUT în intervalul 1980 - 1983 până la apariția celor trei monștii sacrii ai culturismului, care au dominat acestă competiție mulți ani în șir și aici mă refer la Lee HANEY, Dorian YATES și Ronnie COLEMAN între anii 1984 - 2005.

Concluzie: Shawn RHODEN își va păstra titlul de Mr. Olympia în septembrie 2019.

(10 august 2019)

Eșecul conducerii colective și falsitatea grelei moșteniri

Am trăit să văd multe la viața mea, dar la toate le-au pus capac două lucruri:

- conducerea colectivă,

- greaua moștenire.

Conducerea colectivă este un fel de rahat cu perje, căci niciodată dacă se pune o problemă nu se va ajunge la un rezultat, iar dacă se va obține ceva, acel ceva este fie rezultatul unui vor în care majoritatea a hotârât, fie rezultatul consensului, adică acea soluție care nu spune nimic și care nu duce la nimic.

Conducerea colectivă presupune totuși un șef. Am văzut cum acest șef, dacă este autoritar vine cu o idee, care se discută. Ideea este ajustată un pic și apoi este supusă la vot. Ceea ce este sigur se leagă de faptele că:

- ideea este a șefului,

- s-a discutat,

- a fost luată o hotărâre,

- șeful și-o asumă,

- ceilalți semnează de decor.

Foarte mulți tac atunci când se iau deciziile, dar vorbesc pe la colțuri, cum că ei ar fi făcut altfel. Sunt foarte rare consemnările în procesele verbale a opiniilor separate. Pe la CCR se dau detalii când cineva are o altă opinie.

Când se schimbă șeful, evident, cel ce vine la cârma organizației, musai vorbește de greaua moștenire, dar nu este o grea moștenire oarecare, ci una la care el a pus umărul, căci a participat la luarea tuturor deciziilor și în procesele verbale el nu figurează cu vreo opinie separată. Mai mult, nici nu și-a smuls părul din cap și nici foc nu a dat hainelor sale de firmă, în piața publică în semn de protest față de deciziile proaste luate de fostul șef, decizii cărora el s-a opus din răsputeri. La o analiză mai atentă se va devea că și el a contribuit la cascada de unanimități cu care fostul șef punea cărămidă peste cărămidă la greaua moștenire pe care i-o lasă noului șef.

(09 august 2019)

Matricea rolurilor și Raed ARAFAT

Când în data de 7 august la ceas de seara a ieșit pe sticlă Raed ARAFAT să vorbească despre cele 14 măsuri luat ca să se elimine bâjbâielile din sistemul situațiilor de urgență, mi-am dat seama că raed ARAFAT a făcut SMURD-ul de pe poziția de manager de proiect și că tot de pe acestă poziție a acționat și acum.

În managementul de proiect există:

- obiectivul,

- resursele,

- termenele,

- precedențele,

- riscurile,

- calitatea,

- responsabilitatea,

- costurile,

- execuția.

Un manager de proiect adevărat, care își ia rolul în serios:

- își alege resursele,

- definește acțiunile,

- pune în corespondență oamenii cu acțiunile și resursele,

- urmărește derularea activităților,

- asigură încadrarea în termene,

- ia măsuri să efectueze corecții,

- definește responsabilitățile.

Raed ARAFAT a definit 14 acțiuni, a dat termene, a identificat pe cei ce răspund. Mă așteptam să meargă mai departe, adică să spună că are construită matricea rolurilor. Matricea rolurilor are 14 linii corespunzătoare celor 14 acțiuni și 14 coloane, corespunzătoare celor 14 persoane care răspund de derularea activităților pentru implementarea întermene și la parametrii ceruți a acțiunilor. N-a fost să fie, sau nu s-a spus la Tv, căci Raed ARAFAT a indicat responsabili sub forma de denumiri de instituții. În managementul de proiect este esențială matricea rolurilor, în ideea ca să se știe că operațiunea X este executată de muncitorul Y. Managerul de proiect șie că muncitorul Y are șef pe Z și toată lumea are trasate responsabilități. În clipa în care se spune că operațiunea X este realizată de X1 și X2, s-a dus dracului totul, căci fiecare va aștepta ca altcineva să facă și nu ei.

Dacă luăm ceea ce se întâmplă la noi, vedem că matricele rolurilor nu există sau sunt prost construite, căci pe o linie a unei activități apar mai multe x-uri, adică mai mulți responsabili, așa-zisa conducere colectivă, în care nimeni nu este tras la răspundere și lumea se acoperă de hârtii.

Dacă lucrăm cu conduceri colective, vom vedea mulți băgători de seamă, care dispar în clipa în care trebuie să răspundă la întrebarea: cine se trece pe listă să răspundă singur de implementarea acțiunii X? De-a lungul timpului, am lucrat în echipe cu matrice ale rolurilor de 1:1 și nu am avut surprize. Numai că eu mi-am ales colaboratorii și nu mi-a impus niciodată nimeni un colaborator.

(09 august 2019)