Afișul electoral al lui Traian BĂSESCU din 2016

Cel care în primăvara anului 2010 anunța, parcă jubilând, tăierea salariilor cu 25% și a pensiilor cu 15%, în anul 2016 lupta pentru un post de parlamentar. În opinia mea, de la președinte de republică la deputat sau senator, nu înseamnă o promovare, ci rămânerea undeva pe linia de plutire, în politică.

Au trecut vremurile bune în care niște consilieri buni de imagine l-au făcut pe Traian BĂSESCU prezidențiabil și nu oricum, prezidențiabil cu mari șanse. El avea afiș electoral cu un ardei iute. El a zis chestia cu trasul în țeapă. El a fost cu să trăiți bine și cu multe alte gogoși mirobolante, pe care foarte mulți le-au acceptat.

Acest pliant este și bun, dar este și foarte rău.

Este bun pentru că:

- are doar o foaie,

- e ca scrisoare,

- este colorat,

- prezintă simboluri,

- limbajul este direct.

Este și foarte rău pentru că:

- are textul de scrisoare lung,

- este obositor,

- enumeră realizări din vremuri apuse,

- are 6 paragrafe cu fraze groaznic de pungi,

- nu ne spune unde mișcă el țata, că 40% din teren nu mai este al românilor,

- vorbește de echipa de la București care a fost pierzătoare la locale,

- vorbește de două mandate de primar, dar numai unul a fost complet,

- arată că a fost ministru în 5 guverne dar nu spune ce a făcut acolo.

În schema aceea cu blocuri Traian BĂSESCU vântură ideea celor 300 de parlamentari pe care de pe funcția de prezident nu a reușit s-o impună. Cât despre natalitate, stat de drept, justiție, fiscalitate redusă, educație, sănătate, nu are cum să amintească, din moment ce pe vremea când era prezident a închis spitale, investițiile au fost la pământ, iar statul de drept și justiția au fost caricaturizate.

Dacă Traian BĂSESCU este parlamentar PMP, înseamnă că are încă susținători, ceea ce este foarte bine pentru el și pentru familia lui, dar numai atât, că omul acesta chiar nu are a se lăuda decât că așa cum a zis cu gura sa proprietate personală, a creat un stat mafiot. Trist.

(18 decembrie 2018)

Pliant din campania electorală din 2012

Liviu NEGOIȚĂ cel chemat de către Traian BĂSESCU cu apelativul Livache, își dorea și un al III-lea mandat la primăria sectorului 3. Drept care a făcut un pliant însoțit de un CD. Cred că acel pliant a avut un cost, zic eu nejustificat în raport cu șansele scăzute al lui Liviu NEGOIȚĂ. Ca locuitor al sectorului 3 aș fi votat și o mătură, dar nu pe Liviu NEGOIȚĂ.

Oamenii i-ar fi dat și al III-lea mandat dacă Liviu NEGOIȚĂ ar fi fost prezent printre ei și ar pi făcut un ceva semnificativ, un spital, o trecere de nivel spectaculoasă, o sală de sport, niște scoli. Ori a pus34.890 europubele, 180 eurocontainere. Acum este Robert tot NEGOIȚĂ, care nici el n-a dat în brânci cu o investiție sau două, adevărate, care să-i facă pe locuitorii sectorului 3 să cadă pe spate în admirație și să-l voteze în 2020.

(15 decembrie 2018)

Momentul optim din punct de vedere al managementului politic

Momentul optim din punct de vedere al managementului politic nu trebuie tratat simplist sau superficial, pentru câ toți care au ales una dintre cele două variante, au dat-o-n bară urât de tot. În managementul politic, există:

- individul care bvrea ceva,

- adversarul individului, care vrea și el ceva,

- grupul țintă, al celor care votează.

Deci, există:

- un moment optim pentru individul care vrea ceva,

- un moment optim pentru adversarul individului care vrea ceva,

- un moment optim al grupului țintă, adică al voranților.

Ideal este ca momentul optim al individului care vrea ceva să se se suprapună cu momentul optim al grupului țintă, dar să nu se suprapună cu momentul optim al contracandidatului, care la o adică, vrea și el voturi, în același timp cu individul care vrea voturi, dar bazinul este unic. E matematică pură, cu inegalități pe momente de timp.

Istoria noasdtră recentă cunoaște adevărate lecții de management politic în care momentul optim al individului care dorea voturi era nesincronizat cu a contracandidatului său.

Ni-l mai amintim pe Emil CONSTANTINESCU, omul care s-a întîlnit cu călugărul Vasile. Și ca lovitura să fie năucitoare, plin de dramatism, bălăbănind ochelarii i-a adresat lui Ion ILIESCU întrebarea:

- Dumneata, crezi în Dumnezeu, Domnule, ILIESCU?

Atunci s-a jucat cartea. Ion ILIESCU a rămas de-a dreptul năuc, șocat, paralizat, inert. Din acea clipă cartea se jucase. Era doar o chestie de actorie pură.

Un alt moment, ce nefericit ales a fost acela în care s-a dat filmulețul în care un candidat îl plesnea peste moacă pe un copilaș. Filmulețul a fost difuzat pe Realitatea Tv, dar prea devreme. Dacă era dat în ultima noapte de dinaintea alegerilor, cu 5 minute de a se încheia campania electorală, cu totul altfel se punea problema. Nu mai apărea nici penibilul acela cu teoria pixelului albastru. Știința managementului politic este pentru toți. Unii știu să o aplice în practică, alții fac pe deștepții și merg după cum le bubuie țestele, adică aiurea.

Și lecția celui care a fost la SPA la SOV trebuie luată în considerare și nu trebuie uitată, deși e doar de abecedar, nu are nimic elaborat în ea, căci se bazează pe mediocritatea și orgoliul executantului, dar și pe slăbiciunea consilierilor care nu știu să facă demonstrații, ci numai afirmații, uneori stupide.

(15 decembrie 2018)

Şoferul Răzvan Ştefănescu nu a ales momentul optim

Am înțeles că șoferul Şoferul Răzvan Ştefănescu, cel care a isterizat o țară cu numărul lui de la mașină NUIEPSD cu care a circulat destul de mult pe meleagurile noastre cele mioritice, vrea să candideze la europarlamentarele din primăvara lui 2019.

Toate chestiile se fac cu cap, fără a fi improviozate. Trebuie spus că el a furnizat un subiect colosal din punct de vedere al spectacolului mediatic, iar partidele din opoziție s-au folosit copios de șansa oferită. Chiar prezidentul i-a sărit în apărare, zicând că zicerea nu e chiar o înjurătură, ci un mesaj de protest sau ceva asemănătos.

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai 2019. Managementul politic zice că un candidat independent trebuie să atingă momentul maxim de popularitate în săptămâna în care au loc alegerile, deci undeva între 21-27 mai 2019. Ori, Răzvan Ştefănescu a atins acest optim în iulie 2018. Dorința lui Răzvan Ştefănescu să devină europarlamentar va rămâne doar la stadiul de dorință, căci este puțin probabil ca vreun partid să aibă voturi care să-i prisosească. În plus, partidele de dreapta nu-l vor sprijini ca independent și pentru faptul că el ia din voturile lor. Nu vreau să spun mai multe acum, căci demonstrațiile care se fac se vor folosi și pentru alții, iar eu nu am interes să prezint lecții de folosit unora care ar fi trebuit să le știe din moment ce se dau grande în marea politică.

Şoferul Răzvan Ştefănescu nu a ales momentul optim, căci el va trebui să vină cu ceva mult mai șocant decât MUIEPSD ca să devină interesant și să fie preluat de un partid de dreapta, nu ca independent și să aibă oarece succes, adică să devină europarlamentar cu salariu de peste 8.000 de euro pe lună și cu consilieri. El ar trebui să aibă exemplu pe Mircea DIACONU care a evoluat în așa fel încât ajutat de ANI și de sentințele definitive din justiție, a atind momentul optim exact când a trebuit. Mai mult, el nu s-a poziționat spre dreapta, iar ajutorul alegătorilor a venit dinspre centrul stânga și așa nepopulat.

(15 decembrie 2018)

Milițianul balerin

În anii mei de studenție de câte ori ajungeam în zona Universității aveam ocazia să văd un adevărat spectacol. Era un milițian cu o poziție a corpului de adevărat artist, care dirija circulația cu gesturi de artist. Avea parcă o muzică numai de el știută și mișca brațele și degetele în așa fel încât șoferii să pornească și să treacă prin intersecție asemeni unor dansatori într-un spectacol.

Într-o zi am stat și l-am urmărit pe milițianul balerin până când a terminat. L-am văzut cum a ieșit din intersecție. Pășea ca un balerin în spectacol chiar și pe stradă. Sunt unii oameni care știu să facă din meserii banale adevărate acte artistice. El era unul dintre aceștia. Îmi spuneau colegi studenți la Universitate că mulți stăteau și priveau pe fereastră în pauzele de la cursuri și seminarii micile spectacole date de acest artist anonim.

Mulți ani am sperat că voi vedea un alt milițian sau acum, un polițist care să facă exact ceea ce făcea acel mișițian balerin acum peste 40 de ani în urmă. Nu a apărut artistul până acum și nu disper. Sunt sigur că va apare. Nu va fi ceea ce a zis George CĂLINESCU atunci când a încheiat nonografia dedicată lui Mihail EMINESCU în ideea că va trebui să treacă secole și să curgă multă apă apă de Dunăre.

(15 decembrie 2018)

O aplicație informatică interesantă

Am văzut o cabină. Pentru 5 USD m-am așezat pe un scaun, am selectat între numele unor mari pictori pe cel al lui Leonardo da VINCI. mi-am potrivit figura și am apăsat pe un butom. pe ecranul unde era chipul meu preluat de o cameră de luat vederi, a apărut o mână și un creion și încet-încet a desenat ceea se vede mai jos.

Ca să fie mai credibil, din când în când, mai apărea și cealaltă mână, care ștergea ceva dintre liniile desenat anterior. Destul de repede, s-a încheiat procesul artistic și mi-a fost livrat de la o imprimantă, tot acolo în cabină, o foaie de hârtie cu desenul făcut.

Eu am găsit la nivelul acela ca fiind foarte interesantă aplicația. Acum, după ani și ani, nici nu mi se pare o grozăvie, dar atunci era ceva spectaculos. Și la noi sunt cabine unde pentru câțiva lei se fac mai multe poze care se livrează ca un semn de carte. Este o aplicație cam primitivă. Acum, la nivelul anului 2018 ar trebui să fie lucruri cu mult mai spectaculoase, mai ales că chestiile de trucaje pe calculator sunt deja fumate. Nici nu ar mai trebui să se îmbrace omul în costume de epocă și nici nu ar trebui să mai fie necesare decoruri exotice. Toate se fac numai printr-o aplicație grafică în care chipul persoanei este redimensionat și pus acolo unde se vrea prin alegerea decorului și a costumului.

(14 decembrie 2018)

Contabilitatea ridicolă

Mi s-a părut absolut ridicol faptul că în contabilitatea numai latura cantitativă contează, iar latura calitativă este aruncată la gunoi. Pe când funcționa guvernul VĂCĂROIU evoluția calculatoarelor a luat-o razna rău de tot. Uziura morală a calculatoarelor era de-a dreptul criminală. Se ajunsese ca valoarea de inventar a unei geoarse de calculator IBM 286 să fie de trei ori mai mare decât a unui calculator IBM 486 care nici nu suporta comparație din punct de vedere a performanței. Când le spuneai contabililor să scoată acele geoarse din uz că nu mai valorau nimic, ei invocau faptul că nu se amortizaseră. Contabilitatea a fost aceea care a condamnat multe întreprinderi la moarte prin rămânerea în urmă cu dotările, doar pentru că în scripte, vechile utilaje trebuiau că mai producă, deoarece erau bune, nu necesitau cheltuieli, la unele care se amortizaseră, numai trebuiau incluse în costuri ratele de amortizare. Mai ridicol decât atât nici nu avea cum să fie, căci gândirea ridicolă, imobilă, fără perspectivăp, strict scriptică nu duce decât la mari eșecuri.

Atât timp cât contabilitatea nu presupune pași hotărâți, conturi în care să se înscrie efectele deciziilor majore, bazate pe risc, contabilitatea nu va însemna decât hârțogăraie de doi bani, care nu aduce progres și nici bunăstare.

Contabilitatea musai trebuie să reflecte aspectele dinamice, aspectele calitative. Numai așa va scîpa de mocirleala în care se zbuciumă și de stalinismul pe care l-a dezvoltat până la obscenitate, anchilozând orice umbră de inițiativă și de curaj.
Nici acum lucrurile nu stau mai bine, atât timp cât mijloc fix se consideră acela care:
- are o valoare mai mare decât X lei;
- durata de folosință este mai mare de un an.
Acum un memory stick este vai, vai, un mijloc fix deși nu are cum să fie comparat cu un strung sau cu un robot industrial. Definirea contabilă cum că mijlocul fix e folosit la producție și are durată de utilizare mai mare de un an mă duce cu gândul că un ac de cusut la o adică este și el tot mijloc fix. Ridicol! Dar nu avem ce face atât timp cân contabilitatea nu scapă de ridicolul în care s-a afundat prin neluarea în considerare:
- a ipotezelor de lucru,
- a variantelor de operare,
- a opțiunilor de acțiune,
- a flexibilității de abordare.
Cantonarea în scheme rigide, în groaza că lumea musai este formată din hoți, delapidatori, borfași și din golani puși pe prăduială, nu va face din contabilitate instrumentul pus în mâna oamenilor inteligenți, gata să facă afaceri adevărate, spre binele organizației în particular și a societății în general. Nelucrând cu niveluri estimate, cu niveluri prognozate, cu niveluri calculate și cu niveluri efective, totul devine o poveste urâtă puturoasă și de neutilizat. Contabilitatea în ridicolul ei lucrează cu acte. Ce bine ar fi dacă undeva s-ar înregistra în contabilitate nivelurile prognozate, după aceea nivelurile planificate și ceva mai târziu s-ar înregistra nivelurile efective. S-ar vedea gândirea managerială, dinamica în acțiune a organizației. Așa, acum, totul este la timpul trecut. Ridicol.

(14 decembrie 2018)