Nevoia de un rău suprem

Noiavem nevoie de un rău suprem. dacă nu există, îl inventăm. El este singura modalitate de a acoperi frica, lașitatea, mediocritatea, incompetența, minciuna, nepriceperea și chiar prostia noastră, căci fiecare dintre noi are aceste defecte în maim mică sau în mai mare măsură, niciodată neavând curajul de a ne privi în oglindă și cu atât mai puțin de a recunoaște nu în public, ci în gând măcar cât de fricoși, lași, mediocri, incompetenți, nepricepuți sau cât de proști suntem. Chia față de noi înșine ne vedem și viteji și deștepți și întreprinzători și plini de inițiative, adică numai și numai calități, adică suntem impecabili. Niciunul dintre noi nu are a-și reproșa ceva, căci de vină este întotdeauna altcineva. De aceea noi simțim nevoia să găsim răul suprem nu sub forma unei entități abstracte, ci acesta este o persoană cu nume și prenume, cu o anumită funcție, căreia îi atribuim puteri cu mult mai mari decât le are în realitate și care face toate relele din lume. Numai din cauza sa nu avem:

- industrie;

- autostrăzi;

- salarii mari;

- pensii mari;

- case luzoase;

- confort;

- mâncare bio;

- orice ne dorim.

Până în anul 2004 răul suprem era Ion ILIESCU.

Între 2004 - 2012 răul suprem a fost Traian BĂSESCU.

Între 2009 -2017 februarie, răul suprem a fost Florian COLDEA. Acum vin întrebările după ce răul suprem a plecat:

avem autostrăzi?

avem salarii mari?

a scăzut prețul benzinei?

se găsesc medicamente?

în spitale este mult mai bine?

pensiile au crescut la în Vest?

Răspunsurile fiind toate negative, musai trebuie căutat urgent un alt rău suprem și toți ne vom uita cu mânie căci el este cel din cauza cărăra tot ce este rău ni se întâmplă numai nouă, iar noi suntm numai și numai calități și din cauza răului suprem avem toate opreliștile.

(27 septembrie 2017)

Pro Muscle Magazin, format nou

Pro Muscle Magazin care apare și la noi sub egida S.C. PRO NUTRITION IMPEX S.R.L. ceea ce este lăudabil pentru mișcarea de culturism de la noi din țară. Aș fi apreciat foarte mult dacă această revistă ar avea scris undeva la loc ușor de identificat:

- despre ce variantă originală este vorba;

- cine se ocupă de la noi, ca persoane;

- care sunt autorii articolelor;

- cât de originale sunt pozele sau sunt preluate.

M-au impresionat grafica și claritatea textelor. Chiar dacă apar titluri mai vandabile pentru articole este un lucru de acceptat pentru ca revista să devină și mai ateactivă. Am în față numărul din aprilie-mai 2017  pe care l-am notat A și pe cel din august septembrie tot 2017 pe care l-am notat B. Voi face o analiză comparată a celor două numere.

Caracteristica                                  A                              B

Preț                                                  9 lei                          9 lei

Număr pagini                                86                             86  

Dimensiuni                        202X297 mm            162X230mm

Font                                    rezonabil                    foarte mic

Condiții grafice                   excelente                    excelente

Suprafața tipărită s-a redus cu 38%, iar prețul a rămas același. Probabil că volumul de informație a rămas același din moment ce fontul a fost redus semnificativ și cred că și dimensiunile fotografiilor au rămas aceleași. Nu se trage concluzia că profitul obținut din această mișcare este foarte mare, dar dacă reducerea s-a făcut în acest fel ori se caută acoperirea cheltuielilor, ori s-a obținut și acoperirea cheltuielilor dar și un oarece profit acolo, cât de câtdacă se are în vedere că piața suplimentelor este staționară de câțiva ani buni.

(24 septembrie 2017)

KLIMT la Peleș

Când am vizitat Viena acum câțiva ani am avut ocazia să vizitez mai multe expoziții dedicate lui Gustav KLIMT, pictor austriac important. Toate magazinele erau pline cu farfurii, căni, vaze care

redau imagini foarte cunoscute din tablourile artistului dintre care portretul Adelei BLOCH BAUER sau acel nemaipomenit Wide walls. Vizitând Muzeul Peleș am avut surpriza să constat că pictorul Gustav KLIMT a lucrat și pentru familia regală a României unde a realizat tablouri precum cel al lui Friederich I conte de Zollem, portretul lui Eitel Friederic al VII-lea, portretul lui Johann Georg, portretul Isabelle dEstem primăvara, Thalia și Melomene. Am vizitat muzeul acesta de mai multe ori, dar de fiecare dată aceste picturi treceau oarecum neobservate nu pentru că nu ar fi speciale, ci doar pebntru faptul că în tot muzeul există piese absolut remarcabile și ochiul își pierde capacitatea de a mai face deosebiri dintre cele mai clare între ceea ce este foarte important de ceea ce este, de asemenea, foarte important. Numai pliantul cu acele reproduceri văzut în vitrina de unde se iau bilete și unde mi-a apărut numele de Gustav KLIMT m-a făcut să urmăresc în mod special acele picturi.

(24 septembrie 2017)

O carte de istorie a informaticii clujene

Cine dorește să scrie o carte cu titlul Istoria informaticii românești are o misiune foarte grea pentru că trebuie:
- să pornească de la studierea documentelor oficiale;
- să consulte presa vremii;
- să ia în considerare centrele unde s-a dezvoltat informatica;
- să se bazeze și pe mărturiile persoanelor implicate;
- să selecteze elementele cu adevărat importante;
- să structureze exact cum sunt și alte lucrări similare.
Trebuie menționat că despre informatică la noi în țară se vorbește undeva după 1950, adică istoria mai clară a informaticii se referă la un interval ce nu depășește 80 de ani. Încă mai trăiesc mulți dintre martorii marilor evenimente care au ghidonat informatica de la noi și unii dintre ei sunt deținătorii unor documente care au un loc de cinste într-o astfel de carte dacă vor fi analizate și se va considera că se dovedesc esențiale pentru a explica dinamica fenomenului.

Lucrarea Fondarea informaticii clujene, scrisă de Vasile RUS și publicată în anul 1997 la Editura Albastră, în opinia mea reprezintă o contribuție importantă la sistematizarea informațiilor necesare scrierii unei istorii pentru informatica din țara noastră, cartea de față având menirea de a crea o imagine cât mai cuprinzătoare a ceea ce s-a întâmplat în domeniul informaticii la Cluj. Am avut ocazia să cunosc informatica de la Cluj înainte de 1989 prin:

- vizitele la Centrul Teritorial de Calcul;

- contactele cu specialiști de la Filiala Cluj a ITC;

- discuțiile cu informaticienii din întreprinderile clujene;

- participările la marile simpozioane de informatică;

- studierea lucrărilor de informatică scrise de clujeni;

- colaborările cu profesorii de la Universitatea Babeș-Bolyai.

În cele 189 de pagini, într-un stil alert Vasile RUS prezintă fapte, oameni, obiecte, activități legate de informatica din Cluj așa cum le-a perceput el, așa cum le-a trăit el. Autorul are marele merit de a se detașa de acele aspecte care au menirea de a schimba ierarhii și de a estopa până la dispariție elemente esențiale, ceea ce m-a făcut să consider această carte ca fiind un adevărat capitol al unei mari istorii a informaticii de la noi, adică o  carte fără de care nu are cum să se facă pasul următor în a face un lucru serios și mai ales durabil într-un domeniu așa de fluid cum este informatica.

Am început cu bibliografia pentru a arăta multe despre ceea ce a însemnat informatica de la noi s-au scris și înainte de 1989 dar și după acest an, deși după 1989 informatica românească a luat o cu totul altă direcție, elementul de creativitate fiind deplasat dinspre partea industrială spre elementele de software și mai ales de proiectare, construcțiile fiind abandonate în favoarea asamblărilor empirice. 

Editura Albastră are o particularitate esențială pe care vreau s-o remarc și anume curajul de a tipări o lucrare de strictă specialitate într-un tiraj de 300 exemplare, cu o prefață semnată de celebrul Emil MUNTEANU, autor a nenumărate lucrări de mare valoare, după care au studiat multe generații de studenți în informatică. El are cuvinte de laudă la adresa lui Vasile RUS cel care a lucrat în ITC și care deci prezintă problematica din miezul ei, acolo unde s-a produs adevărata informatică clujană.

Cele 12 capitole sunt foarte diferite ca dimensiuni, dar capitolele 7 - destinat frealizărilor hardware, 8 - destinat realizărilor siftware, și 11 care prezintă ceea ce a făcut Centrul teritorial sunt cu cele mai multe pagini, ceea ce mă face să aprecoez faptul că istoricul Vasile RUS acordă importanță mare pentru tot ceea ce este destinat activităților realizate în colective foarte largi de specialiști.

Coerta cărții este sobră și elegantă în același timp.

Materialul documentar vine să întregească demersul autorului prin nenumăratele fotografii document incluse. Am amintiri plăcute despre Clujul informatic de demult dar și de cel de azi.

(24 septembrie 2017)

Șoferii sportivi

Șoferii sportivi sunt niște șoferi civilizați în trafic. Se deosebesc de ceilalți prin maniera lor de a conduce un pic mai altfel decât ceilalți șoferi pentru că:

- au viteză de reacție foarte bună;

- stăpânesc volanul cu precizie;

- calculează cu precizie toate mișcările;

- anticipează corect ceea ce este în trafic;

- iau deciziile cele mai bune în a se mișca;

- semnalizează și nu incomodează;

- dau dovadă de stăpânire de sine;

- conduc detașat și nu se enervează;

- ceea ce fac, fac bine și cu precizie;

- respectă regulile de circulație întocmai;

- au un calm și o seninătate cu totul speciale la volan;

- știu să mulțumească celor care le fac o favoare.

Am cunoscut șoferi sportivi și nu mi-au lăsat impresia că sunt vitezomani, dar nici nu sunt molâi atunci când legea le dă voie să meargă în forță. Ei nu exagerează căci își știu cu precizie resursele nu niciodată nu i-am văzut făcând chestii bazate pe decizii în care riscul este indecent de mare. La șoferul sportiv în conducere toate detaliile contează și un lucru care mi s-a părut excepțional, nu au mișcări bruște ale autovehiculului datorită necesității de a face schimbări mari ale vitezei sau de a frâna pentru a evita un pericol generat de o lipsă de informație procesată cum trebuie și când trebuie.

(24 septembrie 2017)

Șoferii prost-crescuți

Un șofer cu carențe de educație se vede de la o poștă prin tot ceea ce face în trafic și nu numai. Față de ceilalți șofer, prost-crescutul:

- nu semnalizează niciodată;

- depășește prin dreapta;

- îți taie fața instantaneu;

- clacsonează tot timpul;

- face să scrâșnească roțile;

- incomodează pe toată lumea;

- arată semnul cu degetul mijlociu;

- aruncă gunoaiele din mers;

- nu oprește la stop;

- trece pe rosu la semafor;

- face semne cu faza lungă;

- alternează depășirile;

- nu păstrează nicio distanță;

- merge inegal ca viteză;

- frânează nejustificat;

- merge pe contrasens;

- șicanează pe toată lumea.

Uneori mă aștept ca persoane cu mașini speciale, cu mulți cai putere și scumpe să aibă ieșiri dintre cele mai bizare, dar lucrurile sunt nuanțate. Sunt și șoferi cu mașini scumpe care se dau în stambă în trafic, cum tot așa sunt șoferi cu mașini penibile, care în realitate sunt pisici, dar conducătorii lor le văd lei fioroși și se comportă cum n-ar trebui, adică neadecvat. Am ajuns imun la cele mai teribile mojicii de trafic și nu am reacții la comportamente deviante ale unor șoferi, rezumându-mă a le zice să meargă în durerea lor, căci nu merită mai mult. Ei sunt cei care crează haosul în trafic pentru că doresc să iasă în evidență și ei cun ceva dacă în fața nevestelor lor sau a iubitelor lor sunt zerouri barate ca virilitate și singura lor manifestare potentă este pedala accelerației și rotirea volanului anapoda cu apăsarea stupefiantă, prelungă și agasantă  a claxonului.

(23 septembrie 2017)

Șoferii corecți

Șoferii corecți sunt o specie de șoferi pe cale de dispariție care:

- cunosc legile;

- știu codul rutier;

- aplică în practică ceea ce au învățat;

- învață din greșelile lor și ale altora;

- conduc prezentiv;

- respectă indicatoarele;

- opresc la stop la intersecție;

- nu șicanează pe nimeni;

- la 100.000 km parcurși nu au nicio penalizare;

- nu și-au lovit mașina;

- nu li s-a lovit mașina;

- au distanță față de cel din fașă;

- se urcă la volan odihniți;

- nu lasă copiii să conducă:

- nu încurajează condusul fără permis;

- țin mereu mâinile pe volan;

- nu scot mâna afară pe geam;

- nu vorbesc la telefon;

- nu întorc capul să discute cu alții;

- sunt tot timpul odihniți.

Șoferii corecți nu sunt mulți, nu sunt nici cei mai buni, sunt șoferi pur și simplu, care apreciază propria lor viață și care se gândesc tot timpul la cei dragi ai lor și nu vor nicio clipă să-i pună în pericol. Am niște prieteni care sunt modele pentru mine, unii fiind cu mult mai tineri decât mine. De la ei am învățat multe și tot de la ei știu când să fiu domn și când să nu mă comport altfel decât ca un domn în trafic, chiar dacă unii șoferi se comportă ca niște otrepe. Dacă mi-aș da o notă, cred că este undeva la 8,25 căci de 9 nu sunt, de zece nici atât, dar nici de 4 nu sunt.

(23 septembrie 2017)