Monday, March 1, 2021

Sluga și stăpânul

 O slugă către alte slugi:
- I-am zis boierului că n-am să mă vaccinez în vecii-v ecilor!
Stăpânul fiind din întâmplare pe acolo, a auzit totul și l-a întrebat:
- Ce-ai zis, Ioane?
Sluga, făcându-se mică-mică:
- Nimic, boierule, ce să zic. Dară eu m-am vaccinat alaltăieri după dumneata, boierule!
Morala: mulți vorbesc una și fac alta, căci ori vor  să pară ceea ce nu sunt, ori sunt plătiți gras să spună prostii și să facă jocul altora.

(02 martie 2021)

Monica ANISIE nu are o Hermes Birkin Blue de Ginza Tanaka

 Să fie foarte clar! Monica ANISIE nu are o Hermes Birkin Blue de Ginza Tanaka.
Monica ANISIE este profesoară de limba și literatura română și are un salariu de cel mult 1.200 USD pe lună, ceea ce nu-i permite să aibă o Hermes Birkin Blue de Ginza Tanaka.
Nici când a fost ministrul la educație, Monica ANISIE ca un salariu să zicem de 4.000 USD pe lună nu avea cum să-și permită o Hermes Birkin Blue de Ginza Tanaka.
Ca senatoare și ca președintă a comisiei de educație de la senat, Monica ANISIE nu-și va lua nici în 10 mandate o Hermes Birkin Blue de Ginza Tanaka.
Motivul este unul banal. Geanta Hermes Birkin Blue de Ginza Tanaka costă 1.900.000 USD pur și simplu, fără a fi cea mai scumpă, căci geanta Mouawad 1001 Nights Diamond Purse are un preț dublu și dacă Melanie TRUMP n-o are, cu atât mai puțin ANISIE n-o va avea, că nu vrea și punct.
(02 martie 2021)

Rețetă de fasole fâcâită cu ciolan à la CIOLACU

PSD-ul moleșit de după alegeri se prezintă ca un platou cu fasole fâcâită pe care tronează un ciolan afumat, totul fiind un preparat à la CIOLACU, președintele de partid cu vorbă leneșă, adormitoare, care inspiră la repaus prelungit.
Rețeta de preparare a fasolei fâcâite cu ciolan à la CIOLACU are nevoie de următoarele ingrediente:
500 grame de fasole cu bobul mare,
una bucată ciolan afumat cărnos de 500-800 grame,
8 cepe mărișpare,
doi morcovi,
bulion,
ulei,
un afiș electoral cu portretul lui Marcel CIOLACU.
Se ia un vas de 4 litri, se umple jumătate cu apă și de cu seară se pune fasolea la muiat, înmuiat mai corect fără a confunda cu plăcuța suedeză, pentru rigurozitate.
Privim cu smerenie portretul lui Marcel CIOLACU.
A doua zi se varsă apa din vas. Se pune o altă apă și vasul se așează la foc potrivit.
Se lasă să dea în două clocote.
Se varsă apa. Se pune altă apă.
Privim cu încredere portretul lui Marcel CIOLACU.
Se pune vasul din nou pe foc. Se lasă să dea în două clocote.
Se varsă apa. Se pune din nou apă și se pune pe foc. Se pun și morcovii.
Se lasă să fiarbă fasolea până se înmoaie foarte bine.
Privim fix tunsoarea din portretul lui Marcel CIOLACU.
Se scurge apa. Boabele rămase sunt amestecate bine până devin o pastă omogenă.
Punem pasta pe un platou de porțelan fin Rosenthal.
Se toacă solzișor cele 8 cepe și se rumenesc în ulei încins într-o tigaie.
Privim insistent portretul lui Marcel CIOLACU.
Turnăm bulion peste ceapa rumenită, mestecăm și luăm tigaia de pe foc.
Răsturnăm conținutul tigăii peste pasta de fasole din platoul Rosenthal.
Așezăm cu grijăîn partea dreaptă a platoului portretul lui Marcel CIOLACU.
Spălăm ciolanul.
Îl punem într-o tavă unde am turnat o cană cu apă și îl băgăm la cuptorul încins.
Lăsăm ciolanul 4 ore, dar avem grijă să turnăm vin și să punem mirodenii din când în când.
După ce ciolanul este bine făcut, îl așezăm peste ceapa cu buluin de pe platoul Rosenthal.
Admirăm cu grație portretul lui Marcel CIOLACU.
Aceasta a fost rețeta de fasole fâcâită cu ciolan à la CIOLACU, căci el a fost patronul spiritual al întregului proces și numai lui i se datorează acel platou superb cu delicioasa fasole și cu tenebrosul ciolan afumat copt la tavă după ce l-am stropit și cu vin de buturugă, neinclus în rețetă căci este secretul meu.





(01 martie 2021)

Viktor ORBAN și Ludovic ORBAN nu sunt frați gemeni în niciun caz

Viktor ORBAN și Ludovic ORBAN nu sunt frați gemeni în niciun caz pentru că:
- Viktor s-a născut pe 31 mai 1963 în timp ce Ludovic s-a născut în 25 mai 1963, iar în cazul gemenilor, diferența între apariții este de câteva minute, în niciun caz 6 zile,
- Viktor are mo mamă și Ludovic are o altă mamă, deci din mame diferite nu se nasc geneni,
- Viktor s-a născut  în Székesfehérvár,iar Ludovic s-a născut în Brassó, adică Brașov,
- Viktor a devenit premier în 2010 câștigând alegeri, iar Ludovic a devenit premier prin 
   nominalizare,
- Viktor este premier de 11 ani, Ludovic a stat premier doar un an,
- cei doi ORBAN sunt personalități cu dimensiuni și poziționări total diferite.
Deși amândoi poartă numele de ORBAN, premierul Ludovic ORBAN nu l-a întâlnit pe premierul Viktor ORBAN, deși țările lor sunt vecine și amândoi fac parte din aceeași familie politică a popularilor europeni.
Ceea ce au în comun cei doi ORBAN se referă la faptul că sunt personalități puternice, au verb când se adresează maselor și aparțin aceleiași zodii, ceea ce înseamnă că în partea statistică a destinelor lor au ceva elemente comune, mai ales în partea norocului și a talentelor muzicale.



(01 martie 2021)

Raluca TURCAN procedurează o ciorbă de fasole de post

 Așa cum stă bine oricărui român, când are ocazia să critice, crită.
Meșterul instalator de la sanitare îl face praf pe predecesorul care s-a ocupat de baie înainte de a fi solicitat el. Meșterul electrician îl demolează pe electricianul care a schimbat siguranțele de dinainte de a fi chemat el. Zugravul identifică mii de cusururi la cel care a vopsit pereții acum 25 de ani, care trebuia să facă totul altfel. Nu este meseriaș care să fie chemat și să spună că cei de dinaintea lor au fost de vreo treabă, fiind catalogați toți ca:
- nepricepuți,
- necalificați,
- ageamii,
- neisprăviți,
- proști.
Numai că atunci când încep ei să facă ceea ce ar trebui să facă pentru a drege ceea ce este stricat în ograda omului, îți dai seama că:
- nu au sculele necesare,
- nu știu cu ce să înceapă,
- te pricepi tu mai bine decât ei,
- propun soluții tâmpite,
- se laudă nejustificat,
- amână terminarea lucrării,
- mai mult strică decât repară.
Cam așa stau lucrurile de câteva săptămâni de când Raluca TURCAN este ministreasă la Muncă. Ne vântură pe sub nas ideea elabărării legii pensiilor și a legii salatizării bugetarilor. Până acum au fost făcute nenumărate astfel de legi. Ele au fost făcute de?
- specialiști,
- juriști,
- politicieni,
nu de  martțieni, nu de indivizi veniți de pe Lună sau de pe alt continent. Pe aceștia îi aven, cuu ei ieșim la defilare. oamenii politici au limitele lor. Între aceste limite vor comanda legile. Specialiștii au și ei limitele lor și combinate cu limitele politicienilor, vor construi niște legi bântuite de tot felul de minusuri, căci dacă 30% din populație este analfabetă, 30% din articolele legilor vor reflecta analfabetismul. dacă 20% din populație este coruptă, 20% dintre articolele legilor vor îndeplini cerințe să-i slujească pe corupți. Cum structura caracterelor la români nu se schimbă o dată la 4 ani cu alegerile parlamentare, sunt sigur, că oricine se va apuca să scrie legea pensiilor și legea salarizării, vor obține textul care să-i mulțumească pe toți, în structura pe care o are populația și nimic mai mult.
Acum că suntem în pandemie, în criză economică și în criză sanitară, ministreasa Raluca TURCAN a scos din geanta ei cea DIOR un șorț de bucătărie HERMES nu prepară, ci procedurează o ciorbă de fasole de post pe care o oferă pensionarilor, dar și salariaților bugetari, un fel de ciorbă populară care se va servi în piețele publice la polonic în farfurii de tablă cu reutilizare multiplă, căci bugetul nu permite altceva. Iar dacă Doamne ferește ne vom trezi morți a doua zi, vorba cântecului: ghinion.



(01 martie 2021)

Mâncarea de praz cu măsline, limbă de vițel și încălzirea globală

Trebuie să pornim de la faptul că omul ca animal distructiv a apărut acum 20.000 de ani ca maimuțoi cu fundul rozaliu, un pic biped și cu sete de a consuma carne friptă pentru a-și accentua circumvoluțiunile de pe creierul său neted ca poponelul de bebeluș.
Trebuie să acceptăm că au existat încă de acum 100 milioane de ani niște perioade numite ere geologice cu schimbări profunde de climă, dar a existat și între 1965 -1989 era CEAUȘESCU caracterizată prin foamete, frig și comunism dâmbovișean multilateral dezvoltat.
Trebuie să mai știm că biata știință numită statistica vorbește de serii de date de cel puțin 16 termeni pentru a studia cât de cât fenomene cotidiene, banale care ne privesc pe noi pentru perioade scurte de timp, fără a face din aceasta un capăt de țară.
În acest context, a vorbi despre serii de date anuale de 200 de termeni când o eră geologică se referă la 40 milioane de ani este ridicol, penibil, bizar, neștiințific, subiectiv și abuziv.
Cercetătorii de la Institutul de Științe ale Mediului din Cuca a stabilit că există o legătură directă între schimbarea climaterică a pământului și mâncarea de praz cu măsline, limbă de vițel și încălzirea globală, prin masa de vapori degajată de cratițele încinse, când gospodinele în inconștiența lor ancestrală procedează la obținerea unui sos cu vâscozitate crescută, adică vor să pună în farfurii o mâncare scăzută, concentrată, gustoasă, perfectă și colorată intens.
Problema va fi pusă pe tapet în anul 3100 și chiar dacă producătorii de praz se vor împotrivi, vor fi recompensați în a scădea producția cu 0,00001% pentru a reduce emisiile ce produc nemijlocit încălzirea globalăă cu 0,0000000002% la 100 de ani.

(01 martie 2021)

După 45 de ani tot la Drept

Istoria se repetă. Acum 45 de ani s-a produs o mare fraudă la examenul de admitere de la Facultatea de Drept. Legenda zicea că secretarul de partid al facultății deținea și el cheia de la fișetul cu teze și o gașcă de falsificatori făceau clandestin adnotări pe teze și la evaluare, teze submediocre, dar adnotate de specialiști, deveneau eligibile, prin notele care se obțineau fraudulos. Atunci când miza este mare apar situații extrem de delicate. Să nu creadă nimeni că doar acolo au spart buboaiele acum 45 de ani. Cam în toate universitățile s-au produs cutremure, lăsate cu:
- ani de pușcărie,
- mutări disciplinare,
- sancțiuni pe line de partid,
- puneri cenușă în cap,
- autocritici constructive.
Conducători de instituții mai împăciuitori au rezolvat problema pe plan local. Alții au preferat să intre pe fir miliția și procuratura și au ieșit la iveală fire care duceau sus și mai sus, adică spre vârful puterii comuniste. Se știu cazuri de mare corupție sus, sus de tot, cu fiu căruia i s-a anulat admiterea și i-a fost ruinată cariera căci dovada fraudei s-a produs când era deja student.
Acum au apărut 45 de studenți acuzați de fraudă și care vor ajunge în justiție cu siguranță și se va vedea că în republica Socialistă România căsătoria este liber consimțită. Statul ocrotește famila, bla, bla, bla... Nu prea știu situații din care cetățeanul să nu fi câștigat în lupta cu instituția, chiar dacă instituția se consideră a fi blindatăî. Să nu uităm că în constituție nu este cuvântul onoare, deci orice soluție șoc este posibilă.
Cred că cxel mai bine era dacă se dezvolta un astfel de context care să nu permită frauda, căci se zice că stăpânul rău face sluga hoață. 
Am fost președinte de BAC în multe rânduri și atmosfera din licee arată că practica inspirațiunii metafizice care să recupereze lipsa de pregătire a tezei scrise este generalizată și chiar încurajată de cei puși să supravegheze derularea probei, iar camerele de luat vederi ori sunt închise, ori nu funcționează.


(01 martie 2021)