James Levine, cel mai invidiat bărbat din lume

James Levine este un mare muzician care între 1976 și 2016 a fost director muzical la Metropolitan House Opera. Este cel mai invidiat bărbat din lume pentru că a avut ocazia să dirijeze spectacole unde au cântat voci dintre cele mai mari ale lumii, printre care se află:

June Anderson, Ileana Cotrubaș, Aprile Millo, Deborah Voigt, Ruth Ann Swenson, Benackova Gabriela, Leontyne Price, Mirella FRENI, Joan SUTHERLAND, Marilyn HORNE, Montserrat CABALLE, Diane KESLING, Edda MOSER, Gail DUBINBAUM, David RENDALL, Sesto BRUSCATINI, Ara BERBERIAN, Roberta PETERS, Loretta Di Franco, Julien Robbins, Birgit Nilsson, Kiri TE KANAWA, Catherine MALFITANO, Katia RICCIARELLI, Judith BLEGEN, Frederica von STADE, Eva Marton, Leona MITCHELL, Serena Malfi, Teresa Stratas, Eleanor Steber, Jose CARRERAS, Placido DOMINGO, James McCRACKEN, John DARRENKAMP, Dano Raffanti, Robert Nagy, Brian Schexnayder, Alfredo KRAUS, William LEWIS, Nicolai GHIAUROV, Ruggero RAIMONDI,  Carlo Bergonzi, Ferruccio Furlanetto, Luciano Pavarotti, Bryn Terfel, Roberto Alagna, Giuliano CIANNELLA, Nicolai GEDDA, Jennie Tourel, Hans Hotter, Cornell MacNeil  și Simon Keenlyside.

Sunt cele mai amri voci ale secolului al XX-lea dar și ale secolului al XXI-lea.James Levine, cel mai invidiat bărbat din lume, pentru că în calitatea sa de dirijor a fost la pupitrul orchestrei în peste 2500 de reprezentații. este exact numărul administrat de un mare tenisman care  își nota într-un carnețel femeile cu care-și petrecea nopțile, ajungând la frumosul 2500 care este nimeni altcineva decât mirificul 50 la pătrat.

(24 decembrie 2016)

Normarea muncii intelectuale

În disprețul avut de clasa muncitoare față de intelectuali, dar tot prin intelectuali vânduți clasei muncitoare s-a realizat o normare oneroasă a activităților intelectuale, care este valabilă și în ziua de azi. O teză de examen scris se normează cu 20 de minute. Ascultatul unui student se normează cu 30 minute la oral. O lucrare de licență este normată cu 10 ore. Cititul unei teze de doctorat ca membru al unei comisii de susținere publică se normează cu 10 ore. Iar aberațiile ți disprețul nu se opersc aici. Cine vrea să scrie un curs pe care îl predă, se acordă 15 pagini pe cursul de 2 ore. Cum un semestru are 14 cursuri, cartea nu va avea mai mult de 14 X 15 pagini la care se adaugă bibliografie și ceva anexe, fără a fi mai mare de 250 pagini format X5, font de 11.

Îmi amintesc de existența unei Școli de literatuură care fabrica talente, adică poeți și prozatori devotați partidului comunist, care să scrie poezii și nuvele realist socialiste. Jucăria a funcționat și și-a atins cât de cât obiectivul, dar ceea ce s-a scris atunci nici hârtie igienică nu s-ar folosi, pentru că și posterioarele în procesele de ștergere s-ar revolta de noncalitatea celor scrise în atingerea cu pielea sensibilă și exigentă a celor care utilizează iPhone 7+ sau tablete sofisticate.

În acest context, munca intelectuală trebuie privită altfel. Una este să ai programatori care scriu programe în același limbaj pentru a rezolva probleme cu același nivel de complexitate și alta este ca programatorii să scrie programe care să rezolve o problemă despre care nimeni n-a mai auzit vreodată. Unde este muncă repetitivă până într-un punct apar și elemente de normare, dar nu 100% ca la producerea de șuruburi la strung.

În știință, dar și în artă există elemente de normare, dar exagerările nu sunt bune niciodată. Un regizor care a montat La traviata pe vreo 5 scene și este invitat să facă acest lucru și pe o a VI-a scenă, va avea elemente de normare excelente pentru că:

- are experiența anterioară;

- știe cu ce cântăreți colaborează;

- dispunr de un graf GANTT;

- urmărește activități fără prea multe reveniri;

- lucrează cu profesioniști.

Marele baritmon Nicolae Herlea spunea că venea de la aeroport, urca pe scenă, făcea câteva elemente de repetiție să se acomodeze cu scena, cu decorurile, cu orchestra și cu unii dintre parteneri și spectacolul curgea fără probleme.

În primării normarea ar trebui să fie fără dubii și ar trebui să ordoneze munca unor funcționari nesimțiți, aroganți, leneși, piloși și slab pregătiți profesional. Sunt domenii unde lipsa normării naște situații dintre cele mai grele și aici mă refer la procurori care au și câte 100 de dosare în lucru. Eu dacă ar terbui să scriu 10 articole și le-aș avea în lucru, ar fi gata într-o sută de ani, pentru că eu nu sunt ăn stare să lucrez în paralel la mai multe chestii. Așa că dacă trebuie să scriu 10 articole, îl fac pe primul. Trec apoi la următorul și tot așa. Uneori dacă îmi vine vreo ideie despre un articol ep care ar trebui să-l scriu dar nu i-a venit rândul, pentru a nu o uita o notez sumar pe o hârtie, dar doar atâtt. Nu lucrez în paralel la două sau mai mjulte articole. Nu sunt în stare. De aceea nu sunt eu acela care să analizeze cum se normează acolo munca per dosar în acele condiții pe care eu nu numai că nu le înțeleg, nici nu sunt în stare să mi le imaginez, dar să le mai și aprofundez.

Totuși, un pic de frespect, adică mult mai mult respect merită munca intelectuală, căci muncă grea este. Eu am prezentat muca în chirurgie ca fiind project managementul perfect, de unde s-au inspirat și IPMI și IPMA. Totul a fost până când doctorul Ciomu i-a tăiat jucăria unuia din cauză că n-a făcut project management și a crezut el că va face marea cu sarea și mi-a luat mie șansa de a mai vorbi fr resurse precis stabilite, de activități cu succesiune precisă, de riscuri și de managementul acestora, adică de chirurgie ca project management perfect.

Nu am speranțe ca în acestă viață să se nască niște intelectuali care să facă o normare corectă, fără să zică în sinea lor: lasă, fir-ar ai dracului, că-i învăț eu minte. Dar când ajung să trăiască după normele făcute chiar de ei, nu le vine să creadă așa cum mămicii chestiei cu suspiciunile rezonabile, nu i-a venit să creadă ca exact ceea ce a argumentat ca fiind necesar, perfect și frumos, o va duce pe ea spre pierzanie în pas de Paso Doble, cu zorzoane pe mânuțele-i delicate, dar agresive cu camerele jurnaliștilor iscoditori.
Normarea muncii intelectuale este cel mai delicat lucru, care duce spectaculos spre noncalitate. Dacă în cercetarea aplicativă există oarece normare, în cercetarea fundamentală așa ceva este deja o erezie. Când s-a pus problema programului de 8 ore la Institutul de matematică, un savant a zis: cine are nevoie de fundul meu, vin să stau cu el 8 ore. Cine are nevoie de capul meu, să-mi dea libertatea să vin când este nevoie.

(24 decembrie 2016)

Multimedia ar trebui să...

Acum multimedia este într-un stadiu oarecum jenant în raport cu ce se aștepta lumea să se întîmple. Înainte lumea se văicărea că viteza de calcul este mică. Acum în niciun caz nu se mai invocă acest motiv. Apoi, plânsetele groaznice se auzeau din cauza capacității de stocare. Iată că și această resursă este deja considerată infinită, din moment cu un HDD dee 4Tb costă sub 120USD. Ceva mai cârâia lumea în legătură cu viteza de transfer. Dar acum memoriile SSD deja au sfărâmat orice urmă de rezistență la a mai invoca limite și în acest domeniu. Rezultă doar atât: frâna este limita dată de factorul uman care risipește resurse care nu duc multimedia către o nouă generație de instrumente, de 1.000 de ori mai speciale decât chestiile primitive și greoaie care ni se servesc. Eu voi fi mulțumit atunci când va exista un instrument care să facă următoarele chestii:
- să aibă la intrare vreo 2.000 de clipuri cu Pavarotti;
- există un clip A, altul decât cele 2.000 memorate;
- să se dea ca intrare un text și o partitură;
- să se genereze un clip noi cu Pavarotti acompaniat de orchestră;
- Pavarotti generat de instrumentul software cântă textul după partitura date ca intrare;
- se face un nou clip B cu acea interpretare, persoana și  vocea generate;
- se compară A cu B si diferențele sunt insesizabile.
Cam aici aș vrea să se ajungă. Aplicațiile de la jocuri, introducerea de poze cu animații simple, nu-mi spun prea mare lucru. Nici lipirea vocii unui tenor de vocea unei mezzosoprane pentru a da un final ca și cum ar fi cântată aria de un castratore, e o aplicație, dar pentru anul 2017 este prea puțin. Ce se face acum cu generarea de cești de cafea sau ștergerea ridurilor, sunt comicării ieftine care ar trebui să-i ofenzeze pe cei ce scot banul gros. Sunt jenat de cât de în urmă a rămas multimedia acum, în comparație cu elanul din zorii acestei științe care promitea enorm, dar care s-a înțepenit în propria-i autosuficiență.
Multimedia ar trebui să fie ce a fost și cu mult mai mult decât atât. A rămas atârnată de un cârlig din motive care îmi scapă. Ori spre public nu sunt date instrumente revoluționare că publicul ar face năzbâtii exact cum s-ar ăntâmpla dacă ar exista uraniu îmbogățit pe tarabele din Obor. În fiecare zi ar exista careva ă amenințe cu bombardeaua pentru fiștece lucru i s-ar năzări. Cu multimedia s-ar fabrica cele mai parșive probe sau materiale a căror autenticitate nici naiba n-ar avea cum s-o conteste. Toată lumea știe că un procedeu de a falsifica icoane prin învechirea în cuptorul de la sobă n-a dat greș niciodată. Trucajele preluate din cinematografie, prin multimedia și acum sunt floare la ureche. Scena caltaboșilor de la TVR e antologică.

(24 decembrie 2016)

Un titlu capcană sau mincinos?

Cine este slab de înger și crede că tot ce zboară este comestibil, intră în jocurile de doi bani ale unor jurnaliști de doi bani. Astfel titlul : Romanița Iovan, surpriză uriașă. Mamă la 52 de ani? te duce la gândul că biata femeie, luată de valul iubirii s-a apucat să toarne copii, deși de intrat în cartea recordurilor, mai are de așteptat vreo 20 de ani.

Articolul de o stupiditate rar întâlnită debutază cu o banalitate, continuă cu o altă banalitate și se închie deloc abrupt, adică rău, că tot rău a început.

Articolul de un ridicol uriaș nu are articol și nu sunt mirat, căci o asemena mizerie oricine ar fi semnat-o se umplea de litera 3 pentru totdeauna. Dar  sunt și eu mirat cum cei care gestionează portalul Antena3.ro permit includerea unor texte pătrunse imens de iresposabilitate care în loc să facă să crească portalul îl trag în jos. Machedonii au o vorbă: dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de rahat, totul rahat se numește. Articolul cu pricina, este exact acea lingură. Am citi acel text să văd până unde coboară un text. Sau bietul autor/autoare atât este în stare să producă. Atât. 

(24 decembrie 2016)

Globalizarea ca problemă

Există două tendințe. Una constă în acceptarea globalizării ca factor de progres. Adică, într-o țară cu salarii mici și mână de lucru calificată, vine capitalul sub forma unor investiții. Așa s-a întâmplat cu Ericson când a venit lângă Cluj, dar a plecat imediat ce rentabilitatea a scăzut sub un prac, ei ducându-se într-o altă țară pentru a obține profituri mult mai mari.

O altă abordare este aceea că globalizarea aduce necazuri mai ales prin faptul că distruge tradițiile și are tendința de a uniformiza, făcându-i pe cetățeni să fie cam toți la fe.

Adevărul este undeva la mijloc. Capitalul trebuie să se dezvolte și acest lucru este posibil numai prin investiții eficiente. În niciun caz, posesorul de capital nu va face pe filantropul, să investească acolo unde profitul lui este mai mic, numai și numai din patriotism. Investitorul va face pe filantropul dacă și numai dacă el a obținut un profit imens și dacă statul îi crează facilități, prin care el să răspundă cu o parte din profit. Globalizarea a condus la performanță și distrugerea monopolurilor artificiale, a căror acțiune se bazează pe un tradiționalism aruncat în zona oribilului dispreț pe care unii îl aruncă în obraz celor cărora nu le sunt adresate diverse produse sau servicii.

Ceilalți apără izolaționismul, tradiționalismul dintr-un mod îngust de a percepe lumea de azi. Globalizarea este o realitate dură care se bazează pe internet, pe dinamica lumii de azi în care oamenii nu mai simt nevoia de granițe, de a pierde timpul cu detalii nesemnificative. 

Din punctul meu de vedere globalizarea este bună atât timp cât nu se constituie într-o frână pentru țări aflate deja în întârzâiere cu dezvoltarea. La noi, salariul minim bate pasul pe loc tocmai pentru a favoriza venirea capitalului care nu vine din lipsă de infrastructură și de forță de muncă slab calificată. Nimeni nu mincește pe nimic. Globalizarea face din capital criteriu de performanță dur, pentru că izolaționismul ține pe loc orice structură. Ideia de aliniere la cele mai noi cerințe prin globalizare vine să forțeze lucrurile spre dezvoltare. Se vede cum țări care închid facebook-ul rămân izolate. Se vede cum încercări de a forța  prin măsuri administrative importul de flori din Olanda își dau cu stângul în dreptul atât timp cât nu vin cu un înlocuitor consistent, pe măsură. Mofturile și deciziile eronate sunt pedepsite economicește prin migrarea capitalului și pe cale de consecință prin scăderea profitului, până la transformarea acestuia în pierderi sigure. Mă uit la treaba cu pierderile de 28.000 de euro adusă prin plătirea pazei la localurile antenelor, ca modalitate ce frizează antieconomia exact la nivelul celor ce ar trebui să-și dovedească nivelul maxim de eficiență. Transformările economice de la caracterul discreționar specific regelui soare, spre tot ce are la bază legități sfinte ale muncii creatoare de valoare, este un deziderat și ar trebui să devină realitate. 

Anul 2017 va fi un an de încercări teribile pentru toată lumea, întrucât se recalibrează limite și se reformulează probleme, optimul macroeconomic devenind cu totul altceva pentru că s-au schimbat coordonatele. În niciun caz un producător ca a obținut o producție de 10 ori mai mică pe petecul lui de pământ nu trebuie să dispară doar pentru ca vine altul care ajutat de stat dovedește că altfel trebuie văzute lucrurile. Anul 2017 va însemna momentul adevărului, când ideia de subvenție se va schimba, iar cei ce primeau necondiționat pomeni, vor simți pe propria piele că pentru a avea drepturi mari, trebuie muncit cu mult mai mult, iar simpla existență nu mai este suficientă, chiar dacă sunt invocate condiționalități încărcate de dramatism. Globalizarea se mută spre alte direcții, chiar dacă pentru migrarea capitalului apar vremuri noi. Și barajele de beton construite pentru 1.000 de ani sunt infiltrate de ape și durata lor de viață scade undeva la 150 de ani. Cum nu există lacăte pentru hoți, nici pentru capital nu există opreliști. Capitalul este ca argintul viu, nu stă pe loc orice ar fi și oricare ar fi vremurile și oricine ar încerca să i se opună. Globalizarea merge mai departe, antrenând și plusuri și minusuri, ca orice proces natural independent de voința omului.

(24 decembrie 2016)

Toată lumea constată...

Mie îmi place nespus că se adeveresc cu precizie proverbele:

• nicio minune nu durează mai mult decât trei zile;
• stămpânul rău face sluga hoață;
• spune-mi cu cine te împrietenești ca să spun cine ești;
• vorba lungă, sărăcia omului.

La fiecare început de an școlar, își amintește toată lumea că:

- există școli nevăruite;

- există școli fără aviz ISU;

- există scoli fără încălzire;

- există școli cu WC la 2km distanță.

Mie îmi place că toată lumea constată că:

- nu s-au consolodat clădiri;

- Bucureștiul va fi o ruină la un cutremur de 7,4 pe scara Richter;

- proprietarii din clădirile cu bulină nu au bani de consolidare;

- cineva zice că mâine la ora Ț va fi cutremur;

- lumea nu știe să se comporte la cutremur;

- există foarte multă informație despre cutremurele din Vrancea;

- sunt zone foarte dificile chiar în București;

- încă mai trebuie lucrat cu sistemul de urgență;

- la calamitate trebuie acționat coordonat;

- tvr nu are viteză bună de reacție.

Toată lumea constată, se miră, ridică din umeri, se precipită, dar nu se întreprinde nimic. Am și eu niște întrebări:

- care sunt televiziunile care au programe de învățarea a populației cum să reacționeze în caz de cutremur?

- se fac exerciții de coordonare în caz de calamitate?

- se fac closete la școli și costă mai mult decât școala?

- primarii se preocupă de microcentrale ca elevii să nu mai tremure iarna în clase?

- cum se rezolvă concret și urgent problema manualelor?

Partea proastă este că greșelile nici măcar nu sunt folosite pentru a învăța din ele ceva. Anul acesta școlar nu au fost manuale. Ar fi normal ca pe 5 ianuarie 2017 să înceapă în forță soluționarea, cu licitații cu tot și elevii să aibă pe bănci manuale. Este așa de dezamăgitor ca picii dintr-a-ntâia să nu aibă pe pupitre abecedare noi și să se bucure că a început o imporgtantă etapă din viața lor. Este anormal să se perpetueze o stare nenorocită de fapt și maturii cei cu putere de decizie, să ridice din umeri neputincioși dar corupți în fața lipsurilor din sistemul educațional, de care se fac responsabili că este degradat, eineficient și nefinanțat. Și ceilalți maturi, care au puterea votului, fac pe neznaiu, nu merg la vot și nu sancționează pe cei vinovați, girând în continuare atitudinile păguboase ale așa-zișilor aleși, care nu reprezintă pe nimeni, din moment ce votanții sunt 18 milioane și la urne merg cel mult 8 milioane...
Toată lumea constată și atât. Cel mult oamenii întorc capul să meargă mai departe făcându-se că n-au auzit și nici n-au văzut. Doar uneori bârfesc pe la colțuri. Când unii vor să vorbească abordează latura critică, neconstructivă, ceea ce este la fel de păgubos ca atunci când a tăcea din gură. Ce bine ar fi ca toți care s-au obișnuit doar să dea din clanță, să mai pună mâna să facă ceva, cum bine zicea Marean Vanghelie când îi îndemna pe unii să mai pună mâna dracului să citească almanahe.

(24 decembrie 2016)

Strategia dinților sănătoși

Câți miniștrii s-au perindat pe la Sănătate n-au produs nimic inteligent. O țâră de reformă s-a făcut atunci când au apărut medicii de familie. În rest nimic. A fost un ministru, parcă un liberal care a propus o chestie absolut fantasmagorică, cu obligativitatea de a face oamenii analize, ca și cum oamenii ar fi fost slugile lui, iar el un vechil, care după vorbă îmi amintea de dictatorul Ceaușescu, făcându-mă să cred că toți care nu-l zic pe r au tendința de a fi dictatori, dar nu oricum, ci stupizi, din moment ce au fost cu decizii aberante. Ce a rezultat atunci este simplu de dedus și anume:
- cumpărarea de calculatoare;
- decontarea de analize cu lopata;
- crearea unui sistem informatic inutil;
- plăți la postă pentru înștiințare;
- o inițiativă moartă în fașă.
Am mai văzut programe definite chipurile pentru oameni, dar care erau făcute să umple buzunarele unor hoți, că șmecheri nu se numesc cei care sunt proști, că un șmecher face pentru el 40% dar face și 60% pentru binele cetățeanului. Un hoț prost face pentru stăpânii care l-au numit  80%, iar 20% face pentru el în calitate de slugă ce este.
Aș vrea ca guvernul DRAGNEA, căci așa se va și numi acest guvern, guvernul DRAGNEA să definească un program pentru îngrijirea danturii românilor. Este vorba de o strategie.
Faza a I-a: în mod obligatoriu se va introduce igiena bucală a copiilor de la 1 la 6 ani.
Faza a II-a presupune extinderea de la 7 -15 ani pentru elevii de la generală.
Faza a III-a vizează inclluderea elevilor de liceu.
Totul trebuie să se producă urgent, astfel încât în 3 ani populația de până la 18 să fie rezolvată în ceea ce privește dantura. Cheltuielile vor fi suportate de stat. Se vor defini proceduri riguroase, exact așa cum sunt cele de la tratarea TBC.
Faza a IV-a se referă la includerea tuturor persoanelor pentru evaluare și va dura 3 ani.
Faza a V-a vizează derularea programului de soluționare a cetățenilor cu contribuții ale acestora funcție de natura și de calitatea lucrărilor. Se vor defini criterii de programare și modalități de plată. Vor fi soluții complet compensate, dar vor fi variante în care cetățeanul va suporta costuri în raport cu ce fel de lucrări dorește să se rezolve.
Evident, programul național al danturii sănătoase trebuie să se bucure de sprijinul UE știut fiind faptul că țara noastră are o contribuție.
Consider că un astfel de program:
- se adresează populației;
- va avea efecte revoluționare;
- exclude drenarea de fonduri;
- este realist și necesar.
Totul este ca o astfel de strategie să prindă contur și să aibă consensul întregii populații, pentru că de la dantură pornesc toate nenorocirile, iar în ultimii 40 de ani poporul nostru și-a neglijat sănătatea încât pentru el a zâmbi arătând o dantură perfectă este nu o dorință, nici o iluzie, ci o imposibilitate dureroasă.

(24 decembrie 2016)