Monday, June 22, 2020

Daniel Mihai GÎRTAN, culturistul învingător

Culturistul Daniel Mihai GÎRTAN, de fel din Moinești, este născut în data de 20 martie 1992 deci este născut în ultima zi a zodiei Pești, care pentru culturiști are următoarele elemente de caracterizare:
Cei născuți în acestă zodie sunt caracterizați prin rogoare în tot ceea ce fac. Înainte de a porni la drum, eiîți clarifică toate aspectele și stabilesc cu exactitate de ceasornic pașii de urmat. Sunt foarte meticuloși și disciplinați, ceea ce le asigură tot confortul pe care orice
economie de timp pe care o obțin le permite să facă altceva dintre lucrurile pe care și-au propus să le finalizeze. Au înclinație să ducă lucrurile până la capăt și nu sar de la una la alta. Peștii au dorința de a fi cei mai buni și luptă pentru a demonstra că într-adevăr sunt cei mai buni. Le reușește acest lucru pentru că ei știu să muncească eficient și știu să-și termine munca exact la momentul potrivit, nici mai devreme și nici mai târziu, iar cei care îi analizează îi percep în acest fel ca fiind niște persoane speciale de înaltă performanță. Și în săritura în înălțime dacă maximul de pregătire este atins cu o săptămână înainte de concurs sau cu două săptămâni după, degeaba. Peștii care practicanți ai  culturismului au știința de a atige maximul chiar în ziua de concurs, nici o zi înainte și nici o zi după.
 
Caractsristicile biometrice ale lui Daniel Mihai GÎRTAN sunt:

Vârsta: 28 ani

Înălțimea: 174 cm

Greutatea: 81 kg

Circumferința piept:

 Circumferința braț:

Circumferința talie:

Circumferința coapsă:

Circumferința gambă:

Palmaresul lui Daniel Mihai GÎRTAN include participări la competiții precum:
2019, Campionatul Național de Culturism etapa zonală Moldova, Men’s Physique 179, locul 1 
2019, Tiger Classic Diamond Cup, Men’s Physique overall, locul 1
2019, Tiger Classic Diamond Cup, Men’s Physique 173 cm, locul 1
2018, IFBB President Santoja Cup, Men’s Physique 176 cm, locul 3
2018, IFBB, European Championships, Men’s Physique 176 cm, locul 5
2018, Balkan Championships, Men’s Physique up to 179 cm, locul 4
2018, Cupa Mondială Grecia, Men’s Physique up to 179 cm, locul 3
2017, Campionatul Național de Fitnes & Culturism, Men’s Physique 176 cm, locul 1
2017, Tiger Classic, Men’s Physique 176 cm,  locul 7
2017, Campionatul Național de Fitnes & Culturism, Men’s Physique Open, locul 1
2017, Campionatul Național de Fitnes & Culturism etapa zonală, Men’s Physique  Senior 179 cm, locul 1
2017, Balkan Championships, Men’s Physique up to 176 cm, locul 3
2016, Tiger Classic, Men’s Physique 178 cm,  locul 2
2016, Pro Nutrition Grand Prix, Men’s Physique up to 174 cm, locul 1
2016, Tiger Classic, categoria junior bodybuilding open, locul 2
2016, Pro Nutrition Grand Prix, bodybuilding 175 cm, locul 1
2014, IFBB, European Championships, Men’s Physique 174 cm, locul 7
2014, IFBB, European Championships, Men’s Physique Junior Open, locul 6
2014, Campionatul Național Culturism, Men’s Physique  Cadeți 174 cm, locul 1
2014, Campionatul Național de Culturism etapa zonală, caegoria junior bodybuilding 75 kg, locul 1
2009, Campionatul Național de Culturoism, juniori, locul 1
2007, Campionatul Național de Culturoism, juniori, locul 1
El activează la CSM Iași, club deosebit de important pentru mișcarea culturismului românesc, club care a dat nenumărați campioni ai acestui sport.
În prezent,  Daniel Mihai GÎRTAN este personal trainer certificat.

(22 iunie 2020)










Sunday, June 21, 2020

Un film despre Iohans STRAUSS

În 1973 a rulat filmul american The Great Waltz, turnat în 1972. Spre sfârșit, filmul avea secvențe în care un dirijor îi dirija pe alți dirijori, care în fnal dirijau câteva mii de instrumentiști și în acest fel s-a stabilit o mare performanță, adică o orchestră cu mii de instrumentiști reușea să cânte una din lucrările memorabile ale lui Johann STRAUSS.
În zilele noastre, această performanță ar trebui tradusă la nivel de management.
Există un manager general, echivalentul  dirijorului principal. Există manageri pe tipologii de subsisteme, care sunt acei dirijori de pe nivelul al doilea. Există instrumentiștii struniți de dirijorii de pe nivelul al doilea, tot așa cum într-un proiect există executanții.
Managerul știe tot proiectul. Exact ca dirijorul întregii orchestre. Dirijorii de pe nivelul al doilea știu doar ceea ce trebuie să interpreteze instumentiștii din subordinea lor, căci un dirijor îi are pe violoniști, un altul pe trompetițtii, un altul pe suflători, un altul pe violonceliști și tot așa.
La rândul lor, instrumentiștii au partiturile în față și știu ce să interpreteze căci ei sunt doctori fiecare la instrumentul lui. Așa ar trebui să se întâmple, dar în realitate nu stau lucrurile așa și apar disfuncționalități, căci structurile de personal nu se comportă nici ca dirijori și nici ca executanți profesioniști.

(22 iunie 2020)

Alfred Vlad CHIRIAC, un culturist tânăr de viitor

Culturistul din Huși are un interviu în care lămurește unele lucruri despre el și munca lui. Alfred Vlad CHIRIAC este născut în data de  12 mai 1990, deci este în zodia Taur care îi definește pe culturiști astfel:
Cei născuți în zodia taurului au o înzestrare genetică foarte bună practicării sporturilor mari consumatoare de energie, sunt puternici și nu se tem să muncească din greu indiferent cât de mult li s-ar cere. Sunt foarte disciplinați și urmăresc să învețe să execute
cât mai bine ceea ce au de făcut. Ei se compară tot timpul cu colegii de muncă și privesc cu obiectivitate diferențele pe care le sesizează între performanțele lor și ale celorlalți. Sunt destul de calmi și modestia de care dau dovadă îi face să fie apreciați de cei din jur. Nu sunt ostentativi prin nimic. Își văd de munca lor fără a comenta chiar și atunci când li se atrage atenția că greșesc. Știu să se bucure de victorii dar nu se îmbată cu ele.
Caracteristicile biometrice ale lui Alfred Vlad CHIRIAC sunt următoarele:

Vârsta: 30 ani

Înălțimea: 175 cm

Greutatea: 96 kg

Circumferința piept: 138 cm

 Circumferința braț: 48 cm

Circumferința talie: 81 cm

Circumferința coapsă: 66 cm

Circumferința gambă:

A intrat într-o sală de forță la vârsta de 17 ani și la 18 ani a avut prima apariție pe o scenă de concurs. Mentorul său a fost marele culturist Petru CIORBĂ, dar multe lucruri a învățat și de la campionul Vlad PIHUREAC.
Este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport de la Universitatea Al. I. CUZA din Iași.
Palmaresul lui Alfred Vlad CHIRIAC include participările la competițiile următoare:
2008, Campionatul Național de Culturism, categoria bodybuilding 175 cm, locul 4
2008, Campionatul de Culturism de Fitness și Bodybuilding Clasic Juniori, categoria fitness, locul 3
2009, IFBB Balkan Amateur Championships, categoria Junior Heavyweight, locul 4
2012, Campionatul Național de Culturist, categoria men’s bodybuilding 70 kg, locul 3
2012, Tiger Classic, categoria bodybuilding 90 kg, locul 3
2015, Pro Nutrition Grand Prix, categoria culturism seniori 90 kg, locul 1
2018, Pro Nutrition Grand Prix, categoria culturism seniori 90 kg, locul 1
2019, Amateur Olympia UK, categoria men’s bodybuilding,  locul 2
2019, Amateur Olympia Spain,  categoria light heavyweight, locul 1
Antrenamentele lui Alfred Vlad CHIRIAC sunt structurate astfel:
Luni: piept, biceps
Marți: picioare, abdomen
Miercuri: pauză
Joi: umeri, triceps
Vineri: spate, trapez, abdomen
Sâmbătă: pauză
Duminică: pauză
De-a lungul timpului, culturistul Alfred Vlad CHIRIAC a intrat în competiție cu alți culturiști precum Aniel OPREA, Nicolae CRISTEA, Costel CAZACU, Ștefan COSOVANU, Sergiu SABOU, Marcel MACOVEI, Marius DRAGOMIR, Eugen MATIȘ, Florin DOGARU, Octavian CANĂ, Dan CÎRSTEA, Derek EBBERS , Cristian CÂRJALIU, Andrei BURCEA, Bogdan MATEȘAN și mulți alții.
Culturistul Alfred Vlad CHIRIAC este un sportiv temeinic, gata să abordeze competiții de mare anvergură, iar pregătirea sa îi permite să deruleze cicluri de pregătire care să-l poziționeze pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor de concurs, se vede treaba mai frecvent în străinătate decât aici pe meleagurile noastre cele mioritice. În anul 2019 Alfred Vlad CHIRIAC a fost fericitul calificat pentru un card PRO IFBB, care îi oferă drepturi în lumea culturiștilor recunoscuți internaționali.





(21 iunie 2020)

2018, Romania Muscle Fest Pro Qualifier, 

Saturday, June 20, 2020

Lucian PANTEA este un culturist valoros

Cu arădeanul Lucian PANTEA sunt prieten pe Facebook de ani buni și-i urmpresc cu atenție postările care sunt zilnice aproape și au o tematică variată care evidențiază complexitatea culturistului, acum personal trainer la Fit Club Arad. În momentul de față el are pe acel cont un număr impresionant de prieteni culturiști, din care peste 200 sunt prieteni comuni.
Lucian PANTEA este născut în data de 1 mai 1979, deci aparține zodiei Taur, cartacterizată pentru culturiști astfel:
Cei născuți în zodia taurului au o înzestrare genetică foarte bună practicării sporturilor mari consumatoare de energie, sunt puternici și nu se tem să muncească din greu indiferent cât de mult li s-ar cere. Sunt foarte disciplinați și urmăresc să învețe să execute
cât mai bine ceea ce au de făcut. Ei se compară tot timpul cu colegii de muncă și privesc cu obiectivitate diferențele pe care le sesizează între performanțele lor și ale celorlalți. Sunt destul de calmi și modestia de care dau dovadă îi face să fie apreciați de cei din jur. Nu sunt ostentativi prin nimic. Își văd de munca lor fără a comenta chiar și atunci când li se atrage atenția că greșesc. Știu să se bucure de victorii dar nu se îmbată cu ele.
Caracteristicile bioletrice ale lui Lucian PANTEA sunt:

Vârsta: 41 ani

Înălțimea: 177 cm

Greutatea: 110 kg

Circumferința piept: 152 cm

 Circumferința braț: 52 cm

Circumferința talie: 80 cm

Circumferința coapsă: 78 cm

Circumferința gambă: 46 cm

El este absolvent al Liceului Iuliu MANIU din Arad și a facultății de Pshihologie de la Universitatea Aurel VLAICU, promoția 2008, precum și a facultății de Educație Fizică de la Universitatea Vasile GOLDIȘ, promoția 2003, ceea ce arată preocuparea acestui sportivi de a avea o înaltă calificare cu scopul potențării muncii lui de trainer în domeniul fitness-ului și a culturismului.
Palmaresul lui Lucian PANTEA include participări la competiții de culturism precum:
2008, Campionatul Național de Culturism Seniori, categoria 100 kg, locul 1
2006, Campionatul Național de Culturism Seniori, categoria 100 kg, locul 2
2006, Trofeul Hercule, categoria open, locul 1
2005, Campionatul Național de Culturism Seniori, categoria 95 kg, locul 1
2005, Cupa Apollo, categoria +85 kg, locul 3
2005, Cupa României, categoria 95+ kg, locul 1
2001, Cupa Libertății, categoria juniori, 90 kg, locul 1
1999, Campionatul Național de Culturism Seniori, categoria 90 kg, locul 2
1999, Campionatul Național de Culturism Juniori, categoria 80+ kg, locul 2
În competiții i-a avut ca adversari pe Constantin BEBEȘELEA, Angelo ALEXA, Ioan ORIAN, Ion MARIN, Marian BÎRSAN, Ionel MAIORU, Nicolae CORCOVEANU, Iosif GHEZAN, Paul TATU, Adrian MATEES, Marcel MANEA, Lucian STEF, Ovidiu STINIGUȚĂ și mulți alții.
Cum mediile online sunt pline de tot felul de bizarerii, bineînțeles că nici activitatea culturiștilor de frunte nu a scăpat unor abordări care arată lipsa de profesionalism. Nu zic nimic despre subiectele de acolo, dar am văzut că pentru a da culoare textelor se scriu detalii nesemnificative, în timp ce elemente cheie precum denumirea corectă a competiției, anul în care a avut loc și alte detalii legate de informarea corectă, adică exactă, lipsesc sau sunt ambigue. Să nu spun că despre culturistul de care mă ocup acum lipsesc elemente cheie, deși el a câștigat titlul de campion național și a ieșit învingător la multe alte competiții, eu zic că era obligatorie notarea în articole sau interviuri a datelor biometrice, lucru ce nu s-a produs. Lucian PANTEA este un culturist valoros, un om care și-a croit o carieră solidă prin mucă grea, cu multe renunțări, care acum are dreptul să se bucure de roadele acumulărilor sale calitative mai ales.

(20 iunie 2020)




Să vorbim despre valoatrea premiilor (II)

Se organizează și în Ro competiții de culturism care sunt acompaniate de diplome, cupe, statuete dar și de bani. Atunci când se anunță un concurs, sunt indicate:
- categoriile,
- premiile,
- calendarul,
- taxele,
- condițiile,
- locațiile.
SEMTEX Grand Prix 2019 a oferit premii precum:
Culturism Masters Open:    1 - 600$, 2 - 200$, 3 - 100$
Culturism 90 kg și + 90 kg: 1 - 500$, 2 - 200$, 3 - 100$
Culturism 70 kg și + 80 kg: 1 - 400$, 2 - 200$, 3 - 100$
Open: 1500$
Pronutrition Grand Prix 2014 are în plan să ofere:
Culturism seniori 70, 80, 90, 100, +100 kg: 1 - 2.000Ron, 2 - 1.500Ron, 3 - 1.000Ron
Culturism juniori 70, 80, 90, +90kg: 1 - 1.500Ron, 2 - 1.000Ron, 3 - 500Ron
Open: 3.000 Ron
Pronutrition Grand Prix 2020 are în plan să ofere:
Culturism seniori 70, 80, 90, 100, +100 kg: 1 - 2.000Ron, 2 - 1.500Ron, 3 - 1.000Ron
Culturism juniori 70, 80, 90, +90kg: 1 - 1.500Ron, 2 - 1.000Ron, 3 - 500Ron
Open: 3.000 Ron
Natural Olympia 2019 a oferit premii:
Open Bodybuilding: 1- 5.000$, 2 - 2.000$, 3 - 1.000$
Open Phsyque:1- 5.000$, 2 - 2.000$, 3 - 1.000$
Open Bikini: 1- 5.000$, 2 - 2.000$, 3 - 1.000$
Open Figure: 1- 5.000$, 2 - 2.000$, 3 - 1.000$
Arnold Classic 2018 a oferit premii:
Arnold bodybuilding: 130.000$
Arnold Strongman: 72.000$
Arnold Bikini: 72.000$
Dacă ar exista o modalitate de a coagula toate forțele din culturism și de a se realiza și o competiție de puterea Mr. Olympia, păstrând proporțiile, un premiu de 40.000$ ar schimba radical calitatea întregii activități, căci una este să organizezi un concurs cu marele premiu de 1.000$ și altfel stau lucrurile pentru un premiu de 40.000$ și pentru concurenți în același timp, dar și pentru atmosferă. Știm că televiziunile organizează șușe de peste 100.000 euro care sunt drumuri înfundate, dar în culturism ar fi o mare deschiodere pentru calitate și pentru atragerea a cât mai multor tineri spre a practica acest sport.
Îmi aduc aminte că Dinu PATRICIU oferea 50.000$ pentru un premiu național de cultură câștigat în timp de mari personalități, festivitatea fiind la Atheneul Român, dar tradiția s-a întrerupt, dar sume mult mai mici sunt acordate cu diferite prilejuri, în condițiile în care fotbaliștii au salarii și prime de joc fabuloase, fără a exista o explicație rezonabilă  și transparentă a intrărilor în visteriile cluburilor.
Trebuie căutată explicația în nivelul premiilor oferite la competițiile de culturism de la noi și apetența culturiștilor români de a merge să concureze în alte țări precum Spania, Marea Britanie, Italia și USA, unde premiile sunt cu mult mai substanțiale.
Mă gândesc tot timpul că în loc să se facă o autostradă unde un constructor ia 10 miliarde de euro, cu calitate top, se fac drumuri județene, unde fiecare constructor ia nu mai mult de 200 milioane de euro, iar calitatea este difuză. Nu am spus că este o similitudine, dar știu că propoziția se definește ca o gândire spusă sau scrisă.

(20 iunie 2020)

Să vorbim și despre valoarea premiilor (I)

Se știe  și nu mai trebuie s-o repet și eu că gloria sportivă înseamnă:
- victorii în competiții,
- medalii de aur,
- foloase materiale,
- recunoaștere,
- sponsorizări,
dar totul are la bază muncă, talent, disciplină, ambiție, știința antrenamentelor și optimizare. Culturismul este un sport și nu orice fel de sport, ci un. sport scump, căci presupune:
- sala de antrenament,
- suplimente,
- echipă managerială,
- dietă,
- costuri de participare.
Este adevărat că toți culturiștii practică acest spoert din pasiune, dar trebuie văzut totul și prin prisma trofeelor care se obțin, precum și prin prisma premiilor în bani, care vin ca o recunoaștere a unei munci titanice depuse de sportivi până a urca pe scena de concurs și apoi pe podiumul de premiere.
Dar să o luăm cu începutul, să vedem cum stau lucrurile cu premiile în bani la cel mai cunoscut concurs de culturism și aici mă refer la Mr. Oympia, care de desfășoară în USA la Las Vegas.

Anul

Câștigătorul

Valoare premiu USD

2019

Brandon CURRY

400.000

2018

Shwan RHODEN

400.000

2017

Phil HEATH

400.000

2016

Phil HEATH

400.000

2015

Phil HEATH

400.000

2014

Phil HEATH

275.000

2013

Phil HEATH

250.000

2012

Phil HEATH

250.000

2011

Phil HEATH

200.000

2010

Jay CUTLER

200.000

2009

Jay CUTLER

200.000

2008

Dexter JACKSON

155.000

2007

Jay CUTLER

155.000

2006

Jay CUTLER

155.000

2005

Ronnie COLEMAN

150.000

2004

Ronnie COLEMAN

120.000

2003

Ronnie COLEMAN

110.000

2002

Ronnie COLEMAN

110.000

2001

Ronnie COLEMAN

110.000

2000

Ronnie COLEMAN

110.000


Se observă dimensiunile premiului pentru cel ce câștigă marele trofeu al celui mai important concurs de culturism din lume. La o analiză atentă trebuie văzut că la acest concurs există un singur învingător. Mai sunt și alte categorii de concurenți, dar atenția este concentrată asupra celor  maximum 20 concurenți care se confruntă pe scenă pentru a obține marele trofeu. Între ceea ce primește învingătorul, adică 400.000 USD și ceea ce primește al X-lea clasat, adică 16.000 USD diferența este enormă. Învingătorul ridică o sumă echivalentă cu ceea ce se câștigă pe Wall  Street de către un broker bun într-un an, ceea ce nu este de colea.



(20 iunie 2020)

Cristian Nicolae GRAD, culturistul obișnuit al podiumului

A scrie despre culturistul bănățean Cristian Nicolae GRAD nu este deloc o treabă ușoară pentru că în mediul online informațiile despre acesta sunt extrem de sărace. În anul 2013 revista Culturism&Fitness nr 225 (4/2013) include un interbiu cu sportivul Cristian Nicolae GRAD și prezintă chiar pe copertă o fotografie cu el în compania unei doamne, bănuiesc tot sportivă. Cristian Nicolae GRAD este născut în data de 12 iunie 1984, deci aparține zodiei Gemeni, zodie care-i definește pe culturiști astfel:
Gemenii numai aparent ar fi persoane care n-ar îndeplini cerințele de a face culturism. Ei sunt predispuși spre meditație, spre abordări artistice și spre lucruri care necesită migală.Ei au un mod al lor de a-și organiza munca și tot timpul dau senzația că sunt în contratimp cu ceilalți. Realitatea este cu totul alta. Tot ceea ce întreprind persoanele din acestă zodie nu este în vitrină. Ei lucrează foarte retrași, fără a fi zgomotoși sau ostentativi. Numai dacă sunt provocați, ei răspund cu fapte demonstrând că lucrurile stau
cu totul și cu totul altfel. Diferențele pe care ei le generează sunt uriașe. Am văzut un astfel de nativ în gemeni care a fost zgândărit să facă niște flotări. Cel care a fost inițiatorul a executat cam 23, în timp ce nativul în gemeni a executat lejer vreo 70 și finalul a fost apoteotic, flotări cu bătăi din palme.
Caracteristicile biometrice ale lui Cristian Nicolae GRAD sunt următoarele:

Vârsta: 36 ani

Înălțimea: 184 cm

Greutatea: 100 cm

Circumferința piept:

 Circumferința braț:

Circumferința talie:

Circumferința coapsă:

Circumferința gambă:

Palmaresul lui Cristian Nicolae GRAD include participări în competiții precum:
2015, Pronutrition Grand Prix, categoria 100 kg, locul 2
2015, Pronutrition Grand Prix, categoria international, locul 4
2015, Tiger Classic, categoria  +180 cm, locul 1
2014, Campionatul Național de culturism, categoria culturism clasic +180 cm, locul 1
2014, Tiger Classic, categoria  +175 cm, locul 2
2013, Cupa României, categoria bodybuilding 100 kg, locul 3
2013, Cupa Sebastiano, categoria bodybuilding 90 kg, locul 3
2013, Campionatul Național de culturism, categoria mens bodybuilding 85 kg, locul 1
2012, Cupa României, categoria bodybuilding +180 cm, locul 1
2012, Campionatul Național de culturism, categoria mens bodybuilding 85 kg, locul 1
2010, Cupa României, categoria bodybuilding +180 cm, locul 1
2005, Campionatul Național de culturism Juniori & Masters, categoria culturism clasic 80 kg cm, locul5
Din interviul amintit ceva mai sus, rezultă că sportivul Cristian Nicolae GRAD are structurile de antrenament următoare:
Ziua 1 - piept, triceps
Ziua 2 - spate
Ziua 3 - picioare
Ziua 4- umeri
Ziua 5 - spate
Ziua 6 - picioare.
El a activat la Clubul Sportiv Baia Mare și a lucrat sub îndrumarea marelui antrenor Iosif SZABO, club care trimitea cu regularitate la marle competiții de culturism loturi complexe și mulți dintre sportivii care concurau se întorceau încununați cu laurii victoriei, exact cum s-a întâmplat cu culturistul Cristian Nicolae GRAD în câteva rânduri.
Culturisul Cristian Nicolae GRAD este definit de caracteristici biometrice și aici mă refer la înălțime și greutate, care presupun pentru a se atinge marea performanță îmbinarea practicii cu știința, lucru care i-a reușit foarte bine, din moment ce arbitrii l-au dat drept învingători în multe rânduri.
(20 iunie 2020)