Comportament de guzgani

De când a fost numită Viorica DĂNCILĂ premier, fiind prima femeie care ocupă această poziție din întreaga istorie a României, am văzut și femei dar mai ales bărbați că au atitudini critice la adresa acesteia evidențiind:

- greșeli gramaticale,

- ținute,

- coafura,

- atitudinea,

- verbul,

- interacțiunile.

Pe femei le-aș înțelege, pentru că acestea ar avea un pic de invidie. Dar nu-i înțeleg pe bărbații care se dau viteji nevoie mare, căutând nod în papură acestei doamne. Din punctul meu de vedere, mi se certifică faptul că bărbații sunt:

- cu mult mai bârfitori decât femeile,

- invidioși când văd o femeie de succes,

- răi nevoie mare pe orice face o femeie,

- perfecționiști când e vorba de doamne,

- ranchiunoși pe toate femeile ce-i critică.

Mare dreptate avea Alina MUNGIU-PIPIDI când îi trăge de urechi pe masculii care numai în oglindă-și arată performanțele.

Dacă la ei acasă nu au niciun cuvânt în fața nevestei care-i pune la punct, mai ales datorită lipsei lor de performanțe masculine, ies în public și se dau rotunzi, devin critici, agresivi și plini de metafore, de parcă literatura română abia acum începe pe meleagurile Dâmboviței. Este exact ceea ce mă așteptam să văd la niște inși limitați, lipsiți de respect, care în viața lor nu au luat nicio decizie, ci au stat pe bară și au cârcotit din toți rărunchii. Nu vreau să-i iau la bani mărunți, să dau nume, căci nu vreau să fiu îngropat în procese, căci nenumărați dintre cei ce o lovesc pe la spate pe Viorica DĂNCILĂ sunt va steaua lor, fie părăsiți de femei, fie n-au iubit niciodată la viața lor o femeie, fie i-au izolat femeile, fie îi țin sub papuc mai ceva ca pe niște sclavi, să nu zic păduchi. Astfel de indivizi nu merită nici respectul meu, nici atenția mea și de aceea mă limitez să-i ignor de azi înainte, căci mie mi-e scârbă să văd limbrici care se zbat în suc propriu pe tot felul de canale Tv sau pe tot felul de site-uri, cîăci ceea ce au, ziare nu se numesc, din moment ce și-au îngropat formele tipărite datorită noncalității pe care au patronat-o inconștient, neprofesional și vulgar.

Nefericiților, respectați femeia, căci o femeie v-a născut și pe voi! Punct.

(25 mai 2018)

Înalta trădare și covrigul

În anul 1977 coordonam practica unor studenți de la Secția de Informatică Economică a Faclultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, la Direcția Centrală de Statistică, sediul din Splai, acum demolat, acolo unde acum se află SITRACO. Nici clădirea istorică din metal a Halelor din Piața Unirii nu era demolată. Și cum ziceam, coordonam activitatea de practică în producție, căci acolo se perforau cartelele de la recensământul încheiat ceva ma devreme. Se stabilize ca studenților să le fie deschis în holul de la parter un chioșc de unde să-și cumpere câte ceva de mâncare. Numai că chioșcul nu a fost deschis. Un student a ieșit din clădirea CDS-Spali să-și ia un covrig din Piața Unirii de la Hală. A fost dat ca fugit din baza de practică, s-a alertat miliția și a fost identificat și adus în incintă. S-a făcut mare tărăboi pe chestia cu încălcarea disciplinei. Trebuie să spun căîn acele vremuri DCS avea regim militarizat, căci se lucra cu date secrete. Eu care eram coordonatorul de practică am fost chemat și obligat să informez ASE-ul. Mi s-a impus să stabilesc sancțiunea ce trebuie s-o primească studentul pentru acelact de indisciplină. Fără să clipesc am propus ca sancțiune exmatricularea studentului din toate instituțiile de învățământ superior din România. Directorul DCS, unul M. a îmbrățișat imediat ideia cu o plăcere de-a dreptul diabolică. Am anunțat la ASE. Și conducătorul meu de doctorat m-a întrebat, căci făcuse vâlvă nivelul sancțiunii, dacă mi-o mențin. Am spus că o mențin. Nici el nu era dumirit. Planul meu era foarte clar: sancțiune disproporționată=nu se aplică. Directorașul M mi-a promis că-mi dă hârtia cu solicitarea de sancționare. Zilnic i-o ceream și el nu mi-o dădea. La un moment dat, agasat de mine, mi-a zis s-o lăsăm baltă că nu vrea să se facă de râs. Era clar că strategia mea funcționase. Devenea ridicol ca penru un covrig, el să ceară exmatricularea studentului din toate instituțiile de învățământ superior din România. acă aș fi cerut o mustrare, cu siguranță că ar fi marșat și bietul băiat pentru un covrig ar fi încasat-o grațios. Când am revenit în ASE, secretarul șef pe care îl cunoșteam și care trebuia să primească hârtia, dar n-a primit-o mi-a zis:

- Bă Ivanușca, da'afurisit mai ieși,bă băiatule!

Când am aflat de solicitarea lui Ludovic ORBAN cu plângerea penală la adresa Vioricăi DĂNCILĂ pentru înaltă trădare, mi-a revenit în minte întâmplarea cu covrigul și cu ridicolul situației în care s-a pus M. acceptând fără să clipească o disproporție excesivă. Atunci era 1977 și abia avusese loc cutremurul, iar acum este 2018 și MĂRMUREANU tot vorbește de un cutremur devastator. 

(25 mai 2018)

De ce ei, da și noi, ba?

De ce ei, da și noi, ba?

E întrebarea pe care mi-o pun de câte ori analizez portaluri românești și le compar cu cele echivalente din alte țări. Iau acum portalul https://www.ifbb.com și acolo actualizările sunt într-un ritm absolut rezonabil. Iau spre exemplificare 2018 IFBB Balkan Championships, competiție care s-a desfășurat la Drobeta Turnu-Severin în perioada 18 - 20 mai 2018, iar rezultatele au fost publicate integral. Sunt alte manifestări importante care nu au postate rezultate. 

Multe portaluri de la noi nu prezintă datele nici corect, nici datate și nici semnate, pentru a vedea cine a făcut postarea sau actualizarea.

dacă se stabilesc reguli, ele trebuie respectate, căci actualizarea datelor unui portal nu este opțională. Unxde se află rezultatele Campionatului Național de culturism care s-a desfășurat la Sibiu în 2017? Adresa acestor rezultate m-ar interesa.

(24 mai 2018)

Iresponsabilitatea la volan

Foarte mulți dintre șoferi când conduc:

- vorbesc la telefonul mobil,

- tastează la mobil mesaje,

- urmăresc mesajele care le vin,

- gândesc asupra relațiilor,

- butonează la radioul din mașină,

- discută cu personal din mașină.

Efectele se văd, iar cauzele sunt studiate și este dificil să se creadă că nu există o cauză clară între educație și conducerea preventivă. Chiar ieri s-a produs un accident în Ungaria de către un șofer care transmitea în direct pe facebook în timp real la neamuri cum conducea el relaxat și care era veselia din autovehicol. Este clar că atenția oricât de distribuită ar fi, ea are limite și sunt situații în care este imposibil de gestionare a situațiilor critice. Eu am văzut un șofer pe autobuz care butona pe mobilș când conducea, fără a fi diferențiat comportamentul acestuia în ideia că ar fi butonat doar la stop, în așteptare. Un șofer de Taxi avea telefonul în față și la stop când era în așteptare butona, iar când conducea urmărea și drumul și ecranul telefonului să vadă mesajele. Nu l-am atenționat, dar dacă aveam dubii asupra modului său de a conduce, l-aș fi atenționat.

(23 mai 2018)

Foaia matricolă a politicianului

În mod normal ar trebui ca politicianul să-și pună pe Internet situația lui școlară, adică să spună clar:

- ce școli a terminat,

- în ce interval a făcut acele studii,

- ce note a obținut,

- cu ce lucrare a finalizat,

- cine i-a fost îndrumător științific,

- ce diplome a obținut.

Una este să spună cineva că a făcut liceul și l-a terminat la 19 ani și cu totul altfel este să spună că a finalizat liceul cu BAC la 24 de ani, după care a făcut o facultate, urmată de 4 mastere și cu totul altfel este să spună omul că a făcut facultate pe care a finalizat-o la 24 de ani, după care la 27 de ani a finalizat un master, iar la 33 de ani a făcut doctorat. Mi s-a povestit că în anii bolșevismului crunt din Ro, un tip a venit de la Moscova cu doctorat, dar la echivalare s-a văzut că respectivul nu avea liceul. Tărășenia s-a reparat, politic, evident. Eu am fost martorul la momentul în care o studentă de la Cibernetică dorea să fie admisă la doctorat în cibernetică pentru că ea era absolventă de facultate de matematică și de master în matematică. Legea îi dădea voie ca absolventă de licență și de master fiind, să facă și un doctorat. ERvident, în matematică trebuiea făcut acel doctorat. Studenta din anul al IV-lea de la Cibernetică dorea s-o facă acolo unde era studentă. Se mai întâmplă și alte cidățenii. Este normal ca politicienii să-și prezinte foile matricole. Ar fi distractiv, căci am vedea repetenți care acced la funcții importante. Am vedea tipi cu note de 5 la limbi străine că se dau în bărci făcând pe poligloții, dar de slabă calitate.

Eu știu căun om care aruncă o piatră, piatra are o traiectorie continuă, nu zboară în zig-zag sau să aibă discontinuități. De aceea eu cred că privind o foaie matricolă ne dăm seama că un elev mediocru, care a continuat ca student mediocru, care în producție a fost un mediocru, cu siguranță niciodată nu va fi un politician de geniu. Un inginer care a predat socialism științific, deci nu a practicat meseria niciodată, evident, ca politician a fost un mediocru strălucitor. Mai știu pe altul repetent de două ori care prin tot ceea ce a făcut a dovedit că și în politică tot repetent de două ori a fost, pitulându-se după fustele unei femei.

(23 mai 2018)

Minciunile politicienilor români

Minciunile politicienilor români acoperă toată gama de minciuni pe care a reușit să le născocească mintea omului de-a lungul istoriei de aproape 5.000 de ani. Iau aici în calcul și marile civilizații ale Orientului.

Minciuna gogonată este ilustrată în politica românească în timpul campaniilor electorale, când pentru a fi frecventabili, anumiți lideri de partid vorbesc despre creșteri de salarii inimaginabil de mari, despre creșteri de pensii la niveluri astronomice, exprimând totul în euro pentru a fi mai interesanți și pentru a permite comparații cu țările cu mult mai dezvoltate decât noi.

Minciuna sfruntată este caracteristică acelor politicieni care au pierdut demult contactul cu realitatea și nu mai știu ce să mai inventeze. De aceea ei se lansează în a spune minciuni după minciuni, dar nu orice fel de minciuni, ci minciuni care frizează cele mai elementare norme ale unui minim de inteligență atribuită unei colectivități cât de cât structurate.

Minciuna banală este ușor de pierdut din vedere pentru faptul că nu iese în evidență prin nimic. Așa cum omul spune bună ziua, tot așa minciuna banală este considerată o chestiune obișnuită, exact ca un salut ce se acordă fără vreo restricție.

Minciuna credibilă este spusă pe o tonalitate normală, cu o mimică normală și este însoțită de gesturi cotidiene, fără nimic spectaculos. Cel ce spune minciuni credibile are un talent înăscut în a face acest lucru, pentru că este a doua lui natură. Minciuna credibilă nu este la îndemâna oricui, ci a celor care mint tot așa de ușor și de firesc cum respiră. Minciunile credibile nu sunt legate despre evenimente deosebite, ci despre evenimente cotidiene, obișnuite. Omul minte credibil în legătură cu chestiuni insesizabile. dacă este întrebat câte beri a băut și dacă în medie un bărbat bea două beri, deși cel întrebat nu a băut nicio bere, el va minți credibil, spunând că a băut o bere și că la a doua s-a oprit undeva după jumătatea sticlei. În politică, miciuna credibilă este legată de votanți. Politicienii mint credibil spunând că au stat de vorbă din ușă-n ușă, deși el din 20 de uși i s-a deschis la 12 uși. Minciuna cu cele 8 uși unde nu a discutat nu supără pe nimeni, minciuna fiind credibilă.

Minciuna ordinară este minciuna supărătoare, mai ales dacă vine din pafrtea celui care a mai spus-o cândva și s-a dovedit a fi minciună. Politicianul mincinos ordinar este cel care s-a demonetizat prin minciunile pe care le-a spus de la o campanie electorală la alta și nu se sfiește să vină în continuare și minte ca și cum o face pentru prima dată. El chiar are neobrăzarea să contrazică fără a clipi pe cei care îi dovedesc cu fapte că minte. Politicianul care înșiră minciuni ordinare este în stare să facă din alb negru și din negru să facă alb, fără a clipi o secundă. Minciuna ordinară este caracteristică celor care au pierdut orice urmă de caracter.

Minciuna de la obraz este echivalentă cu situația în care te numești POPESCU și politicianul vrea să te convingă că te numiști IONESCU. Mi s-a întâmplat așa ceva și am avut puterea să-l reped și să-l pun pe făraș pe nefericit, iar surpriza mea a fost că întâlnindu-l a doua oară, politicianul s-a purtat cu mine ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fiind ceremonios și încercâd să facă ceea ce știa el cel mai bină, adică să mă mintă de la obraz. I-am reamintit că cu mine nu-i merge. De atunci, ori de câte ori ne vedeam ne evitam și respectivul a răspândit zicerea că sunt un tip rău. Realitatea era că el era un om de nimic.

Minciuna în prostie se face în cantități incomensurabile, despre orice și în orice moment, căci politicianul nu-și dă seama ce a mințit și mai ales ce minciuni a spus. El crează contradicții spunând unei singure persoane mai multe minciuni diferite despre ac eeași situație. Este doar o expresie a prostiei politicianului, care nu are măsură în nimic.

Minciuna istorică este cea care declanșează mai evenimente care scapă de sub control. Ea motivează acte de o gravitate fără precedent. Norociul nostru este că nu suntem noi cei puși în situația de a apăsa pe butonul nuclear, pentru că sunt sigur că de 10 șefi de partid 12 ar fi apăsat pe buton dacă l-ar fi avut la îndemână pentru a se salva mai întâi pe ei și în al V-lea rând partidul, căci locurile 2,3 și patru nu se pun.

Minciuna la plezneală  este debitată de politicianul nepregătit să mintă, dar care simte nevoia să mintă, căci dacă ar spune cumva un adevăr chiar și-ar anula activitatea sa de politician, pentru că viața lui nu se asociază cu niciun adevăr va evoluție pozitivă.

Minciuna directă place politicianului care o spune zâmbind, salutând ceremonios, prin ușurința cu care este transmisă, cu calm, privindu-l în ochi pe cel cu care vorbim. Minciuna directă vine din interiorul politicianului, ca mesaj așteptat de fiecare dintre noi, căci politicianul are abilitatea să intuiască ceea ce-i place interlocutorului, oferindu-i exact ceea ce respectivul vrea să audă. Venind cu chestii generale, care se potrivesc la orice, politicanul, se repoziționează rapid și caută soluții de moment, care să placă celui cu care vorbește. Îmi aduc aminte de un ridicol politician care vorbea despre pizza care era la o optime și pe care el o dorea să fie distribuită întreagă. Era respectivul îmbrăcat în alb cu un fular care dădea impresia unei virginități garantate, dar aici mă refer la virginitatea politicianului la nivelul imbecilității.

Minciuna fără a clipi este minciuna zisă de politicianul care stă de vorbă cu tine, crede că nu ești informat și cu o siguranță de sine inexplicabilă, o spune și vrea să apese anumite cuvinte din care să rezulte că este marele său adevăr. Dacă este luat la bani mărunți o dă în bâlbă și motivează că a uitat sau nu este perfect documentat, că se mai întâmplă și este omonește să fie așa.

(23 mai 2018)

O istorie a culturismului românesc

În opinia mea o carte de istorie a culturismului românesc, de fapt prima carte de acest gen, trebuie să fie:

- cu maximum 250 pagini,

- cu multe poze interesante,

- carte de unic autor,

- echilibrată ca densitate,

- cât mai obiectivă posibil,

- ușor de citit de oricine,

- cu momentele esențiale,

- cu marii culturiști,

- o poveste frumoasă.

Bineînțeles că o astfel de carte va nemulțumii pe unii și va fi motiv de a fi scrisă o altă carte de istorie a culturismului românesc ceva mai amplă care să corecteze erorile din precedenta și mai ales să dezvolte subiecte care nu au fost incluse anterior. Este important să se scrie aceste cărți și din aproape în aproape, va fi obținută și acea carte de istorie a culturismului românesc, numită de referință, care va fi:

- cu nivelul de cuprindere cel mai larg,

- cu nivelul de obiectivitate cel mai ridicat,

- de dimensiunile optime,

- echilibrată în ceea ce privește abordarea subiectelor,

- bazată pe o documentație bogată majoritar din arhive,

- în măsură să-i mulțumească pe cei mai mulți.

În zona culturismului nu s-a scris atât de mult încât să fie o bază solidă de start. De aceea, se vor folosi materiale dispersate, documente apărute în presa vremii și acolo unde au apărut, mărturii ale unor personalități care au activat în culturism. Timpul a trecut mult prea repede și multe informații s-au pierdut, căci actorii importanți nu au scris memorii, nu au publicat documente. Informațiile furnizate în timp sunt de cele mai multe ori incomplete, iar o cercetare de arhivă pe lângă faptul că necesită mult timp, are costuri nejustificat de mari. Riscurile de a nu găsi elemente definitorii sunt suficient de mari ca să facă documentarea să fie din start acceptată ca incompletă.

În opinia mea, o istorie a culturismului românesc ar treebui ca în cuprinsul său să includă următoarele capitole:

Introducerea, de ce mult 2 pagini.

Începuturile culturismului, cu cel mult 10 pagini.

Primele cluburi de culturism, cu cel mult 10 pagini.

Primele campionate de culturism, cu cel mult 10 pagini.

Primii campioni de culturism, cu cel mult 15 pagini.

Școli de culturism, cu cel mult 15 pagini.

Organizarea culturismului de după 1989, cu cel mult 15 pagini.

Campionatele naționale de culturism, cu cel mult 15 pagini.

Campionii naționali de culturism, cu ce mult 15 pagini.

Mari competiții de culturism, cu cel mult 15 pagini.

Mari culturiști români, cel mult 15 pagini.

Cărți și reviste de culturism, cu cel mult 10 pagini.

Participări internaționale ale culturiștilor români, cu cel mult 10 pagini.

Manifestări internaționale de culturism organizate la noi, cu cel mult 10 pagini.

Culturiștii români în mediul virtual, ce mult 10 pagini.

Perspective de viitor, cu cel mult 10 pagini.

Încheiere, cu cel mult 3 pagini.

ilustrații, cel mult 20 de pagini.

Anexe, cel mult 5 pagini.

Bibliografie, cel mult 2 pagini.

Cartea ar avea undeva la 217 pagini. Dacă față de plan crește cu un 15%, va ajunge la 250 pagini, deci nu ar trebui să depășească 250 pagini, exact cum am stabilit. În cazul în care lucrarea se dorește o abordare științifică 100%, greu de digerat, structurarea se va face cu totul altfel, luându-se în considerare periodizări în care s-au înregistrat salturile calitative. Culturismul a cunoscut aceste salturi, căci de la afilierea sportivilor culturiști pe lângă disciplina de haltere, la ceea ce înseamnă azi culturismul ca ramură sportivă de sine-stătătoare, a însemnat un drum lung și anevoios care a fost parcurs nu lin, ci cu sincope, care au avut la bază decizii politice, strategii și mai ales interese, nu dintre cele mai nobile, dacă stăm drept să judecăm strâmb. Culturismul trebuie analizat atât din exterior de persoane care dispun de instrumente și tehnici specifice analizei și sintezei științifice a unui fenomen, cât și din interior, de personalități care au participat efectiv la dezvoltarea acestui sport. Orice carte de istorie a culturismului trebuie văzută ca un demers relativ, deschis și perfectibil. De aceea, a vedea noi ediții înseamnă o abordare deschisă, flexibilă. A accepta și ale unghiuri de vedere lipsite de patimă și de orgoliu înseamnă a deschide o poartă spre cunoașterea cât mai corectă a ceea ce a însemnat culturismul românesc, văzut prin prisma celor care l-au trăit efectiv, cu plusurile, dar și cu minusurile lui. Nu trebuie văzut nimic doar în roz sau în cenușiu, pentru că progresul a fost înfăptuit de oameni care au lucrat nu bine, ci foarte bine, care au adus acel plus de calitate necesar oricărui mers înainte. O carte de istorie a culturismului românesc trebuie să fie în primul rând un omagiu adus celor care au trudit din greu pentru a ajunge pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor de concurs și mai apoi celor care s-au ocupat de bunul mers al treburilor din cluburi și de la competiții prin acțiunile lor de tip managerial. Acum lucrurile sunt ceva mai amestecate. Se vorbește de culturism, dar se vorbește și de fitness. În opinia mea sunt două lucruri distincte. Numai din punct de vedere managerial și comercial cele două sporturi sunt tratate la pachet. Aici este tratat numai fenomenul numit culturism. Pentru fitness este necesară o altă lucrare. Culturismul are specificul lui, iar fitness-ul are pe al lui. Deși competițiile de culturism au și componenta de fitness, fiecare dintre discipline are regulile și grupele ei de concurs. Fitness-ul are campionii lui. Culturismul îi are pe ai săi. Am deosebit respect și pentru cei ce practică fitness, dar și pentru culturiști. Toți muncesc, pentru că sportul fiecăruia se referă la a atinge perfecțiunea dar la fiecare dintre ele perfecțiunea înseamnă altceva.

(23 mai 2018)